ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 444/2009 din 6 octombrie

2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamanții A.D., D.F., F.A.L. și C.S., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și, în consecință, a

dispus următoarele:

- anularea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție;

- anularea Deciziei nr. 95 din 02 iulie 2009 a

Procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism.

A admis cererile de chemare în garanție formulate de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism și în consecință a obligat Ministerul Finanțelor Publice să elaboreze

proiectul de rectificare a bugetului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție pe anul 2009.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a

reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 al

Procurorului General al Parchetului I.C.C.J. s-a dispus, începând cu data de 01

iunie 2009, suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 3 martie 2009 al

Procurorului General al Parchetului I.C.C.J., cu motivarea că plata sporului de

risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect

acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum și

având în vedere impactul măsurilor de rectificare bugetară asupra bugetului

Ministerului Public, prevăzute de O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea

bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Prin Decizia nr. 35 din 02 iulie 2009 a Procurorului

Șef al D.I.I.C.O.T., s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009, suspendarea

aplicării Deciziei nr. 45 din 05 martie 2009 a Procurorului Șef al D.I.I.C.O.T.,

cu motivarea că plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%

intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009 și având în vedere impactul măsurilor de

rectificare bugetară asupra bugetului Ministerului Public, conform O.U.G. nr. 34/2009.

Curtea de apel a reținut că autoritățile nu pot

invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neplata

integrală a drepturilor salariale respectiv neexecutarea unei hotărâri

judecătorești, întrucât „executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile

constituie o obligație legală a statului", așa cum s-a reținut în

jurisprudența CEDO.

Astfel fiind, a reținut instanța că autoritățile

publice implicate (Parchetul I.C.C.J., M.F.P., etc), cu exces de putere si prin

depășirea prerogativelor, au înlăturat de la plată una dintre componentele

salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate, respectiv

sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar refuzul de plată integrală

a salariilor, în compunerea de mai sus, are caracterul unui act administrativ

asimilat, care are caracter vătămător, ce încalcă prevederile art. 74 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, conform

cărora „Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi

diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

A mai reținut instanța că actele contestate dispun

retroactiv pentru o perioadă anterioară datei emiterii lor și că în mod

nejustificat sunt invocate, drept argument al emiterii celor două acte, O.U.G.

nr. 71/2009, care se referă la plata unor drepturi restante aferente titlurilor

executorii, pe când salariul lunar nu este un drept restant, ci unul actual,

astfel că nu este supus dispozițiilor respectivei ordonanțe de urgență.

Curtea de apel a mai reținut că este neconformă cu

principiile de drept suspendarea sine die a dreptului la plata sporului

respectiv.

În raport cu dispozițiile art. 60 C. proc. civ.,

instanța a reținut că cererea de chemare în garanție este întemeiată, având în

vedere că, potrivit art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, activitatea

instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, precum și

atribuțiile ce revin Ministerului Finanțelor Publice conform art. 19 din Legea

nr. 500/2002 și art. 3 din O.G. nr. 22/2002, în condițiile în care suspendarea

acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost argumentată

prin lipsa fondurilor bugetare.

Împotriva sentinței civile nr. 444/2009 din 6

octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Public -

Parchetul I.C.C.J. și D.I.I.C.O.T., precum și chematul în garanție Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Maramureș.

2.1. Recursurile declarate de pârâta D.I.I.C.O.T. și

de pârâtul Ministerul Public - Parchetul I.C.C.J.

Prin motivele de recurs, atât pârâta D.I.I.C.O.T.,

cât și pârâtul Ministerul Public - Parchetul I.C.C.J. critică sentința civilă

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 cu aplicarea art. 304

1

C. proc. civ.

În raport cu art. 304

1

C. proc. civ., se

solicită examinarea cauzei sub toate aspectele, reaprecierea materialului

probator și interpretarea corectă a stării de fapt și de drept.

În temeiul art. 137 C. proc. civ., se invocă excepția

lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului nr. 1472 din 2

iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului I.C.C.J. și deciziei nr.95/02

iulie 2009 a procurorului șef al D.I.I.C.O.T., motivat de faptul că cele două

acte a fost anulate prin sentința nr. 196 din 19 octombrie 2009 a Curții de

Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, astfel că, în raport cu

dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanții nu

mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor.

Sub aspectul motivelor de recurs prevăzut de art. 304

pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., recurenții-pârâți susțin că instanța de fond în

mod greșit a reținut că actele contestate au caracter retroactiv, întrucât

efectele actelor trebuie să fie raportate la data scadenței drepturilor

bănești, 13 iulie 2009, astfel că în mod eronat instanța a reținut încălcarea

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât actele

contestate nu dispun cu privire la existența sau inexistența dreptului

reclamanților, ci doar suspendă temporar plata sporului în litigiu, astfel că nu

a fost pus în discuție dreptul în sine al reclamanților.

Mai susțin recurenții că nu se poate reține o

vătămare a dreptului reclamanților, întrucât plata sporului urmează a se face

în condițiile O.U.G. nr. 71/2009 și că în lipsa fondurilor alocate de Ministerul

Finanțelor Publice, cele două instituții se află în imposibilitate obiectivă de

a achita sporul respectiv.

Mai susțin recurenții că cele două acte nu a fost

emise cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

întrucât Ministerului Public - Parchetul I.C.C.J. și D.I.I.C.O.T. nu li se

poate imputa lipsa fondurilor necesare atâta timp cât Ministerul Finanțelor

Publice nu a suplimentat și a refuzat alocarea sumelor necesare plății sporului

de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat prin hotărâri judecătorești,

astfel că se impunea introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și

obligarea acestuia să vireze sumele aferente.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., recurenții susține că în mod greșit instanța a reținut că nu sunt

incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel că, raportat la prevederile

art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 din ordonanța de urgență, instanța de fond a

adăugat la lege deoarece este de netăgăduit faptul că potrivit acestui act

normativ nu mai poate fi exercitată niciun fel de măsură dispusă prin titluri

executorii, cum sunt în cauză hotărârile judecătorești de acordare a sporului.

Mai susține recurenții că anularea celor două acte

este lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice pentru viitor,

având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa nr. VI la Legea

nr. 330/2009.

Totodată, recurenții susțin că instanța de fond a

ignorat jurisprudența CEDO (cauza Van den Hurk împotriva Olandei, 1994, și

cauza Dulaurans împotriva Franței, 2000) referitoare la obligația instanței de

a realiza o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de

probatoriu ale părților.

2.2. Recursul declarat de partea chemată în garanție

- Ministerul finanțelor Publice

Prin motivele de recurs, Ministerul Finanțelor

Publice critică soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate,

invocând adresa nr. 293.378 din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanțelor Publice

conform căreia plata sporului în speță va fi suspendată la data intrării în

vigoare a OUG nr. 71/2009, precum și Ordinul 526/2009, respectiv Decizia nr.

45/2009.

S-a mai precizat că în jurisprudența constată a

Curții Constituționale s-a stabilit că sporurile, adaosurile și alte drepturi

suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și

diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor

sau încetarea acordării țin de competența și opțiunea exclusivă a

legiuitorului.

Recurentul a mai susținut că având în vedere lipsa

resurselor financiare pentru plata acestor sume, sporul în speță nu poate fi

acordat.

În raport cu motivele invocate, Înalta Curte urmează

a analiza în ansamblu criticile formulate de recurenți.

În ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii,

invocată în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reține că această

excepție este neîntemeiată. în acest sens, Înalta Curte reține că abrogarea

actului administrativ cu caracter normativ, după declanșarea controlului

judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipsește de obiect acțiunea în

contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport

cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui. De

asemenea, se reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1),

art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul

căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu

legea, ci și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori

într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea

anulării (decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios

administrativ și fiscal, pe anul 2007 - Semestrul

II,

Ed. Hamangiu,

București, 2008, p.106).

Pe cale de consecință, instanța de recurs reține că

în pofida anulării celor două acte prin hotărâri judecătorești, reclamanții

justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor

legitime a căror încălcare a fost invocată cel puțin pentru perioada cuprinsă

între data emiterii și data anulării ordinului și deciziei ce formează obiectul

litigiului.

Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanța de control judiciar

constată că instanța de fond nu a pronunțat hotărârea atacată cu depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că este neîntemeiată susținerea din

recurs în sensul că instanța a adăugat la prevederile O.U.G. nr. 71/2009.

Înalta Curte reține că aprecierile instanței de fond

sunt temeinice și legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect

reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri

judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială

stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii

până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speță

hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea

reclamanților în sensul prevederilor ordonanței de urgență, ci un drept al

reclamanților la acordarea sporului respectiv.

Este neîntemeiat motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

In conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt și de drept la care se referă textul

reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care

au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu

evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape

toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea

pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta nu înseamnă însă că instanța este obligată să

răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în

funcție de legătura lor logică, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cu referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impun doar cerința ca

hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca

aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum și cele

pentru care au fost respinse cererile părților (nu susținerile acestora),

cerință îndeplinită în speță de hotărârea pronunțată de Curtea de apel, care a

expus motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în

sensul anulării celor două acte administrative.

Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici

criticile din recurs referitoare la faptul că instanța de fond ar fi ignorat

jurisprudența CEDO referitoare la obligația instanței de a realiza o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probatoriu ale părților.

Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs constată că sunt

neîntemeiate criticile recurenților în sensul că în mod greșit Curtea de apel a

apreciat că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, și că instanța

de fond a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

actului juridic dedus judecății și a adăugat la dispozițiile art. 1 alin. (1)

și alin. (2) și art. 2 din respectiva ordonanță de urgență.

Pentru argumentele expuse cu ocazia respingerii

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că nu pot fi primite criticile recurenților în sensul că în

prezența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi puse în executare

hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică. Reiterând argumentele reținute anterior, instanța de control

judiciar apreciază că dreptul reclamanților la acordarea sporului, stabilit

prin hotărâri judecătorești, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G.

nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume prevăzute prin hotărâri

judecătorești devenite executorii. Astfel fiind, rezultă că intră sub incidența

ordonanței de urgență numai hotărârile judecătorești prin care s-a prevăzut

expres plata în concret a unei sume de bani determinată.

Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că întemeiat a

apreciat instanța de fond că actele contestate au caracter retroactiv și

contravin dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar

reclamanții au fost vătămați în dreptul lor la plata salariului.

Este necontestat caracterul retroactiv al Ordinului

nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului I.C.C.J. și al

Deciziei nr. 95 din 02 iulie 2009 a Procurorului șef al D.I.I.C.O.T., atât timp

cât ambele acte au fost emise în cursul lunii iulie și dispun suspendarea de la

data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte,

în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente

muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

In același sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din

aceeași lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ ce

formează obiectul cauzei, ordinul și decizia contestate trebuia să fie

elaborate și emise cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din

Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce

însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente

lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară

emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv

al celor două acte administrative.

Înalta Curte apreciază că emiterea celor două acte

administrative cu nesocotirea principiului neretroactivității se aduce atingere

principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate

articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în

jurisprudența CEDO, atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la

drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul

lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie,

a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin

emiterea celor două acte administrative cu încălcarea principiului

retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice,

autoritățile emitente, pârâte în prezenta cauză, au manifestat un evident exces

de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin

atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale

aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

Susținerea recurenților în sensul că anularea celor

două acte este lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice

pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa

nr.

VI

la Legea nr. 330/2009, este lipsită de relevanță,

întrucât legalitatea actelor administrativ contestate se verifică la momentul

emiterii lor și nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un

moment ulterior.

Astfel fiind, în mod corect a reținut instanța de

fond că cele două acte administrative au fost emise și cu încălcarea

dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atâta timp cât motivele

invocate de autoritățile emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele

reglementate de această lege.

În ce privește lipsa resurselor financiare invocată

de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, se constată că, după cum în mod

corect a reținut și prima instanță, autoritățile nu se pot prevala de atare

împrejurări pentru a justifica neplata integrală a drepturilor salariale,

respectiv neexecutarea unei hotărâri judecătorești

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și

față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse

recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul I.C.C.J., de D.I.I.C.O.T.

și de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Maramureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv

de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Maramureș, împotriva Sentinței

Civile nr. 444/2009 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 aprilie

2010.