ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5297/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5297/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanții R.D.C., L.R.E., M.M., S.O., M.E., H.A.M., P.M., I.O.M.,

L.M., N.N. și R.T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat anularea adresei

din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanțelor Publice, anularea ordinului nr.

1328/C/8722 din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea deciziei nr. 50 din 2 iulie

2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, anularea hotărârii nr. 56 din 6 august 2009 emisă de Colegiul de Conducere

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, suspendarea executării ordinului

nr. 1328/C/8722 din 2 iulie 2009 și a deciziei nr. 50/2009, obligarea

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor

prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „cheltuieli de personal” cu

sumele necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%

pentru lunile iunie 2009-decembrie 2009; obligarea Ministerului Finanțelor

Publice să suplimenteze fondurile prevăzute pentru Ministerul Public cu titlu

de „cheltuieli de personal” cu sumele necesare plății sporului de risc și

solicitare neuropsihică de 50% pentru lunile iunie 2009-decembrie 2009;

obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție să includă în proiectul de buget al Ministerului Public

pentru anul 2010 la titlul de „cheltuieli de personal” sumele necesare plăți

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru anul bugetar

2010; obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă în proiectul

bugetului Ministerului Public pentru anul 2010 la titlul „cheltuieli de

personal” sumele necesare plății sporului de risc și solicitare neuropsihică de

50% pentru anul bugetar 2010.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin decizia nr. 18 din 4 martie 2009, Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus acordarea

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația

brută prevăzută de lege, începând cu data de 1 martie 2009, personalului auxiliar

de specialitate și conex din cadrul parchetelor.

Pârâtul Ministerul Public-Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a

invocat excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect a acțiunii și, în subsidiar,

a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Public-Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Pârâtul Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a depus întâmpinare prin care

a solicitat conexarea cauzei la dosarul nr. 873/39/2009 al Curții de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal, susținând că există identitate de obiect

și cauză. S-a menționat de asemenea și Dosarul nr. 1065/39/2009, pentru aceleași

considerente.

Pe fond, pârâtul a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 3886 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect

invocate de pârâtul Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții R.D.C., L.R.E.,

M.M., S.O., M.E., H.A.M., P.M. , I.O.M., L.M., N.N. și R.T., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Ministerul Finanțelor Publice, a

anulat decizia nr. 50 din 2 iulie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Suceava, Hotărârea nr. 56 din 6 august 2009 emisă de Colegiul de Conducere

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, actul administrativ din 18

iunie 2009 emis de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și actul administrativ

nr. 1328/C/8722 din 2 iulie 2009 emis de Parchetul General de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, în ceea ce îi privește pe reclamanți, a respins în rest

acțiunea ca rămasă fără obiect și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Parchetul General de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Față de adresa din 2

iulie 2007, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivată pe împrejurarea că nu este

un act administrativ producător de efecte juridice.

Curtea de Apel a apreciat

că excepția este neîntemeiată față de împrejurarea că reclamanții solicită anularea

deciziei nr. 50/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Suceava și hotărârea nr. 56/2009 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar adresa din 2009 este un înscris care a stat

la baza actelor contestate. Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța

are căderea să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care

au stat la baza emiterii actelor contestate.

Solicitarea pârâtului

de a se respinge acțiunea ca lipsită de obiect pe motiv că decizia nr. 50/2009 și

ordinul nr. 1328/C/8722/2009 au fost abrogate ca urmare a emiterii ordinului

nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost constatată de către instanța de fond,

ca neîntemeiată.

Actul contestat a fost

motivat pe faptul că, prin adresa Ministerului Finanțelor Publice, s-a comunicat

autorității pârâte că a fost suspendată plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50% întrucât această plată intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2008,

precum și impactul măsurilor de rectificare bugetară asupra bugetului Ministerului

Public, conform O.U.G. nr. 34/2009.

Cu privire la O.U.G.

nr. 71/2008, Curtea de Apel a constatat că ordonanța se referă la plata eșalonată

a drepturilor salariale restante, în condițiile în care această restanță este cuantificată,

făcând posibilă determinarea unui termen de achitare a acesteia.

Or, în cauză, Ordonanța

nu este aplicabilă. Plata eșalonată nu poate să privească salariile care ar fi plătite

în prezent și în viitor fără sporul de 50%, întrucât aceste sume ar deveni la rândul

lor restante și nu ar mai putea fi cuantificate și achitate.

În ceea ce privește capetele

de cerere prin care s-a solicitat suspendarea actului 1328/C/8722 din 2 iulie 2009

și a deciziei nr. 50 din 2 iulie 2009, dar și cu privire la solicitările de obligare

a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

să includă în proiectul de buget al Ministrului Public pentru anul 2010 la titlul

de „cheltuieli de personal” sumele necesare plății sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50% pentru anul bugetar 2010, precum și obligarea Ministerul Finanțelor

Publice să includă în proiectul bugetului Ministrului Public pentru anul 2010 la

titlul de „cheltuieli de personal” sumele necesare plății sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50% pentru anul bugetar 2010, precum și capetele de cerere prin

care s-a solicitat obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în calitate de ordonator principal de credite să solicite

Ministerul Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului

Public cu titlu de „cheltuieli de personal” cu sumele necesare plății sporului de

risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru lunile iunie 2009–decembrie 2009

și de obligare a Ministerul Finanțelor Publice să suplimenteze fondurile prevăzute

în bugetul Ministerului Public cu titlu de „cheltuieli de personal” cu sumele necesare

plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru lunile iunie

2009–decembrie 2009, față de solicitarea expresă a reclamanților, menționată prin

concluziile scrise depuse la 9 mai 2011, de respingere a acestor capete de cerere

ca rămase fără obiect, în aplicarea principiului disponibilității, Curtea de Apel

a respins ca rămase fără obiect aceste capete de cerere.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție formulată de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a constatat că acesta a fost formulată

în raport de capetele de cerere cu privire la care reclamanții au menționat că renunță

să le mai susțină și au solicitat să fie respinse ca rămase fără obiect.

Împotriva hotărârii instanței

de fond au declarat recurs reclamanții R.D.C., L.R.E., M.M., S.O., M.E., H.A.M.,

P.M. , I.O.M., L.M., N.N. și R.T. și pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Suceava și Ministerul Finanțelor Publice.

de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în motivarea recursului, invocă dispozițiile

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., apreciind că sentința primei instanțe este lipsită

de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Se arată că, la baza deciziei

nr. 50 din 2 iulie 2009 cât și la baza hotărârii nr. 56/2009 au stat adresa din

2009 a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

(depusă la dosarul primei instanțe), adresă prin care se aducea la cunoștința ordonatorilor

secundari de credite faptul că, trebuie să ia măsuri pentru suspendarea aplicării

deciziei de acordare a sporului de 50%, motivat de faptul că Ministerul Economiei

și Finanțelor nu a mai alocat fondurile necesare acordării acestui spor.

Cu toate că aceste fonduri

au fost solicitate Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta, prin adresa din

2009, comunică Parchetului General că solicitarea de plată în continuare a sporului

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, este suspendată,

întrucât această plată intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor

sume prevăzute în titluri executorii, ordonanță care prevede printre altele plata

eșalonată a acestor sume pe perioada 2010-2012.

Recurentul mai arată că,

începând cu data de 12 noiembrie 2009 (data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009-legea

unică de salarizare), personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea

sporului neuropsihic de 50% , conform art. 4 din anexa nr. VI la Lege.

La momentul la care Colegiul

de conducere a luat hotărârea de a respinge contestațiile personalului auxiliar

de specialitate, nu exista nici un temei legal pentru menținerea sporului neuropsihic

de 50%.

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 28

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, raportat

la art. 137 din C. proc. civ., reiterează excepția inadmisibilității acțiunii în

raport de natura juridică a actului atacat.

Se susține că adresa

2 iulie 2009 emisă Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, republicată,

întrucât nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a face parte

din această categorie de acte juridice.

Recurentul mai arată că

pronunțarea sentinței de fond este dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 330/2009

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În aplicarea prevederilor

art. 4 alin. (1) din anexa VI a Legii nr. 330/2009, Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie

2009 și decizia nr. 2778 din 17 noiembrie 2009, acte prin care se stabilește că,

în perioada 12 noiembrie-31 decembrie 2009, procurorii din Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism și parchetele de pe lângă curțile de apel,

tribunale și judecătorii, personalului de specialitate juridică asimilat procurorilor

și judecătorilor, personalul auxiliar de specialitate și tehnicieni criminaliști

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază

de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate

de 5%.

După data de 1 ianuarie

2010 urmează a se face aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) din anexa VI a Legii

nr. 330/2009.

În aceste condiții, este

evident că atât decizia nr. 50 din 2 martie 2009, cât și ordinul nr. 1328/C/8722

din 2 iulie 2009 au fost abrogate ca urmare a emiterii ordinului nr. 2777 din 17

noiembrie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

De asemenea, recurentul

consideră că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție

a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților.

Cererea de chemare în

garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin

interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea

civilă.

recursului, susțin că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal,

considerând în mod greșit că punctele 7 și 8 din petitul acțiunii inițiale, astfel

cum au fost restrânse pentru perioada iunie-noiembrie 2009, au rămas fără obiect,

respingându-le în această modalitate și respingând și cererea de chemare în garanție,

formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit pct. 1 al concluziilor

formulate pentru termenul din data de 18 mai 201, recurenții-reclamanți au precizat

acțiunea, în sensul că la pct. 7 și 8 din

petitul

acțiunii inițiale au

restrâns perioada solicitată la lunile iunie-noiembrie 2009, datorită apariției

Legii nr. 330/2009. Totodată, au renunțat la punctele 9 și 10 din petit tot datorită

acestui act normativ, acestea din urmă rămânând fără obiect.

Reclamanții au arătat

că motivarea acestei precizări a fost una deosebit de clară, în sensul că prin Legea

nr. 330/2009 au primit drepturile salariale cuvenite începând cu luna următoare

intrării în vigoare a legii, respectiv începând cu luna decembrie 2009. Cât timp

Legea nr. 330/2009 și ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 al Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au retroactivat,

acțiunea formulată era în continuare întemeiată, în sensul recuperării sumelor datorate

pentru perioada dintre suspendarea produsă prin actele administrative nelegale anulate

de instanța de fond și data apariției legii.

Publice, în motivarea recursului, susține că acțiunea este inadmisibilă în primul

rând din prisma lipsei procedurii administrative prealabile față de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice.

Astfel, reclamanții nu

au învederat în cuprinsul cererii parcurgerea acestei etape prealabile obligatorii

potrivit legii și nici nu au fost comunicate, împreună cu cererea de chemare în

judecată, dovezi din care să rezulte îndeplinirea acestei proceduri.

Referitor la incidența

dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în ceea ce privește excepția

inadmisibilității acțiunii, recurentul menționează ca obiectul acțiunii în contencios

administrativ este anularea unui act administrativ, astfel cum prevede art. 1 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii

având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar,

plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești se va efectua în perioada 2010-2012,

urmând ca de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, plata sporului

de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personal auxiliar să

fie suspendată.

Trebuie menționat că ordonanța

vizează modul de plată a sporurilor acordate prin hotărâri judecătorești, care nu

sunt reglementate prin lege și în nici un caz nu are în vedere salariul de încadrare

sau al sporurilor stabilite potrivit legii (spor de vechime, indemnizație de conducere

etc.), la care este îndreptățită orice persoană încadrată în muncă.

Se mai arată că în nici

un caz nu poate fi vorba nici de aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 71/2009, întrucât

sub incidența acesteia urmează să intre, începând cu data de 18 iunie 2009, data

intrării în vigoare a ordonanței, doar operațiunile de plată a sumelor stabilite

prin titluri care nu au fost valorificate până la acea dată.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile

sunt nefondate, pentru considerentele în continuare arătate.

Prin decizia nr. 18

din 4 martie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a dispus acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică

de 50% calculat la indemnizația brută prevăzută de lege, începând cu data de 1

martie 2009, personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul parchetelor.

Reclamanții au susținut

că, deși acest drept salarial a fost prevăzut de lege și a fost obținut și prin

hotărâri judecătorești, sporul nu a fost recunoscut de angajator decât la data de

4 martie 2009 prin ordinul menționat anterior și a fost consemnat în carnetele de

muncă.

Prin ordinul nr. 1328/C/8722

din 2 iulie 2009, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, s-a dispus suspendarea aplicării deciziei nr. 18 din 4

martie 2009, începând cu data de 1 iunie 2009. La baza acestei decizii a stat adresa

din 2009 a Ministerului Finanțelor Publice prin care s-a comunicat Ministerului

Public că acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică este suspendată

conform O.U.G. nr. 71/2009.

Prin decizia nr. 50

din 2 iulie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava, s-a dispus aplicarea dispozițiilor cuprinse în ordinul nr. 1328

din 2 iulie 2009 și suspendarea aplicării deciziei nr. 18/2009.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a reținut că nu sunt incidente dispozițiile

O.U.G. nr. 71/2009, întrucât dreptul reclamanților la plata drepturilor salariale

lunare nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009 aplicabil numai

în privința sumelor prevăzute prin hotărâri

judecătorești, iar actul contestat are caracter retroactiv și contravine

dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reclamanții fiind vătămați

în dreptul lor la plata salariului.

Este necontestat caracterul

retroactiv al ordinului nr. 1328 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului

Înalta Curte de Casație și Justiție, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii

iulie și dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu,

realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale

reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul

lunii iunie.

În același sens, instanța

reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative,

aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în

privința actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei,

ordinul contestat trebuia să fie elaborat și emis cu respectarea dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității,

ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

Emiterea actului administrativ

contestat cu nesocotirea principiului neretroactivității aduce atingere și principiului

securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenției

Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O.,

atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce

li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată

printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte reține că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului

retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea

emitentă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților

de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat

la sfârșitul lunii iunie.

În ceea ce privește susținerile

referitoare la respingerea de către Curtea de apel a cererii de chemare în garanție

a Ministerului Finanțelor Publice, se constată că acestea nu pot fi primite. Întemeiat

a apreciat instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

60 din C. proc. civ., întrucât nu se poate reține existența în sarcina Ministerului

Finanțelor Publice a unei obligații de garanție sau despăgubire, în ipoteza admiterii

acțiunii.

În jurisprudență, s-a

reținut în mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența

unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora

care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu

oneros” și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni

anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv. Or, în raport

cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin Ministerului Finanțelor Publice potrivit

Legii nr. 500/2002, ministerul nu este debitorul unei obligații de garanție sau

de despăgubire, iar executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,

stabilite prin titluri executorii se face cu respectarea procedurii prevăzute de

O.G. nr. 22/2002.

Motivul de recurs invocat

de Ministerul Finanțelor Publice potrivit căruia acțiunea trebuia să fie respinsă

ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile este neîntemeiată și nu poate

fi primită, deoarece față de Ministerul Finanțelor Publice nu s-a solicitat anularea

unui act administrativ, deci nu era necesar ca reclamanta să efectueze plângere

prealabilă pentru acest minister.

Nici motivul de recurs

potrivit căruia instanța de fond a respins pct. 7 și 8 din acțiune ca rămas fără

obiect, nu poate fi primit, deoarece consecința anulării deciziei nr. 50/2009 este

rămânerea în vigoare a dispozițiilor de plată care urmau a se efectua până la intrarea

în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Astfel fiind, Înalta Curte,

analizând susținerile și criticile formulate de recurenți sintetizând motivele de

recurs invocate în funcție de legătura lor logică, constată că acestea sunt nefondate

și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală,

pe care o va menține.

Prin urmare, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile

declarate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamanții R.D.C., L.R.E., M.M., S.O., M.E., H.A.M., P.M. , I.O.M., L.M., N.N.

și R.T. și de pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Ministerul

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 3886 din 1 iunie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.