ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6047/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamanții B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V. au

solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P.G.

- Ministrul Finanțelor Publice, anularea ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009

emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și, implicit, a adresei din 18 iunie 2009 a Ministrului Finanțelor

Publice; suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, în conformitate cu art. 15 alin. (1)-(3)

din Legea nr. 554/2004; obligarea Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să solicite Ministerului Finanțelor

Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public

pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50%, deschiderea de

credite pentru plata sumei aferente plății, alocarea în favoarea acestui

parchet a sumelor reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50%

și plata contravalorii lui, începând cu data de 01 iunie 2009; obligarea

Ministerului Finanțelor Publice împreună cu P.G. - Ministrul Finanțelor Publice

să suplimenteze fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli

de personal” pentru plata pe semestrul II 2009, a sporului de risc și

solicitare neuropsihică de 50% și să aprobe deschiderea de credite pentru plata

sumei aferente acestuia; obligarea Ministerului Finanțelor Publice în solidar

cu P.G. - Ministrul Finanțelor la plata despăgubirilor constând în daunele

produse prin lipsa de folosință a sumelor aferente sporului de 50%, pagubă

echivalentă dobânzii normale de pe piața bancară, datorată începând cu data de

01 iunie 2009 și până la momentul plății efective; în temeiul art. 18 alin. (6)

și art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, s-a solicitat executarea prezentei hotărâri să se facă

într-un termen limită de o zi de la pronunțare, sub sancțiunea aplicării unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, în

sarcina intimaților pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public,

și P.G. - Ministrul Finanțelor Publice.

Prin cererea depusă la data de 02

februarie 2010, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând citarea în calitate

de pârât a actualului ministru al finanțelor, S.V., iar prin cererea depusă la data

de 13 aprilie 2010, au solicitat să nu mai fie citat în cauză fostul ministru al

finanțelor, P.G.

Prin sentința nr. 4357 din 08

noiembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei de interes

invocată de către pârâtul Ministerul Public și a fost respinsă cererea formulată

de reclamanții B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat

prin Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la anularea și suspendarea efectelor

ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009 de către Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind rămase fără

obiect, iar pentru restul ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de chemare în garanție

a Ministerului Finanțelor

Publice, formulată de pârâtul Ministerul Public.

Instanța a respins cererea reclamanților

formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Ministrul

Finanțelor Publice - S.V., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că

prin ordinul

Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nr. 1472 din data de 02 iulie 2009, s-a dispus ca „începând cu data

de 01 iunie 2009 se suspendă aplicarea ordinului nr. 526 din data de 03 martie 2009

al Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție”.

Prin sentința civilă nr. 196, pronunțată

la data de 19 septembrie 2009 de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 922/35/2009,

irevocabilă prin respingerea recursului la data de 11 martie 2010, de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, ordinul nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009 de

către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

a fost anulat în mod irevocabil.

Curtea a apreciat că actul contestat reprezintă

un act administrativ în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce privește drepturile salariale

cuvenite reclamanților, în sensul diminuării acestora. Instanța a reținut că ordinul

atacat a fost anulat în mod irevocabil, motiv pentru care capetele de cerere referitoare

la anularea și suspendarea efectelor ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie

2009 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, sunt rămase fără obiect.

Instanța de fond a respins excepția lipsei

de interes invocată de către pârâtul Ministerul Public, în ceea ce privește cererea

de suspendare a efectelor ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009, întrucât,

fiind pronunțată între alte părți, respectiva hotărâre judecătorească își va produce

efectele numai până la rămânerea definitivă sau irevocabilă a sentinței în anulare,

promovată de reclamanții din acea cauză.

Cum în aplicarea prevederilor art. 4

alin. (1) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie

2009 act prin care se stabilește că în perioada 12 noiembrie-31 decembrie 2009 procurorii

din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și parchetele de pe lângă

curțile de apel, tribunale și judecătorii, beneficiază de spor de pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate de 5%.

B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V.

Prin motivele de recurs formulate, recurenții

au criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că atât

ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și adresa emisă de Ministerul Finanțelor

Publice nr. 293378 din 18 iunie 2009 sunt acte administrative nelegale, fiind emise

cu exces de putere, întrucât contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția

României, respectiv încalcă principiul neretroactivității legii.

De asemenea, s-a arătat că actul administrativ

atacat reprezintă o încălcare și a dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea

nr. 303/2004.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată

cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport

cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză

va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite

în parte acțiunea reclamanților pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte reține că în mod greșit a constatat instanța de fond lipsită de obiect

acțiunea reclamanților.

În acest sens, Înalta Curte reține că abrogarea

actului administrativ cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc

de legalitate a acestuia, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ,

pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare

la data emiterii sau adoptării lui. De asemenea, se reține că Legea nr. 554/2004

reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv

de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea

actului administrativ cu legea, ci și existența vătămării produse reclamantului,

într-un drept ori într-un interes legitim, prin efectele juridice produse în perioada

în care actul s-a aflat în vigoare.

Pe cale de consecință, instanța de recurs

reține că în pofida anulării celor două acte prin hotărâri judecătorești, reclamanții

justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime

a căror încălcare a fost invocată pentru perioada cuprinsă între data emiterii și

data anulării actelor ce formează obiectul litigiului.

Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 71/2009

reglementează procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești

având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea

personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie

2009, or este evident faptul că în speță hotărârile judecătorești de acordare a

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată

a unei anumite sume în favoarea reclamanților în sensul prevederilor ordonanței

de urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică.

Instanța de control judiciar apreciază

că dreptul reclamanților la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătorești,

nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009, aplicabil numai în

privința hotărârilor judecătorești devenite executorii prin care s-a dispus plata

în concret a unei sume de bani determinată.

Înalta Curte reține că ordinul nr. 1472

din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de Casație

și Justiție a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea de la data

de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna

iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii deja

prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În același sens, instanța reține că, potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3

alin. (2) din aceeași lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ,

ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat și emis cu

respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră

principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata drepturilor salariale

aferente lunii iunie 2009 urma a se face în luna iulie 2009, dată ulterioară emiterii

actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestor

acte administrative.

Înalta Curte apreciază că prin emiterea

actelor administrative se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice,

care este implicit în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului,

întrucât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se

cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o

măsură cu caracter retroactiv dispusă în cursului lunii iulie.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține

că, prin emiterea actelor administrative cu încălcarea principiului neretroactivității

și a principiului securității raporturilor juridice, autoritățile emitente au manifestat

un evident exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale

aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

Astfel fiind, Înalta Curte a reținut că

actele administrative au fost emise și cu încălcarea dispozițiilor art. 74

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atâta timp cât motivele invocate de autoritățile

emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text

de lege.

Față de cele reținute, în temeiul art.

312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de reclamanți și

va fi modificată, în parte, sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii

reclamanților și va fi anulat ordinul atacat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de P.V.D., B.I.,

S.V., B.T. și M.S.D. împotriva sentinței nr. 4357 din 08 noiembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și dispune anularea ordinului

nr. 1472/2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.