ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6047/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P.G.

- Ministrul Finanțelor Publice, anularea ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, implicit, a adresei din 18 iunie 2009 a Ministrului Finanțelor Publice; suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în conformitate cu art. 15 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004; obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50%, deschiderea de credite pentru plata sumei aferente plății, alocarea în favoarea acestui parchet a sumelor reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% și plata contravalorii lui, începând cu data de 01 iunie 2009; obligarea Ministerului Finanțelor Publice împreună cu P.G.

- Ministrul Finanțelor Publice să suplimenteze fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata pe semestrul II 2009, a sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% și să aprobe deschiderea de credite pentru plata sumei aferente acestuia; obligarea Ministerului Finanțelor Publice în solidar cu P.G.

- Ministrul Finanțelor la plata despăgubirilor constând în daunele produse prin lipsa de folosință a sumelor aferente sporului de 50%, pagubă echivalentă dobânzii normale de pe piața bancară, datorată începând cu data de 01 iunie 2009 și până la momentul plății efective; în temeiul art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, s-a solicitat executarea prezentei hotărâri să se facă într-un termen limită de o zi de la pronunțare, sub sancțiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, în sarcina intimaților pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public, și P.G. - Ministrul Finanțelor Publice.

Prin cererea depusă la data de 02 februarie 2010, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând citarea în calitate de pârât a actualului ministru al finanțelor, S.V., iar prin cererea depusă la data de 13 aprilie 2010, au solicitat să nu mai fie citat în cauză fostul ministru al finanțelor, P.G. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 4357 din 08 noiembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată de către pârâtul Ministerul Public și a fost respinsă cererea formulată de reclamanții B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat prin Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la anularea și suspendarea efectelor ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind rămase fără obiect, iar pentru restul ca neîntemeiată. S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Public. Instanța a respins cererea reclamanților formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Ministrul Finanțelor Publice - S.V., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin ordinul Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1472 din data de 02 iulie 2009, s-a dispus ca „începând cu data de 01 iunie 2009 se suspendă aplicarea ordinului nr. 526 din data de 03 martie 2009 al Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. Prin sentința civilă nr. 196, pronunțată la data de 19 septembrie 2009 de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 922/35/2009, irevocabilă prin respingerea recursului la data de 11 martie 2010, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ordinul nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost anulat în mod irevocabil.

Curtea a apreciat că actul contestat reprezintă un act administrativ în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamanților, în sensul diminuării acestora. Instanța a reținut că ordinul atacat a fost anulat în mod irevocabil, motiv pentru care capetele de cerere referitoare la anularea și suspendarea efectelor ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt rămase fără obiect.

Instanța de fond a respins excepția lipsei de interes invocată de către pârâtul Ministerul Public, în ceea ce privește cererea de suspendare a efectelor ordinului nr. 1472 emis la data de 02 iulie 2009, întrucât, fiind pronunțată între alte părți, respectiva hotărâre judecătorească își va produce efectele numai până la rămânerea definitivă sau irevocabilă a sentinței în anulare, promovată de reclamanții din acea cauză.

Cum în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 act prin care se stabilește că în perioada 12 noiembrie-31 decembrie 2009 procurorii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, beneficiază de spor de pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate de 5%. 3. Recursul declarat de B.I., B.T., M.S.D., P.V.D., S.V.

Prin motivele de recurs formulate, recurenții au criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că atât ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și adresa emisă de Ministerul Finanțelor Publice nr. 293378 din 18 iunie 2009 sunt acte administrative nelegale, fiind emise cu exces de putere, întrucât contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, respectiv încalcă principiul neretroactivității legii. De asemenea, s-a arătat că actul administrativ atacat reprezintă o încălcare și a dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamanților pentru considerentele ce urmează: Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că în mod greșit a constatat instanța de fond lipsită de obiect acțiunea reclamanților. În acest sens, Înalta Curte reține că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui.

De asemenea, se reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și existența vătămării produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, prin efectele juridice produse în perioada în care actul s-a aflat în vigoare. Pe cale de consecință, instanța de recurs reține că în pofida anulării celor două acte prin hotărâri judecătorești, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării actelor ce formează obiectul litigiului.

Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 71/2009 reglementează procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or este evident faptul că în speță hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților în sensul prevederilor ordonanței de urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Instanța de control judiciar apreciază că dreptul reclamanților la acordarea sporului, stabilit prin hotărâri judecătorești, nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G.

nr. 71/2009, aplicabil numai în privința hotărârilor judecătorești devenite executorii prin care s-a dispus plata în concret a unei sume de bani determinată. Înalta Curte reține că ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii deja prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În același sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ, ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat și emis cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății. Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face în luna iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al acestor acte administrative.

Înalta Curte apreciază că prin emiterea actelor administrative se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură cu caracter retroactiv dispusă în cursului lunii iulie. Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin emiterea actelor administrative cu încălcarea principiului neretroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritățile emitente au manifestat un evident exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

Astfel fiind, Înalta Curte a reținut că actele administrative au fost emise și cu încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, atâta timp cât motivele invocate de autoritățile emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text de lege. Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de reclamanți și va fi modificată, în parte, sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamanților și va fi anulat ordinul atacat. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de P.V.D., B.I., S.V., B.T. și M.S.D. împotriva sentinței nr. 4357 din 08 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanți și dispune anularea ordinului nr. 1472/2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.