ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul F.M. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul m inisterul p ublic - p archetul de pe lângă Înalta Curte de Casație șl Justiție, reprezentat prin P.G.P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, suspendarea executării Ordinului nr. 1472/2009 emis la data de 2 iulie 2009 de către P.G.P. de pe lângă î nalta Curte de Casație și Justiție, până la pronunțarea instanței de fond. î n motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că la data de 03 martie 2009, a fost emis Ordinul 526/2009 privind salarizarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă î nalta Curte de Casație si Justiție, D.I.I.C.O.T., parchetelor de pe lângă curți de apel, tribunale și judecătorii, prin care s-a dispus acordarea începând cu data de 01 martie 2009, a sporului de risc si solicitare neuropsihica, calculat la indemnizația de încadrare bruta prevăzuta de lege.

Prin Ordinul nr. 1472/2009, P.G.P. de pe lângă î nalta Curte de Casație si Justiție a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/2009, începând cu data de 01 iunie 2009, motivat de împrejurarea ca prin adresa nr. 293378/2009 a Ministerului Finanțelor s-a comunicat suspendarea solicitării Ministerului Public de plata în continuare a sporului în cauza, întrucât aceasta plată intra sub incidența O.U.G. nr. 71/2009. Se arată de către reclamant că, în speța, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, în data de 5 noiembrie 2009, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat prin P.G.P.

de pe lângă î nalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, în raport de împrejurarea că prin sentința civila nr. 361 din 08 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1305/33/2009, s-a admis acțiunea reclamanților H.M. ș.a. și s-a dispus anularea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, prin sentința civilă nr. 2864 din 07 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus suspendarea executării aceluiași ordin. î n raport de aceste hotărâri judecătorești și față de dispozițiile art. 14 alin. (4) și (7) din Legea nr. 554/2004, pârâtul apreciază că cererea reclamantului apare ca lipsită de interes.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4386 din 9 decembrie 2009, a respins excepția lipsei de interes a reclamantului și pe cale de consecință a admis cererea acestuia, dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G.P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Î n ce privește excepția lipsei de interes instanța de fond a reținut că împrejurarea invocată de către pârât referitoare la faptul că executarea actelor a căror executare se solicită a fi suspendată în prezenta cauză, a fost deja suspendată în dosarele invocate, nu lipsește prezenta acțiune de interes de vreme ce, potrivit alin. (1) al art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral se dispune până la pronunțarea instanței învestită cu soluționarea fondului pricinii, având aceleași părți, adică a cererii în anularea actului promovată de către același reclamant.

Pe fondul cauzei s-a reținut că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actelor administrative contestate împrejurarea că acestea retroactivează, având incidență asupra drepturilor salariale cuvenite reclamantului pe luna iunie 2009, deși sunt emise la data de 2 iulie 2009. A mai reținut și faptul că actul normativ care fundamentează soluția de suspendare a aplicării Ordinului nr. 526/2009, reglementează modalitatea de plată a unor sume prevăzute în titluri executorii, deci drepturi salariale restante, iar ordinul în cauză privește plata sporului de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat pentru viitor, începând cu 1 martie 2009, indiferent dacă beneficiarii dețin sau nu un titlu executoriu.

S-a mai reținut că, prin Ordinul nr. 1472/2009, dreptul salarial reprezentat de sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihica a fost diminuat retroactiv și, prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamantului, prin aceea că îi sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanțial. Reclamantul avea, în mod indubitabil, o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urma să o primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul a reiterat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, pe considerentul că ordinul a cărei anulare se solicită fiind un act administrativ unilateral, cu caracter normativ și nu individual astfel încât suspendarea acestuia odată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul invocă excepția lipsei de obiect a acțiunii, întrucât după data de 1 ianuarie 2010 s-a făcut aplicarea Legii nr. 330/2009 astfel că, O.P.G. nr. 526/2009 cât și Ordinul nr. 1472/2009, au fost abrogate ca urmare a emiterii Ordinului nr. 2777/2009 al P.G.P. al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul a mai susținut că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ atacat, depășind atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. S-a mai susținut și faptul că, instanța de fond s-a aflat în eroare deoarece prin O.P.G. nr. 1472/2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora mai exact o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G.

nr. 71/1990. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Referitor la excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, se va reține că nu este întemeiată, interesul fiind justificat de suspendarea efectelor actului contestat, împrejurarea că această măsură ar fi fost, deja, dispusă prin alte hotărâri judecătorești neavând relevanță, întrucât aceste hotărâri își limitează efectele la părțile procesului în care au fost pronunțate.

Cât privește excepția lipsei de obiect a acțiunii, prin faptul că Ordinul nr. 1472/2009 ar fi fost abrogat urmare a emiterii Ordinului nr. 2777/2009, urmează să se constate că aceasta este neîntemeiată, întrucât analizarea de către instanța de judecată a cererii de suspendare a executării unui act administrativ trebuie făcută în raport de legislația în vigoare la data emiterii respectivului act; or la data emiterii actului administrativ contestat și chiar a judecării cererii de suspendare a executării acestuia, actul normativ invocat de către recurent nu era în vigoare. Cu privire la cererea de suspendare, se va reține, de asemenea, că soluția atacată este temeinică și legală. Astfel, așa cum s-a arătat, obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 1472/2009 emis de P.G.P.

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus, cu începere de la data de 01 iunie 2009, suspendarea plății sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar această modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să se păstreze și pentru viitor. În plus, se arată că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În ceea ce privește această măsură legală, trebuie precizat faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Suspendarea actelor juridice este măsura de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă); de aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este, el însuși, titlu executoriu. Așadar, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput în cadrul ordinii juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă, într-adevăr, o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale care reglementează măsura suspendării executării actelor administrative sunt cele ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Rezultă din textul legal susmenționat că, pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ, este necesar să se constate, în primul rând, existența unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, este de subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei: cetățeanul și statul.

În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat de art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege. În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret au obligația să o realizeze; așadar, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

În speța de față, Înalta Curte constată că există un caz bine justificat în raport de următoarele argumente: În primul rând, prin actul administrativ analizat, emis la data de 2 iulie 2009, s-a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009. Prin această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că a fot încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În acest sens, se impune a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și actelor administrative. Trebuie precizat, de asemenea, că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte. În cauza de față, Înalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.

De asemenea, un alt aspect care vădește aparența de nelegalitate a actului contestat îl constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială. În raport cu aceste prevederi legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nici o autoritate publică, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. În ceea ce privește noțiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Această condiție legală este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat. Față de cele arătate, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 4386 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.