ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta V.L., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curte de Apel București, a chemat în

judecată pe pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă

î

nalta Curte de Casație și

Justiție, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să

se dispună suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009

emis de pârât, până la soluționarea fondului cauzei.

În motivare, reclamanta a arătat

că la data de 03 martie 2009 a fost emis ordinul nr. 526 privind

salarizarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T.,

parchetelor de pe lângă curți de

apel, tribunale,

judecătorii, prin care s-a dispus acordarea începând cu data de 01 martie 2009

a sporului de risc și solicitare neuropsihică, calculat la

indemnizația de încadrare brută prevăzută de lege.

Prin

o

rdinul

nr. 1472 din 02 iulie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă

î

nalta Curte de Casație și

Justiție a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 3 martie

2009, începând cu data de 1 iunie 2009, motivat de împrejurarea că prin

adresa nr. 293378/2009 a Ministerului Finanțelor Publice s-a comunicat

suspendarea solicitării Ministerului Public de plată în continuare a

sporului în cauză, întrucât această plată intră sub

incidența O.U.G. nr. 71/2009.

Se arată de către

reclamantă că în speță sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea

executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care

a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii în raport de

împrejurarea că prin mai multe hotărâri judecătorești

pronunțate de Curtea de Apel Cluj s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 1472

din 02 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție;

în raport de aceste hotărâri judecătorești și

față de dispozițiile art. 14 alin. (4)

si (7) din Legea

nr. 554/2004, cererea reclamanților apare ca lipsita de interes.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3383 din 20 octombrie 2009, a respins excepția invocată de pârât prin întâmpinare, dispunând admiterea acțiunii formulată

de reclamantă, în sensul suspendării executării Ordinului nr. 1472

din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut cu privire la excepția

lipsei de interes a acțiunii, că este nefondată; de vreme ce,

potrivit alin. (1) al art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea

executării actului administrativ unilateral se dispune până la

pronunțarea instanței învestită cu soluționarea fondului,

adică a cererii în anularea actului, promovată de același

titular.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, apreciază Curtea,

reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate a actului administrativ contestat, împrejurarea

că acesta retroactivează.

De asemenea, s-a apreciat că prin

ordinul nr. 1472/2009, dreptul salarial cuvenit reclamantei s-a diminuat în mod

substanțial, producându-i o pagubă iminentă.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, arătând, în esență, că

hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât instanța de judecată a apreciat

greșit că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

referitoare la existența cazului justificat și a pagubei iminente ar

fi îndeplinite în cauză; recurentul a reiterat, de asemenea, excepția

lipsei de interes în promovarea acțiunii, față de împrejurarea

că efectele actului contestat au fost, deja, suspendate, ca urmare a

pronunțării unor hotărâri judecătorești anterioare,

rămase irevocabile.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Referitor la excepția lipsei de

interes a reclamantei în promovarea acțiunii, se va reține că nu

este întemeiată, interesul fiind justificat de suspendarea efectelor

actului contestat, împrejurarea că această măsură ar fi

fost, deja, dispusă prin alte hotărâri judecătorești

neavând relevanță, întrucât aceste hotărâri își

limitează efectele la părțile procesului în care au fost

pronunțate.

Cu privire la cererea de suspendare, se

va reține, de asemenea, că soluția atacată este

temeinică și legală.

Astfel, așa cum s-a arătat,

obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie suspendarea

executării Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de procurorul general

al Parchetului de pe lângă

î

nalta

Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus, cu începere

de la data de 01 iunie 2009, suspendarea plății sporului de 50%

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar această

modalitate de calcul a drepturilor salariale urma să se păstreze

și pentru viitor.

î

n plus,

se arată că această modalitate de calcul a drepturilor salariale

se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior individualizat

urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având

ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În ceea ce privește această

măsură legală, trebuie precizat faptul că suspendarea

executării actelor administrative este un instrument procedural eficient

pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de

judecată în vederea respectării principiului legalității:

atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află

într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat,

este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele

asupra celor vizați.

Suspendarea actelor juridice este

măsura de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum

actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe

prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă

că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul

exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă); de aici,

rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul

administrativ unilateral este, el însuși, titlu executoriu.

Așadar, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput în cadrul ordinii juridice într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor

actelor administrative reprezintă, într-adevăr, o situație de

excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate

să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de

Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale care

reglementează măsura suspendării executării actelor

administrative sunt cele ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora, în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Rezultă din textul legal

susmenționat că, pentru a interveni această măsură

excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ, este

necesar să se constate, în primul rând, existența unui caz bine

justificat.

Conform art. 2

alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată,

cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația

în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la

nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie

să existe un indiciu temeinic de nelegalitate

î

n

acest context, este de subliniat faptul că, în prezent, principiul

legalității a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de

drept, iar aceasta constă în respectarea întocmai a legii de către

destinatarii ei: cetățeanul și statul.

În sistemul juridic românesc, acest

principiu este reglementat de art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din

Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează

faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației

sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text

cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus

de lege.

î

n

cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea

caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul

anulării, în baza prezumției de legalitate. Chiar dacă

beneficiază de putere discreționară, autoritățile

publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și

executare în concret au obligația să o realizeze; așadar, între

actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de

subordonare.

î

n

speța de față,

î

nalta

Curte constată că există un caz bine justificat în raport de

următoarele argumente:

În primul rând, prin actul administrativ

analizat, emis la data de 2 iulie 2009, s-a intervenit în mod retroactiv în

plata drepturilor bănești cuvenite intimatei pe luna iunie 2009.

Prin această măsură,

î

nalta Curte poate aprecia că

există indicii în sensul că a fost încălcat principiul

neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din

Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În acest sens, se impune a preciza

că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor

situații existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența instanțelor de

contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un

principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună și

actelor administrative.

Trebuie precizat, de asemenea, că

interdicția retroactivității actelor administrative nu este

numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși

legalitatea acestor acte.

î

n

cauza de față,

î

nalta

Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu

privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei

aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care

este o normă cu putere de lege.

De asemenea, un alt aspect care

vădește aparența de nelegalitate a actului contestat îl

constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

potrivit cărora drepturile salariale ale judecătorilor și

procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile

prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor

și procurorilor se stabilește prin lege specială.

î

n

raport cu aceste prevederi legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată

de nici o autoritate publică, în alte condiții decât cele

prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

î

n

ceea ce privește noțiunea de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, o definește ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public.

Această condiție legală

este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de

diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor

și previzibil cu evidență. în contextul derulării

raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat.

Față de cele arătate,

apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că,

în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru

suspendarea actelor administrative,

î

nalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței civile nr. 3383 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 martie 2010.