ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5136/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

P.C.F., P.R.A., G.N.A. și B.G.N., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Făget, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Ordinului nr. 1472 din 2

iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și recunoașterea dreptului salarial de 50% pentru spor

de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin actul administrativ atacat s-a dispus suspendarea

plății dreptului salarial de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare

neuropsihică, începând cu data de 10 iulie 2009.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acțiunii

reclamanților ca lipsită de obiect, întrucât în temeiul Legii nr. 330/2009

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 prin care s-a acordat un

spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate

de 5% și, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 1186 din 9 martie 2010, a admis în parte, acțiunea formulată reclamanții

P.C.F., P.R.A., G.N.A. și B.G.N., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat Ordinul nr. 1472/2009 emis

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, respingând capătul doi al acțiunii ca inadmisibil.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în aplicarea

hotărârilor judecătorești irevocabile obținute de către reclamanți, în privința

drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică, pârâtul a emis Ordinul de salarizare colectiv nr. 526 din 3

martie 2009 prin care, începând cu data de 1 martie 2009, procurorii din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și

Parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii, beneficiază de

un spor de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, iar la data

de 2 iulie 2009 a emis Ordinul colectiv nr. 1472, prin care a dispus

suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/2009 și implicit a acordării sporului

salarial acordat.

Ordinul atacat a fost

emis în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, act normativ care se referă la plata

eșalonată a drepturilor salariale restante, restanță ce a fost cuantificată,

stabilindu-se un termen pentru achitarea ei, caz în care plata eșalonată nu

poate să privească salariile ce ar fi plătite în prezent și în viitor fără

sporul de 50%, întrucât aceste sume nu sunt restante și nici cuprinse în cele

vizate de O.U.G. nr. 71/2009.

Așa fiind, prima

instanță a reținut că nelegalitatea ordinului contestat emis la data de 2 iulie

2009 constă în faptul că s-a aplicat în mod retroactiv, fiind astfel evident prejudiciul

reclamanților ce aveau o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială

pe care urmau să o primească, iar potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr.

303/2004, drepturile salariale ale magistraților nu pot fi suspendate sau

diminuate decât în cazurile prevăzute de această lege și nicidecum printr-un

act cu forță juridică inferioară, cum s-a procedat în speță.

Cu privire la cererea

de recunoaștere a dreptului salarial de 50% pentru spor de risc și

suprasolicitare neuropsihică, a apreciat că este inadmisibilă, în raport de

împrejurarea că acest spor a fost deja consfințit prin hotărâri judecătorești

irevocabile, precum și prin Ordinul inițial de salarizare nr. 526 din 3 martie

2009.

de pârâtă

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, pârâtul a declarat recurs,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., cu

aplicarea art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a

invocat excepția lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului

nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că actul contestat a fost

anulat prin mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, caz în

care reclamanții nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor,

în raport cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, a

susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea

greșită a legii, pentru că plata sporului urmează să se facă în condițiile

O.U.G. nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor

Publice, cele două instituții se află în imposibilitate obiectivă de a achita

sporul respectiv.

Recurentul-pârât a

mai arătat că cele două acte nu a fost emise cu exces de putere în sensul art.

2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, Ministerului Public - Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție neputându-i-se imputa lipsa fondurilor

necesare, câtă vreme Ministerul Finanțelor Publice nu a suplimentat și a

refuzat alocarea sumelor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică, acordat prin hotărâri judecătorești.

În fine, recurentul a

susținut că, în temeiul Legii nr. 330/2009, Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2777 din 17

noiembrie 2009, potrivit căruia în perioada 12 noiembrie 2009 - 31 decembrie

2009 procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat acestora,

beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un

spor de confidențialitate de 5% din indemnizația de încadrare brută lunară,

astfel încât acțiunea este neîntemeiată pentru perioada ulterioară datei de 12 noiembrie

2009.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Referitor la excepția

lipsei de interes invocată, instanța de control judiciar reține că reclamanții

justifică folosul practic urmărit prin promovarea prezentei acțiuni, astfel că

această excepție apare ca neîntemeiată.

Legea nr. 554/2004

reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios

subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu

numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și existența unei

vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în

lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării.

Prin urmare, chiar

dacă Ordinul nr. 1472/02 iulie 2009 a fost anulat prin mai multe hotărâri

judecătorești, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma

drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată, cel

puțin pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării ordinului

și deciziei ce formează obiectul litigiului.

Pe fondul cauzei, în

acord cu hotărârea primei instanțe, reține că O.U.G. nr. 71/2009 reglementează

procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având

ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea

personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31

decembrie 2009.

În speță, hotărârile

judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu

stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în

sensul prevederilor actului normativ, ci un drept al reclamanților la acordarea

sporului respectiv.

Totodată, reține că

este de necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie

2009 al Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și

Justiție, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune

suspendarea de la data de 1 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând,

altfel supus, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale

reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în

cursul lunii iunie.

În același context,

reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actelor

administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, ordinul

contestat trebuia să fie elaborat și emis cu respectarea dispozițiilor art. 15

alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul

neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata

drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13

iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a

înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Instanța de control

judiciar apreciază astfel că prin emiterea actului administrativ contestat, cu

nesocotirea principiului neretroactivității, se aduce atingere principiului

securității raporturilor juridice, cuprins în toate articolele Convenției

Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, atâta timp cât certitudinea reclamanților cu

privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în

cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii

iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Înalta Curte reține

că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului

retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice,

autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert

al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, în

cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

Cât privește

invocarea de către recurent a prevederilor Legii nr. 330/2009, instanța de

control judiciar apreciază că este lipsită de relevanță, pentru că legalitatea

actelor administrative atacate se verifică la momentul emiterii lor și nu poate

fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție împotriva Sentinței nr. 1186 din 9 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.