ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5136/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții P.C.F., P.R.A., G.N.A. și B.G.N., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și recunoașterea dreptului salarial de 50% pentru spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin actul administrativ atacat s-a dispus suspendarea plății dreptului salarial de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 10 iulie 2009. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acțiunii reclamanților ca lipsită de obiect, întrucât în temeiul Legii nr. 330/2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 prin care s-a acordat un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate de 5% și, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1186 din 9 martie 2010, a admis în parte, acțiunea formulată reclamanții P.C.F., P.R.A., G.N.A. și B.G.N., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat Ordinul nr. 1472/2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respingând capătul doi al acțiunii ca inadmisibil.

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în aplicarea hotărârilor judecătorești irevocabile obținute de către reclamanți, în privința drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, pârâtul a emis Ordinul de salarizare colectiv nr. 526 din 3 martie 2009 prin care, începând cu data de 1 martie 2009, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și Parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii, beneficiază de un spor de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, iar la data de 2 iulie 2009 a emis Ordinul colectiv nr. 1472, prin care a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/2009 și implicit a acordării sporului salarial acordat.

Ordinul atacat a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, act normativ care se referă la plata eșalonată a drepturilor salariale restante, restanță ce a fost cuantificată, stabilindu-se un termen pentru achitarea ei, caz în care plata eșalonată nu poate să privească salariile ce ar fi plătite în prezent și în viitor fără sporul de 50%, întrucât aceste sume nu sunt restante și nici cuprinse în cele vizate de O.U.G. nr. 71/2009.

Așa fiind, prima instanță a reținut că nelegalitatea ordinului contestat emis la data de 2 iulie 2009 constă în faptul că s-a aplicat în mod retroactiv, fiind astfel evident prejudiciul reclamanților ce aveau o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială pe care urmau să o primească, iar potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, drepturile salariale ale magistraților nu pot fi suspendate sau diminuate decât în cazurile prevăzute de această lege și nicidecum printr-un act cu forță juridică inferioară, cum s-a procedat în speță.

Cu privire la cererea de recunoaștere a dreptului salarial de 50% pentru spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a apreciat că este inadmisibilă, în raport de împrejurarea că acest spor a fost deja consfințit prin hotărâri judecătorești irevocabile, precum și prin Ordinul inițial de salarizare nr. 526 din 3 martie 2009. 4. Recursul exercitat de pârâtă Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, pârâtul a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a invocat excepția lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că actul contestat a fost anulat prin mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, caz în care reclamanții nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor, în raport cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că plata sporului urmează să se facă în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice, cele două instituții se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.

Recurentul-pârât a mai arătat că cele două acte nu a fost emise cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție neputându-i-se imputa lipsa fondurilor necesare, câtă vreme Ministerul Finanțelor Publice nu a suplimentat și a refuzat alocarea sumelor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat prin hotărâri judecătorești.

În fine, recurentul a susținut că, în temeiul Legii nr. 330/2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009, potrivit căruia în perioada 12 noiembrie 2009 - 31 decembrie 2009 procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate de 5% din indemnizația de încadrare brută lunară, astfel încât acțiunea este neîntemeiată pentru perioada ulterioară datei de 12 noiembrie 2009. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Referitor la excepția lipsei de interes invocată, instanța de control judiciar reține că reclamanții justifică folosul practic urmărit prin promovarea prezentei acțiuni, astfel că această excepție apare ca neîntemeiată. Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării.

Prin urmare, chiar dacă Ordinul nr. 1472/02 iulie 2009 a fost anulat prin mai multe hotărâri judecătorești, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată, cel puțin pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării ordinului și deciziei ce formează obiectul litigiului. Pe fondul cauzei, în acord cu hotărârea primei instanțe, reține că O.U.G.

nr. 71/2009 reglementează procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009. În speță, hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în sensul prevederilor actului normativ, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului respectiv.

Totodată, reține că este de necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea de la data de 1 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, altfel supus, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În același context, reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat și emis cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății. Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Instanța de control judiciar apreciază astfel că prin emiterea actului administrativ contestat, cu nesocotirea principiului neretroactivității, se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, cuprins în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Înalta Curte reține că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie. Cât privește invocarea de către recurent a prevederilor Legii nr. 330/2009, instanța de control judiciar apreciază că este lipsită de relevanță, pentru că legalitatea actelor administrative atacate se verifică la momentul emiterii lor și nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.

2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Sentinței nr. 1186 din 9 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.