ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5667/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții P.N., D.S.I., C.I., M.I., B.I., N.M.E., H.D., N.I., P.V., R.A.I., Ș.D., A.I., H.A.C., G.C., C.S.C., I.L., M.C., P.A.C., T.A., A.A., U.L.A., C.C.D., M.D., K.M.G., I.D., M.V.L., T.V., D.L., B.D., C.N., G.V., R.D., N.G.D., C.S., H.L.E., M.G.C., M.A.V., G.L.I., T.O.M., F.C.M., D.S.A.E., S.B., Ș.D.C.C., Ș.D.I.D., M.A., R.S.D. și B.M.

au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentat de Procurorul General, anularea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus suspendarea aplicării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 privind plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu 01 iunie 2009, obligarea pârâtului la despăgubiri, reprezentând diferența dintre indemnizația lunară care trebuia acordată în mod legal și indemnizația primită efectiv ca urmare a ordinului de suspendare a plății acestui spor, începând cu luna iunie 2009, reactualizate în raport cu data inflației la data plății.

Reclamanții au solicitat și suspendarea ordinului până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că urmare a litigiilor de muncă declanșate de magistrați la nivel individual, generalizate apoi la nivel de țară, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și celelalte parchete subordonate, s-a recunoscut în favoarea lor dreptul la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, urmând ca acesta să fie plătit și pe viitor.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1478 din 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca lipsită de interes; a admis cerea de anulare formulată de reclamanții P.N., D.S.I., C.I., M.I., B.I., N.M.E., H.D., N.I., P.V., R.A.I., Ș.D., A.I., H.A.C., G.C., C.S.C., I.L., M.C., P.A.C., T.A., A.A., U.L.A., C.C.D., M.D., K.M.G., I.D., M.V.L., T.V., D.L., B.D., C.N., G.V., R.D., N.G.D., C.S., H.L.E., M.G.C., M.A.V., G.L.I., T.O.M., F.C.M., D.S.A.E., S.B., Ș.D.C.C., Ș.D.I.D., M.A., R.S.D.

și B.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a anulat Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat pârâtul la plata despăgubirilor reprezentate de diferența dintre indemnizația lunară care trebuia plătită și cea plătită efectiv, urmare a suspendării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009, începând cu luna iunie 2009 până la aplicarea Legii nr. 330/2009, reactualizată cu rata inflației la data plății. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a cererii de suspendare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției lipsei de interes a cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, prima instanță a reținut că măsurile dispuse prin ordinul contestat nu mai pot produce niciun efect după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea judecătorilor, a personalului auxiliar și conex realizându-se în baza acestui act normativ, astfel că reclamanții nu mai justifică interesul practic în solicitarea suspendării ordinului, iar motivele invocate de pârât în susținerea acestei excepții nu pot fi reținute.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că în aplicarea hotărârilor judecătorești irevocabile obținute de către reclamanți, în privința drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, pârâtul a emis ordinul de salarizare colectiv nr. 526 din 03 martie 2009 prin care, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii, beneficiază de un spor de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, iar la data de 02 iulie 2009 a emis ordinul colectiv nr. 1472, prin care a dispus suspendarea aplicării ordinului nr. 526/2009 și implicit a acordării sporului salarial acordat.

Ordinul atacat a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, act normativ care se referă la plata eșalonată a drepturilor salariale restante, restanță ce a fost cuantificată, stabilindu-se un termen pentru achitarea ei, caz în care plata eșalonată nu poate să privească salariile ce ar fi plătite în prezent și în viitor fără sporul de 50%, întrucât aceste sume nu sunt restante și nici cuprinse în cele vizate de O.U.G. nr. 71/2009.

Așa fiind, prima instanță a reținut că nelegalitatea ordinului contestat emis la data de 02 iulie 2009 constă în faptul că s-a aplicat în mod retroactiv, fiind astfel evident prejudiciul reclamanților ce aveau o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială pe care urmau să o primească, iar, potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, drepturile salariale ale magistraților nu pot fi suspendate sau diminuate decât în cazurile prevăzute de această lege și nicidecum printr-un act cu forță juridică inferioară, cum s-a procedat în speță. 4. Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul a invocat excepția lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a O rdinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că actul contestat a fost anulat prin sentința nr. 444 din 06 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanții nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor. Recurentul a mai arătat că anularea celor două acte este lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din Anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că plata sporului urmează să se facă în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice, cele două instituții se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv. Recurentul-pârât a mai arătat că cele două acte nu au fost emise cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție neputându-i-se imputa lipsa fondurilor necesare, câtă vreme Ministerul Finanțelor Publice nu a suplimentat și a refuzat alocarea sumelor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat prin hotărâri judecătorești.

Totodată, recurentul a susținut că, în temeiul Legii nr. 330/2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009, potrivit căruia în perioada 12 noiembrie 2009-31 decembrie 2009 procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate de 5% din indemnizația de încadrare brută lunară, astfel încât acțiunea este neîntemeiată pentru perioada ulterioară datei de 12 noiembrie 2009. În fine, recurentul a susținut că în mod nelegal prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la plata drepturilor solicitate acutalizate cu indicele de inflație, apreciind că această măsură nu se justifică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Referitor la excepția lipsei de interes invocată, instanța de control judiciar reține că reclamanții justifică folosul practic urmărit prin promovarea prezentei acțiuni, astfel că această excepție apare ca neîntemeiată. Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării.

Prin urmare, chiar dacă ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 a fost anulat prin mai multe hotărâri judecătorești, reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată, cel puțin pentru perioada cuprinsă între data emiterii și data anulării ordinului și deciziei ce formează obiectul litigiului. În ceea ce privește lipsa de obiect a cererii, instanța de control judiciar reține că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui.

Pe fondul cauzei, în acord cu hotărârea primei instanțe, Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 71/2009 reglementrază procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009. În speță, hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în sensul prevederilor actului normativ, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului respectiv.

Totodată, reține că este de necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, altfel spus, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În același context, reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat și emis cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății. Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Instanța de control judiciar apreciază astfel că prin emiterea actului administrativ contestat, cu nesocotirea principiului neretroactivității, se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, cuprins în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Înalta Curte reține că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie. Cât privește invocarea de către recurent a prevederilor Legii nr. 330/2009, instanța de control judiciar apreciază că este lipsită de relevanță, pentru că legalitatea actelor administrative atacate se verifică la momentul emiterii lor și nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.

Referitor la critica ce vizează actualizarea drepturilor solicitate cu indicele de inflație, instanța de control judiciar constată că în mod corect a procedat astfel prima instanță, întrucât ele reprezintă drepturi bănești neacordate și se impune actualizarea lor la data plății efective, pentru acoperirea prejudiciului cauzat, ca urmare a neachitării la timp a acestora. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 1478 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2010.