ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5667/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5667/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanții P.N., D.S.I., C.I., M.I., B.I., N.M.E., H.D., N.I., P.V., R.A.I., Ș.D.,

A.I., H.A.C., G.C., C.S.C., I.L., M.C., P.A.C., T.A., A.A., U.L.A., C.C.D., M.D.,

K.M.G., I.D., M.V.L., T.V., D.L., B.D., C.N., G.V., R.D., N.G.D., C.S., H.L.E.,

M.G.C., M.A.V., G.L.I., T.O.M., F.C.M., D.S.A.E., S.B., Ș.D.C.C., Ș.D.I.D., M.A.,

R.S.D. și B.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, reprezentat de Procurorul General, anularea Ordinului

nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus suspendarea aplicării

ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 privind plata sporului de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, începând cu 01 iunie 2009, obligarea pârâtului la

despăgubiri, reprezentând diferența dintre indemnizația lunară care trebuia acordată

în mod legal și indemnizația primită efectiv ca urmare a ordinului de suspendare

a plății acestui spor, începând cu luna iunie 2009, reactualizate în raport cu data

inflației la data plății.

Reclamanții au solicitat

și suspendarea ordinului până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că urmare a litigiilor de muncă declanșate de magistrați la

nivel individual, generalizate apoi la nivel de țară, prin hotărâri judecătorești

irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu Parchetul Înaltei Curți de Casație

și Justiție și celelalte parchete subordonate, s-a recunoscut în favoarea lor dreptul

la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, urmând ca

acesta să fie plătit și pe viitor.

Prin sentința nr. 1478

din 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009

emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție ca lipsită de interes; a admis cerea de anulare formulată de reclamanții

P.N., D.S.I., C.I., M.I., B.I., N.M.E., H.D., N.I., P.V., R.A.I., Ș.D., A.I., H.A.C.,

G.C., C.S.C., I.L., M.C., P.A.C., T.A., A.A., U.L.A., C.C.D., M.D., K.M.G., I.D.,

M.V.L., T.V., D.L., B.D., C.N., G.V., R.D., N.G.D., C.S., H.L.E., M.G.C., M.A.V.,

G.L.I., T.O.M., F.C.M., D.S.A.E., S.B., Ș.D.C.C., Ș.D.I.D., M.A., R.S.D. și B.M.

au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție; a anulat Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a obligat

pârâtul la plata despăgubirilor reprezentate de diferența dintre indemnizația lunară

care trebuia plătită și cea plătită efectiv, urmare a suspendării ordinului nr.

526 din 03 martie 2009, începând cu luna iunie 2009 până la aplicarea Legii nr.

330/2009, reactualizată cu rata inflației la data plății.

Pârâtul a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția lipsei de interes a cererii de suspendare, iar pe fond

a solicitat respingerea acțiunii.

de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

lipsei de interes a cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat,

prima instanță a reținut că măsurile dispuse prin ordinul contestat nu mai pot produce

niciun efect după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară

a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea judecătorilor, a personalului

auxiliar și conex realizându-se în baza acestui act normativ, astfel că reclamanții

nu mai justifică interesul practic în solicitarea suspendării ordinului, iar motivele

invocate de pârât în susținerea acestei excepții nu pot fi reținute.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut, în esență, că în aplicarea hotărârilor judecătorești irevocabile

obținute de către reclamanți, în privința drepturilor salariale reprezentând sporul

de risc și suprasolicitare neuropsihică, pârâtul a emis ordinul de salarizare colectiv

nr. 526 din 03 martie 2009 prin care, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii, beneficiază de

un spor de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, iar la data

de 02 iulie 2009 a emis ordinul colectiv nr. 1472, prin care a dispus suspendarea

aplicării ordinului nr. 526/2009 și implicit a acordării sporului salarial acordat.

Ordinul atacat a fost

emis în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, act normativ care se referă la plata eșalonată

a drepturilor salariale restante, restanță ce a fost cuantificată, stabilindu-se

un termen pentru achitarea ei, caz în care plata eșalonată nu poate să privească

salariile ce ar fi plătite în prezent și în viitor fără sporul de 50%, întrucât

aceste sume nu sunt restante și nici cuprinse în cele vizate de O.U.G. nr. 71/2009.

Așa fiind, prima instanță

a reținut că nelegalitatea ordinului contestat emis la data de 02 iulie 2009 constă

în faptul că s-a aplicat în mod retroactiv, fiind astfel evident prejudiciul reclamanților

ce aveau o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială pe care urmau să

o primească, iar, potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, drepturile

salariale ale magistraților nu pot fi suspendate sau diminuate decât în cazurile

prevăzute de această lege și nicidecum printr-un act cu forță juridică inferioară,

cum s-a procedat în speță.

pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul

a

invocat excepția lipsei de interes în

promovarea cererii de anulare a O

rdinului nr. 1472 din

02 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, având în vedere că actul contestat a fost anulat prin

sentința nr. 444 din 06

octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, astfel că, în raport cu dispozițiile art.

1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanții nu mai justifică o vătămare

a drepturilor sau intereselor lor.

Recurentul a mai arătat

că anularea celor două acte este lipsită de obiect în privința producerii efectelor

juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din

Anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009.

Pe fondul cauzei, recurentul

a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea

greșită a legii,

pentru

că plata sporului urmează să se facă în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, iar în lipsa

fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice, cele două instituții se află

în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.

Recurentul-pârât a mai

arătat că cele două acte nu au fost emise cu exces de putere în sensul art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, Ministerului Public – Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție neputându-i-se imputa lipsa fondurilor

necesare, câtă vreme Ministerul Finanțelor Publice nu a suplimentat și a refuzat

alocarea sumelor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică,

acordat prin hotărâri judecătorești.

Totodată, recurentul a

susținut că, în temeiul Legii nr. 330/2009, Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul nr. 2777 din 17

noiembrie 2009, potrivit căruia în perioada 12 noiembrie 2009-31 decembrie 2009

procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, beneficiază

de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 25% și un spor de confidențialitate

de 5% din indemnizația de încadrare brută lunară, astfel încât acțiunea este neîntemeiată

pentru perioada ulterioară datei de 12 noiembrie 2009.

În fine, recurentul a

susținut că în mod nelegal prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la plata

drepturilor solicitate acutalizate cu indicele de inflație, apreciind că această

măsură nu se justifică.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

motivelor de recurs invocate

Referitor la excepția

lipsei de interes invocată, instanța de control judiciar reține că reclamanții justifică

folosul practic urmărit prin promovarea prezentei acțiuni, astfel că această excepție

apare ca neîntemeiată.

Legea nr. 554/2004 reglementează,

prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție,

în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ

cu legea, ci și existența unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori

într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancțiunea anulării.

Prin urmare, chiar dacă

ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 a fost anulat prin mai multe hotărâri judecătorești,

reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor

legitime a căror încălcare a fost invocată, cel puțin pentru perioada cuprinsă între

data emiterii și data anulării ordinului și deciziei ce formează obiectul litigiului.

În ceea ce privește lipsa

de obiect a cererii, instanța de control judiciar reține că abrogarea actului administrativ

cu caracter normativ, după declanșarea controlului judecătoresc de legalitate a

acestuia, nu lipsește de obiect acțiunea în contencios administrativ, pentru că

legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la

data emiterii sau adoptării lui.

Pe fondul cauzei, în acord

cu hotărârea primei instanțe, Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 71/2009 reglementrază

procedura de executare a sumelor

prevăzute prin hotărâri

judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite

în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data

de 31 decembrie 2009.

În speță,

hotărârile judecătorești de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică

nu stabilesc obligația de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanților, în

sensul prevederilor actului normativ, ci un drept al reclamanților la acordarea

sporului respectiv.

Totodată, reține că este

de necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea

de la data de 01 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, altfel spus,

în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii

prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În același context, reține

că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative,

aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în

privința actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei,

ordinul contestat trebuia să fie elaborat și emis cu respectarea dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității,

ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata

drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie

2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura

caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Instanța de control judiciar

apreciază astfel că prin emiterea actului administrativ contestat, cu nesocotirea

principiului neretroactivității, se aduce atingere principiului securității raporturilor

juridice, cuprins în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și

care a fost consacrat în jurisprudența C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanților

cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată

în cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii

iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Înalta Curte reține că,

prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului retroactivității

și a principiului securității raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat

un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale

aferente lunii iunie 2009, în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

Cât privește invocarea

de către recurent a prevederilor Legii nr. 330/2009, instanța de control judiciar

apreciază că este lipsită de relevanță, pentru că legalitatea actelor administrative

atacate se verifică la momentul emiterii lor și nu poate fi validată de reglementări

emise sau adoptate la un moment ulterior.

Referitor la critica ce

vizează

actualizarea drepturilor

solicitate cu indicele de inflație, instanța de control judiciar constată că în

mod corect a procedat astfel prima instanță, întrucât ele

reprezintă drepturi bănești

neacordate și se impune actualizarea lor la data plății efective, pentru acoperirea

prejudiciului cauzat, ca urmare a neachitării la timp a acestora.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței nr. 1478 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2010.