ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2783/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16

decembrie 2005 reclamanta A.C.C.C.F. P.A.S. București, cheamă în judecată pe

pârâta A.V.A.S. București, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de

700.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a

terenului în suprafață de 9078,52 mp către foștii proprietari.

Prin sentința comercială nr. 1550 din 4

februarie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite acțiunea

reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 4.381.348 lei prejudiciu, cu

50.006 lei cheltuieli de judecată, reținând, în acest sens, că față de

prevederile art. 6.3 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 49 din

20 februarie 1995 și a obligației prevăzute în sarcina vânzătorului prin art. 1336

C. civ. la care art. 6.3 din contract trimite, pârâta datorează reclamantei

cumpărătoare o justă despăgubire în urma restituirii către foștii proprietari a

unei suprafețe de teren deținute de societatea privatizată conform sentinței

civile nr. 6348 din 9 iulie 2002 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă

și irevocabilă.

Prin decizia comercială nr. 415 din 25

septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite

apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care

o schimbă în tot în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pe pârâtă la

plata către reclamantă a sumei de 1.733.165 lei cu titlu de despăgubiri, cu

42.919,75 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei apelante.

Pentru a decide astfel instanța de apel

reține că excepția prescripției extinctive, invocată de pârâta apelantă, este

nefondată față de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

intimata reclamantă cunoscând cu certitudine că a suferit o pagubă pentru

repararea căreia are un drept la acțiune la data de 12 septembrie 2008, data

rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 6348 din 9 iulie 2002 a

Judecătoriei sector 1 București, astfel că introducerea acțiunii la 21

decembrie 2005 s-a făcut în cadrul termenului legal de trei ani care, conform art.

29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 începe să curgă de la data rămânerii

irevocabile a sentinței prin care se dispune restituirea în natură a imobilelor

preluate de stat, precum și că, atât în temeiul art. 6.3 din contract, conform

prevederilor cărora vânzătoarea pârâta apelantă și-a asumat obligația de

garantare de evicțiune cu trimitere la art. 1336 C. civ., obligație constatată

valabilă prin decizia nr. 462 din 26 mai 2005, definitivă, a Curții de Apel

București, cât și în temeiul art. 27-30 din Legea nr. 137/2002, apelanta

vânzătoare este obligată să repare paguba produsă cumpărătoarei intimate prin

restituirea imobilului din patrimoniul societății privatizate.

Reține, de asemenea, instanța de apel că,

față de dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, indiferent de

modalitatea de despăgubire prevăzută de comun acord de către părțile

contractante, cuantumul despăgubirilor nu poate depăși jumătate din prețul

efectiv plătit de cumpărătorul prejudiciat.

Împotriva deciziei de mai sus ambele

părți declară recurs.

Prin recursul său, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită

admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

apelului pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, invocând greșita aplicare

a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 care nu sunt incidente în cauza de față care

privește un contract de privatizare încheiat anterior intrării în vigoare a

menționatei legi, fiind aplicabile prevederile art. 1336 C. civ. conform art. 6.3

din contract, prin raportare la art. 969 C. civ.

Prin recursul întemeiat, de asemenea, pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta solicită admiterea acestuia,

modificarea deciziei recurate, admiterea apelului său împotriva sentinței instanței

de fond cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în

judecată formulată de reclamantă, criticând instanța de apel pentru încălcarea

dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 prin ignorarea aspectului că, în

cauză, termenul de prescripție a acțiunii prin care s-a solicitat repararea

prejudiciului suferit de cumpărător prin restituirea în natură a unor imobile

către foștii proprietari este de o lună de la data la care reclamanta a

cunoscut faptul prejudiciabil, respectiv de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii prin care societatea comercială privatizată a fost obligată să

restituie în natură imobilele revendicate, adică de la data de 12 septembrie

2003, fiind împlinit la 12 octombrie 2003, astfel că acțiunea formulată de intimata

reclamantă este prescrisă.

Recurenta pârâtă reproșează instanței de

apel și încălcarea dispozițiilor art. 1341 C. civ. care stabilește că, în caz

de evicțiune, cumpărătorul evins are dreptul a cere de la vânzător restituirea

prețului, reclamanta intimată fiind îndrituită – în opinia recurentei – numai

la restituirea unei părți din prețul contractului, proporțională cu valoarea cu

care s-a redus capitalul social al societății privatizate prin ieșirea din

patrimoniu a bunului imobil care reprezintă 1,67% din totalul terenurilor,

astfel că valoarea de 22.696,3 lei stabilită prin raportul de expertiză,

efectuată la fond dar neluat în considerare de către instanțe, este mai mult

decât îndestulătoare, suma acordată de instanța de apel conducând la îmbogățirea

fără justă cauză a patrimoniului intimatei care, de altfel, nici nu a făcut

dovada prejudiciului suportat de ea ca urmare a restituirii de către societate

a imobilului revendicat.

Susține, de asemenea, recurenta pârâtă că

în mod nelegal a fost obligată la plata despăgubirilor față de faptul că prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 49/1995, a vândut intimatei reclamante

acțiuni reprezentând 70% din capitalul social al societății, că la data

retrocedării imobilului mai deținea 2,99% din capitalul social al societății

privatizate, împrejurări raportat la care instanța ar fi trebuit să facă

aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinările depuse la dosar

fiecare dintre recurente solicită respingerea recursului formulat de cealaltă

parte ca nefondat.

În plus, recurenta pârâtă invocă excepția

lipsei capacității de folosință și excepția lipsei calității procesuale active

a intimatei reclamante, solicitând admiterea recursului său și respingerea

cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, susținând că, ulterior

pronunțării deciziei recurate, în decizia nr. 3566 din 27 noiembrie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, în considerente, că A.C.C.C.F.

P.A.S. a fost dizolvată și că „scopul acesteia era limitat numai la dobândirea

acțiunilor societății comerciale privatizate”, soluția intrând în puterea

lucrului judecat, excepția putând fi ridicată și în recurs conform art. 166 C.

proc. civ., astfel că reclamanta intimată este lipsită de capacitate de

folosință, și, cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în aceeași

decizie irevocabilă, nu are nici calitate procesuală activă, aceasta revenind –

în litigiul întemeiat pe dispozițiile contractului de vânzare cumpărare de

acțiuni nr. 49/1995, societății privatizate, SC C.C.C.F. SA, care este titulara

dreptului de a obține despăgubiri.

Examinând cu prioritate excepțiile

invocate, astfel cum se prevede la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., se

constată că acestea nu sunt fondate și urmează a fi respinse.

Se constată, în acest sens, că reclamanta

A.P.A.S. C.C.C.F., constituită în 1993 inițial pentru o durată de cinci ani

(fila 66 dosar de recurs), durată modificată la data de 6 ianuarie 1995, prin

încheierea Judecătoriei Sectorului 1 București la 15 ani (fila 66 dosar de

recurs), este în ființă, aceasta nefiind radiată din Registrul persoanelor

juridice ținut de menționata instanță, așa cum rezultă din certificatul emis la

4 iunie 2009 (fila 60 dosar de recurs), astfel că reclamanta are capacitate de

folosință, excepția invocată de pârâtă fiind nefondată.

Cum acțiunea introductivă de instanță

este formulată de reclamantă în calitate de cumpărător în contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 49 din 20 februarie 1995, încheiat cu pârâta

în calitate de vânzător, contract a cărui valabilitate nu a fost contestată,

reclamanta își justifică și calitatea procesuală activă, astfel că și cea de a

doua excepție invocată de pârâtă este nefondată, acțiunea nefiind întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 137/2002, cum pretinde pârâta.

Cât privește recursul reclamantei acesta

se constată a fi fondat și urmează a fi admis.

Se reține, în acest sens, că, așa cum

corect a stabilit și prima instanță, acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe

prevederile art. 6.3 din contractul de vânzare de acțiuni nr. 49/1995, încheiat

de părțile litigante de față, prevederi care menționează o garanție constituită

de vânzător în favoarea cumpărătorului conform art. 1336 C. civ., vânzătorul

răspunzând pentru liniștita posesie a terenurilor și clădirilor prevăzute în

Anexa la contract, între care și terenul menționat de reclamantă (fila 6 dosar

de fond), garanție raportat la care restituirea terenului menționat către foștii

proprietari conduce la încălcarea obligației de către vânzător, ținut astfel să

repare prejudiciul suportat de către reclamantă, răspunderea vânzătorului pentru

evicțiune fiind – de altfel – stabilită definitiv prin decizia comercială nr. 462

din 26 mai 2005 a Curții de Apel București, constatare raportat la care în mod

neîntemeiat a stabilit instanța de apel criticată că ar fi incidente

dispozițiile Legii nr. 137/2002.

Recursul pârâtei însă, este nefondat.

Reluând criticile din apel recurenta pârâtă

critică instanța pentru încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002

opinând că dreptul la despăgubirile aferente imobilelor revendicate și

restituite foștilor proprietari este reglementat de dispozițiile Legii nr. 137/2002

în raport de care ar fi trebuit să se examineze și termenul de prescripție și

calitatea procesuală activă și valoarea limită a despăgubirilor ce se acordă.

Ignoră recurenta pârâtă că reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6.3 din contractul nr. 49/1995,

respectiv pe obligația pârâtei vânzătoare de a garanta pe reclamanta

cumpărătoare de evicțiune potrivit dispozițiilor art. 1336 C. civ., valoarea

prejudiciului suportat de aceasta prin retrocedarea terenului menționat către

foștii proprietari fiind stabilită corect, la valoarea de piață, pe baza

expertizei administrate de instanța de fond. Astfel fiind, așa cum corect a

stabilit și instanța de apel, prejudiciul născându-se la data rămânerii

irevocabile a hotărârii de restituire a imobilului revendicat, respectiv la 12

septembrie 2003, introducerea acțiunii la 21 decembrie 2005 s-a făcut de către

reclamantă anterior împlinirii termenului de prescripție de trei ani la 12

septembrie 2006.

Față de cele de mai sus, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei împotriva

deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat, iar cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a fi admis recursul

reclamantei împotriva aceleiași decizii care urmează a fi modificată în sensul

că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe,

care urmează a fi menținută în totalitate.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., pârâta intimată, ca parte căzută în pretenții, urmează a fi

obligată să plătească reclamantei recurente suma de 14.844 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A.C.C.C.F.

P.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 415 din 25 septembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în

sensul că respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva

sentinței comerciale nr. 1550 din 4 februarie 2008 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, pe care o menține în totalitate.

Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București declarat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Obligă intimata pârâtă A.V.A.S. București

la plata sumei de 14.844 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 5 noiembrie 2009.