ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2783/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 decembrie 2005 reclamanta A.C.C.C.F. P.A.S. București, cheamă în judecată pe pârâta A.V.A.S. București, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 700.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a terenului în suprafață de 9078,52 mp către foștii proprietari. Prin sentința comercială nr. 1550 din 4 februarie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite acțiunea reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 4.381.348 lei prejudiciu, cu 50.006 lei cheltuieli de judecată, reținând, în acest sens, că față de prevederile art. 6.3 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 49 din 20 februarie 1995 și a obligației prevăzute în sarcina vânzătorului prin art. 1336 C. civ.

la care art. 6.3 din contract trimite, pârâta datorează reclamantei cumpărătoare o justă despăgubire în urma restituirii către foștii proprietari a unei suprafețe de teren deținute de societatea privatizată conform sentinței civile nr. 6348 din 9 iulie 2002 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă și irevocabilă. Prin decizia comercială nr. 415 din 25 septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în tot în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.733.165 lei cu titlu de despăgubiri, cu 42.919,75 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei apelante.

Pentru a decide astfel instanța de apel reține că excepția prescripției extinctive, invocată de pârâta apelantă, este nefondată față de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, intimata reclamantă cunoscând cu certitudine că a suferit o pagubă pentru repararea căreia are un drept la acțiune la data de 12 septembrie 2008, data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 6348 din 9 iulie 2002 a Judecătoriei sector 1 București, astfel că introducerea acțiunii la 21 decembrie 2005 s-a făcut în cadrul termenului legal de trei ani care, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței prin care se dispune restituirea în natură a imobilelor preluate de stat, precum și că, atât în temeiul art. 6.3 din contract, conform prevederilor cărora vânzătoarea pârâta apelantă și-a asumat obligația de garantare de evicțiune cu trimitere la art. 1336 C. civ., obligație constatată valabilă prin decizia nr. 462 din 26 mai 2005, definitivă, a Curții de Apel București, cât și în temeiul art. 27-30 din Legea nr. 137/2002, apelanta vânzătoare este obligată să repare paguba produsă cumpărătoarei intimate prin restituirea imobilului din patrimoniul societății privatizate.

Reține, de asemenea, instanța de apel că, față de dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, indiferent de modalitatea de despăgubire prevăzută de comun acord de către părțile contractante, cuantumul despăgubirilor nu poate depăși jumătate din prețul efectiv plătit de cumpărătorul prejudiciat. Împotriva deciziei de mai sus ambele părți declară recurs. Prin recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, invocând greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 care nu sunt incidente în cauza de față care privește un contract de privatizare încheiat anterior intrării în vigoare a menționatei legi, fiind aplicabile prevederile art. 1336 C. civ.

conform art. 6.3 din contract, prin raportare la art. 969 C. civ. Prin recursul întemeiat, de asemenea, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâta solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului său împotriva sentinței instanței de fond cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, criticând instanța de apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 prin ignorarea aspectului că, în cauză, termenul de prescripție a acțiunii prin care s-a solicitat repararea prejudiciului suferit de cumpărător prin restituirea în natură a unor imobile către foștii proprietari este de o lună de la data la care reclamanta a cunoscut faptul prejudiciabil, respectiv de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care societatea comercială privatizată a fost obligată să restituie în natură imobilele revendicate, adică de la data de 12 septembrie 2003, fiind împlinit la 12 octombrie 2003, astfel că acțiunea formulată de intimata reclamantă este prescrisă.

Recurenta pârâtă reproșează instanței de apel și încălcarea dispozițiilor art. 1341 C. civ. care stabilește că, în caz de evicțiune, cumpărătorul evins are dreptul a cere de la vânzător restituirea prețului, reclamanta intimată fiind îndrituită – în opinia recurentei – numai la restituirea unei părți din prețul contractului, proporțională cu valoarea cu care s-a redus capitalul social al societății privatizate prin ieșirea din patrimoniu a bunului imobil care reprezintă 1,67% din totalul terenurilor, astfel că valoarea de 22.696,3 lei stabilită prin raportul de expertiză, efectuată la fond dar neluat în considerare de către instanțe, este mai mult decât îndestulătoare, suma acordată de instanța de apel conducând la îmbogățirea fără justă cauză a patrimoniului intimatei care, de altfel, nici nu a făcut dovada prejudiciului suportat de ea ca urmare a restituirii de către societate a imobilului revendicat.

Susține, de asemenea, recurenta pârâtă că în mod nelegal a fost obligată la plata despăgubirilor față de faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 49/1995, a vândut intimatei reclamante acțiuni reprezentând 70% din capitalul social al societății, că la data retrocedării imobilului mai deținea 2,99% din capitalul social al societății privatizate, împrejurări raportat la care instanța ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001. Prin întâmpinările depuse la dosar fiecare dintre recurente solicită respingerea recursului formulat de cealaltă parte ca nefondat.

În plus, recurenta pârâtă invocă excepția lipsei capacității de folosință și excepția lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante, solicitând admiterea recursului său și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, susținând că, ulterior pronunțării deciziei recurate, în decizia nr. 3566 din 27 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, în considerente, că A.C.C.C.F. P.A.S. a fost dizolvată și că „scopul acesteia era limitat numai la dobândirea acțiunilor societății comerciale privatizate”, soluția intrând în puterea lucrului judecat, excepția putând fi ridicată și în recurs conform art. 166 C. proc.

civ., astfel că reclamanta intimată este lipsită de capacitate de folosință, și, cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în aceeași decizie irevocabilă, nu are nici calitate procesuală activă, aceasta revenind – în litigiul întemeiat pe dispozițiile contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 49/1995, societății privatizate, SC C.C.C.F. SA, care este titulara dreptului de a obține despăgubiri. Examinând cu prioritate excepțiile invocate, astfel cum se prevede la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., se constată că acestea nu sunt fondate și urmează a fi respinse. Se constată, în acest sens, că reclamanta A.P.A.S.

C.C.C.F., constituită în 1993 inițial pentru o durată de cinci ani (fila 66 dosar de recurs), durată modificată la data de 6 ianuarie 1995, prin încheierea Judecătoriei Sectorului 1 București la 15 ani (fila 66 dosar de recurs), este în ființă, aceasta nefiind radiată din Registrul persoanelor juridice ținut de menționata instanță, așa cum rezultă din certificatul emis la 4 iunie 2009 (fila 60 dosar de recurs), astfel că reclamanta are capacitate de folosință, excepția invocată de pârâtă fiind nefondată.

Cum acțiunea introductivă de instanță este formulată de reclamantă în calitate de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 49 din 20 februarie 1995, încheiat cu pârâta în calitate de vânzător, contract a cărui valabilitate nu a fost contestată, reclamanta își justifică și calitatea procesuală activă, astfel că și cea de a doua excepție invocată de pârâtă este nefondată, acțiunea nefiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 137/2002, cum pretinde pârâta. Cât privește recursul reclamantei acesta se constată a fi fondat și urmează a fi admis.

Se reține, în acest sens, că, așa cum corect a stabilit și prima instanță, acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art. 6.3 din contractul de vânzare de acțiuni nr. 49/1995, încheiat de părțile litigante de față, prevederi care menționează o garanție constituită de vânzător în favoarea cumpărătorului conform art. 1336 C. civ., vânzătorul răspunzând pentru liniștita posesie a terenurilor și clădirilor prevăzute în Anexa la contract, între care și terenul menționat de reclamantă (fila 6 dosar de fond), garanție raportat la care restituirea terenului menționat către foștii proprietari conduce la încălcarea obligației de către vânzător, ținut astfel să repare prejudiciul suportat de către reclamantă, răspunderea vânzătorului pentru evicțiune fiind – de altfel – stabilită definitiv prin decizia comercială nr. 462 din 26 mai 2005 a Curții de Apel București, constatare raportat la care în mod neîntemeiat a stabilit instanța de apel criticată că ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 137/2002.

Recursul pârâtei însă, este nefondat. Reluând criticile din apel recurenta pârâtă critică instanța pentru încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 opinând că dreptul la despăgubirile aferente imobilelor revendicate și restituite foștilor proprietari este reglementat de dispozițiile Legii nr. 137/2002 în raport de care ar fi trebuit să se examineze și termenul de prescripție și calitatea procesuală activă și valoarea limită a despăgubirilor ce se acordă. Ignoră recurenta pârâtă că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6.3 din contractul nr. 49/1995, respectiv pe obligația pârâtei vânzătoare de a garanta pe reclamanta cumpărătoare de evicțiune potrivit dispozițiilor art. 1336 C. civ., valoarea prejudiciului suportat de aceasta prin retrocedarea terenului menționat către foștii proprietari fiind stabilită corect, la valoarea de piață, pe baza expertizei administrate de instanța de fond.

Astfel fiind, așa cum corect a stabilit și instanța de apel, prejudiciul născându-se la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a imobilului revendicat, respectiv la 12 septembrie 2003, introducerea acțiunii la 21 decembrie 2005 s-a făcut de către reclamantă anterior împlinirii termenului de prescripție de trei ani la 12 septembrie 2006. Față de cele de mai sus, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat, iar cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a fi admis recursul reclamantei împotriva aceleiași decizii care urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, care urmează a fi menținută în totalitate.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta intimată, ca parte căzută în pretenții, urmează a fi obligată să plătească reclamantei recurente suma de 14.844 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.C.C.C.F. P.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 415 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 1550 din 4 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o menține în totalitate. Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București declarat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Obligă intimata pârâtă A.V.A.S. București la plata sumei de 14.844 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.