ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2004

Asupra recursului civil de față. Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 355 din 25 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4576/2002 s-a respins ca nefondată contestația formulată de B.C. împotriva dispoziției nr. 2913 din 31 mai 2002 a Primăriei Municipiului Brăila. Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Brăila, sub nr. 4576 din 10 iunie 2002, B.C. a solicitat în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 desființarea dispoziției nr. 2913 din 31 mai 2002 a Primarului municipiului Brăila și retrocedarea imobilului situat în Brăila. Prin dispoziția contestată a fost respinsă cererea petentului de restituire a imobilului, întrucât a fost trecut în proprietatea statului în baza Ordonanței de adjudecare nr. 286 din 12 aprilie 1952 de la L.M.

și L.A., cărora autorii contestatorului le-a vândut imobilul anterior anului 1952. Verificând actele de la dosar Tribunalul a constatat că autorii petentului au fost proprietarii imobilului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380 din 13 februarie 1920 și transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920, iar ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 951 din 11 august 1948, proprietatea a fost transferată cumpărătorilor L.M. și L.A. A mai reținut instanța de fond că actele invocate de petent nu fac dovada proprietății autorilor reclamantului asupra imobilului, că executarea silită, în vederea căreia au fost emise ordonanța de adjudecare și încheierea de scoatere în vânzare a imobilului, vizează datorii către stat ale A.B., nefiind relevante sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate, astfel că, a concluzionat Tribunalul, imobilul revendicat a fost trecut în proprietatea statului de la L.M.

și L.A. și nu de la autorii contestatorului, iar dispoziția nr. 2913 din 31 mai 2002 a Primarului Municipiului Brăila este legală și temeinică, în speță nefiind incidente prevederile art. 3, art. 4 și art. 22 din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței civile nr. 355 din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamantul, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și invocându-se, în esență, greșita interpretare a probelor administrate în cauză și reținerea unei situații de fapt neconforme cu realitatea. Prin decizia civilă nr. 87/A din 22 noiembrie 2001, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.C., reținând în esență că este adevărat că imobilul ce se solicită a fi restituit în baza Legii nr. 10/2001 a aparținut autorilor contestatorului, A.B.

și S.B., dar acesta a fost preluat în proprietatea statului de la M.L. și A.L. și nu de la autorii reclamantului. Așa fiind, instanța de apel a reținut că în mod corect a stabilit instanța de fond că reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, susținând în esență, că instanțele nu au reținut corect situația de fapt, că este succesorul proprietarilor imobilului în litigiu, că potrivit Legii nr. 10/2001 este îndreptățit să solicite restituirea în natură a imobilului respectiv. A susținut că a depus înscrisuri la dosar în susținerea afirmațiilor sale, dar instanțele, fără să aprecieze corect probatoriul administrat în cauză, au pronunțat soluții nelegale și netemeinice.

Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Deși recurentul-reclamant nu și-a structurat motivele recursului în conformitate cu prevederile art. 302 1 pct. 3 C. proc. civ., totuși prezentarea acestora permite încadrarea lor în conținutul prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Este de reținut că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al proprietarilor imobilului situat în Brăila, aspect care de altfel a fost stabilit atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel, care au reținut că A.B. (autorii petentului) au fost proprietarii imobilului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380 din 13 februarie 1920 și transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920. A mai susținut reclamantul că a locuit în calitate de proprietar, împreună cu familia, până în anul 1953, când imobilul a fost preluat abuziv de către stat, actul de vânzare-cumpărare nr. 951 din 11 august 1948, în baza căruia au devenit proprietari L.M.

și L.A., nu poate produce efecte juridice, nefiind datat și semnat de părți. A depus înscrisuri doveditoare și a susținut că acestea nu au fost analizate corespunzător cu ocazia soluționării cauzei în fond și apel. Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Or, instanța de apel, în cadrul activității de control judiciar, a menținut sentința atacată ca fiind legală și temeinică, reținând că imobilul revendicat a fost trecut în proprietatea statului de la L.M.

și L.A. și nu de la autorii reclamantului, astfel că dispoziția nr. 2913 din 31 mai 2002 a Primarului Municipiului Brăila este legală și temeinică, fără însă a aduce argumente în acest sens și fără a se pronunța în legătură cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant pentru dovedirea legitimării sale procesuale în inițierea demersului juridic, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr. 313 din 13 februarie 1920, declarațiile de impunere, adresa nr. C-1307 din 16 septembrie 1996 a Arhivelor Naționale, Direcția județeană Brăila, cererea adresată autorităților de către A.B.

pentru clarificarea modului cum s-a făcut impozitarea imobilului respectiv, dat fiind că acesta este casă de locuit și nu hotel, cum era trecut în evidențele fiscului, hotărârea nr. 154 din 19 iulie 1996 a Comisiei Județene Brăila pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, certificatul de moștenitor nr. 1498 din 18 august 1995, actul de vânzare-cumpărare nr. 951 din 11 august 1948. Prin urmare, în cauză își găsesc aplicarea prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea reținând că, în baza probelor administrate, nu s-a realizat o interpretare unitară a acestora în vederea stabilirii corecte a raporturilor juridice și a situației de fapt. Așa fiind, urmează a se face în cauză aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Curtea admițând recursul și modificând decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță de fond în vederea rejudecării. Apărările invocate în recurs urmează a fi, de asemenea, analizate de instanța de trimitere în condițiile prevăzute de art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva deciziei civile nr. 87 din 22 noiembrie 2002 a Curții de Apel Galați, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceluiași reclamant formulat împotriva sentinței civile nr. 355 din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Brăila, pe care o casează și trimite cauza acestei din urmă instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2004.