ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului
civil de față.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 355 din 25 septembrie 2002
pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4576/2002 s-a respins ca
nefondată contestația formulată de B.C. împotriva dispoziției nr. 2913 din 31
mai 2002 a Primăriei Municipiului Brăila.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a
reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul
Brăila, sub nr. 4576 din 10 iunie 2002, B.C. a solicitat în temeiul
prevederilor Legii nr. 10/2001 desființarea dispoziției nr. 2913 din 31 mai 2002
a Primarului municipiului Brăila și retrocedarea imobilului situat în Brăila.
Prin dispoziția contestată a fost respinsă
cererea petentului de restituire a imobilului, întrucât a fost trecut în
proprietatea statului în baza Ordonanței de adjudecare nr. 286 din 12 aprilie 1952
de la L.M. și L.A., cărora autorii contestatorului le-a vândut imobilul
anterior anului 1952.
Verificând actele de la dosar Tribunalul a
constatat că autorii petentului au fost proprietarii imobilului, în baza
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380 din 13 februarie 1920
și transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920, iar ulterior, prin actul de
vânzare-cumpărare transcris sub nr. 951 din 11 august 1948, proprietatea a fost
transferată cumpărătorilor L.M. și L.A.
A mai reținut instanța de fond că actele
invocate de petent nu fac dovada proprietății autorilor reclamantului asupra
imobilului, că executarea silită, în vederea căreia au fost emise ordonanța de
adjudecare și încheierea de scoatere în vânzare a imobilului, vizează datorii
către stat ale A.B., nefiind relevante sub aspectul dovedirii dreptului de
proprietate, astfel că, a concluzionat Tribunalul, imobilul revendicat a fost
trecut în proprietatea statului de la L.M. și L.A. și nu de la autorii
contestatorului, iar dispoziția nr. 2913 din 31 mai 2002 a Primarului Municipiului
Brăila este legală și temeinică, în speță nefiind incidente prevederile art. 3,
art. 4 și art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinței civile nr. 355 din 25
septembrie 2002 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamantul, criticând-o
sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și invocându-se, în esență, greșita
interpretare a probelor administrate în cauză și reținerea unei situații de
fapt neconforme cu realitatea.
Prin decizia civilă nr. 87/A din 22 noiembrie 2001,
Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.C.,
reținând în esență că este adevărat că imobilul ce se solicită a fi restituit
în baza Legii nr. 10/2001 a aparținut autorilor contestatorului, A.B. și S.B.,
dar acesta a fost preluat în proprietatea statului de la M.L. și A.L. și nu de
la autorii reclamantului.
Așa fiind, instanța de apel a reținut că în mod
corect a stabilit instanța de fond că reclamantul nu este îndreptățit la măsuri
reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
reclamantul, susținând în esență, că instanțele nu au reținut corect situația
de fapt, că este succesorul proprietarilor imobilului în litigiu, că potrivit Legii
nr. 10/2001 este îndreptățit să solicite restituirea în natură a imobilului
respectiv. A susținut că a depus înscrisuri la dosar în susținerea afirmațiilor
sale, dar instanțele, fără să aprecieze corect probatoriul administrat în
cauză, au pronunțat soluții nelegale și netemeinice.
Recursul este fondat pentru considerentele care
succed.
Deși recurentul-reclamant nu și-a structurat
motivele recursului în conformitate cu prevederile art. 302
1
pct. 3 C.
proc. civ., totuși prezentarea acestora permite încadrarea lor în conținutul
prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Este de reținut că reclamantul a făcut dovada
calității de moștenitor al proprietarilor imobilului situat în Brăila, aspect
care de altfel a fost stabilit atât de instanța de fond, cât și de instanța de
apel, care au reținut că A.B. (autorii petentului) au fost proprietarii
imobilului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380
din 13 februarie 1920 și transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920.
A mai susținut reclamantul că a locuit în
calitate de proprietar, împreună cu familia, până în anul 1953, când imobilul a
fost preluat abuziv de către stat, actul de vânzare-cumpărare nr. 951 din 11
august 1948, în baza căruia au devenit proprietari L.M. și L.A., nu poate produce
efecte juridice, nefiind datat și semnat de părți. A depus înscrisuri
doveditoare și a susținut că acestea nu au fost analizate corespunzător cu
ocazia soluționării cauzei în fond și apel.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C.
proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale,
pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza
stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării
unei hotărâri temeinice și legale.
Or, instanța de apel, în cadrul activității de
control judiciar, a menținut sentința atacată ca fiind legală și temeinică,
reținând că imobilul revendicat a fost trecut în proprietatea statului de la L.M.
și L.A. și nu de la autorii reclamantului, astfel că dispoziția nr. 2913 din 31
mai 2002 a Primarului Municipiului Brăila este legală și temeinică, fără însă a
aduce argumente în acest sens și fără a se pronunța în legătură cu înscrisurile
depuse la dosar de către reclamant pentru dovedirea legitimării sale procesuale
în inițierea demersului juridic, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr. 313
din 13 februarie 1920, declarațiile de impunere, adresa nr. C-1307 din 16
septembrie 1996 a Arhivelor Naționale, Direcția județeană Brăila, cererea
adresată autorităților de către A.B. pentru clarificarea modului cum s-a făcut
impozitarea imobilului respectiv, dat fiind că acesta este casă de locuit și nu
hotel, cum era trecut în evidențele fiscului, hotărârea nr. 154 din 19 iulie 1996
a Comisiei Județene Brăila pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, certificatul de
moștenitor nr. 1498 din 18 august 1995, actul de vânzare-cumpărare nr. 951 din 11
august 1948.
Prin urmare, în cauză își găsesc aplicarea
prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea reținând că, în baza probelor
administrate, nu s-a realizat o interpretare unitară a acestora în vederea
stabilirii corecte a raporturilor juridice și a situației de fapt.
Așa fiind, urmează a se face în cauză aplicarea
art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea admițând recursul și modificând
decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță de fond în
vederea rejudecării. Apărările invocate în recurs urmează a fi, de asemenea,
analizate de instanța de trimitere în condițiile prevăzute de art. 315 alin. (3)
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamantul B.C. împotriva deciziei civile nr. 87 din 22 noiembrie 2002 a
Curții de Apel Galați, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceluiași
reclamant formulat împotriva sentinței civile nr. 355 din 25 septembrie 2002 a
Tribunalului Brăila, pe care o casează și trimite cauza acestei din urmă
instanțe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
12 martie 2004.