ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2138/2004

Asupra recursului

civil de față.

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 355 din 25 septembrie 2002

pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4576/2002 s-a respins ca

nefondată contestația formulată de B.C. împotriva dispoziției nr. 2913 din 31

mai 2002 a Primăriei Municipiului Brăila.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a

reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul

Brăila, sub nr. 4576 din 10 iunie 2002, B.C. a solicitat în temeiul

prevederilor Legii nr. 10/2001 desființarea dispoziției nr. 2913 din 31 mai 2002

a Primarului municipiului Brăila și retrocedarea imobilului situat în Brăila.

Prin dispoziția contestată a fost respinsă

cererea petentului de restituire a imobilului, întrucât a fost trecut în

proprietatea statului în baza Ordonanței de adjudecare nr. 286 din 12 aprilie 1952

de la L.M. și L.A., cărora autorii contestatorului le-a vândut imobilul

anterior anului 1952.

Verificând actele de la dosar Tribunalul a

constatat că autorii petentului au fost proprietarii imobilului, în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380 din 13 februarie 1920

și transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920, iar ulterior, prin actul de

vânzare-cumpărare transcris sub nr. 951 din 11 august 1948, proprietatea a fost

transferată cumpărătorilor L.M. și L.A.

A mai reținut instanța de fond că actele

invocate de petent nu fac dovada proprietății autorilor reclamantului asupra

imobilului, că executarea silită, în vederea căreia au fost emise ordonanța de

adjudecare și încheierea de scoatere în vânzare a imobilului, vizează datorii

către stat ale A.B., nefiind relevante sub aspectul dovedirii dreptului de

proprietate, astfel că, a concluzionat Tribunalul, imobilul revendicat a fost

trecut în proprietatea statului de la L.M. și L.A. și nu de la autorii

contestatorului, iar dispoziția nr. 2913 din 31 mai 2002 a Primarului Municipiului

Brăila este legală și temeinică, în speță nefiind incidente prevederile art. 3,

art. 4 și art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței civile nr. 355 din 25

septembrie 2002 a Tribunalului Brăila a declarat apel reclamantul, criticând-o

sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și invocându-se, în esență, greșita

interpretare a probelor administrate în cauză și reținerea unei situații de

fapt neconforme cu realitatea.

Prin decizia civilă nr. 87/A din 22 noiembrie 2001,

Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B.C.,

reținând în esență că este adevărat că imobilul ce se solicită a fi restituit

în baza Legii nr. 10/2001 a aparținut autorilor contestatorului, A.B. și S.B.,

dar acesta a fost preluat în proprietatea statului de la M.L. și A.L. și nu de

la autorii reclamantului.

Așa fiind, instanța de apel a reținut că în mod

corect a stabilit instanța de fond că reclamantul nu este îndreptățit la măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul, susținând în esență, că instanțele nu au reținut corect situația

de fapt, că este succesorul proprietarilor imobilului în litigiu, că potrivit Legii

nr. 10/2001 este îndreptățit să solicite restituirea în natură a imobilului

respectiv. A susținut că a depus înscrisuri la dosar în susținerea afirmațiilor

sale, dar instanțele, fără să aprecieze corect probatoriul administrat în

cauză, au pronunțat soluții nelegale și netemeinice.

Recursul este fondat pentru considerentele care

succed.

Deși recurentul-reclamant nu și-a structurat

motivele recursului în conformitate cu prevederile art. 302

1

pct. 3 C.

proc. civ., totuși prezentarea acestora permite încadrarea lor în conținutul

prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Este de reținut că reclamantul a făcut dovada

calității de moștenitor al proprietarilor imobilului situat în Brăila, aspect

care de altfel a fost stabilit atât de instanța de fond, cât și de instanța de

apel, care au reținut că A.B. (autorii petentului) au fost proprietarii

imobilului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 380

din 13 februarie 1920 și transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920.

A mai susținut reclamantul că a locuit în

calitate de proprietar, împreună cu familia, până în anul 1953, când imobilul a

fost preluat abuziv de către stat, actul de vânzare-cumpărare nr. 951 din 11

august 1948, în baza căruia au devenit proprietari L.M. și L.A., nu poate produce

efecte juridice, nefiind datat și semnat de părți. A depus înscrisuri

doveditoare și a susținut că acestea nu au fost analizate corespunzător cu

ocazia soluționării cauzei în fond și apel.

Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale.

Or, instanța de apel, în cadrul activității de

control judiciar, a menținut sentința atacată ca fiind legală și temeinică,

reținând că imobilul revendicat a fost trecut în proprietatea statului de la L.M.

și L.A. și nu de la autorii reclamantului, astfel că dispoziția nr. 2913 din 31

mai 2002 a Primarului Municipiului Brăila este legală și temeinică, fără însă a

aduce argumente în acest sens și fără a se pronunța în legătură cu înscrisurile

depuse la dosar de către reclamant pentru dovedirea legitimării sale procesuale

în inițierea demersului juridic, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr. 313

din 13 februarie 1920, declarațiile de impunere, adresa nr. C-1307 din 16

septembrie 1996 a Arhivelor Naționale, Direcția județeană Brăila, cererea

adresată autorităților de către A.B. pentru clarificarea modului cum s-a făcut

impozitarea imobilului respectiv, dat fiind că acesta este casă de locuit și nu

hotel, cum era trecut în evidențele fiscului, hotărârea nr. 154 din 19 iulie 1996

a Comisiei Județene Brăila pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, certificatul de

moștenitor nr. 1498 din 18 august 1995, actul de vânzare-cumpărare nr. 951 din 11

august 1948.

Prin urmare, în cauză își găsesc aplicarea

prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea reținând că, în baza probelor

administrate, nu s-a realizat o interpretare unitară a acestora în vederea

stabilirii corecte a raporturilor juridice și a situației de fapt.

Așa fiind, urmează a se face în cauză aplicarea

art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea admițând recursul și modificând

decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță de fond în

vederea rejudecării. Apărările invocate în recurs urmează a fi, de asemenea,

analizate de instanța de trimitere în condițiile prevăzute de art. 315 alin. (3)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul B.C. împotriva deciziei civile nr. 87 din 22 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Galați, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceluiași

reclamant formulat împotriva sentinței civile nr. 355 din 25 septembrie 2002 a

Tribunalului Brăila, pe care o casează și trimite cauza acestei din urmă

instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 martie 2004.