ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6102/2006

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

dispoziția nr. 2913 din 31 mai 2002 emisă de Primarul municipiului Brăila s-a

respins cererea formulată de petentul B.C. pentru restituirea în natură a

imobilului situat în Brăila, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada calității

de persoană îndreptățită, întrucât imobilul a fost trecut în proprietatea

statului în baza ordonanței de adjudecare nr. 286 din 12 aprilie 1952 de la

numiții L.M. și L.A., cărora autorii petentului le-a vândut imobilul anterior

anului 1952.

Petentul

a formulat contestație împotriva acestei dispoziții, solicitând desființarea

acesteia și retrocedarea imobilului.

Prin

sentința civilă nr. 355 din 25 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Brăila

în dosarul nr. 4576/2002 s-a respins ca nefondată contestația.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că proprietarii inițiali ai imobilului au

fost autorii contestatorului, în baza contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 380 din 13 februarie 1920; ulterior însă, prin actul de

vânzare-cumpărare transcris sub nr. 951 din 11 august 1948 aceștia au vândut

imobilul cumpărătorilor L.M. și L.A., de la care a fost preluat de stat.

Contestatorul

a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate, susținând, în esență, că

s-a făcut o greșită interpretare a probelor administrate și s-a reținut o

situație de fapt neconformă cu realitatea.

Prin

decizia civilă nr. 87/A din 22 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel

Galați apelul a fost respins ca nefondat, reținându-se că imobilul în litigiu a

trecut în proprietatea statului de la numiții L. și nu de la autorii

contestatorului, astfel că acesta nu este îndreptățit la măsuri reparatorii.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs contestatorul care a susținut că instanțele

nu au reținut corect situația de fapt, că este succesorul proprietarilor

imobilului în litigiu și că a depus înscrisuri în susținerea afirmațiilor sale.

Prin

decizia nr. 2138 din 17 martie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, s-a admis recursul, s-a modificat decizia civilă nr.

87/2002 a Curții de Apel Galați în sensul că s-a admis apelul formulat

împotriva sentinței civile nr. 355/2002 a Tribunalului Brăila, pe care a

casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

În

considerentele acestei decizii s-a reținut că în cauză nu s-a făcut o

interpretare unitară a probelor administrate, instanța nepronunțându-se în

legătură cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant pentru dovedirea

legitimării sale procesuale, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr. 313 din

13 februarie 1920, declarațiile de impunere, adresa nr. C 1307/1996 a Arhivelor

Naționale ș.a.

Rejudecând

cauza după casare Tribunalul Brăila a pronunțat sentința civilă nr. 479 din 25

august 2004 prin care a admis contestația, a anulat dispoziția emisă de

Primarul municipiului Brăila și a constatat că petentul este îndreptățit la

măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din actele depuse la dosar de către

contestator rezultă gradul de rudenie dintre acesta și fostul proprietar.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel intimatul care a susținut că instanța de fond

nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și

că sentința este confuză și nu poate fi pusă în aplicare.

Prin

decizia civilă nr. 1488/A din 30 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

Galați s-a respins ca nefondat apelul.

În

motivarea deciziei s-a reținut că susținerile apelantei nu sunt întemeiate

întrucât din declarațiile individuale pentru impunerea veniturilor

proprietăților date la recensământul clădirilor efectuat în anul 1950

proprietar al imobilului în discuție era A.B., aceeași împrejurare rezultând și

din cererea înregistrată sub nr. 3271 din 24 februarie 1951 formulată de soții

B.

Împotriva

deciziei pronunțată în apel a declarat recurs intimatul Primarul municipiului

Brăila care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C.

proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că hotărârile pronunțate în cauză

au fost date cu aplicarea greșită a legii și sunt lipsite de temei legal,

întrucât au reținut o situație juridică a imobilului contrară realității.

Astfel, imobilul în litigiu nu a intrat niciodată în proprietatea statului,

autorii contestatorului au transmis proprietatea bunului familiei L., pe numele

căreia există acte de proprietate și de impunere, iar recurenta nu poate fi

obligată să acorde măsuri reparatorii pentru un imobil care este proprietatea

particulară a familiei L.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și prevederile

legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce succed.

Scopul

și rațiunea Legii nr. 10/2001 este acela de a se acorda măsuri reparatorii foștilor

proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referință.

Legitimarea

procesuală activă în litigiile generate de aplicarea Legii nr. 10/2001 au

persoanele îndreptățite, enumerate limitativ prin dispozițiile art. 3 și art. 4

din acest act normativ.

Aplicând

aceste prevederi legale în speță, rezultă că este persoană îndreptățită

moștenitorul persoanei fizice, proprietară a imobilului la data preluării

abuzive de către stat.

Aceste

condiții însă nu sunt îndeplinite în cauză.

Din

probele administrate a rezultat că într-adevăr bunicii paterni ai

contestatorului A. și S.B. au dobândit proprietatea imobilului în discuție, în

baza actului vânzare-cumpărare transcris sub nr. 313 din 13 februarie 1920.

Ulterior,

după decesul lui S.B., moștenitorii acestuia împreună cu A.B. înstrăinează

imobilul, prin două acte succesive de vânzare-cumpărare, numiților M. și A.L.

Astfel, prin actul de vânzare-cumpărare transcris la grefa Tribunalul Brăila

sub nr. 4206 din 20 august 1947 numiții A.B., D.B. și P.B. au vândut soților M.

și A.L. 7/8 din imobilul în litigiu. Prin actul transcris la aceeași grefă sub

nr. 951 din 11 august 1948 încheiat între N.P., în calitate de vânzător și

aceeași cumpărători, se transmite acestora din urmă și restul de 1/8 din imobil.

Este

adevărat că prin ordonanța de adjudecare din 14 aprilie 1952 a Tribunalului

Brăila imobilul în cauză a trecut în proprietatea Ministerului de Finanțe,

pentru acoperirea sumei de 80.000 lei, datorată de debitoarea A.S.B. Însă, prin

sentința civilă nr. 758 din 22 august 1953 pronunțată de același tribunal se

admite contestația formulată de soții M.L. și A.L., se anulează ordonanța de

adjudecare și se dispune ca formalitățile de scoatere a imobilului la vânzare

să fie făcute pe numele contestatorilor, L.M. și A. „care sunt proprietarii

menționatului imobil și al căror drept de proprietate a fost transcris cu mult

înainte de a se cere de către Secțiunea Financiară oraș Brăila, scoaterea la

vânzare, prin licitație publică, a acestui imobil, pentru debite restante”.

Toate

aceste probe, cu valoare de acte juridice translative de proprietate, în sensul

prevederilor art. 22.1 lit. a) din Normele Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003, converg spre concluzia

că la data preluării abuzive a imobilului în litigiu, proprietari ai acestuia

erau soții L. și nu autorii contestatorului.

Aceeași

împrejurare a fost reținută și prin hotărârile pronunțate în cauza ce a format

obiectul dosarului nr. 7600/1996 al Judecătoriei Brăila, în care B.C. solicita

restituirea imobilului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 (f. 32

fond).

Față

de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză este fondat, instanțele reținând în mod eronat, prin interpretarea și

aplicarea greșită a legii, că intimatul-contestator este persoană îndreptățită

în sensul Legii nr. 10/2001. Acesta nu poate avea o asemenea calitate întrucât

autorii săi nu mai erau proprietarii imobilului la data preluării abuzive, condiția

esențială cerută de lege pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii

prevăzute prin legea specială.

Așa

fiind, urmează a se admite recursul, a se casa atât decizia pronunțată în apel

cât și sentința, iar pe fond se va respinge ca neîntemeiată contestația

introdusă de contestator împotriva dispoziției emisă de recurentul-intimat,

conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primarul

Municipiului Brăila împotriva deciziei civile nr. 1488/A din 30 noiembrie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 479

din 25 august 2004 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția civilă, iar pe fond,

respinge ca neîntemeiată contestația introdusă de B.C. împotriva Dispoziției

nr. 2913 din 31 mai 2002, emisă de Primarul Municipiului Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.