ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6364/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 16 octombrie 2001, V.M. a cerut Primăriei Municipiului Brăila, restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, trecut în proprietatea statului prin decizia civilă nr. 485 din 28 decembrie 1976 a Tribunalului Județean Brăila, în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1968. Prin dispoziția nr. 2142 din 19 aprilie 2002, Primarul Municipiului Brăila a respins cererea, cu motivarea că întrucât imobilul a fost preluat în baza unui titlu valabil, respectiv o hotărâre judecătorească, acesta nu poate face obiectul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001. La 21 mai 2002, V.M. a contestat această dispoziție solicitând instanței, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Brăila și Prefectura județului Brăila, obligarea pârâților de a-i restitui în natură imobilul preluat abuziv.

Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința nr. 312 din 11 septembrie 2002, a respins contestația, soluție menținută de Curtea de Apel Galați, secția civilă, care, prin decizia nr. 7 din 17 ianuarie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut că imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea, a fost preluat de stat cu titlu valabil, în baza unei hotărâri judecătorești pronunțată în temeiul Legii nr. 18/1968 și nu se încadrează în situațiile enumerate exhaustiv prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Împotriva hotărârii pronunțată în apel a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamantul V.M.

În motivarea recursului, sunt reiterate susținerile formulate de reclamant în fazele procesuale anterioare, referitoare la caracterul abuziv al Legii nr. 18/1968 și încadrarea imobilului în situațiile prevăzute de art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed. Domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 este dat de imobilele preluate în mod abuziv, de stat, organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în intervalul 6 martie 1945–22 decembrie 1989. În acest sens, enumerarea de la alin. (1) al art. 2 din lege, este una exhaustivă, reglementând strict sfera modalităților de preluare abuzivă. Caracterul abuziv al preluării este circumscris, fie aplicării unor acte normative contrare normelor constituționale în vigoare la data deposedării, fie încălcării a chiar legislației speciale care reglementa această preluare.

Este contrar însă spiritului legii, a acorda măsuri reparatorii atunci când preluarea unor bunuri s-a realizat în condiții care au fost lipsite de orice caracter abuziv. Într-o singură ipoteză este reglementată situația când actul prin care s-a realizat preluarea bunului, cu titlu, nu mai este legea, ci hotărârea judecătorească. Este cazul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) din lege, care privește exclusiv imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unor hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. În celelalte ipoteze, nereglementate de lege, efectele hotărârii judecătorești de preluare, nu pot fi înlăturate decât ca o consecință a desființării acestei hotărâri.

Este ceea ce rezultă și din dispozițiile cu valoare de principiu cuprinse în art. 311 C. proc. civ. În speță, așa cum s-a arătat imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea a fost trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească definitivă, în baza dispozițiilor Legii nr. 18/1968, reținându-se că recurentul V.M. și soția sa V.A., nu justifică proveniența licită a unor bunuri.

Hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, fără a fi atacată, și respectiv desființată, prin una din căile extraordinare de atac în vigoare la data pronunțării ei, respectiv 28 decembrie 1976. În concluzie, se apreciază că ar fi forțată interpretarea potrivit căreia situația reglementată de art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, care este de strictă aplicare, ar putea fi extinsă prin analogie, pentru identitate de rațiune, la toate situațiile, aparent similare, în care imobilul a fost trecut, cu titlu în proprietatea statului (cazul în speță) fără a fi probat însă caracterul abuziv al preluării. În considerarea celor ce preced, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.