ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3271/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 308 din 14

aprilie 2004 a Tribunalului Brăila s-a admis în parte contestația formulată de

reclamanții M.I. și D.D. împotriva dispoziției nr. 236 din 29 august 2003 emisă

de Consiliul Județean Brăila în sensul desființării în parte a acestei

dispoziții prin admiterea cererilor celor doi notificatori, aceștia având calitatea

de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii cu privire la imobilul din

Brăila; s-a respins ca nefondată contestația conexă formulată de reclamanții A.A.G.I.

și A.I.I. și s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes

propriu formulată de A.I. și A.S.

Instanța de fond a reținut că

notificatorii reclamanți au același autor ca și A.A.G.I., A.I.I. și A.N.I.,

cărora li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

prin echivalent, iar imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950,

aflându-se în administrarea Direcției Serviciilor Publice Brăila prin Direcția

Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului, fiind trecut în domeniul

public al județului. Contestatorii au susținut că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru că acest text de

lege se referă la imobilele preluate cu titlu, imobilul neîncadrându-se în

niciuna din categoriile prevăzute la art. 2 din legea specială.

Cu privire la cererea de intervenție

formulată de A.I. și A.S., instanța a considerat inadmisibilă o astfel de

cerere în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței civile nr. 308 din 14

aprilie 2004 a Tribunalului Brăila au declarat apel reclamanții A.A.G.I. și A.I.I.,

cât și Consiliul Județean Brăila.

Apelul Consiliului Județean Brăila a

vizat faptul că notificatorii nu au depus actele doveditoare în termenul

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar motivele de apel ale

reclamanților au constat în criticarea hotărârii instanței de fond care s-a

aflat în eroare când a reținut că preluarea s-a făcut cu titlu valabil, deși

din actele dosarului ar rezulta că imobilul a fost preluat în mod abuziv.

Instanța de apel a considerat apelul

reclamanților A.A.G.I. și A.I.I. fondat întrucât interpretarea instanței de

fond cum că imobilul nu s-ar încadra în niciuna din categoriile de imobile

enumerate la art. 2 al legii speciale ar conduce la ideea că cererea petenților

ar excede prevederile Legii nr. 10/2001 și nicidecum la concluzia că imobilul

ar fi fost preluat de stat cu titlu valabil.

Instanța de apel mai arată că, chiar

dacă imobilul ar fi fost preluat cu titlu valabil, potrivit art. 16 alin. (2)

din legea specială, instituțiile publice interesate ar propune, iar Guvernul ar

stabili prin hotărâre imobilele ce nu vor fi retrocedate în natură, ori o atare

hotărâre nu există pentru imobilul în speță.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1386A

din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Galați, s-a admis apelul reclamanților,

s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul admiterii contestației

acestora, s-a anulat dispoziția emisă de Consiliul Județean Brăila și s-a

dispus restituirea în natură a imobilului, respingându-se apelul pârâtului ca

nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Consiliul Județean Brăila, solicitând admiterea cererii,

modificarea deciziei recurate și, în rejudecarea cauzei în fond, să se mențină

în parte sentința civilă nr. 308 din 14 aprilie 2004 a Tribunalului Brăila.

În motivarea cererii de recurs a

arătat că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii,

deoarece în cauză s-a făcut dovada că imobilul aparține domeniului public al

județului Brăila, ori în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, acest drept este inalienabil,

insesizabil și imprescriptibil, iar termenul în care notificatorii trebuiau să

depună actele doveditoare, așa cum prevede art. 22 din Legea nr. 10/2001 este

un termen de decădere din dreptul de a mai depune acte după expirarea

termenului legal.

Recursul a fost suspendat în temeiul

art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în ședința publică din 14 februarie

2007, deoarece intimații-reclamanți au formulat cerere pentru soluționarea pe

cale administrativă a notificării în temeiul Legii nr. 247/2005, existând

posibilitatea soluționării pe cale amiabilă a litigiului

La data de 21 ianuarie 2010, cauza a

fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării, iar în ședința

din 26 mai 2010 la apelul nominal nu s-a prezentat nicio parte.

Potrivit art. 248 C. proc. civ.,

orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și

orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept chiar împotriva

incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an. Partea nu

se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din

oficiu.

Termenul perimării nu curge cât

timp, fără vina părții, cererea nu a ajuns încă la instanța competentă să o

judece sau nu se poate fixa termen de judecată.

În speță, recurentul Consiliul

Județean Brăila nu a stăruit în soluționarea recursului deși au trecut aproape

3 ani de la suspendare.

Întrucât în cauză sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata

perimat recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva

deciziei civile nr. 1386 din 12 noiembrie 2004 a Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de pârâtul Consiliul Județean Brăila împotriva deciziei civile nr. 1386 din 12

noiembrie 2004 a Curții de Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.