ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin petiția de recurs înregistrată pe data de 7 noiembrie 2002, la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, SC O. SA a solicitat anularea deciziei nr. 472 din 25 octombrie 2001, a Președintelui Consiliului Concurenței, precum și a deciziei nr. 403 din 5 mai 2001 a Comisiei Consiliului Concurenței. În baza acestei din urmă decizii, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 90.000.000 lei, pentru nesocotirea prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea Concurenței nr. 21/1996, reținându-se în motivarea măsurii luate, omisiunea notificării de către respectiva societate, a concentrării economice realizate prin dobândirea controlului asupra SC A. SA, care activează tot în domeniul asigurărilor, ca și SC O. SA.

Decizia de sancționare a fost confirmată prin decizia nr. 472 din 25 octombrie 2001, a Președintelui Consiliului Concurenței, cu care a fost respinsă plângerea unității amendate. În susținerea recursului declarat, s-a arătat că în cauză nu se poate reține omisiunea, ci întârzierea notificării, Consiliul Concurenței neatrăgând atenția recurentei cu privire la notificare. S-a mai susținut că decizia de sancționare a fost tardivă, între momentul sesizării și cel al sancționării intervenind „un interval prea mare” (cca. 4 luni). Recurenta a învederat, de asemenea, că întârzierea notificării nu este sancționată de Legea nr. 21/1996, precum și că această lege nu se aplică pieței titlurilor de valoare.

În sfârșit, recurenta a mai susținut că amenda aplicată este, în raport cu gravitatea faptei, excesivă. Criticile aduse sunt nefondate. În cauză este bine stabilit că în urma achiziționării în luna mai 2001 a pachetului majoritar de acțiuni de la SC A. SA, recurenta a dobândit controlul direct asupra acelui agent economic. Notificarea operațiunii de preluare a acțiunilor s-a făcut la solicitarea Consiliului Concurenței și nu are nici o relevanță sub acest aspect, modul în care Consiliul a luat cunoștință de acest fapt. Obligațiunea de notificare este expres instituită prin lege, rațiunea unei atare obligații fiind tocmai prevenirea concentrărilor economice, adică unul din obiectivele majore ale Legii concurenței.

Chiar dacă nu este prevăzut termenul în care trebuie făcută notificarea, prin însăși natura operației supusă controlului, acest termen începe să curgă din momentul în care s-a declanșat activitatea de pregătire a concentării (fuziunii), dar nu mai târziu de momentul încheierii acesteia, când faptul, posibil ilicit, s-a consumat. Or, notificarea concentrării economice s-a făcut de către recurentă pe data de 9 iulie 2001, adică după preluarea acțiunilor și încheierea, practic, a operațiunii de concentrare. În raport cu această constatare, apare lipsită de relevanță, distincția făcută de recurentă între „omisiune” și „întârziere”. Referitor la pretinsa tardivitate, recurentul nu a invocat nici un temei de drept care să valideze susținerea sa.

Însuși modul de formulare a criticii aduse – „un interval prea mare” între constatare și sancționare – evidențiază precaritatea susținerii sale. De asemenea, afirmația că legea concurenței nu s-ar aplica pieței titlurilor de valoare, poate constitui, eventual un punct de vedere teoretic, fără acoperire, însă, într-o dispoziție legală. Faptul de a se fi achiziționat acțiuni reprezintă o modalitate tipică de a obține o participare la capital și astfel, de modificare a ponderii societății beneficiare pe piața relevantă, cu consecința – posibilă – de a se ajunge printr-o concentrare economică semnificativă, la controlul pieței, impunându-se tocmai pentru aceste motive, controlul preventiv reglementat de lege.

Individualizarea sancțiunii, ultima critică adusă de recurent, este, la fel, nefondată, suma la care a fost obligată recurenta, situându-se în limitele prevăzute de lege și fiind corect gradată în raport cu circumstanțele cauzei. Față de considerentele mai sus expuse, se impune respingerea recursului declarat și menținerea actelor administrative atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O. SA București, împotriva deciziei nr. 472 din 25 octombrie 2001 a Președintelui Consiliului Concurenței, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.