ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2647/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 418 din 14

noiembrie 2002, Comisia Consiliului Concurenței a sancționat SC C. SA București

cu o amendă de 20.000.000 lei, în conformitate cu art. 55 lit. a) din Legea nr.

21/1996, pentru încălcarea art. 16 alin. (1) din același act normativ prin

omisiunea notificării concentrării economice realizate prin dobândirea

controlului asupra SC G.E. SA, decizie menținută prin decizia nr. 472 din 17

decembrie 2002 a Președintelui Consiliului Concurenței, prin respingerea

plângerii formulate de agentul economic.

Autoritatea de concurență, prin

ambele decizii, a reținut că la data de 25 iulie 2002, SC C. SA a achiziționat

un număr de 2.554.364 acțiuni, reprezentând 54,025% din capitalul social al SC

G.E. SA și că potrivit art. 11alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996 și a

Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, dobândirea

controlului de către SC C. SA constituie o concentrare economică, iar conform

art. 16 din Legea nr. 21/1996 există obligația notificării acesteia în vederea

autorizării de către Consiliul Concurenței.

S-a mai reținut că SC C. SA a

notificat Consiliul Concurenței operațiunea de concentrare economică abia la

data de 9 septembrie 2002, deși obligația de a notifica exista de la data

dobândirii controlului, respectiv 25 iulie 2020. S-a mai reținut că obligația

de a notifica revenea agentului economic la data preluării controlului,

respectiv data semnării contractului de cesiune de acțiuni, conform

Regulamentului în vigoare la data realizării operațiunii de concentrare economică,

iar nu în termen de 30 de zile de la preluarea controlului. Referitor la data

la care notificarea a devenit efectivă s-a reținut că de la acest moment curg

termenele în care Consiliul Concurenței are obligația să ia o decizie cu

privire la operațiunea de concentrare economică notificată, sancțiunea în cazul

omisiunii notificării concentrării economice aplicându-se independent de data

la care notificarea devine efectivă.

În ceea ce privește încadrarea

operațiunii notificate în ipoteza prevăzută de art. 12 lit. c) din Legea nr.

21/1996 s-a reținut, prin decizia nr. 472/2002, că reclamanta nu a dovedit

îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, în special exercitarea controlului

în vederea salvgardării valorii integrale a investiției și nici nu a invocat această

excepție la Consiliul Concurenței, aceasta afirmând doar că nu a exercitat

drepturile de vot aferente participației deținute până la data de 23 august

2002 când a avut loc prima Adunare Generală a Acționarilor.

Prin cererea înregistrată la data de

7 ianuarie 2003, SC C. SA București a formulat recurs împotriva deciziei nr.

472 din 17 decembrie 2002 a Președintelui Consiliului Concurenței prin care s-a

respins plângerea sa formulată împotriva deciziei nr. 418 din 14 noiembrie 2002

a Comisiei Consiliului Concurenței (prin care a fost sancționată cu o amendă în

cuantum de 20.000.000 lei), solicitând anularea măsurii dispuse.

În motivarea cererii sale, recurenta

a arătat că nu a săvârșit contravenția prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea

nr. 21/1996, adică omisiunea notificării unei concentrări economice cerute de

art. 16 din lege. Aceasta, întrucât operațiunea de concentrare economică

realizată a fost notificată Consiliului Concurenței la data de 9 septembrie

2002, iar autoritatea de concurență i-a comunicat faptul că notificarea a

devenit efectivă începând cu data de 25 octombrie 2002.

Totodată, recurenta arată că și în

situația în care decizia atacată s-ar întemeia pe motivul întârzierii depunerii

notificării, nici o astfel de motivație nu ar fi justificată în raport cu

dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, coroborate cu

cele ale art. 11 alin. (2) lit. b) din lege și cu faptul că SC C. SA a dobândit

controlul efectiv asupra SC G.E. SA, abia la 23 august 2002, în cadrul Adunării

Generale a Acționarilor, iar nu la data semnării contractului de vânzare –

cumpărare.

Intimata a formulat întâmpinare,

reiterând, în esență, argumentele arătate și în cele două decizii, în sensul

celor arătate în cele ce preced, solicitând respingerea ca nefondat a

recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 472/2002 a

Președintelui Consiliului Concurenței.

Examinând decizia atacată în raport

cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu toate

dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

21/1996 a concurenței această lege are drept scop protecția, menținerea și

stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea

promovării intereselor consumatorilor.

În Cap. III din Legea nr. 21/1996,

intitulat „Concentrarea economică”, sunt prevăzute expres situațiile în care

există o operațiune de concentrare economică (art. 11), precum și situațiile care

nu constituie o astfel de operațiune (art. 12). Totodată, se prevăd situațiile

în care sunt interzise concentrările economice (art. 13), precum și criteriile

pentru stabilirea compatibilității lor cu un mediu concurențial normal (art.

14), iar prin dispozițiile art. 16 alin. (1) din lege se prevede că cele care

depășesc pragul prevăzut de art. 15 sunt supuse controlului și trebuie

notificate Consiliului Concurenței. Conform art. 16 alin. (3) din lege

procedura de notificare, termenele, documentele și informațiile de prezentat,

comunicările și prezentarea de observații de către agenții economici se

stabilesc prin regulament și instrucțiunile adoptate de Consiliul Concurenței.

Regulamentul privind autorizarea

concentrărilor economice, în vigoare în perioada avută în vedere de autoritatea

de concurență, conține instrucțiunile și precizările privind notificarea

concentrărilor economice (Părțile III și IV), amploarea acestor reglementări

răspunzând scopului controlului concentrărilor economice de către Consiliul

Concurenței, respectiv acela de a veghea împotriva creării de monopoluri sau de

agenți economici cu poziție dominantă pe piață, care pot conduce la

restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenței pe piața

românească sau pe o parte a acesteia.

Cap. I din Partea a III-a a

Regulamentului reglementează notificarea „prealabilă” a concentrărilor

economice, precizându-se totodată că notificările vor deveni efective de la

data la care sunt înregistrate la Consiliul Concurenței, cu excepția cazurilor

în care informațiile cuprinse în notificare sunt inexacte sau incomplete - art.

5 alin. (1), iar prin Cap. II din același Regulament se stipulează că

perioadele de 30 de zile și de maximum 5 luni la care se referă legea, încep să

curgă din ziua care urmează datei la care notificarea a devenit efectivă.

Astfel, termenul de 30 de zile de la data la care notificarea a devenit

efectivă se referă la perioada în care Consiliul Concurenței va examina

operațiunea de concentrare pentru a proceda, după caz, la emiterea unei decizii

de admitere, la emiterea unei decizii de neobiecțiune sau la emiterea unei

decizii de deschidere a unei investigații.

În cauză, se constată că, astfel cum

corect s-a reținut în decizia atacată, recurenta nu a procedat la notificarea

prealabilă concentrării economice, motiv pentru care a fost corect sancționată

contravențional.

Este adevărat că aceasta a notificat

totuși Consiliul Concurenței, dar abia la 9 septembrie 2002, iar autoritatea,

prin decizia nr. 425 din 19 noiembrie 2002, a autorizat concentrarea, numai că

data efectivă a notificării nu-i conferă un caracter retroactiv de natură a

acoperi omisiunea, de a notifica în prealabil concentrarea economică atunci

când aceasta s-a produs anterior deciziei Consiliului Concurenței.

Referitor la încadrarea operațiunii

notificate în ipoteza prevăzută de art. 12 lit. c) din Legea nr. 21/1996 se

constată, pe de o parte, că recurenta nu a invocat această excepție în

notificarea depusă la Consiliul Concurenței și nici nu a dovedit că îndeplinește

condițiile prevăzute de acest text de lege. Este adevărat, însă, că a susținut

că nu a exercitat drepturile de vot până la data de 23 august 2002, numai că

obligația de a notifica în prealabil îi revenea, potrivit Regulamentului în

vigoare, la data preluării controlului, respectiv la data semnării contractului

prin care a achiziționat acțiunile ce reprezintă 54,025% din capitalul social

al SC G.E. SA.

Din analiza înscrisurilor depuse la

dosar rezultă că acest contract a fost semnat la 25 iulie 2002, că potrivit

art. 3.1 din contract, transferul de proprietate are loc la data plății

prețului, prevăzută la art. 4.1 din contract și că la art. 4.1. nu se prevede

data.

În plus, prin adresa Ministerului

Turismului se confirmă plata prețului „la termenul stabilit în contract”.

Din coroborarea tuturor acestor

date, rezultă că nu s-a fixat o altă dată de plată a prețului, motiv pentru

care data semnării „contractului cu plata integrală” reprezintă data

transferului de proprietate, contrar celor susținute de recurentă.

Prin urmare, constatându-se că

decizia atacată este legală și temeinică, iar criticile nefondate, se va

respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.

SA București, împotriva deciziei Președintelui Consiliului Concurenței nr. 472

din 17 decembrie 2002, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2003.