ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2647/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 418 din 14 noiembrie 2002, Comisia Consiliului Concurenței a sancționat SC C. SA București cu o amendă de 20.000.000 lei, în conformitate cu art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996, pentru încălcarea art. 16 alin. (1) din același act normativ prin omisiunea notificării concentrării economice realizate prin dobândirea controlului asupra SC G.E. SA, decizie menținută prin decizia nr. 472 din 17 decembrie 2002 a Președintelui Consiliului Concurenței, prin respingerea plângerii formulate de agentul economic. Autoritatea de concurență, prin ambele decizii, a reținut că la data de 25 iulie 2002, SC C. SA a achiziționat un număr de 2.554.364 acțiuni, reprezentând 54,025% din capitalul social al SC G.E.

SA și că potrivit art. 11alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996 și a Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice, dobândirea controlului de către SC C. SA constituie o concentrare economică, iar conform art. 16 din Legea nr. 21/1996 există obligația notificării acesteia în vederea autorizării de către Consiliul Concurenței. S-a mai reținut că SC C. SA a notificat Consiliul Concurenței operațiunea de concentrare economică abia la data de 9 septembrie 2002, deși obligația de a notifica exista de la data dobândirii controlului, respectiv 25 iulie 2020. S-a mai reținut că obligația de a notifica revenea agentului economic la data preluării controlului, respectiv data semnării contractului de cesiune de acțiuni, conform Regulamentului în vigoare la data realizării operațiunii de concentrare economică, iar nu în termen de 30 de zile de la preluarea controlului.

Referitor la data la care notificarea a devenit efectivă s-a reținut că de la acest moment curg termenele în care Consiliul Concurenței are obligația să ia o decizie cu privire la operațiunea de concentrare economică notificată, sancțiunea în cazul omisiunii notificării concentrării economice aplicându-se independent de data la care notificarea devine efectivă. În ceea ce privește încadrarea operațiunii notificate în ipoteza prevăzută de art. 12 lit. c) din Legea nr. 21/1996 s-a reținut, prin decizia nr. 472/2002, că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, în special exercitarea controlului în vederea salvgardării valorii integrale a investiției și nici nu a invocat această excepție la Consiliul Concurenței, aceasta afirmând doar că nu a exercitat drepturile de vot aferente participației deținute până la data de 23 august 2002 când a avut loc prima Adunare Generală a Acționarilor.

Prin cererea înregistrată la data de 7 ianuarie 2003, SC C. SA București a formulat recurs împotriva deciziei nr. 472 din 17 decembrie 2002 a Președintelui Consiliului Concurenței prin care s-a respins plângerea sa formulată împotriva deciziei nr. 418 din 14 noiembrie 2002 a Comisiei Consiliului Concurenței (prin care a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 20.000.000 lei), solicitând anularea măsurii dispuse. În motivarea cererii sale, recurenta a arătat că nu a săvârșit contravenția prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996, adică omisiunea notificării unei concentrări economice cerute de art. 16 din lege.

Aceasta, întrucât operațiunea de concentrare economică realizată a fost notificată Consiliului Concurenței la data de 9 septembrie 2002, iar autoritatea de concurență i-a comunicat faptul că notificarea a devenit efectivă începând cu data de 25 octombrie 2002. Totodată, recurenta arată că și în situația în care decizia atacată s-ar întemeia pe motivul întârzierii depunerii notificării, nici o astfel de motivație nu ar fi justificată în raport cu dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (2) lit. b) din lege și cu faptul că SC C. SA a dobândit controlul efectiv asupra SC G.E. SA, abia la 23 august 2002, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, iar nu la data semnării contractului de vânzare – cumpărare.

Intimata a formulat întâmpinare, reiterând, în esență, argumentele arătate și în cele două decizii, în sensul celor arătate în cele ce preced, solicitând respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 472/2002 a Președintelui Consiliului Concurenței. Examinând decizia atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu toate dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 21/1996 a concurenței această lege are drept scop protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

În Cap. III din Legea nr. 21/1996, intitulat „Concentrarea economică”, sunt prevăzute expres situațiile în care există o operațiune de concentrare economică (art. 11), precum și situațiile care nu constituie o astfel de operațiune (art. 12). Totodată, se prevăd situațiile în care sunt interzise concentrările economice (art. 13), precum și criteriile pentru stabilirea compatibilității lor cu un mediu concurențial normal (art. 14), iar prin dispozițiile art. 16 alin. (1) din lege se prevede că cele care depășesc pragul prevăzut de art. 15 sunt supuse controlului și trebuie notificate Consiliului Concurenței. Conform art. 16 alin. (3) din lege procedura de notificare, termenele, documentele și informațiile de prezentat, comunicările și prezentarea de observații de către agenții economici se stabilesc prin regulament și instrucțiunile adoptate de Consiliul Concurenței.

Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, în vigoare în perioada avută în vedere de autoritatea de concurență, conține instrucțiunile și precizările privind notificarea concentrărilor economice (Părțile III și IV), amploarea acestor reglementări răspunzând scopului controlului concentrărilor economice de către Consiliul Concurenței, respectiv acela de a veghea împotriva creării de monopoluri sau de agenți economici cu poziție dominantă pe piață, care pot conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia.

Cap. I din Partea a III-a a Regulamentului reglementează notificarea „prealabilă” a concentrărilor economice, precizându-se totodată că notificările vor deveni efective de la data la care sunt înregistrate la Consiliul Concurenței, cu excepția cazurilor în care informațiile cuprinse în notificare sunt inexacte sau incomplete - art. 5 alin. (1), iar prin Cap. II din același Regulament se stipulează că perioadele de 30 de zile și de maximum 5 luni la care se referă legea, încep să curgă din ziua care urmează datei la care notificarea a devenit efectivă. Astfel, termenul de 30 de zile de la data la care notificarea a devenit efectivă se referă la perioada în care Consiliul Concurenței va examina operațiunea de concentrare pentru a proceda, după caz, la emiterea unei decizii de admitere, la emiterea unei decizii de neobiecțiune sau la emiterea unei decizii de deschidere a unei investigații.

În cauză, se constată că, astfel cum corect s-a reținut în decizia atacată, recurenta nu a procedat la notificarea prealabilă concentrării economice, motiv pentru care a fost corect sancționată contravențional. Este adevărat că aceasta a notificat totuși Consiliul Concurenței, dar abia la 9 septembrie 2002, iar autoritatea, prin decizia nr. 425 din 19 noiembrie 2002, a autorizat concentrarea, numai că data efectivă a notificării nu-i conferă un caracter retroactiv de natură a acoperi omisiunea, de a notifica în prealabil concentrarea economică atunci când aceasta s-a produs anterior deciziei Consiliului Concurenței. Referitor la încadrarea operațiunii notificate în ipoteza prevăzută de art. 12 lit. c) din Legea nr. 21/1996 se constată, pe de o parte, că recurenta nu a invocat această excepție în notificarea depusă la Consiliul Concurenței și nici nu a dovedit că îndeplinește condițiile prevăzute de acest text de lege.

Este adevărat, însă, că a susținut că nu a exercitat drepturile de vot până la data de 23 august 2002, numai că obligația de a notifica în prealabil îi revenea, potrivit Regulamentului în vigoare, la data preluării controlului, respectiv la data semnării contractului prin care a achiziționat acțiunile ce reprezintă 54,025% din capitalul social al SC G.E. SA. Din analiza înscrisurilor depuse la dosar rezultă că acest contract a fost semnat la 25 iulie 2002, că potrivit art. 3.1 din contract, transferul de proprietate are loc la data plății prețului, prevăzută la art. 4.1 din contract și că la art. 4.1. nu se prevede data. În plus, prin adresa Ministerului Turismului se confirmă plata prețului „la termenul stabilit în contract”.

Din coroborarea tuturor acestor date, rezultă că nu s-a fixat o altă dată de plată a prețului, motiv pentru care data semnării „contractului cu plata integrală” reprezintă data transferului de proprietate, contrar celor susținute de recurentă. Prin urmare, constatându-se că decizia atacată este legală și temeinică, iar criticile nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SA București, împotriva deciziei Președintelui Consiliului Concurenței nr. 472 din 17 decembrie 2002, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2003.