ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 martie 2004, reclamanta S.I.F. T. SA a solicitat anularea deciziei nr. 52/2004 a Consiliului Concurenței, prin care a fost sancționată cu 33.000.000 lei amendă, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii, cu avertisment. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din 16 iunie 2003 a SC O.A. SA Brașov s-a hotărât majorarea capitalului social cu 100 miliarde lei, aport în numerar, prin emiterea unui număr de 4.000.000 acțiuni noi. Pentru această majorare s-a acordat drept de preemțiune acționarilor înscriși în registrul acționarilor, proporțional cu cota de capital deținută de fiecare și în acest fel reclamanta a devenit acționar majoritar.
S-a mai precizat că reclamanta a notificat această operațiune de concentrare economică, în termen legal, la 24 septembrie 2003, notificarea fiind raportată la data de 16 septembrie 2003, când s-a înregistrat rezultatul majorării de capital; că pârâtul a solicitat în mai multe rânduri completări la formularul de notificare, prelungind termenul de completare și totuși, prin decizia nr. 52/2004, reclamanta a fost amendată conform art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996. Prin sentința civilă nr. 670/2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că reclamanta nu a notificat în termen concentrarea economică, deoarece a depus formularul de notificare la 6 noiembrie 2003, încălcând dispozițiile pct. 111 și pct. 113 lit. b) din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice și săvârșind contravenția prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamanta. În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta a depus în termen notificarea, la 24 septembrie 2003; că operațiunea de concentrare economică a fost rezultatul majorării de capital; că este o operațiune neintenționată; că nu a avut o voință contravențională, deoarece a comunicat Consiliului Concurenței, actele cerute și în termenele stabilite de acesta; că la 16 septembrie 2003 a fost comunicată reclamantei, realizarea concentrării economice de către societatea de registru; că până la 6 noiembrie 2003 a furnizat Consiliului Concurenței, date și acte solicitate de acesta. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea reține următoarele: La data de 16 mai 2003, prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a SC O.A. SA Brașov s-a hotărât majorarea capitalului social. În urma majorării capitalului social, S.I.F. T. SA a dobândit o cotă de participare de 69,76%. Finalizarea operațiunii s-a realizat la data de 4 septembrie 2003, prin înregistrarea și transcrierea acțiunilor nou emise la O.E.V.M. Operațiunea realizată constituie o concentrare economică potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996. Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 și Regulamentului privind autorizarea concentrărilor economice din 9 august 2003, S.I.F. T. SA avea obligația de a notifica operațiunea de concentrare economică, Consiliului Concurenței, în forma și în termenul prevăzut de Regulament.
Deși concentrarea economică s-a realizat la data de 4 septembrie 2003, reclamanta a depus formularul de notificare la data de 6 noiembrie 2003, peste termenul de 30 zile prevăzut de pct. 111 și pct. 113 lit. b) din Regulament, cu referire la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 21/1996. Notificarea, pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească forma prevăzută de Regulament - formular de notificare, formă care nu a fost realizată de reclamantă, la data de 24 septembrie 2003, ci la data de 6 noiembrie 2003. În aceste condiții sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției de omisiune a notificării concentrării economice prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996. Fapta a fost săvârșită cu intenție, întrucât reclamanta cunoștea faptul că trebuie să efectueze notificarea în termenul prevăzut de lege.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile pct. 113 lit. c) din Regulament, astfel cum susține recurenta, deoarece, prin modalitatea de dobândire a controlului, au devenit incidente dispozițiile pct. 113 lit. b) din Regulament. Autorizarea concentrării economice prin decizia nr. 65/2004 a Consiliului Concurenței, nu are relevanță, întrucât nu este exoneratoare de răspundere. Având în vedere că nici una din susținerile recurentei nu sunt întemeiate, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I.F. T. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 670 din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.