ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 961/2006

HOTĂRÂRE
21.03.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 961/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 15 aprilie 2005, reclamanta SC O. SA București a solicitat, în principal, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, constatarea nelegalității

„Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile

prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996” și anularea deciziei nr. 60 din 31

martie 2005, emisă de pârât, iar, în subsidiar, în ipoteza constatării

legalității „Instrucțiunilor”, anularea deciziei nr. 60/2005, ca nelegală și

netemeinică sau modificarea acestei decizii, în sensul diminuării amenzii

aplicate.

În motivare, reclamanta a arătat că,

prin decizia nr. 60 din 21 martie 2005, s-a reținut în sarcina SC O. SA

București, săvârșirea contravenției prevăzute de art. 55 lit. a) din Legea

concurenței nr. 21/1996 (omisiunea notificării unei concentrări economice

cerute de art. 16 din Legea nr. 21/1996) și s-a dispus sancționarea societății,

cu o amendă în cuantum de 15.029.770.590 lei, reprezentând 0,5% din cifra de afaceri

a SC O. SA.

Reclamanta a susținut că

„Instrucțiunile” aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, al Președintelui

Consiliului Concurenței, sunt nelegale, în esență, pentru că nu conțin nici un

criteriu de determinare a gravității faptei anticoncurențiale și nici o

referire la consecințele asupra concurenței, nelegalitatea Instrucțiunilor

atrăgând nelegalitatea deciziei nr. 60/2005, a Consiliului Concurenței, emisă

în baza acestora.

Cu privire la nelegalitatea deciziei

contestate, reclamanta a învederat instanței că nu există contravenția pentru

care a fost sancționată, întrucât SC O. SA nu a omis să notifice operațiunile

prevăzute de lege, ci a efectuat respectivele notificări, peste termenul de 30

de zile stabilit la pct. 126 din Cap. I al Părții a II-a din Regulamentul

pentru autorizarea concentrărilor economice;

- nu se menționează în ce constă

gravitatea faptei;

- decizia nu prezintă care sunt consecințele faptei

sancționate asupra concurenței;

- stabilirea cuantumului amenzii s-a

realizat cu încălcarea dispozițiilor pct. IV lit. b) din „Instrucțiuni”;

- decizia este în contradicție cu

practica în materie a Comisiei Europene;

- nu au fost reținute toate circumstanțele atenuante

aplicabile, atunci când s-a individualizat amenda aplicată.

Că, față de toate cele susținute,

cuantumul amenzii este mult prea mare și afectează desfășurarea activității

societății.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că, în intervalul cuprins între 20 mai 2004 - 7 februarie 2005 și 20

septembrie 2004 - 7 februarie 2005, reclamanta a pus în aplicare o operațiune

de concentrare economică, fără decizia Consiliului Concurenței și fără o

derogare în acest sens, contrar prevederilor art. 16 alin. (4) și (5) din Legea

nr. 21/1996, ceea ce constituie contravenția de omisiune de a notifica, prin

încălcarea unor norme de interdicție expresă.

S-a mai reținut că excepția de

nelegalitate a „Instrucțiunilor” aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, invocată

de reclamantă în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, este

neîntemeiată, întrucât respectivele „Instrucțiuni” s-au emis cu respectarea

dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 21/1996, iar cuantumul nivelelor de bază

stabilite prin acest act normativ se încadrează în limitele procentului de 1%

din cifra de afaceri, prevăzut de lege.

Instanța fondului a apreciat că

nereglementarea în detaliu, prin „Instrucțiuni”, și a altor aspecte prevăzute

de lege, nu constituie un aspect de nelegalitate a acestora.

Referitor la individualizarea

sancțiunii, s-a reținut că pârâtul a stabilit corect cuantumul amenzii dispuse,

aplicând corespunzător prevederile pct. IV lit. b) din „Instrucțiuni”, în

raport cu gravitatea faptei, ținându-se cont atât de circumstanța agravantă a

săvârșirii aceleiași contravenții de două ori, cât și de cea atenuantă a

notificării operațiunilor de concentrare economică făcută din proprie

inițiativă.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, reclamanta SC O. SA București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, atât în ceea ce privește modul de soluționare a

excepției de nelegalitate, cât și referitor la dezlegarea dată fondului cauzei.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a criticat sentința atacată, arătând că prima instanță nu a respectat

procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește

modalitatea în care s-a soluționat excepția de nelegalitate a „Instrucțiunilor”

aprobate prin Ordinul nr. 106/2004, emis de Președintele Consiliului

Concurenței, în sensul că nu se putea proceda la judecarea fondului pricinii,

până la soluționarea irevocabilă, în procedura de urgență, a excepției

menționate.

Ca argumente pentru susținerea

privind netemeinicia soluției de respingere a capătului de cerere privind

nelegalitatea „Instrucțiunilor”, recurenta a învederat contradictorialitatea

motivării expusă de instanța de fond care, pe de o parte, a reținut că

legalitatea unui act administrativ se apreciază în funcție de legea în temeiul

căreia a fost emis, iar pe de altă parte a apreciat că, deși „Instrucțiunile”

nu reglementează în detaliu și alte aspecte prevăzute de lege, acest aspect nu

constituie un motiv de nelegalitate.

S-a mai susținut că instanța a omis

să analizeze toate motivele de nelegalitate invocate în acțiune și, în special,

nu s-a făcut referire la criteriul privind consecințele faptei sancționate

asupra concurenței, care este reglementat de lege și nu este prevăzut în

„Instrucțiuni” acest criteriu având, în opinia recurentei, o mare importanță în

procesul de individualizare a sancțiunii.

În ceea ce privește hotărârea

pronunțată cu privire la fondul cauzei, recurenta a susținut, în esență, că

prin decizia nr. 60/2005, intimatul-pârât i-a aplicat o sancțiune, pentru o

faptă care nu are caracterul unei contravenții, încălcând, astfel, dispozițiile

legii și principiul incriminării.

S-au reiterat, astfel, susținerile

din acțiune, arătându-se că efectuarea cu întârziere a notificării concentrării

economice în discuție, făcută din proprie inițiativă, a fost în mod greșit

calificată ca fiind fapta contravențională de „omisiune a notificării unei

concentrări economice cerute de art. 16”, faptă prevăzută de dispozițiile art. 55 lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996.

Că, decizia nr. 60/2005 este

nemotivată și nelegală, în esență, pentru că nu menționează în ce constă

gravitatea faptei, din perspectiva criteriilor menționate de „Instrucțiuni”, nu

prezintă care sunt consecințele faptei sancționate asupra concurenței, instanța

de fond respingând aceste apărări fără o analiză obiectivă.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

Faptul că instanța fondului a

soluționat excepția de nelegalitate invocată de către recurenta-reclamantă,

fără a suspenda judecata fondului cauzei, nu constituie o încălcare a

dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, din interpretarea literală

și teleologică a dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr.

554/2004, rezultă că suspendarea judecății se impune în cazul în care instanța

în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate, sesizează prin încheiere

motivată, instanța de contencios administrativ competentă, nefiind ea însăși

competentă să soluționeze această excepție.

În speță, suntem în prezența unei alte

situații de fapt, respectiv aceea în care instanța în fața căreia a fost

invocată excepția de nelegalitate, este competentă să soluționeze atât această

excepție, cât și fondul cauzei.

Prin urmare, nu se impunea

suspendarea judecății până la soluționarea excepției de către o altă instanță.

Nu este eronată nici pronunțarea

asupra excepției și a fondului litigiului prin aceeași hotărâre, neexistând

nici o normă legală prohibitivă în acest sens. Mai mult decât atât, textul art.

4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu menționează expres ce hotărâre trebuie

pronunțată la judecarea excepției de nelegalitate, prevăzând că „soluția

instanței de contencios administrativ este supusă recursului”.

Faptul că a putut declara recursul

în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, și nu în 48 de ore de la

pronunțare ori de la comunicare și că instanța de control judiciar a judecat

recursul, cu citarea părților după procedura generală, și nu prin publicitate,

nu o lezează pe recurenta-reclamantă, o asemenea procedură profitându-i

acesteia.

Judecarea excepției de nelegalitate

în procedura de urgență nu se justifica în cauză, dat fiind că soluționarea

judecății pe fond nu era suspendată, instanța fiind învestită și cu judecarea

fondului pricinii.

Soluția primei instanțe, de

respingere a excepției de nelegalitate a „Instrucțiunilor” aprobate prin

Ordinul nr. 106/2004 al Președintelui Consiliului Concurenței, este corectă.

Așa cum, pe bună dreptate, s-a

reținut, legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu

legea în baza căruia a fost emis. În cauză, Instrucțiunile au ca temei legal

dispozițiile art. 28 alin. (1) și ale art. 57 din Legea nr. 21/1996, care

prevăd în sarcina Consiliului Concurenței, să facă gradarea pe tranșe a

sancțiunilor, ceea ce înseamnă că autoritatea publică a fost învestită de

legiuitor, cu competența ca, prin instrucțiuni pe care ea le adoptă, să

stabilească termenii și condițiile în care se apreciază cum se face

sancționarea celor care încalcă norma principală.

Din analiza modului în care a fost

redactat textul „Instrucțiunilor”, rezultă că s-au respectat dispozițiile Legii

nr. 21/1996, în baza cărora au fost emise, în cuprinsul acestora fiind

prevăzute în mod concret și explicit, scopul, metodologia de determinare a

cuantumului amenzii, în funcție de criterii clare, pornindu-se de la nivelul de

bază apreciat în raport cu „gravitatea și durata faptei și a consecințelor sale

asupra concurenței, precum și modalitatea de individualizare a amenzii în

funcție de nivelul de bază, circumstanțele atenuante și cele agravante

existente”.

Instanța de fond a reținut, în mod

corect și legalitatea deciziei nr. 60/2005, întrucât până la data efectuării

notificării concentrării economice, peste termenul legal de 30 de zile (faptă

recunoscută, de altfel, de către recurenta-reclamantă), SC O. SA București s-a

aflat în situația de omisiune de a notifica o astfel de concentrare, faptă

prevăzută ca sancțiune, de dispozițiile art. 55 lit. a) din Legea concurenței

nr. 21/1996, precum și de prevederile pct. 125 și 126 din Regulamentul privind

autorizarea concentrărilor economice, aprobat prin Ordinul nr. 63/2004, al

Președintelui Consiliului Concurenței și ale pct. II B lit. a) din

„Instrucțiuni”.

Nu este întemeiată nici susținerea

privind lipsa motivării deciziei, în sensul nemenționării faptei și al

consecințelor acesteia asupra concurenței, atâta vreme, cât în cuprinsul

deciziei s-au precizat nivelul gravității faptei, în funcție de natura

acesteia, impactul ei concret pe piață și mărimea pieței geografice,

stabilindu-se că fapta se încadrează în categoria de gravitate mică și în

funcție de durata faptei, încălcarea fiind de peste 3 luni, deci de lungă

durată, ceea ce determină un nivel de bază mediu.

Având în vedere că în considerentele

deciziei nr. 60/2000, intimatul-pârât a indicat clar și precis, criteriile de

stabilire a cuantumului amenzii, precizate cu respectarea dispozițiilor pct. II

B lit. a) și b) din Instrucțiuni, nu se justifică nici solicitarea recurentei,

de diminuare a cuantumului amenzii, procentul de 0,5% din cifra de afaceri

situându-se sub plafonul legal de 1% prevăzut de lege.

În considerarea tuturor celor

expuse, Curtea constată că, dând o corectă dezlegare cauzei deduse judecății,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC O. SA București împotriva sentinței civile nr. 1630 din 10

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2336/2006
tul a făcut cunoscut SC A. SA, decizia nr. 30 din 21 februarie 2005, prin care societatea a fost sancționată cu amendă de 52.094.804.314 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 55 lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, co
ÎCCJ 2006-04-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1260/2006
Concurenței. Astfel, recurentul arată că, Comisia Consiliului Concurenței, în perioada cât a efectuat cercetările, nu a solicitat recurentei, un punct de vedere cu privire la fapta reținută în sarcina acesteia. Recursul este nefondat și va
ÎCCJ 2004-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 964/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 decembrie 2002, în temeiul dispozițiilor art. 60 alin. (5) din Legea concurenței nr. 21/1996, SC P. SRL Pitești a formulat recurs împotriva
ÎCCJ 2006-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 547/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC K.S. SA Sebeș a chemat în judecată Consiliul Concurenței, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu acesta, să dispună anularea deciziei
ÎCCJ 2010-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 230/2010
țiunea de concentrare economică, decizie ce nu a fost contestată. Faptul că la data semnării actului prin care s-a realizat concentrarea economică, respectiv data încheierii contractelor, în baza cărora recurenta-reclamantă urma să dobândea
Sursă