ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1142 din 14

iunie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 868/2005, a fost respinsă,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de SC G.F.R. SA București, având ca obiect

anularea deciziei nr. 29 din 21 februarie 2005, emisă de Consiliul Concurenței,

prin care s-a aplicat reclamantei, o amendă în sumă de 7.185.374.783 lei,

pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut ca situație de fapt:

- că prin contractul nr. 57 din 20

iulie 2004, de vânzare-cumpărare de acțiuni, Consorțiul format din reclamantă

și Asociația P.A. a dobândit controlul asupra SC R. SA, dar nu a notificat

Consiliului Concurenței, această concentrare economică în termen de 30 de zile

de la semnarea acestui act juridic, ci abia la 29 noiembrie 2004;

- că, în aceste condiții, agentul

constatator a amendat reclamanta - prin decizia atacată acum, pentru încălcarea

art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 21/1996, stabilind cuantumul amenzii pe

baza instrucțiunilor de individualizare.

În drept, a reținut instanța:

- că sunt întrunite elementele

constitutive ale contravenției prevăzute de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996,

ea fiind săvârșită, prin inacțiune, ca element material și constând în

omisiunea notificării unei concentrări economice;

- că elementul subiectiv al

vinovăției făptuitorului poate fi intenția sau culpa, dar răspunderea contravențională

este una bazată pe culpă, distincția dintre culpă și intenție (obligatorie în

materie penală) fiind relevantă în materie contravențională, numai în măsura în

care norma care stabilește contravenția, face o atare distincție.

A apreciat instanța că, în

considerarea acestor aspecte teoretice, agentul economic care a omis să facă

notificarea concentrării economice, va răspunde chiar numai pentru culpă, iar

nu doar pentru intenție, cum a susținut reclamanta.

Instanța a înlăturat susținerea

reclamantei privind nașterea obligației de a notifica abia la data îndeplinirii

condiției suspensive din contract (și transmiterea proprietății asupra

acțiunilor), reținând că termenul legal de notificare, conform pct. 126,

coroborat cu pct. 128 din Regulamentul de autorizare a concentrării economice,

curge de la data semnării actelor, când acordul de voință al părților,

materializat în semnarea actului, consfințește opțiunea lor de a realiza

concentrarea economică.

A constatat instanța că art. 11 alin.

(1) din Legea nr. 21/1996, descriind modul de realizare a unei concentrări

economice, nu operează cu noțiunea de „modalități ale actului juridic”, ci doar

cu cea de „contract”, astfel încât, chiar în cazul unui contract afectat de

modalități (condiția, termenul, sarcina), obligația de notificare a

concentrării se naște de la semnarea contractului, când achizitorul acțiunilor

își exprimă voința de a dobândi controlul asupra unui agent economic.

A mai considerat instanța că

emiterea de către Consiliul Concurenței a deciziei de neobiecțiuni nr. 20 din 14

februarie 2005, ulterior notificării din 27 noiembrie 2004, nu are semnificația

de a acoperi omisiunea de notificare în termen, astfel cum a pretins

reclamanta, întrucât acest tip de decizie se emite în alt temei, respectiv art.

5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen legal recursul de față, reclamanta-contravenientă, cererea

fiind legal timbrată.

În motivare se susține nelegalitatea

și netemeinicia sentinței, cu următoarele argumente:

- că fapta nu întrunește elementele

constitutive ale răspunderii contravenționale, întrucât lipsește intenția, ceea

ce echivalează cu lipsa vinovăției, ca element al răspunderii;

- că eroarea de fapt care poartă

asupra unor prevederi dintr-un regulament echivoc și abuziv (cum este cel al

pârâtei), reprezintă o cauză de înlăturare a caracterului contravențional al

faptei;

- că individualizarea sancțiunii

trebuia să țină seama de consecințele faptei asupra concurenței, or, în speță

asemenea consecințe nu există, raportat la momentul în care recurenta a

dobândit controlul efectiv asupra societății R. SA;

- că dispozițiile art. 55 lit. a)

din lege sancționează „omisiunea” de a notifica, iar nu „întârzierea” în

realizarea acesteia, astfel încât ele nu puteau fi interpretate extensiv și

aplicate la altă situație, cu atât mai mult cu cât, la data sancționării,

notificarea fusese deja făcută;

- că instanța, în mod greșit, nu a acordat nici o

semnificație momentului preluării efective a controlului, întrucât nu a recunoscut

efectele actului afectat de modalități, deși transferul dreptului de

proprietate era suspendat, iar R. SA se afla în administrarea specială a

A.P.A.P.S.;

- că instanța a ignorat dispozițiile

art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, privind momentul transferului

dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Recursul se fondează, sentința

urmând a fi modificată, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., numai în limitele și pentru următoarele considerente.

izvorul în art. 16 din Legea nr. 21/1996, iar potrivit alin. (2) din acest

articol, ea îi incumbă agentului economic care a inițiat concentrarea.

Așadar, legiuitorul are în vedere

exprimarea formală a voinței agentului și notificarea ei la momentul

„inițierii” operațiunii, iar nu la cel al „desăvârșirii” ei prin îndeplinirea

tuturor condițiilor, fie ele contractuale (ca în speță) ori legale (de natura

celor prevăzute în Legea nr. 31/1990), dar ulterioare semnării contractului.

În ipoteza pur teoretică în care

s-ar admite că actul nu există până la împlinirea condiției suspensive, se

constată că în speță notificarea s-a depus tardiv (27 noiembrie 2004), chiar și

în raport cu data împlinirii condiției suspensive (10 octombrie 2004), termenul

de 30 de zile prevăzut de pct. 126 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 63/2004

(M. Of. nr. 280/31.04.2004), privind autorizarea concentrărilor economice, expirând

la 10 noiembrie 2004.

Concurenței în sarcina recurentei constituie contravenția prevăzută de art. 55 lit.

a) din Legea nr. 21/1996, descrisă ca „omisiunea notificării unei concentrări

economice cerute de art. 16”. În raport cu acest text, susținerile recurentei

privind lipsa unuia dintre elementele răspunderii contravenționale nu sunt

fondate, întrucât textul art. 55 trimite la art. 16. Dar în alin. (3) al art. 16

se face trimitere la o procedură de notificare și la termene în care aceasta

urmează a fi făcută și care se stabilesc prin regulament. Regulamentul există,

iar dispozițiile pct. 126 prevăd un termen imperativ de 30 de zile,

nesusceptibil de întrerupere ori suspendare.

Coroborând textul de lege (art. 55),

cu cel din Regulament (pct. 16), rezultă că, pentru a fi sancționată, omisiunea

nu trebuie să fie perpetuă, ci să acopere cele 30 de zile înlăuntrul cărora

agentul are obligația de a trimite notificarea.

Că Regulamentul este sau nu echivoc

ori abuziv, instanța de fond, nefiind învestită cu soluționarea unei excepții

de nelegalitate, nu putea verifica. Regulamentul este, însă, în mod cert, aplicabil

în litera sa.

căruia Curtea consideră recursul, fondat, este acela al individualizării

sancțiunii, în considerarea următoarelor:

Recurenta a efectuat notificarea

abia la 27 noiembrie 2004. Primind formularul de notificare cu toate datele

operațiunii de concentrare economică, Consiliul Concurenței, prin Direcția

Industrie și Energie, a constatat, prin Nota din 8 februarie 2005, că agentul

trebuie sancționat pentru omisiunea de a notifica.

Drept urmare, Președintele Consiliului

Concurenței, prin Ordinul nr. 27 din 9 februarie 2005, a desemnat o comisie specială care să stabilească sancțiunea aplicabilă.

Rezultatele activității comisiei au

fost consemnate în procesul-verbal din 16 februarie 2005.

Din acest act - pct. 4, rezultă că

s-a constatat o încălcare de durată medie (până la 3 luni) și o gravitate mică

a faptei.

Ca urmare, comisia a stabilit că

nivelul de bază minim aplicabil recurentei este cel cuprins între 0,2% și 0,8%

din cifra de afaceri.

Comisia pentru individualizarea

amenzii în cadrul intervalului sus-menționat, reține în continuare, drept

circumstanțe atenuante: că întârzierea s-a săvârșit fără intenție printr-o

interpretare eronată a prevederilor Regulamentului privind autorizarea

concentrării economice; că societatea achizitoare a colaborat efectiv în

procedura de control declanșată de Consiliu.

Cu toate acestea, Comisia stabilește

un nivel al amenzii de 0,4% din cifra de afaceri.

Curtea, având în vedere

circumstanțele atenuante reținute chiar de către Comisia special constituită

pentru stabilirea amenzii efective, apreciază că această amendă trebuia

stabilită la nivelul de bază minim al intervalului 0,2% - 0,8%, având în vedere

că:

a) Instrucțiunile Consiliului

Concurenței privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile

prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996 (M. Of. nr. 439/17.05.2004) prevăd

că nivelul de bază se determină în funcție de gravitatea faptei, iar în

evaluarea acesteia trebuie să se ia în considerare trei elemente: natura

faptei, impactul concret pe piață al acesteia, când se poate aprecia și mărimea

pieței geografice relevante.

În speță, Comisia nu a stabilit în

procesul-verbal ultimele două elemente, dar a caracterizat fapta ca fiind de

gravitate mică, subliniind că ea este rezultatul unei greșite interpretări a

Regulamentului de autorizare a concentrărilor economice.

Instanța reține această apreciere,

ca pertinentă și în absența propriilor posibilități de a determina impactul

concret și mărimea pieței, coroborată cu tăcerea Comisiei asupra acelorași

elemente, consideră că fapta agentului economic este de gravitate mică.

b) Instrucțiunile mai sus menționate

prevăd, de asemenea, că nivelul de bază al sancțiunii se determină și în

funcție de durata faptei, iar, în cazul contravenției constând în omisiunea

notificării, o durată a acestei omisiuni între o lună și trei luni este

considerată „încălcare de durată medie”.

În speță, Comisia a stabilit că

durata încălcării obligației de notificare a fost sub trei luni, evaluare

corectă, având în vedere că data teoretică maximă a notificării era 30 august

2004 (contractul fiind încheiat la 30 iulie 2004), iar notificarea s-a făcut la

27 noiembrie 2004.

c) În aceste condiții, Curtea

urmează să stabilească în ce măsură Comisia a procedat conform principiului

proporționalității, stabilind nivelul sancțiunii la 0,4%, pentru o faptă de

gravitate mică și o încălcare de durată medie.

Potrivit acelorași Instrucțiuni mai

sus redate, gravitatea faptei și durata încălcării sunt criterii cumulative,

dar nu și corelative. Prin urmare, stabilirea unui nivel de bază minim (0,2%)

al sancțiunii nu este condiționată de existența concomitentă a unei fapte de

gravitate mică și a unei încălcări de scurtă durată.

În considerarea acestor aspecte de

ordin juridic, coroborate cu situația de fapt că sesizarea Comisiei și

constatarea contravenției nu s-au făcut din oficiu, ci ca urmare a îndeplinirii

(cu întârziere, e adevărat) obligației de notificare de către agentul economic,

Curtea va aplica contravenientei, nivelul de bază minim de 0,2% din cifra de

afaceri, în loc de 0,4%, respectiv suma de 2.874.149.913 lei, în loc de

7.185.374.783 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC G.F.R.

SA București, împotriva sentinței civile nr. 1142 din data de 14 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și în fond,

admite în parte acțiunea reclamantei SC G.F.R. SA.

Modifică decizia nr. 29 din 21

decembrie 2004, emisă de pârâtul Consiliului Concurenței, numai în ceea ce

privește cuantumul amenzii aplicate conform art. 1 din aceasta, pe care-l

stabilește la limita minimă de 0,2% din cifra de afaceri pe anul 2004 a reclamantei, rezultând o amendă de 2.874.149.913 lei.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2006.