ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2673/2005

Asupra recursului de față

formulat în condițiile art. 60 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, în forma

inițială, de S.N.Tc. R. SA, constată următoarele:

Prin recursul declarat și

înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost precizat,

recurenta S.N.Tc. R. SA a solicitat anularea deciziei nr. 305 din 26 iulie 2002,

emisă de Președintele Consiliului Concurenței, prin care sancțiunea aplicată

pentru contravenția reținută în sarcina sa, a fost stabilită la 405.000.000.000

lei.

În motivarea cererii,

recurenta a susținut că:

- atât decizia inițială de

sancționare, respectiv decizia nr. 264/2002, cât și cea dată ulterior, ca

urmare a formulării plângerii în condițiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 21/1996,

respectiv decizia nr. 305/2002, sunt nelegale, deoarece se întemeiază pe

Normele Consiliului Concurenței privind individualizarea și dozarea

sancțiunilor, norme care nu au fost publicate;

- criteriile legale de

individualizare a sancțiunii amenzii au fost aplicate în mod greșit și

discreționar;

- baza de calcul a amenzii,

raportată la cifra de afaceri, a fost greșit stabilită;

- în mod greșit s-a aplicat o

amendă mai mare, decât maximul legal general;

- dreptul la aplicarea

sancțiunii amenzii este prescris, ținând cont de legea generală în materia

contravențiilor;

- sancțiunea nu mai poate fi

aplicată, ca urmare a modificării art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin

Legea nr. 538/2004, care este o legea mai favorabilă.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Curtea îl va admite, în sensul celor ce se vor arăta.

Prin decizia nr. 168 din 14 mai

2002, Plenul Consiliului Concurenței a stabilit că G.O.C. B.V. și S.N.Tc. R. SA

se fac vinovate de încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996,

prin încheierea unui acord de asociere, materializat în crearea unei noi

societăți și stipularea în contractul de societate, a unei clauze de non-concurență.

S-a stabilit în acest fel,

că S.N.Tc. R. SA se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art.

55 lit. a) din Legea nr. 21/1996, care face trimitere la art. 5 alin. (1) din

lege.

Această decizie, prin care

s-a stabilit săvârșirea contravenției, a rămas definitivă, prin respingerea

acțiunii formulate în instanță (sentința civilă nr. 1202/2002, a Curții de Apel

București și decizia civilă nr. 1045/2003, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție).

În baza acestei decizii a

fost învestită Comisia Consiliului Concurenței care urma să individualizeze

sancțiunea aplicată.

În aceste condiții, prin

decizia nr. 264 din 4 iulie 2002, Comisia Consiliului Concurenței a

individualizat sancțiunea, stabilind o amendă de 809.404.219.569 lei.

Împotriva acestei decizii, S.N.Tc.

R. SA a formulat plângere, în condițiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 21/1996,

în urma căreia, prin decizia nr. 305 din 26 iulie 2002, Președintele

Consiliului Concurenței a diminuat amenda inițial stabilită la 405.000.000.000

lei.

Contravenția reținută în

sarcina recurentei, se referă la faptul că „sunt interzise orice înțelegeri

exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici,

care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori

denaturarea concurenței pe piața românească (...)” [art. 5 alin. (1) din Legea nr.

21/1996, în forma inițială].

În speță, clauza de non-concurență

prevăzută în contractul de societate al societății nou înființare în urma

acordului de asociere dintre G.O.C. B.V. și S.N.Tc. R. SA, a fost calificată de

Consiliul Concurenței, ca fiind o „înțelegere” interzisă conform art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 21/1996, deoarece a produs o afectare semnificativă a

concurenței pe piața transmisiei.

Așa cum se reține atât în raportul

de investigare, cât și în decizia nr. 168/2002, afectarea semnificativă a concurenței

pe piața transmisiei de date s-a produs ca efect al clauzei de non-concurență,

doar în perioada 1999 - 9 aprilie 2001.

Aceasta, deoarece în

octombrie 1999, S.N.Tc. R. SA sesizează Consiliul Concurenței, în legătură cu

această clauză, solicitând un punct de vedere cu privire la ea, iar la 5

aprilie 2001, clauza de non-concurență este anulată de părți.

Astfel spus, contravenția

săvârșită de recurentă, care în mod incontestabil este o contravenție continuă

(încălcarea dispozițiilor legale durează în timp) a încetat în aprilie 2001,

când o dată cu anularea ei nu a mai produs efecte.

În raport cu datele mai sus

precizate, Curtea va analiza cu precădere susținerea recurentei, cu privire la

prescripția dreptului de a aplica sancțiunea.

Sub acest aspect, se va

reține că în privința termenului de prescripție aplicabil, în lipsa unei

reglementări speciale în Legea nr. 21/1996, se vor aplica dispozițiile legii

generale în materie contravențională, respectiv O.G. nr. 2/2001.

Această concluzie se impune,

deoarece în speță se aplică legea-cadru în materie contravențională, având în

vedere, pe de o parte, natura contravențională a sancțiunii care este aplicată

pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996,

iar pe de altă parte, faptul că termenul de prescripție prevăzut de legea-cadru

(generală) în materie contravențională, este de ordine publică.

Din acest punct de vedere,

susținerea intimatului Consiliului Concurenței, în sensul că termenul de prescripție

este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958, este neîntemeiată, fiind lipsită de

suport legal, în condițiile în care Decretul nr. 167/1958 vizează raporturile

juridice civile de drept privat, și nu de drept public, în sfera căruia se

regăsește dreptul contravențional. În acest sens, art. 1 din Decretul nr. 167/1958

se referă la dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, care se stinge

prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Or, așa cum s-a arătat,

fapta anticoncurențială este de natură contravențională.

Așa fiind, prescripția dreptului

de a aplica sancțiunea, va fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 13 din

O.G. nr. 2/2001, în raport cu care: „aplicarea sancțiunii amenzii

contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.

Alin. (2) al aceluiași text

de lege prevede că în cazul contravențiilor continue, „termenul prevăzut la alin.

(1) curge de la data constatării faptei”.

Din interpretarea art. 13 alin.

(2) din O.G. nr. 2/2001 rezultă că termenul la prescripție al contravențiilor

continue curge de la data constatării faptei, numai în situația în care aceasta

nu fusese epuizată.

În cazul în care

contravenția a încetat înainte de constatarea faptei (cazul în speță), devin

incidente dispozițiile art. 13 alin. (1).

În același sens, doctrina de

specialitate, ca și jurisprudența, au stabilit că în cazul contravențiilor

continue, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei, însă nu mai

târziu de la data încetării acțiunii sau inacțiunii.

Ori, în cauza de față,

contravenția anticoncurențială a încetat, s-a epuizat la 5 aprilie 2001, când

clauza de non-concurență a fost anulată, iar sancțiunea a fost aplicată la 4

iulie 2002 (decizia nr. 264/2002), ulterior diminuată la 26 iulie 2002, prin

decizia nr. 305/2002, deci după 6 luni de la data încetării acțiunii care

echivalează cu epuizarea faptei.

A da o altă interpretare

dispozițiilor art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, ar presupune acceptarea

imprescriptibilității contravențiilor continue, ceea ce contravine principiilor

generale ce guvernează dreptul contravențional și care nu admite contravenții

„perpetue” și vinovății „eterne”.

Așa fiind, în raport cu data

încetării contravenției (5 aprilie 2001) și respectiv, data aplicării

sancțiunii (iulie 2002), având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (2) din

O.G. nr. 2/2001, Curtea urmează a constata că dreptul la aplicarea sancțiunii

este prescris.

Pe cale de consecință,

decizia nr. 305/2002 urmează a fi anulată pentru aceste considerente.

Având în vedere motivul

pentru care se va dispune anularea deciziei (prescripția dreptului de a aplica

sancțiunea), analizarea celorlalte susțineri făcute de recurentă, este

irelevantă, deoarece ele vizează aspecte legate de individualizarea și

cuantumul amenzii stabilite drept sancțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.N.Tc.

R. SA împotriva sentinței civile nr. 305 din 26 iulie 2004, a Președintelui

Consiliului Concurenței.

Anulează decizia atacată,

constatând prescrisă, aplicarea sancțiunii stabilită pentru contravenția

reținută prin decizia nr. 168 din 14 mai 2002, emisă de Plenul Consiliului

Concurenței.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2005.