ÎCCJ, Decizia nr. 264/2002

Consiliul

Concurenței. Contravenție continuă. Prescripția dreptului de a aplica

sancțiunea amenzii contravenționale.

Legea

nr.21/1996

O.G.

nr.2/2001

, art.13 alin.(2)

În cazul contravențiilor prevăzute de Legea nr.21/1996, care nu cuprinde o reglementare

specială în privința termenului de prescripție al dreptului de a aplica

sancțiunea, dispunerea amenzii contravenționale se prescrie în condițiile

art.13 alin.(1) și (2) din O.G. nr.2/2001.

În speță, clauza de nonconcurență, cuprinsă în acordul de asociere, încălcând

dispozițiile art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, a reprezentat o contravenție

continuă și a afectat semnificativ concurența pe piața transmisiei de date în

perioada octombrie 1999 – aprilie 2001, când această clauză a fost anulată de

părțile acordului. În mod corect s-a reținut faptul că, întrucât Consiliul

Concurenței a aplicat amenda la data de 4 iulie 2002, a intervenit prescripția

dreptului de a aplica sancțiunea în baza prevederilor art.13 alin.(1) și (2)

din O.G. nr.2/2001.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia

nr.2673 din 19 aprilie 2005

Prin recursul declarat și înregistrat la Înalta Curte de Casație

și Justiție, astfel cum a fost precizat, recurenta S.N.T. „R.” S.A. a solicitat

anularea deciziei nr.305 din 26 iulie 2002 emisă de președintele Consiliului

Concurenței, prin care sancțiunea aplicată pentru contravenția reținută în

sarcina sa a fost stabilită la suma de 405.000.000.000 lei.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că decizia inițială de sancționare,

respectiv decizia nr.264/2002 cât și cea dată ulterior, ca urmare a formulării

plângerii în condițiile art.60 alin.(4) din Legea nr.21/1996, respectiv decizia

nr.305/2002, sunt nelegale întrucât dreptul la aplicarea sancțiunii amenzii

este prescris, ținând cont de legea generală în materia contravențiilor.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport

de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va admite în sensul celor ce se

vor arăta.

Prin decizia nr.168 din 14 mai 2002, Plenul Consiliului Concurenței a stabilit

că G.O.C.H. B.V. și S.N.T. „R.” S.A. se fac vinovate de încălcarea dispozițiilor

art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, prin încheierea unui acord de asociere

materializat în crearea unei noi societăți și stipularea în contractul de

societate a unei clauze de noncurență.

S-a stabilit în acest fel că S.N.T. „R.” S.A. se face vinovată de săvârșirea

contravenției prevăzută de art.55 lit.a) din Legea nr.21/1996 care face

trimitere la art.5 alin.(1) din aceeași lege.

Această decizie, prin care a fost constatată contravenția, a rămas definitivă,

în baza ei fiind investită Comisia Consiliului Concurenței în vederea

individualizării sancțiunii care va fi aplicată.

Prin decizia nr.264 din 4 iulie 2002 , Comisia Consiliului Concurenței a

individualizat sancțiunea, aplicând o amendă de 809.404.219.569 lei.

Împotriva acestei decizii, S.N.T. „R.” S.A. a formulat plângere în condițiile

art.60 alin.(4) din Legea nr.21/1996 în urma căreia, prin decizia nr.305 din 26

iulie 2002 a președintelui Consiliului Concurenței, a fost diminuată amenda la

suma de 405.000.000.000 lei.

Contravenția reținută în sarcina recurentei se referă la faptul că „sunt

interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori

asociațiile de agenți economici ... care au ca obiect sau pot avea ca efect

restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească...”

(art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, în forma inițială).

În speță, clauza de nonconcurență prevăzută în contractul de societate al

societății nou înființare în urma acordului de asociere dintre G.O.C.H. B.V. și

S.N.T. „R.” S.A., a fost calificată de Consiliul Concurenței ca fiind o

„înțelegere” interzisă conform art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, deoarece a

produs o afectare semnificativă a concurenței pe piața transmisiei.

Așa cum se menționează atât în raportul de investigare cât și în Decizia

nr.168/2002, afectarea semnificativă a  concurenței pe piața transmisiei

de date s-a produs, ca efect al clauzei de nonconcurență, doar în perioada 1999

– 9 aprilie 2001. Aceasta deoarece, în octombrie 1999, S.N.T. „R.” S.A. a

sesizat Consiliul Concurenței în legătură cu această clauză, solicitând un

punct de vedere, iar la data de 5 aprilie 2001, clauza de nonconcurență a fost

anulată de către părțile acordului de asociere.

Astfel spus, contravenția săvârșită de recurentă, care în mod incontestabil

este o contravenție continuă, întrucât încălcarea dispozițiilor legale durează

în timp, a încetat în luna aprilie 2001, de când, ulterior anulării, nu a mai

produs efecte.

Curtea a analizat susținerea  recurentei cu privire la prescripția

dreptului de a aplica sancțiunea.

Sub acest aspect, se reține că, în privința termenului de prescripție

aplicabil, în lipsa unei reglementări speciale în Legea nr.21/1996, se aplică

dispozițiile legii generale în materie contravențională, respectiv

O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Această concluzie se impune deoarece, în speță, se aplică legea cadru în

materie contravențională având în vedere, pe de o parte, natura

contravențională a sancțiunii care este aplicată pentru săvârșirea faptei

prevăzute de art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, iar pe de altă parte faptul

că termenul de prescripție prevăzut de legea cadru în materie contravențională

este de ordine publică.

Din acest punct de vedere, susținerea intimatului Consiliului Concurenței în

sensul că termenul de  prescripție este cel prevăzut de Decretul

nr.167/1958 este neîntemeiată, fiind lipsită de suport legal în condițiile în

care acest decret vizează raporturile juridice civile de drept privat și nu de

drept public în sfera căruia se regăsește dreptul contravențional. În acest

sens, art.1 din Decretul nr.167/1958 se referă la dreptul la acțiune având un

obiect patrimonial, care se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat

în termenul stabilit de lege.

Or, așa cum s-a arătat, fapta anticoncurențială este de natură

contravențională.

Așa fiind, prescripția dreptului de a aplica sancțiunea va fi analizată prin

prisma dispozițiilor art.13 din O.G.nr.2/2001 în raport de care: „aplicarea

sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data

săvârșirii faptei”. Alin.(2) al aceluiași text de lege prevede că, în cazul

contravențiilor continue, „termenul prevăzut la alin.(1) curge de la data

constatării faptei”.

Din interpretarea art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, rezultă că termenul de

prescripție al dreptului de a aplica sancțiunea în cazul contravențiilor

continue curge de la data  constatării faptei numai în situația în care

aceasta nu fusese epuizată.

În cazul în care contravenția a încetat înainte de constatarea faptei, devin

incidente dispozițiile art.13 alin.(1) din O.G. nr.2/2001.

În același sens, doctrina de specialitate, ca și jurisprudența, au stabilit că

în cazul contravențiilor continue termenul de 6 luni curge de la data

constatării faptei, însă nu mai târziu de la data încetării acțiunii sau

inacțiunii.

Or, în cauză, contravenția anticoncurențială a încetat, s-a epuizat la data de

5 aprilie 2001, când clauza de  nonconcurență a fost anulată, iar

sancțiunea a fost aplicată la data de 4 iulie 2002, când a fost emisă decizia nr.264/2002,

respectiv la data de 26 iulie 2002, când a fost emisă decizia nr.305/2002, deci

după 6 luni de la data încetării acțiunii care echivalează cu epuizarea faptei.

A  da o altă interpretare dispozițiilor art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001

ar presupune acceptarea imprescriptibilității contravențiilor continue ceea ce

contravine principiilor generale ce guvernează dreptul contravențional și care

nu admite contravenții „perpetue” și vinovății „eterne”.

Așa fiind, în raport de data încetării contravenției, 5 aprilie 2001, și

respectiv data aplicării sancțiunii, luna iulie 2002, având în vedere

dispozițiile art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, Curtea urmează a constata că

dreptul la aplicarea sancțiunii este prescris.

Pe cale de consecință, decizia nr.305/2002 urmează a fi anulată pentru aceste

considerente.

Având în vedere motivul pentru care se va dispune anularea deciziei –

prescripția dreptului de a aplica sancțiunea – analiza celorlalte susțineri făcute

de recurentă este irelevantă deoarece ele vizează aspecte legate de

individualizarea și cuantumul amenzii stabilite drept sancțiune.

Recursul a fost admis.