ÎCCJ, Decizia nr. 264/2002

Consiliul Concurenței. Contravenție continuă. Prescripția dreptului de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale. Legea nr.21/1996 O.G. nr.2/2001 , art.13 alin.(2) În cazul contravențiilor prevăzute de Legea nr.21/1996, care nu cuprinde o reglementare specială în privința termenului de prescripție al dreptului de a aplica sancțiunea, dispunerea amenzii contravenționale se prescrie în condițiile art.13 alin.(1) și (2) din O.G. nr.2/2001. În speță, clauza de nonconcurență, cuprinsă în acordul de asociere, încălcând dispozițiile art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, a reprezentat o contravenție continuă și a afectat semnificativ concurența pe piața transmisiei de date în perioada octombrie 1999 – aprilie 2001, când această clauză a fost anulată de părțile acordului.

În mod corect s-a reținut faptul că, întrucât Consiliul Concurenței a aplicat amenda la data de 4 iulie 2002, a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea în baza prevederilor art.13 alin.(1) și (2) din O.G. nr.2/2001. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.2673 din 19 aprilie 2005 Prin recursul declarat și înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost precizat, recurenta S.N.T. „R.” S.A. a solicitat anularea deciziei nr.305 din 26 iulie 2002 emisă de președintele Consiliului Concurenței, prin care sancțiunea aplicată pentru contravenția reținută în sarcina sa a fost stabilită la suma de 405.000.000.000 lei.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că decizia inițială de sancționare, respectiv decizia nr.264/2002 cât și cea dată ulterior, ca urmare a formulării plângerii în condițiile art.60 alin.(4) din Legea nr.21/1996, respectiv decizia nr.305/2002, sunt nelegale întrucât dreptul la aplicarea sancțiunii amenzii este prescris, ținând cont de legea generală în materia contravențiilor. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va admite în sensul celor ce se vor arăta. Prin decizia nr.168 din 14 mai 2002, Plenul Consiliului Concurenței a stabilit că G.O.C.H. B.V. și S.N.T. „R.” S.A. se fac vinovate de încălcarea dispozițiilor art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, prin încheierea unui acord de asociere materializat în crearea unei noi societăți și stipularea în contractul de societate a unei clauze de noncurență.

S-a stabilit în acest fel că S.N.T. „R.” S.A. se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art.55 lit.a) din Legea nr.21/1996 care face trimitere la art.5 alin.(1) din aceeași lege. Această decizie, prin care a fost constatată contravenția, a rămas definitivă, în baza ei fiind investită Comisia Consiliului Concurenței în vederea individualizării sancțiunii care va fi aplicată. Prin decizia nr.264 din 4 iulie 2002 , Comisia Consiliului Concurenței a individualizat sancțiunea, aplicând o amendă de 809.404.219.569 lei. Împotriva acestei decizii, S.N.T. „R.” S.A. a formulat plângere în condițiile art.60 alin.(4) din Legea nr.21/1996 în urma căreia, prin decizia nr.305 din 26 iulie 2002 a președintelui Consiliului Concurenței, a fost diminuată amenda la suma de 405.000.000.000 lei.

Contravenția reținută în sarcina recurentei se referă la faptul că „sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici ... care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească...” (art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, în forma inițială). În speță, clauza de nonconcurență prevăzută în contractul de societate al societății nou înființare în urma acordului de asociere dintre G.O.C.H. B.V. și S.N.T. „R.” S.A., a fost calificată de Consiliul Concurenței ca fiind o „înțelegere” interzisă conform art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, deoarece a produs o afectare semnificativă a concurenței pe piața transmisiei.

Așa cum se menționează atât în raportul de investigare cât și în Decizia nr.168/2002, afectarea semnificativă a concurenței pe piața transmisiei de date s-a produs, ca efect al clauzei de nonconcurență, doar în perioada 1999 – 9 aprilie 2001. Aceasta deoarece, în octombrie 1999, S.N.T. „R.” S.A. a sesizat Consiliul Concurenței în legătură cu această clauză, solicitând un punct de vedere, iar la data de 5 aprilie 2001, clauza de nonconcurență a fost anulată de către părțile acordului de asociere. Astfel spus, contravenția săvârșită de recurentă, care în mod incontestabil este o contravenție continuă, întrucât încălcarea dispozițiilor legale durează în timp, a încetat în luna aprilie 2001, de când, ulterior anulării, nu a mai produs efecte.

Curtea a analizat susținerea recurentei cu privire la prescripția dreptului de a aplica sancțiunea. Sub acest aspect, se reține că, în privința termenului de prescripție aplicabil, în lipsa unei reglementări speciale în Legea nr.21/1996, se aplică dispozițiile legii generale în materie contravențională, respectiv O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Această concluzie se impune deoarece, în speță, se aplică legea cadru în materie contravențională având în vedere, pe de o parte, natura contravențională a sancțiunii care este aplicată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996, iar pe de altă parte faptul că termenul de prescripție prevăzut de legea cadru în materie contravențională este de ordine publică.

Din acest punct de vedere, susținerea intimatului Consiliului Concurenței în sensul că termenul de prescripție este cel prevăzut de Decretul nr.167/1958 este neîntemeiată, fiind lipsită de suport legal în condițiile în care acest decret vizează raporturile juridice civile de drept privat și nu de drept public în sfera căruia se regăsește dreptul contravențional. În acest sens, art.1 din Decretul nr.167/1958 se referă la dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, care se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Or, așa cum s-a arătat, fapta anticoncurențială este de natură contravențională. Așa fiind, prescripția dreptului de a aplica sancțiunea va fi analizată prin prisma dispozițiilor art.13 din O.G.nr.2/2001 în raport de care: „aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.

Alin.(2) al aceluiași text de lege prevede că, în cazul contravențiilor continue, „termenul prevăzut la alin.(1) curge de la data constatării faptei”. Din interpretarea art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, rezultă că termenul de prescripție al dreptului de a aplica sancțiunea în cazul contravențiilor continue curge de la data constatării faptei numai în situația în care aceasta nu fusese epuizată. În cazul în care contravenția a încetat înainte de constatarea faptei, devin incidente dispozițiile art.13 alin.(1) din O.G. nr.2/2001. În același sens, doctrina de specialitate, ca și jurisprudența, au stabilit că în cazul contravențiilor continue termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei, însă nu mai târziu de la data încetării acțiunii sau inacțiunii.

Or, în cauză, contravenția anticoncurențială a încetat, s-a epuizat la data de 5 aprilie 2001, când clauza de nonconcurență a fost anulată, iar sancțiunea a fost aplicată la data de 4 iulie 2002, când a fost emisă decizia nr.264/2002, respectiv la data de 26 iulie 2002, când a fost emisă decizia nr.305/2002, deci după 6 luni de la data încetării acțiunii care echivalează cu epuizarea faptei. A da o altă interpretare dispozițiilor art.13 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 ar presupune acceptarea imprescriptibilității contravențiilor continue ceea ce contravine principiilor generale ce guvernează dreptul contravențional și care nu admite contravenții „perpetue” și vinovății „eterne”. Așa fiind, în raport de data încetării contravenției, 5 aprilie 2001, și respectiv data aplicării sancțiunii, luna iulie 2002, având în vedere dispozițiile art.13 alin.(2) din O.G.

nr.2/2001, Curtea urmează a constata că dreptul la aplicarea sancțiunii este prescris. Pe cale de consecință, decizia nr.305/2002 urmează a fi anulată pentru aceste considerente. Având în vedere motivul pentru care se va dispune anularea deciziei – prescripția dreptului de a aplica sancțiunea – analiza celorlalte susțineri făcute de recurentă este irelevantă deoarece ele vizează aspecte legate de individualizarea și cuantumul amenzii stabilite drept sancțiune. Recursul a fost admis.