ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 964/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 decembrie 2002, în temeiul dispozițiilor art. 60 alin. (5) din Legea concurenței nr. 21/1996, SC P. SRL Pitești a formulat recurs împotriva deciziei Președintelui Consiliului Concurenței nr. 447 din 3 decembrie 2002. Motivându-și cererea, recurenta a arătat că prin decizia contestată, i s-a admis în parte plângerea formulată împotriva deciziei nr. 402 din 30 decembrie 2002 a Comisiei Consiliului Concurenței, reducându-se amenda aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, de la 3 miliarde lei, la 1,5 miliarde lei. În esență, recurenta susține că nu a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, nesăvârșind (din diverse considerente) practicile anticoncurențiale care i-au fost reținute în sarcină și pentru care i s-a aplicat sancțiunea contravențională în discuție.

Chiar dacă nu a contestat decizia prin care s-a solicitat săvârșirea acestor practici, consideră că faptei contravenționale îi lipsea un element constitutiv și anume, vinovăția și, din acest motiv Președintele Consiliului Concurenței putea să anuleze sancțiunea sau să o reducă la minimul special. S-a mai criticat decizia recurată, și pentru aplicarea greșită a criteriilor stabilite de art. 57 din Legea nr. 21/1996, pentru individualizarea amenzii, respectiv cifra de afaceri și cota de piață. În ceea ce privește cifra de afaceri, aceasta nu putea fi avută în vedere, susține recurenta, deoarece nu se ocupă cu activitatea de transport public ocazional de persoane [în sfera căreia s-a reținut săvârșirea practicilor anticoncurențiale], în acest sens fiind actele contabile și adresa autorității publice locale, respectiv Primăria Pitești.

Mai menționează recurenta că și cota de piață ce i-a fost alocată într-o proporție de 23,89%, prin decizia nr. 402/2002, este nulă, atâta timp, cât nu are ca obiect de activitate taximetria, nu are în exploatare nici un automobil, ci numai o stație de dispecerat. Față de cele expuse, solicită în principal, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., admiterea recursului și anularea sancțiunii și, în subsidiar, schimbarea cuantumului acesteia către minimul prevăzut de lege. Recursul este nefondat. În ceea ce privește săvârșirea faptei contravenționale de încălcare a prevederilor imperative ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, pentru care i s-a aplicat sancțiunea contestată, trebuie menționat că, așa cum a recunoscut și recurenta, aceasta s-a stabilit irevocabil prin decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. 279 din 18 iulie 2002, decizie împotriva căreia nu a exercitat căile de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în prezenta cauză, recurenta nu poate invoca argumente referitoare la legalitatea constatării faptei contravenționale și a măsurii sancționării contravenționale, singura cenzură pe care o poate pretinde recurenta, instanței, putând avea ca obiect exclusiv, modul de individualizare a amenzii aplicate. Din acest motiv, recurenta nici nu poate fi exonerată de plata amenzii, această măsură fiind dispusă irevocabil prin decizia nr. 279/2002, mai sus menționată. Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei referitoare la criteriile de individualizare a amenzii. În conformitate cu prevederile art. 56 din Legea concurenței nr. 21/1996 și cu ale art. 12 alin. (3) din Regulamentul Consiliului Concurenței din 9 iunie 1997, pentru agenții economici a căror cifră de afaceri depășește 2,5 miliarde lei, poate fi aplicată o amendă de până la 10% din cifra de afaceri.

Nu se poate reține teza recurentei, cum că această cifră de afaceri trebuie considerată cea de pe piața relevantă, întrucât legea nu face nici o astfel de distincție. Întrucât cifra de afaceri realizată de recurentă în anul 2001, a fost de 6.87.736.543.000 lei, reducerea amenzii la 1,5 miliarde lei, prin decizia contestată, se încadrează în minimul amenzii prevăzută de lege în această situație. În ceea ce privește cota de piață, aceasta nu poate fi nulă, după cum susține recurenta, fiind stabilită în mod corect de către intimat, în funcție de situația numărului mediu de autoturisme pe firmele colaboratoare ale recurentei, înregistrându-se un procent de 23,89% pe piața serviciului public urban ocazional de persoane, efectuat cu autoturismul, pe teritoriul municipiului Pitești și al comunelor suburbane.

Având în vedere că recurenta nu a invocat nici un temei de fapt sau de drept care să conducă la reducerea cuantumului amenzii contravenționale stabilite și că decizia contestată este, în considerarea celor expuse, legală și temeinică, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 447 din 3 decembrie 2002, a Președintelui Consiliului Concurenței, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2004.