ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 928/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 115 din 16 aprilie 2002 a Președintelui Consiliului Concurenței a fost admisă în parte plângerea formulată de SC R.B. SRL Rădăuți împotriva deciziei nr. 82 din 6 martie 2002 a Comisiei Consiliului Concurenței, în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate petentei, de la 700 milioane lei, la 670 milioane lei . Pentru a lua această decizie, Președintele Consiliului Concurenței a reținut că, prin actul contestat, petenta a fost sancționată cu amendă de 700 milioane lei, pentru participarea în mod concertat cu oferte trucate la licitația organizată de către F.P.S., în data de 22 decembrie 1999, pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni la SC O. SA Rădăuți, faptă care, potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea concurenței nr. 21/1996, constituie contravenție, fiind sancționată de art. 56 lit. a) din același act normativ.

S-a mai reținut că, între petenta SC R.B. SRL Rădăuți și SC J. SA Rădăuți, societate concurentă în cadrul licitației, a avut loc o înțelegere pe orizontală, în vederea participării la licitație, înțelegere care rezultă din mai multe împrejurări, cum ar fi: relațiile de colaborare existente între cele două societăți, confirmate de faptul că peste 7% din capitalul social al SC J. SA este deținut împreună de SC R.B. SRL și asociatul unic al acestei societăți; ipotecarea unor imobile, proprietatea SC J. SA, în favoarea petentei, în vederea participării acesteia la licitație; comportamentul SC J. SA care, în calitate de concurentă a societății petente, în timpul desfășurării ședinței de licitație din data de 22 decembrie 1999, nu a reacționat în nici un fel la pașii întreprinși de F.P.S.

Așa fiind, se arată în decizia nr. 115 din 16 aprilie 2002 a Președintelui Consiliului Concurenței, motivele invocate de petentă în plângerea formulată nu pot conduce la anularea actului contestat, așa cum s-a solicitat în principal, ci doar la reducerea cuantumului amenzii aplicate prin actul respectiv. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, în baza art. 60 alin. (5) din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor Legii contenciosului administrativ, a formulat recurs petenta SC R.B. SRL Rădăuți . Se susține, în motivarea recursului, că în mod greșit s-a reținut de către autoritatea intimată că societatea recurentă se face vinovată de o înțelegere anticoncurențială, urmare a unei investigații întreprinse după o notificare formulată de P.A.S.

O. Rădăuți, atâta vreme, cât această societate nu a fost în nici un fel afectată printr-o presupusă încălcare de către recurentă a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, așa cum prevăd dispozițiile art. 40 lit. b) din același act normativ. Un alt motiv de recurs vizează greșita aplicare a legii și lipsa de temei referitoare la nevinovăția recurentei, în ceea ce privește practica anticoncurențială, în forma prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996, pentru că nici una dintre cele 3 condiții ce se impun a fi cumulativ îndeplinite, potrivit textului menționat, nu se regăsește în cazul licitației la care au participat cele două societăți, neproducându-se restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piață, după cum nu s-a făcut dovada nici măcar a unei „intenții exteriorizate” de a săvârși o practică anticoncurențială.

De asemenea, mai arată recurenta, măsura dispusă de Consiliul Concurenței, prin decizia nr. 38/2002, în sensul constatării nulității unui contract de vânzare-cumpărare acțiuni, este nelegală, întrucât Consiliul Concurenței nu avea competența să dispună o astfel de măsură. Totodată, la termenul din data de 17 ianuarie 2006, recurenta a invocat excepția prescripției dreptului autorității intimate de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în deciziile nr. 115 din 16 aprilie 2002 a Președintelui Consiliului Concurenței și nr. 82 din 6 martie 2002 a Comisiei Consiliului Concurenței, arătând că acestea au fost emise cu depășirea termenului de prescripție de 6 luni, calculat de la data săvârșirii faptei, termen prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor; acest act normativ este aplicabil în speță, susține recurenta, întrucât în cuprinsul Legii concurenței nr. 21/1996 nu se prevede un termen de prescripție. În acest sens, recurenta a invocat și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 2673 din 19 aprilie 2005 a secției de contencios administrativ și fiscal, din care rezultă că într-o altă speță, în ceea ce privește prescripția sancționării faptelor anticoncurențiale, de natură contravențională, s-au avut în vedere prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 - 304 1 C. proc.

civ., Curtea îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente: În urma Raportului de investigație întocmit de raportorul Oficiului Concurenței, Plenul Consiliului Concurenței, prin decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2002, a stabilit încălcarea art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996 și în consecință, a constatat în baza art. 54 din aceeași lege (în forma nemodificată la acea dată), intervenirea nulității de drept a contractului de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni achiziționat de SC R.B. SRL, de la F.P.S.

Prin aceeași decizie care a constatat săvârșirea faptei anticoncurențiale și care a fost emisă la 31 ianuarie 2002, Consiliul Concurenței a stabilit, potrivit art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, sancționarea cu amendă, a celor doi participanți la licitația din 22 decembrie 1999. De precizat, este faptul că săvârșirea faptei anticoncurențiale din 22 decembrie 1999 nu putea fi sancționată decât după întocmirea Raportului de investigație și emiterea deciziei Plenului Consiliului Concurenței, prin care se constată săvârșirea faptei, Legea nr. 21/1996, aplicabilă în cauză, cuprinzând reglementări exprese în acest sens. Ulterior emiterii deciziei nr. 38 din 31 ianuarie 2002, prin decizia Comisiei Consiliului Concurenței nr. 82 din 6 martie 2002 a fost individualizată (și nu stabilită ca sancțiune) amenda pentru SC R.B.

SRL Rădăuți. Amenda astfel individualizată a făcut ulterior obiectul unei plângeri din partea contravenientei, în urma căreia a fost emisă decizia nr. 115/2002, de Președintele Consiliului Concurenței, prin care a fost admisă în parte plângerea, cu consecința reducerii cuantumului amenzii inițial stabilită. Recurenta susține prin recursul de față, atât nevinovăția cu privire la săvârșirea contravenției reținute, cât și prescrierea dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale. Cât privește invocarea „nevinovăției” cu privire la săvârșirea contravenției prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996, Curtea urmează a respinge, ca lipsită de suport legal, această susținere.

Astfel, împotriva deciziei nr. 38/2002, emisă de Plenul Consiliului Concurenței și prin care s-a constatat și reținut săvârșirea faptei (contravenției) anticoncurențiale și implicit vinovăția recurentei, a fost promovată o acțiune în anulare, care a fost motivată pe lipsa vinovăției, acțiune ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1197/2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 4823/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așa fiind, Curtea va reține că problema vinovăției a fost irevocabil analizată și soluționată prin hotărârile judecătorești mai sus amintite, ea nemaiputând fi pusă în discuție în cauza de față.

În ceea ce privește susținerea recurentei cu privire la prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: Este adevărat că în cauza de față, în lipsa unor reglementări speciale în Legea nr. 21/1996, se vor aplica dispozițiile legii generale în materie contravențională, respectiv O.G. nr. 2/2001, având în vedere, pe de o parte, natura contravențională a sancțiunii, iar pe de altă parte faptul că termenul de prescripție prevăzut de legea cadru este de ordine publică. Sub acest aspect, nu poate fi primită susținerea intimatului Consiliul Concurenței, în sensul că termenul de prescripție este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958, deoarece acest act normativ vizează raporturile juridice de drept privat, și nu de drept public în sfera cărora se regăsește dreptul contravențional.

În acest sens, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 se referă la dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, care se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Or, așa cum s-a arătat, fapta anticoncurențială reținută în sarcina recurentei este de natură contravențională. Cât privește, însă, termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001, mai precis data de la care aceasta curge față de formularea din text, „aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”, Curtea urmează a avea în vedere, atât natura specifică a faptei anticoncurențiale, ce reprezintă contravenție, cât și reglementările speciale din Legea nr. 21/1996, în forma nemodificată, cu privire la constatarea săvârșirii faptei.

Altfel spus, deși fapta anticoncurențială reținută în sarcina recurentei a fost săvârșită la 22 decembrie 1999, ea nu a putut fi constatată decât după finalizarea Raportului de investigație, întocmit potrivit legii, de un raportor al Consiliului Concurenței. În baza acestui raport a fost emisă decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2002, decizie prin care s-a constatat săvârșirea faptei contravenționale și s-a stabilit aplicarea amenzii în condițiile aceleiași legi. Așa fiind, termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii nu poate curge, având în vedere natura specifică a contravenției, decât de la 31 ianuarie 2002, când s-a stabilit săvârșirea acesteia. Or, din acest punct de vedere, amenda aplicată drept sancțiune a fost individualizată prin decizia nr. 82 din 6 martie 2002, emisă de Comisia Consiliului Concurenței, deci în intervalul de 6 luni de la data la care s-a constatat săvârșirea faptei.

A considera că termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 curge de la data de 22 decembrie 1999, fără a ține cont de faptul că în această materie contravenția este o faptă anticoncurențială, a cărei constatare și, respectiv, sancționare se face după o procedură specială reglementată de o lege specială (Legea nr. 21/1996), ar presupune că faptele constatate în urma parcurgerii procedurilor de investigare obligatorii potrivit legii, să rămână întotdeauna nesancționate, de vreme ce aplicarea sancțiunii nu se poate face decât după emiterea unei decizii prin care se constată tocmai săvârșirea faptei ce constituie contravenție în condițiile Legii nr. 21/1996. În consecință, în raport cu cele mai sus reținute, recursul formulat în condițiile art. 60 alin. (5) din Legea nr. 21/1996 va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R.B. SRL împotriva deciziei nr. 115 din 16 aprilie 2002 a Președintelui Consiliului Concurenței, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.