ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3940/2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul S.I., personal și în numele SC S. SRL, pe care o reprezintă în calitate de administrator, fiind și unic asociat, a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, plângere împotriva deciziei Președintelui Consiliului Concurenței nr. 470 din 17 noiembrie 2003, prin care i s-a respins sesizarea formulată, pe motiv că nu prezintă suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica intervenția Consiliului Concurenței, aspectele semnalate neintrând sub incidența Legii concurenței nr. 21/1996.

A solicitat, totodată, să îi fie recunoscut dreptul protejat de lege, de pornire a unei investigații de către Consiliul Concurenței, pentru anularea efectelor înțelegerilor convenite de terți care au condus la perturbarea și degradarea relațiilor comerciale stabilite de SC S. SRL, cu SC L. SRL, în data de 1 iulie 2002 și la sustragerea ilegală a sumei de 1.129.924.006,15 lei din contul SC S. SRL, în data de 3 octombrie 2002. S-au solicitat și daune morale în valoare de 30 miliarde lei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sesizarea formulată, a solicitat intervenția Consiliului Concurenței, pentru anularea efectelor înțelegerii convenite în cursul lunii septembrie 2002, între reprezentanții sucursalei din Râmnicu Vâlcea a B.T.

SA Cluj Napoca și administratorul SC L. SRL Râmnicu Vâlcea, urmărindu-se prin această intervenție și obținerea de probe noi care să-l ajute să apere ulterior în justiție, interesele economice legitime ale SC S. SRL și implicit, ale asociatului unic S.I., probe cum ar fi, de exemplu, obținerea unui punct de vedere din partea reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice și Băncii Naționale a României. S-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 5 și 6 din Legea concurenței nr. 21/1996. Dat fiind că prin decizia Președintelui Consiliului Concurenței nr. 470 din 17 noiembrie 2003, comunicată la 22 noiembrie 2003, i s-a adus la cunoștință că sesizarea nu prezintă suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica intervenția Consiliului Concurenței, reclamantul a apreciat că este netemeinic și nelegal, refuzul autorității pârâte de a se implica în investigarea cazului de imixtiune nelegală a B.T.

SA Cluj-Napoca, sucursala Râmnicu Vâlcea, în derularea obligațiilor comerciale legale ale clienților băncii. Pârâtul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată și menținerea deciziei nr. 470/2003, ca temeinică și legală. Prin sentința civilă nr. 342 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamant. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia contestată, Președintele Consiliului Concurenței a reținut în mod corect că plângerea formulată de SC S. SRL se referă, de fapt, la o încălcare a obligațiilor contractuale convenite între părți, precum și la o eventuală „înțelegere” între bancă și client, în sensul nerespectării reglementărilor emise de Banca Națională a României, și nu ca o practică anticoncurențială incriminată de art. 5 din Legea concurenței nr. 21/1996.

Aspectele semnalate în sesizare, nu au prezentat suficient temei de fapt și de drept pentru a justifica intervenția Consiliului Concurenței, ele neprezentând indiciile unei înțelegeri anticoncurențiale ori abuz de poziție dominantă. Împotriva sentinței au declarat recurs, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind că s-a încălcat principiul contradictorialității, pârâta abia în concluziile scrise exprimându-și punctul de vedere cu privire la daunele morale și materiale solicitate de reclamanți, iar instanța nu a avut rol activ, pentru că nu a solicitat pârâtei, întreaga documentație ce a stat la baza emiterii actului atacat.

În al doilea rând, se critică hotărârea, ca fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, nu s-a făcut de către instanță, o corectă aplicare a Legii concurenței nr. 21/1996, situația de fapt stabilită fiind eronată. Motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. La data de 1 iulie 2002, între SC S. SRL, în calitate de vânzător și SC L. SRL, în calitate de cumpărător, s-a încheiat un precontract de vânzare-cumpărare a unor imobile (construcții și teren) situate în Râmnicu Vâlcea, pentru care s-a achitat o parte din preț, diferența urmând a fi achitată la momentul încheierii actului autentic de înstrăinare, moment stabilit la data la care SC S. SRL urma să-și realizeze obligațiile de plată către B.T.

(activele supuse vânzării fiind ipotecate în favoarea acestei bănci). La data de 3 octombrie 2002, administratorul SC L. SRL a plătit din contul societății sale deschis la B.T. SA Cluj-Napoca, diferența de preț de 1.130.000.000 lei, către SC S. SRL, un extras de cont, fiind înmânat administratorului SC S. SRL, moment la care acesta a refuzat semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Considerând că au fost încălcate unele prevederi ale Legii concurenței nr. 21/1996 - art. 5 alin. (1) lit. g) și art. 6 lit. c) și g) din lege, de către B.T., reclamantul S.I., personal și în numele societății ce o administra, a formulat o sesizare către Consiliul Concurenței, cerându-i să intervină pentru a investiga înțelegerile convenite între reprezentanții sucursalei din Râmnicu Vâlcea a B.T.

SA Cluj-Napoca și administratorul SC L. SRL Râmnicu Vâlcea, procedându-se la anularea efectelor acestei înțelegeri. În temeiul art. 46 alin. (2) din Legea Concurenței nr. 21/1996, sesizarea a fost respinsă de Consiliul Concurenței, pe motiv că nu prezenta suficiente temeiuri de fapt și de drept, pentru a justifica intervenția Consiliului Concurenței și a dispune pornirea unei investigații. Pentru intervenția autorității de concurență, era necesar ca problemele sesizate și care urmau a fi analizate, să intre sub incidența prevederilor Legii nr. 21/1996, și anume, să fie încălcate prevederile art. 5 alin. (1), art. 6, art. 13 și art. 16 din lege. Or, art. 5 din lege se referă la interzicerea unor practici care împiedică sau denaturează concurența pe piața românească, art. 6 din lege interzice folosirea unor poziții dominante care pot afecta comerțul sau prejudicia pe consumatori, iar art. 13 și 16 din aceeași lege, vizează cazurile de concentrare economică.

Față de obiectul reglementării Legii nr. 21/1996, în mod corect a apreciat Consiliul Concurenței că cele semnalate de SC S. SRL nu prezentau relevanță din punct de vedere al legislației concurenței și nu se regăsesc în nici una din prevederile legii, pentru a constitui motiv de pornire a unei investigații. Faptele semnalate de recurent sunt mai degrabă încălcări ale obligațiilor contractuale existente între cele două societăți comerciale și, eventual, nemulțumiri legate de o posibilă nerespectare de către B.T., a unor reguli prudențiale emise de Banca Națională a României. Așa zisa „înțelegere” între bancă și administratorul L., pe care o reclamă recurentul, nu reprezintă o „înțelegere pe verticală”, în sensul Legii concurenței nr. 21/1996, ea fiind de fapt o cerere de anulare a ordinului de plată, formulată de SC L. SRL și acceptată de bancă, pe motiv că reprezenta o plată nedatorată, din moment ce contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat.

Așadar, în mod corect a stabilit instanța de fond că decizia nr. 470 din 17 noiembrie 2003, emisă de Președintele Consiliului Concurenței, este legală și temeinică, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a legii și după administrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei, instanța dovedindu-și rolul său activ. De fapt, atât din acțiunea formulată, cât și din motivele de recurs, rezultă că recurentul-reclamant a încercat să-și rezolve anumite diferende de natură comercială, prin intervenția Consiliului Concurenței, scopul fiind acela de a obține „probe noi, în vederea unei ulterioare apărări în justiție a intereselor economice legitime”. Sentința atacată fiind legală și temeinică și neexistând motive de casare sau modificare dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., urmează ca Înalta Curte de Casație și Justiție să respingă recursul, ca nefondat, cu aplicarea și a art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I., personal și pentru SC S. SRL Râmnicu Vâlcea, împotriva sentinței nr. 342 din 18 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2006.