ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2014/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Vâlcea și Administrația Financiară Drăgășani, a solicitat anularea deciziei nr. 1761 din 31 octombrie 2001, emisă de primul pârât și a procesului-verbal nr. 425 din 22 ianuarie 2001, încheiat de ultima pârâtă, considerând ca nelegală, obligarea la plata către bugetul de stat a sumei de 269.501.421 lei T.V.A. și 550.997.802 lei, impozit pe profit. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 40/FC din 26 martie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând legalitatea actului de control.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 59 din 15 ianuarie 2003, a admis recursul declarat de societate și a casat sentința, cu trimitere spre rejudecare, pentru prezentarea contractelor și a se stabili cu certitudine natura lor, cine a încasat veniturile în valută realizate din exporturile mărfurilor și sub ce formă au fost acestea încasate. De asemeni, instanța urmează a analiza toate capitolele din decizia contestată (impozit pe profit, dar și T.V.A.), prin administrarea de probe. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 135/FC din 11 iunie 2003, a respins ca neîntemeiată, acțiunea, reținând că reclamanta nu a dovedit încălcarea vreunui drept recunoscut de lege, ea neîndeplinind condițiile art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G.

nr. 17/2000. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea hotărârii și în fond admiterea acțiunii, anularea actelor contestate și exonerarea de răspundere, întrucât îndeplinește cerințele art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, întrucât comisionarul a încasat veniturile în valută, astfel că este nerelevant că ea, comitent, nu a făcut aceeași dovadă. Se arată că în mod greșit s-au înlăturat concluziile expertizei efectuate în cauză, ca urmare a deciziei de casare, cu atât mai mult, cu cât în speță nu s-a efectuat o altă expertiză. Susține că soluția pronunțată de instanță constituie o înrăutățire a situației în propria cale de atac, iar decizia Ministerului Finanțelor nu corespunde soluțiilor ce pot fi pronunțate conform O.U.G.

nr. 13/2001. Recursul este nefondat. Conform înscrisurilor de la dosar, activitatea comercială desfășurată de reclamantă în decursul anului 2000, a constat în achiziționarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos și s-a concretizat în contracte de comision încheiate cu terțe persoane. Pentru serviciile efectuate de comisionari, reclamanta (comitent) s-a obligat să plătească un comision, negociat în funcție de specificul fiecărui contract calculat la valoarea mărfurilor exportate și în valuta în care s-a perfectat convenția. Reclamanta a formulat cereri de rambursare a T.V.A.

- ului, astfel că Administrația financiară a dispus efectuarea în perioada 1 octombrie – 31 noiembrie 2000, a unei verificări privind modul de respectare a dispozițiilor legale privitor la plata impozitelor către stat (impozit pe profit, T.V.A., impozit pe veniturile din salarii și fond special pentru reducerea riscurilor tehnologice la utilizare, echipamente și instalații industriale). Prin procesul-verbal nr. 425 din 22 ianuarie 2001 s-a dispus obligarea reclamantei, la plata către bugetul statului, a sumei totale de 820.499.332 lei, reprezentând 289.501.421 lei T.V.A. și 550.997.802 lei impozit pe profit. Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 1761 din 31 octombrie 2001, a respins ca neîntemeiată, contestația privind suma de 550.997.802 lei, cu titlu de impozit pe profit și a desființat capitolul din procesul-verbal de control contestat, privind T.V.A.

pentru aceeași perioadă, inițial verificată, cu respectarea prevederilor legale și a celor reținute în prezenta decizie. Reclamanta prin acțiune, inițial nu a criticat soluția privind T.V.A. (de refacere a controlului), însă ulterior a revenit, astfel că acesta a fost și un punct de vedere reținut în decizia de casare. În urma proceselor-verbale nr. 8171 din 21 noiembrie 2000 și nr. 8882 din 22 decembrie 2000, organele de control au constatat că debitele stabilite în sarcina reclamantei au fost compensate cu T.V.A. de rambursat. Astfel, în perioada octombrie – noiembrie 2000, reclamanta-comitent a încasat sume reprezentând prețul facturat în lei, prin casierie proprie, precum și sume în valută, cu titlu de contravaloare bunuri livrate la export în baza contractului de comision.

Conform art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, „se aplică cota 0 T.V.A. la exportul de bunuri, transportul și prestațiile de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabilii cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României”, ori în cauză, nu s-a făcut această dovadă; chiar expertiza nu a putut demonstra acest lucru. Mai mult, suma reprezentând echivalentul T.V.A. datorată și compensată în parte cu T.V.A. de rambursat, a fost recunoscută de reclamantă, cu ocazia noii verificări dispuse în 2001. Cât privește impozitul pe profit, acesta a fost stabilit legal [art. 4 din O.U.G.

nr. 217/1999], reclamanta a recunoscut o datorie bugetară și a fost de acord a fi considerată ca și achitată în urma compensării cu T.V.A. de rambursat. În condițiile date, în mod justificat, instanța a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză. Chiar dacă soluția instanței este de respingere a acțiunii, nu se poate reține că este vorba de o înrăutățire a situației reclamantei în propria cale de atac, întrucât și în prima fază procesuală soluția a fost tot de respingere, ca neîntemeiată. Nici critica vizând nelegalitatea deciziei Ministerului Finanțelor nu poate fi primită față de cele arătate mai sus. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 135/FC din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2004.