ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2014/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC B.M. SRL Râmnicu Vâlcea, în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Vâlcea și

Administrația Financiară Drăgășani, a solicitat anularea deciziei nr. 1761 din

31 octombrie 2001, emisă de primul pârât și a procesului-verbal nr. 425 din 22

ianuarie 2001, încheiat de ultima pârâtă, considerând ca nelegală, obligarea la

plata către bugetul de stat a sumei de 269.501.421 lei T.V.A. și 550.997.802

lei, impozit pe profit.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 40/FC din

26 martie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând

legalitatea actului de control.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 59 din 15 ianuarie 2003, a admis

recursul declarat de societate și a casat sentința, cu trimitere spre

rejudecare, pentru prezentarea contractelor și a se stabili cu certitudine

natura lor, cine a încasat veniturile în valută realizate din exporturile

mărfurilor și sub ce formă au fost acestea încasate.

De asemeni, instanța urmează a

analiza toate capitolele din decizia contestată (impozit pe profit, dar și T.V.A.),

prin administrarea de probe.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 135/FC din 11

iunie 2003, a respins ca neîntemeiată, acțiunea, reținând că reclamanta nu a

dovedit încălcarea vreunui drept recunoscut de lege, ea neîndeplinind

condițiile art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000.

Considerând hotărârea netemeinică și

nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea

hotărârii și în fond admiterea acțiunii, anularea actelor contestate și

exonerarea de răspundere, întrucât îndeplinește cerințele art. 17 pct. B lit.

a) din O.U.G. nr. 17/2000, întrucât comisionarul a încasat veniturile în

valută, astfel că este nerelevant că ea, comitent, nu a făcut aceeași dovadă.

Se arată că în mod greșit s-au

înlăturat concluziile expertizei efectuate în cauză, ca urmare a deciziei de

casare, cu atât mai mult, cu cât în speță nu s-a efectuat o altă expertiză.

Susține că soluția pronunțată de

instanță constituie o înrăutățire a situației în propria cale de atac, iar

decizia Ministerului Finanțelor nu corespunde soluțiilor ce pot fi pronunțate

conform O.U.G. nr. 13/2001.

Recursul este nefondat.

Conform înscrisurilor de la dosar,

activitatea comercială desfășurată de reclamantă în decursul anului 2000, a constat în achiziționarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos și s-a

concretizat în contracte de comision încheiate cu terțe persoane.

Pentru serviciile efectuate de

comisionari, reclamanta (comitent) s-a obligat să plătească un comision,

negociat în funcție de specificul fiecărui contract calculat la valoarea

mărfurilor exportate și în valuta în care s-a perfectat convenția.

Reclamanta a formulat cereri de

rambursare a T.V.A. - ului, astfel că Administrația financiară a dispus

efectuarea în perioada 1 octombrie – 31 noiembrie 2000, a unei verificări privind modul de respectare a dispozițiilor legale privitor la plata

impozitelor către stat (impozit pe profit, T.V.A., impozit pe veniturile din

salarii și fond special pentru reducerea riscurilor tehnologice la utilizare,

echipamente și instalații industriale).

Prin procesul-verbal nr. 425 din 22

ianuarie 2001 s-a dispus obligarea reclamantei, la plata către bugetul statului,

a sumei totale de 820.499.332 lei, reprezentând 289.501.421 lei T.V.A. și

550.997.802 lei impozit pe profit.

Ministerul Finanțelor Publice –

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 1761 din 31

octombrie 2001, a respins ca neîntemeiată, contestația privind suma de

550.997.802 lei, cu titlu de impozit pe profit și a desființat capitolul din

procesul-verbal de control contestat, privind T.V.A. pentru aceeași perioadă,

inițial verificată, cu respectarea prevederilor legale și a celor reținute în

prezenta decizie.

Reclamanta prin acțiune, inițial nu

a criticat soluția privind T.V.A. (de refacere a controlului), însă ulterior a

revenit, astfel că acesta a fost și un punct de vedere reținut în decizia de

casare.

În urma proceselor-verbale nr. 8171

din 21 noiembrie 2000 și nr. 8882 din 22 decembrie 2000, organele de control au

constatat că debitele stabilite în sarcina reclamantei au fost compensate cu T.V.A.

de rambursat.

Astfel, în perioada octombrie –

noiembrie 2000, reclamanta-comitent a încasat sume reprezentând prețul facturat

în lei, prin casierie proprie, precum și sume în valută, cu titlu de contravaloare

bunuri livrate la export în baza contractului de comision.

Conform art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G.

nr. 17/2000, „se aplică cota 0 T.V.A. la exportul de bunuri, transportul și

prestațiile de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de

contribuabilii cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în

valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a

României”, ori în cauză, nu s-a făcut această dovadă; chiar expertiza nu a

putut demonstra acest lucru.

Mai mult, suma reprezentând

echivalentul T.V.A. datorată și compensată în parte cu T.V.A. de rambursat, a

fost recunoscută de reclamantă, cu ocazia noii verificări dispuse în 2001.

Cât privește impozitul pe profit,

acesta a fost stabilit legal [art. 4 din O.U.G. nr. 217/1999], reclamanta a

recunoscut o datorie bugetară și a fost de acord a fi considerată ca și

achitată în urma compensării cu T.V.A. de rambursat.

În condițiile date, în mod

justificat, instanța a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în

cauză.

Chiar dacă soluția instanței este de

respingere a acțiunii, nu se poate reține că este vorba de o înrăutățire a

situației reclamantei în propria cale de atac, întrucât și în prima fază

procesuală soluția a fost tot de respingere, ca neîntemeiată.

Nici critica vizând nelegalitatea

deciziei Ministerului Finanțelor nu poate fi primită față de cele arătate mai

sus.

În consecință, soluția instanței

fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și urmează a fi

respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

B.M. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 135/FC din 11 iunie 2003

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 mai 2004.