ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC T.I. SRL Rm. Vâlcea, la 13

octombrie 2000, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Direcția

Controlului Fiscal Vâlcea și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Vâlcea, solicitând anularea deciziei nr. 1304/2000 și a procesului-verbal întocmit

la 15 iunie 2000, ca nelegale.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că actele administrative atacate au fost emise cu încălcarea

prevederilor art. 23 din Legea nr. 133/1999, întrucât, deși profitul reinvestit

nu se impozitează, organele de control a stabilit tuturor obligația de plată

pentru suma de 183.885.885 lei. Curtea de Apel Pitești, secția de contencios

administrativ, prin sentința nr. 152/F-C din 3 octombrie 2001, a admis

acțiunea, astfel cum a fost formulată, reținând, în esență, că reclamnta a

calculat și virat la buget, impozitul pe profit în mod corect, iar impozitul

suplimentar stabilit de organele de control a fost calculat greșit, cu

ignorarea diferențelor nefavorabile de curs valutar din perioada anterioară

datei de 23 iulie 1999.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, în nume

propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În acest sens, prin motivele de

casare depuse la dosar se susține că prima instanță în mod greșit a primit

punctul de vedere al expertului contabil potrivit căruia, pierderilor din

operațiuni valutare aferente perioadei anterioare datei de 23 iulie 1999, când

reclamanta a început investițiile, se adaugă la profitul scriptic și ca urmare,

scutirea de impozit pentru profitul reinvestit de 747.473.610 lei, ar fi mai

mare, respectiv 284.039.970 lei.

În realitate, susțin recurenții,

profitul impozabil stabilit potrivit art. 4 din O.G. nr. 70/1994, republicat,

și impozitul pe profit se calculează și se evidențiază lunar, cumulat de la

începutul anului, așa încât, în mod legal organul de control a luat în calcul

la stabilirea reducerii impozitului pe profit, profitul determinat care a fost

evidențiat de societate în evidența sa contabilă și perioada august – decembrie

1999, prin cumulare.

Or, în raport cu aceste criterii,

scutirea pentru impozitul pe profit, pentru profitul inregistrat de reclamantă

după intrarea în vigoare a Legii nr. 133/1999, privind stimularea investițiilor

pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, este în

opinia recurenților, de numai 100.154.078 lei.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile

în cauză, Curtea constată că este legală și temeinică, iar recursul, nefondat.

Din probele dosarului rezultă că

reclamanta-intimată a realizat în lunile august – decembrie 1999, investiții în

sumă de 747.473.610 lei, pentru care a calculat la 31 decembrie 1999, o scutire

de impozit pe profit, în baza art. 23 din Legea nr. 133/1999, în sumă de

284.039.972 lei.

La 15 iunie 2000, cu ocazia

controlului efectuat de inspectori de specialitate ai Direcției Controlului

Financiar Fiscal Vâlcea s-a constatat că profitul contabilizat (scriptic)

pentru perioada aplicării Legii nr. 133/1999 (1 august – 31 decembrie 1999),

este sub nivelul valorii investițiilor realizate, ceea ce sugerează că

investițiile respective au fost realizate, parțial, din alte resurse.

Prin recalcularea profitului și a

reducerii de impozit, conform actului normativ mai sus menționat, pe perioada

în discuție, s-a stabilit, în final că scutirea pentru impozitul pe profit,

pentru profitul înregistrat de reclamantă în intervalul 1 august – 31 decembrie

1999, în sumă de 263.563.387 lei, are drept corespondent un impozit pe profit

de 100.154.078 lei, iar diferența de 183.885.885 lei a fost dedusă de societate

în mod nejustificat.

Expertul contabil a stabilit, însă,

că organele de control au avut în vedere profitul scriptic reflectat în bilațul

contabil din 31 decembrie 1999, nu profitul real, cum ar fi fost normal.

Or, conform datelor din balanța de

verificare a luniii decembrie 1999, profitul real al reclamantei pe perioada

august - decembrie era mai mare cu 1.710.926.098 lei, decât cel scriptic,

depășind valoarea investițiilor realizate, care au însumat 747.473.610 lei.

Potrivit art. 23 din Legea nr.

133/1999, „Cota parte din profitul brut reinvestit de către întreprinzătorii

mici și mijlocii, nu se impozitează”.

Raportând această facilitate la

perioada de după intrarea în vigoare a legii, în funcție de profitul real și de

cel reinvestit, rezultă că scutirea însumează 284.039.970 lei, iar nu 100.154.087

lei, cum au considerat organele de contencios fiscal.

În consecință, sentința curții de

apel este legală și temeinică urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 152/F-C din 3

octombrie 2001, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 februarie 2003.