ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1013/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1978

din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureșt, secția de contencios

administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.

SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Ilfov, având ca obiect anularea

deciziei nr. 239 din 30 iulie 2003, emisă de primul pârât și anularea parțială

a procesului-verbal nr. 361/785 din 29 octombrie 2001, încheiat de a două

pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

În motivarea acțiunii s-a

susținut că prin încălcarea prevederilor art. 21

2

din O.U.G. nr. 297/2000,

potrivit cărora „cota din profitul brut reinvestit de către întreprinderile

mici și mijlocii, nu se impozitează”, s-au reținut în sarcina reclamantei,

datorii fiscale pe anul 2000, în sumă de 2.972.090.796 lei (diferențe de

impozit pe profit și majorări de întârziere aferente acestor diferențe).

Avându-se în vedere că

ordonanța invocată de reclamantă a intrat în vigoare, prin publicare în

Monitorul Oficial, la data de 30 decembrie 2000, au fost înlăturate susținerile

reclamantei, apreciindu-se că dacă legiuitorul ar fi dorit ca prevederile

ordonanței să se aplice pentru tot anul 2000, ar fi prevăzut acest lucru în mod

expres.

Ca atare, soluția dată de

Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 239 din 30 iulie 2003,

contestației formulate împotriva procesului-verbal din 29 octombrie 2001, a

fost considerată ca legală.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC T.C. SRL.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 și art. 304

1

C. proc. civ.,

recurenta a arătat în esență că este nelegală și chiar neconstituțională,

interpretarea instanței de fond asupra neaplicării O.U.G. nr. 297/2000 (M. Of. nr.

707/30.12.2000), din moment ce exercițiul financiar se încheie la data de 31

decembrie a fiecărui an. În opinia recurentei, prevederile O.U.G. nr. 297/2000

se aplică pentru întreg exercițiul financiar 2000, iar în sprijinul acestei

susțineri s-au invocat dispozițiile art. 78 din Constituția României,

principiul

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

și regula

interpretării teleologice a actelor normative (potrivit scopului urmărit de

legiuitor).

Pe fondul cauzei, recurenta

a precizat că îndeplinește toate condițiile pentru a beneficia de prevederile

ordonanței de urgență, fiind înregistrată ca întreprindere mică și mijlocie la Camera de Comerț și Industrie și luată în evidența Direcției Generale a Finanțelor Publice a

județului Ilfov.

Intimata Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Ilfov a solicitat, prin întâmpinare, menținerea,

ca temeinică și legală, a sentinței recurate.

Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc.

civ., îl va respinge ca atare.

Obiectul contestației

formulate la Ministerul Finanțelor Publice l-a constituit diferența de impozit

pe profit pe anul 2000 și majorările de întârziere aferente, astfel cum au fost

stabilite prin procesul-verbal nr. 361/785 din 29 octombrie 2001, întocmit de

organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului

Ilfov.

Prin decizia nr. 239 din 30

iulie 2003, Ministerul Finanțelor Publice a respins ca neîntemeiată, această

contestație, reținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21

2

din O.U.G. nr. 297/2000, pentru profitul reinvestit de societatea reclamantă,

anterior datei de 30 decembrie 2000, dată la care s-a publicat în Monitorul

Oficial, această ordonanță de urgență.

În mod corect, instanța

fondului a constatat ca legală și temeinică, soluția Ministerului Finanțelor Publice,

aplicând principiul constituțional conform căruia „legea se aplică numai pentru

viitor”.

Așa cum însăși recurenta

subliniază în dezvoltarea motivelor sale de recurs cu privire la intrarea în

vigoare a unui act normativ, în art. 78 din Constituția României (nerevizuită),

se prevede că „legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în

vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei”.

Cum în cuprinsul O.U.G. nr. 297/2000

nu este prevăzută o anume dată a intrării în vigoare a dispozițiilor ei,

rezultă că aceasta a intrat în vigoare și s-a aplicat începând cu data

publicării - 30 decembrie 2000.

Așadar, nu poate fi primită

susținerea recurentei, privind incidența dispozițiilor art. 21

2

din

ordonanța în discuție, privind neimpozitarea cotei parte din profitul brut

reinvestit. A primi punctul de vedere al recurentei, ar echivala cu acceptarea

aplicării retroactive a legii și, deci, cu încălcarea dispozițiilor

constituționale mai sus citate.

În ce privește regula

interpretării teleologice la care a făcut trimitere recurenta, tocmai în

aplicarea acesteia se impune a se sublinia că dacă legiuitorul ar fi urmărit ca

prevederile acestei ordonanțe de urgență să se aplice pentru întreg exercițiul

financiar al anului 2000, ar fi precizat acest lucru în conținutul ordonanței.

Rezultă, așadar, că

prevederile art. 21

2

din O.U.G. nr. 297/2000, sunt aplicabile numai

pentru profitul brut reinvestit de către întreprinderile mici și mijlocii, după

data de 30 decembrie 2000.

Față de cele expuse, se

constată că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței recurate,

aceasta fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC T.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1978 din 24 noiembrie 2003,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2005.