ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17

aprilie 2001 la Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, sub

nr. 2449, prin declinare de competență de la Tribunalul Vâlcea, reclamanta SC

B.M. SRL Vâlcea a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația Financiară

Drăgășani, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea și

Ministerul Finanțelor, anularea procesului verbal nr. 8171 din 21 noiembrie

2000, a hotărârii nr. 3 din 5 decembrie 2000 și a deciziei nr. 4 din 22

ianuarie 2001, ca nelegale.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către

reclamantă că prin actele de control financiar contestate a fost obligată la

plata sumei de 296.015.522 lei, compusă din: 160.881.353 lei, debit suplimentar

T.V.A.; 2.000.000 lei, amendă T.V.A.; 115.139.957 lei, debit suplimentar la

impozit pe profit; 14.675.221 lei, majorări de întârziere debitului

suplimentar; 1.318.991 lei, majorări de întârziere aferente debitului la

impozitul pe profit datorat și 2.000.000 lei amendă impozit pe profit.

S-a mai invocat că beneficiază de

cota 0 T.V.A. la exporturi potrivit art. 17B) din O.U.G. nr. 17/2000, iar cota

de impozit aplicabilă este de 5%, potrivit art. 7 din O.G. nr. 217/1999, astfel

că în mod nelegal a fost obligată la aceste taxe.

Curtea de Apel Pitești, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 51, pronunțată la 22 aprilie 2002, a

admis în parte acțiunea, a anulat în parte decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2001,

hotărârea nr. 3 din 5 decembrie 2000 și procesul-verbal din 21 noiembrie 2000,

în ce privește obligarea reclamantei la sumele de 160.881.353 lei, debit

suplimentar T.V.A., 115.139.957 lei, debit suplimentar la impozit pe profit și

14.675.221 lei, majorări de întârziere aferente debitului suplimentar la

impozitul pe profit.

A respins ca nefondată acțiunea cu

privire la suma de 1.319.991 lei, majorări de întârziere aferente debitului la

impozitul pe profit declarat și ca inadmisibilă, cu privire la sumele de

2.000.000 lei, amendă, pentru calcularea eronată a T.V.A. și 2.000.000 lei

amendă, pentru calcularea eronată a impozitului pe profit.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta în calitate de comitent, a livrat la export prin

intermediul mai multor societăți comerciale (comisionare) cherestea de fag.

Contrar celor constatate în actele

de control financiar, în sensul că veniturile obținute din exportul acestor

bunuri nu sunt supuse cotei 0 de T.V.A., pe motiv că art. 17B lit. a)

din O.U.G. nr. 17/2000, prevede că sunt supuse

acestei căi, exporturile de bunuri, transportul și prestările de servicii

legate direct de exportul bunurilor efectuate de contribuabili cu sediul în

România a căror c/val se încasează în valută, în conturi bancare deschise la

bănci autorizate de Banca Națională a României și că reclamanta a încasat în lei,

c/val exporturilor, instanța a reținut că:

- reclamanta în calitate de comitent și-a justificat

cota 0 T.V.A., cu actele prevăzute de H.G. nr. 401/2000, pentru aprobarea

Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, inclusiv cu contractul între

comitent și comisionar, care stabilește obligativitatea plății în valută a

bunurilor exportate și că dovada încasării c/val mărfii în valută îi incumbă

comisionarului, și nu comitentului;

- iar în ce privește impozitul pe

profit, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 217/1999, pentru modificarea și

completarea O.G. nr. 70/1994: „Contribuabilii care au încasat printr-un cont

bancar din România, venituri în valută din exportul bunurilor realizate din

activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cotă de impozit

de 5%, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor

venituri din volumul total al veniturilor”.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, a declarat recurs

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea, invocând

nelegalitatea acesteia.

În motivarea recursului s-a formulat

o primă critică, în legătură cu expertiza dispusă în cauză, la defășurarea

căreia nu au fost citați nici Ministerul Finanțelor și nici Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Vâlcea, fiind încălcate dispozițiile art. 208 C.

proc. civ.

Mai mult, expertul era dator să

depună lucrarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru

judecată, fără a li se acorda un alt termen pentru a lua la cunoștință raportul

de expertiză.

Pe fondul cauzei, recurenta a

susținut că legea cere ca încasarea în valută a prețului mărfii exportate să se

facă în contul reclamantei potrivit art. 17B din O.U.G. nr. 17/2000, pct. 9.6

din H.G. nr. 401/2000, iar aceasta trebuia să precizeze dovada că a încasat

c/val mărfii exportate în valută, prin cont bancar deschis și că nerespectarea

acestei prevederi atrage obligația plății T.V.A.

Referitor la impozitul pe profit, recurenta a

susținut că și acesta este condiționat de aceleași prevederi, intimata nefăcând

dovada încasării veniturilor în valută din exportul bunurilor realizate din

activitate proprie, direct sau prin contract de comision, astfel că nu

beneficiază de cota de impozit de 5%.

Recursul este fondat.

În legătură cu prima critică, Curtea

apreciază că deși fondată, ea urmează să nu mai fie analizată, întrucât

problema care s-a pus în discuție în cauză, era una de interpretare strictă a

legii, și nu legată de modalitatea de calcul a impozitului, astfel că atare

expertiză nu are concludență.

De altfel, acest aspect trebuia să

fie avut în vedere de instanța de fond, față de poziția reclamantei în legătură

cu interpretarea dată de aceasta, dispozițiilor legale în aplicarea cotei 0

T.V.A., situație în care nu mai era necesară administrarea probei,

interpretarea fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.

Astfel fiind, Curtea apreciază

întemeiată cea de-a doua critică, reținând că intimata reclamantă nu a făcut

dovezi că a încasat c/val mărfii exportate în valută, prin cont bancar deschis

la o bancă autorizată de Banca Națională a României, că neîndeplinind această

cerință prevăzută de art. 17B din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 9.6 din H.G. nr.

401/2000, ea nu poate beneficia de cota 0 de T.V.A.

Rezultă că dispozițiile sunt

exprese, astfel că interpretarea dată de reclamantă este forțată, cu atât mai

mult, cu cât comisionarul asigură o reprezentare a comitentului, acesta din

urmă fiind cel care hotărăște în privința modalității de derulare a afacerii,

inclusiv încasarea sumei.

Că nu a respectat aceste prevederi

rezultă, de altfel, din faptul că intimata a recunoscut că după ce a încasat

c/val exportului, comisionarul i-a achitat în numerar o parte din valoarea

mărfii.

Aceiași argumentare urmează să fie

reținută și în privința cotei de impozit, intimata nejustificând cu documente,

condițiile prevăzute de art. 7 din H.G. nr. 402/2000, de aplicare a O.U.G. nr.

17/2000.

Ca o consecință a admiterii

recursului, Curtea va casa hotărârea atacată, iar în fond va respinge acțiunea,

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea și Administrația Finanțelor

Publice a municipiului Drăgășani, împotriva sentinței nr. 51/F-C din 22 aprilie

2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2003.