ÎCCJ, decizie (scj.ro #86841)

Act al Consiliului Concurenței de sancționare a contravenției comisă prin notificarea cu întârziere a concentrării economice prevăzute de

art.16 alin.1 din Legea nr.21/1996.

Obligația  notificării concentrării economice operează și în cazul achiziționării de acțiuni. Acest fapt reprezintă o modalitate a se ajunge, printr-o concentrare economică semnificativă, la controlul pieții, încât se impune controlul și pentru obligativitatea notificării, ci nu mai târziu de momentul preluării acțiunilor și încheierea operațiunii de concentrare economică.

Secția de contencios administrativ, decizia nr.151 din 21 ianuarie 2003

Prin petiția de recurs înregistrată  la Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ S.C. „O” S.A. a solicitat anularea deciziei nr.472 din 25 octombrie 2001  a președintelui Consiliului Concurenței, precum și a deciziei nr.403 din 5 mai 2001 a Comisiei Consiliului Concurenței.

Conform acestor decizii reclamanta a fost obligată la plata sumei de 90.000.000 lei pentru nesocotirea prevederilor art.16 alin.1 din Legea Concurenței nr.21/1996, reținându-se, în motivarea măsurii luate, omisiunea notificării de către respectiva societate a concentrării economice realizate prin dobândirea controlului asupra SC „A” SA care activează tot în domeniul asigurărilor ca și SC „O” SA.

Decizia de sancționare a fost confirmată de președintele Consiliului Concurenței  care a respins plângerea unității amendate.

În susținerea recursului, s-a arătat că nu se poate reține omisiunea ci întârzierea notificării, Consiliul Concurenței  neatrăgând atenția recurentei cu privire la notificare. S-a mai susținut că decizia de sancționare a fost tardivă, între momentul sesizării și cel al sancționării intervenind „un interval prea mare” (cca. 4 luni).

Recurenta a învederat, de asemenea, că întârzierea notificării nu este sancționată de Legea nr.21/1996, precum și că această lege nu se aplică pieței titlurilor de valoare.

Criticile sunt nefondate.

În urma achiziționării în luna mai 2001 a pachetului majoritar de acțiuni de la SC „A” SA,  recurenta a dobândit controlul direct asupra acelui agent economic.

Notificarea operațiunii de preluare a acțiunilor s-a făcut la solicitarea Consiliului Concurenței și nu are nici o relevanță, sub acest aspect, modul în care Consiliul a luat cunoștință de acest fapt.

Obligațiunea de notificare este expres instituită prin lege, rațiunea unei atare obligații fiind tocmai prevenirea  concentrărilor economice, adică unul din obiectivele majore ale legii concurenței.

Chiar dacă nu este prevăzut termenul în care trebuie făcută notificarea, prin însăși natura operației supusă controlului acest termen începe să curgă din momentul în care s-a declanșat activitatea de pregătire a concentării (fuziunii), dar nu mai târziu de momentul încheierii acesteia când faptul, posibil ilicit, s-a consumat.

Or, notificarea concentrării economice s-a făcut pe data de 9 iulie 2001, adică după preluarea acțiunilor și încheierea, practic, a operațiunii de concentrare.

Este lipsită de relevanță distincția făcută de recurentă între „omisiune” și „întârziere”.

Referitor la pretinsa tardivitate, recurenta nu a invocat nici un temei de drept care să valideze susținerea sa. Insuși modul de formulare a criticii aduse – „un interval prea mare” între constatare și sancționare – evidențiază precaritatea susținerii sale.

De asemenea, afirmația că legea concurenței nu s-ar aplica pieței titlurilor de valoare nu rezultă dintr-o dispoziție legală.

Faptul de a se fi achiziționat acțiuni reprezintă o modalitate tipică de a obține o participare la capital și astfel  de modificare a ponderii societății beneficiare pe piața relevantă, cu consecința – posibilă – de a se ajunge printr-o concentrare economică semnificativă la controlul pieței, impunându-se tocmai pentru aceste motive controlul preventiv reglementat de lege.

Față de considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.