ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1550/2003

S-au luat în examinare

recursurile declarate de Uniunea Avocaților din România și Baroul Sălaj

împotriva sentinței civile nr. 459 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj

– Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenta-pârâtă Uniunea Avocaților din România reprezentată de

avocatul I. F. și intimata-reclamantă V. V., lipsind recurentul-pârât Baroul

Sălaj.

Procedura completă.

S-a expus referatul cauzei,

arătându-se că intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, care a fost

comunicată recurenților.

Constatând pricina în stare

de judecată, Curtea a acordat cuvântul în fond părților prezente.

Avocatul I.F. a solicitat

admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, detaliind motivele de

casare expuse în scris.

Intimata V. V. a cerut să

fie respinse recursurile ca nefondate, în considerarea celor expuse în

întâmpinarea formulată.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 17.06.2002 și precizată anterior, reclamanta V. V. a chemat în judecată

Uniunea Avocaților din România și Baroul de Avocați Sălaj, solicitând să se

dispună recunoașterea dreptului său de primire în profesia de avocat, cu

scutire de examen, anularea deciziei nr.1321/ 22.03.2002 emisă de Comisia

Permanentă din cadrul primei pârâte și obligarea acestia să-i acorde scutirea

de examen pentru numirea în avocatură.

În motivarea cererii

reclamanta arată că deși a îndeplinit cerința art.16 alin.2 lit. „b” din Legea

nr.51/1995 și a respectat formalitățile necesare, i-a fost respinsă nejustificat

cererea.

Curtea de Apel Cluj –

Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.459

din 23 octombrie 2002 a admis acțiunea astfel cum a fost precizată.

Împotriva acestei soluții

au declarat recurs pârâtele Uniunea Avocaților din România și Baroul de Avocați

Sălaj, susținând în esență că prin dispozițiile Legii nr.51/1995 și ale

Statutului profesiei de avocat, prevăzut în art.32, este necesară obligativitatea

verificării cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, nefiind suficientă numai vechimea de 10 ani, în funcția de

jurisconsult.

Ambele recursuri sunt

nefondate.

Potrivit art.16 alin.2

lit.”b” din Legea nr.51/1995, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire

de examen, cel care anterior numirii a îndeplinit funcție de jurisconsult timp

de cel puțin 10 ani.

În cazul în speță,

reclamanta-intimată este absolventă a Facultății de drept din București, cu

diplomă de licență din 22 noiembrie 1980, iar în perioada 1986 – 1991 a

absolvit cursuri postuniversitare în domeniul dreptului civil și comercial, în

perioada 1980 – 2000 funcționând în calitate de jurisconsult, notar public și

consilier juridic.

Întrucât reclamanta-intimată

a îndeplinit cerința legală, funcționând mai mult de 10 ani ca jurisconsult, în

mod corect instanța de fond a considerat ca nefiind justificat refuzul de

primire în avocatură fără examen.

Cât privește invocarea

Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr.51/1995, acestea nu pot

încălca prevederile legii.

Așa fiind, recursurile

pârâtelor se vor respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile

declarate de Uniunea Avocaților din România și Baroul Sălaj împotriva sentinței

civile nr. 459 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.