ÎCCJ, decizie (scj.ro #83520)

Contract de privatizare. Contract de vânzare-cumpărare de acțiuni. Răspunderea vânzătorului pentru evicțiune. Acțiune în regres Reclamanta APAPS în calitate de acționar majoritar al societății privatizate trebuia să cunoască situația financiară reală a acesteia întrucât, în calitate de vânzător, răspunde pentru evicțiune, conform art.1337 C.civ ., astfel că societatea cumpărătoare a acțiunilor a chemat în judecată pe vânzătore , în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior privatizării, iar reclamanta vănzătoare a formulat acțiunea în regres împotriva societății privatizate, susținând că despăgubirile la care a fost obligată sunt din culpa acesteia.

Dar,având în vedere că acțiunea în regres s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare, pe informațiile primite de la societatea privatizată, pe propria răspundere a managerului acestuia, fără o verificare a situației prezentată de acesta, este exclusă culpa societății implicată în privatizare, nefiind întrunite dispozițiile art.998-999 C.civ . (Secția comercială, decizia nr.3896 din 23 iunie 2005) Reclamanta APAPS București (în prezent AVAS ) a chemat în judecată pe pârâta SC AGFD Țăndărei SA pentru a fi obligată la plata de daune, susținând că a deținut un număr de acțiuni la societatea pârâtă privatizată, procedura fiind realizată de fostul F.P.S iar pachetul de 55% din acțiuni a fost vândut la SC S. I. C. SRL București.

Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe reclamanta APAPS , obligată la plata sumei către cumpărătorul acțiunilor, cu motivarea că acesta nu a cunoscut datoriile reale ale societății, nefiind menționate în dosarul de prezentare al societății. Susținând că daunele au fost din culpa societății privatizate care nu a informat corect FPS asupra datoriilor și ipotecii constituite pe o o suprafață de 29.918 mp , reclamanta APAPS a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, conform art.998 – 999 C.civ ., precum și în conformitate cu O.U.G . nr.88/1997 și H.G . nr.55/1998.

După un prim ciclu procesual, prin sentința comercială nr.462 F din 30 iunie 2003, Tribunalul Ialomița a admis excepția invocată de pârâtă și a respins cererea pentru lipsa calității procesuale pasive a AGDF SRL Țăndărei, cu motivarea că dosarul de prezentare s-a întocmit în baza informațiilor date de managerul H. Ghe ., asumate de acesta pe propria sa răspundere. Împotriva acestei hotărâri , reclamanta APAPS București a declarat recurs iar prin decizia nr.1550 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Ialomița pentru a se analiza răspunderea persoanei juridice deoarece, conducătorul societății comerciale nu a dat o declarație în calitate de persoană fizică, fiind greșit reținută lipsa calității procesuale pasive a societății comerciale pârâte.

Soluționând cauza în fond, după casare, Tribunalul Ialomița a pronunțat sentința comercială nr.240 F din 8 martie 2004, prin care a respins ca nefondată acțiunea APAPS București. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că nu s-a dovedit culpa pârâtei în săvârșirea faptei care să-i atragă răspunderea conform art.998-999 C. civ ., iar pe de altă parte, reclamanta, în calitate de vânzător al acțiunilor și-a însușit declarația conducerii societății, fără să verifice situația prezentată de aceasta. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr.394 din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială prin care s-a respins ca nefondat apelul APAPS , cu motivarea că reclamanta răspunde pentru evicțiune, conform contractului și art.1337 C.civ ., neputând susține că nu a cunoscut activitatea societății pârâte atâta timp cât era acționar majoritar al acesteia.

Reclamanta a declarat recurs, în temeiul art.304 pct.9 C. proc . civ ., susținând că instanța de apel a făcut o greșită intepretare a dispozițiilor legale în materia privatizării întrucât garanția contra evicțiunii se referă, în speță, doar la dreptul de proprietate asupra acțiunilor, neputând fi extinsă asupra altor date sau informații; că în mod eronat s-a reținut că nu s-a făcut dovada relei credințe a pârâtei în furnizarea datelor legate de societatea privatizată și în mod greșit a fost disculpată societatea privatizată de modul în care a fost întocmit dosarul de prezentare deoarece, în conformitate cu declarația de declinare a responsabilității, AVAS nu și-a asumat răspunderea pentru verificările și informațiile cuprinse în declarația pe propria răspundere a directorului general al societății privatizate.

Recursul reclamantei este nefondat . Din actele dosarului rezultă că reclamanta AVAS București a deținut un pachet de 55% din acțiunile SC AGFD Țăndărei SA, societate supusă privatizării, în conformitate cu prevederile O.U.G . nr.88/1997 și H.G . nr.55/1998 aplicabile la data încheierii contractului de privatizare din 23 noiembrie 1998. Pachetul de acțiuni aparținând fostului FPS (ulterior APAPS iar în prezent AVAS ) a fost vândut la SC S.I.C . SRL București în baza contractului dar ulterior privatizării și societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe vânzătorul acțiunilor pentru daune, reprezentând datorii către terți și contravaloarea unei suprafețe de teren ipotecate pentru garantarea unui credit, ambele sume actualizate cu rata inflației.

Prin sentința Curții de Arbitraj București nr.287 din 26 octombrie 2000, a fost admisă acțiunea SC S.I.C . SRL București iar pârâta F. P. P. (în prezent AVAS București) a fost obligată să achite daune interese și cheltuieli de arbitrare. Reclamanta AVAS București, susținând că despăgubirile la care a fost obligată s-au produs din culpa societății privatizate SC AGFD Țăndărei SA, a formulat acțiunea în regres ce formează obiectul litigiului de față.

Instanțele au reținut că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate, printr-un prim considerent, curtea de apel a arătat că reclamanta-recurentă deținea 55% din acțiunile societății privatizate și trebuia să cunoască situația financiară reală a societății privatizate, iar în calitate de vânzător răspunde pentru evicțiune conform art.1337 C. civ . Prima critică formulată de reclamantă se referă la faptul că vânzătoarea nu trebuia să răspundă pentru daune, singura răspundere ce revenea societății implicate în privatizare fiind garanția pentru liniștita posesie a bunurilor înstrăinate, în speță, a pachetului de acțiuni, cumpărătorul nefiind tulburat în vreun mod sub acest aspect.

În realitate, acțiunea în regres a reclamantei s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare, datele și informațiile despre societatea pârâtă fiind cuprinse în dosarul de prezentare, în baza documentației primite de fostul FPS de la societatea privatizată, pe propria răspundere a managerului acesteia, ceea ce exclude culpa societății implicate în privatizare. Critica recurentei nu poate fi primită deoarece privatizarea s-a făcut în baza H.G . nr.55/1998 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, iar în conformitate cu art.41 din acest act normativ, vânzătorul avea obligația de a elabora dosarul de prezentare pus la dispoziția ofertanților.

Obligația vânzătorului se coroborează cu obligațiile generale ale vânzătorului, așa cum sunt prevăzute în art.970 și 1312 C. civ . așa încât, vânzătorul FPS avea îndatorirea de a oferi cumpărătorului toate informațiile de care avea nevoie pentru a încheia contractul în cunoștință de cauză. Ca atare, garanția de evicțiune nu se referă numai la pachetul de acțiuni înstrăinat, așa cum susține recurenta, ci și la eventualele daune pe care le-ar încerca cumpărătorul prin încălcarea clauzelor convenite.

De altfel, prin contractul din1998 s-au stipulat expres două garanții în favoarea cumpărătorului și anume cea cuprinsă la pct.7.4.1 alineatul ultim, potrivit căreia vânzătorul declară și garantează că nu există dispute, litigii, obligații de plată, în afara celor prevăzute în anexa 5 și 6, precum și garanția din clauza 7.7 conform căreia vânzătorul garantează că patrimoniul societății este liber de sarcini, cu excepția celor de la anexa 6. Reclamanta recurentă a mai susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că n-ar putea fi angajată răspunderea societății privatizate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada relei credințe.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a mai arătat că societatea privatizată a încălcat prvederile art.14(9) din O.U.G . nr.88/1997 potrivit căruia instituția publică și societatea privatizată trebuie să asigure accesul la datele și informațiile legate de situația patrimonială a societății, dar acest text nu face decât să confirme soluția instanțelor, consacrând răspunderea reclamantei alături de cea a societății pârâte. Din acest punct de vedere, instanța de apel a reținut corect că datele greșite furnizate de fostul manager al societății, H.G . mandatarul reclamantei și toate operațiunile juridice făcute de mandatar sunt pe seama și pe socoteala mandantului. Recurenta AVAS București a mai susținut că, în conformitate cu disp.art.7.7.2 din contractul de privatizare, reclamanta nu și-a asumat nici o responsabilitate față de informațiile conținute în declarația dată pe propria răspundere.

Din examinarea copiei contractului de privatizare depus la dosarul de fond a rezultat că nu există nici un text cu numerotarea 7.7.2, fiind de presupus că recurenta se referea la pct.7.2 din contract în care s-a stipulat „conform declarației conducerii societății (anexa 1)”, text care nu este de natură să susțină motivul invocat de recurentă. În consecință, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat .