ÎCCJ, decizie (scj.ro #83520)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83520) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de privatizare.
Contract de vânzare-cumpărare de acțiuni. Răspunderea vânzătorului
pentru evicțiune. Acțiune în regres
Reclamanta
APAPS
în calitate de
acționar majoritar al societății privatizate trebuia să
cunoască situația financiară reală a acesteia întrucât, în
calitate de vânzător, răspunde pentru evicțiune, conform art.1337
C.civ
., astfel că societatea cumpărătoare a acțiunilor a
chemat în judecată pe
vânzătore
, în baza
contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior privatizării, iar reclamanta
vănzătoare
a formulat acțiunea în regres împotriva
societății privatizate, susținând că despăgubirile la care a fost obligată sunt
din culpa acesteia.
Dar,având
în vedere că
acțiunea în regres s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare,
pe informațiile primite de la societatea privatizată, pe propria
răspundere a managerului acestuia, fără o verificare a situației prezentată de
acesta, este exclusă culpa societății implicată
în privatizare,
nefiind
întrunite
dispozițiile art.998-999
C.civ
.
(Secția comercială, decizia nr.3896 din 23 iunie 2005)
Reclamanta
APAPS
București (în prezent
AVAS
) a chemat în judecată pe pârâta SC
AGFD
Țăndărei SA pentru a fi obligată la plata de daune, susținând că a deținut un
număr de acțiuni la societatea pârâtă privatizată, procedura fiind realizată de
fostul
F.P.S
iar pachetul de 55% din acțiuni a fost
vândut la SC S. I. C.
SRL
București. Ulterior
încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, societatea
cumpărătoare a chemat în judecată pe reclamanta
APAPS
,
obligată la plata sumei către cumpărătorul acțiunilor, cu motivarea că acesta
nu a cunoscut datoriile reale ale societății,
nefiind
menționate în dosarul de prezentare al societății.
Susținând că daunele au fost din culpa societății privatizate care
nu a informat corect
FPS
asupra datoriilor și
ipotecii constituite pe o
o
suprafață de 29.918
mp
, reclamanta
APAPS
a solicitat
obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, conform art.998 – 999
C.civ
., precum și în conformitate cu
O.U.G
.
nr.88/1997 și
H.G
. nr.55/1998.
După un prim ciclu procesual, prin sentința comercială nr.462 F din
30 iunie 2003, Tribunalul Ialomița a admis excepția invocată de pârâtă și a
respins cererea pentru lipsa calității procesuale pasive a
AGDF
SRL
Țăndărei, cu motivarea că dosarul de prezentare
s-a întocmit în baza informațiilor date de managerul H.
Ghe
.,
asumate de acesta pe propria sa răspundere.
Împotriva acestei hotărâri , reclamanta
APAPS
București a declarat recurs iar prin decizia nr.1550 din 20 octombrie 2003,
Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială a admis recursul, a casat
sentința
recurată
și a trimis cauza spre
rejudecare
Tribunalului Ialomița pentru a se analiza
răspunderea persoanei juridice deoarece, conducătorul societății comerciale nu
a dat o declarație în calitate de persoană fizică, fiind greșit reținută lipsa
calității procesuale pasive a societății comerciale pârâte.
Soluționând cauza în fond, după casare, Tribunalul Ialomița a
pronunțat sentința comercială nr.240 F din 8 martie 2004, prin care a respins
ca
nefondată
acțiunea
APAPS
București.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că nu s-a
dovedit culpa pârâtei în săvârșirea faptei care să-i atragă răspunderea conform
art.998-999 C.
civ
., iar pe de altă parte,
reclamanta, în calitate de vânzător al acțiunilor și-a însușit declarația
conducerii societății, fără să verifice situația prezentată de aceasta.
Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr.394
din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială prin
care s-a respins ca
nefondat
apelul
APAPS
, cu motivarea că reclamanta răspunde pentru
evicțiune, conform contractului și art.1337
C.civ
.,
neputând
susține că nu a cunoscut activitatea societății
pârâte atâta timp cât era acționar majoritar al acesteia.
Reclamanta a declarat recurs, în temeiul art.304 pct.9 C.
proc
.
civ
., susținând că instanța
de apel a făcut o greșită
intepretare
a dispozițiilor
legale în materia privatizării întrucât garanția contra evicțiunii se referă,
în speță, doar la dreptul de proprietate asupra acțiunilor,
neputând
fi extinsă asupra altor date sau informații; că în mod eronat s-a reținut că nu
s-a făcut dovada relei credințe a pârâtei în furnizarea datelor legate de
societatea privatizată și în mod greșit a fost disculpată societatea
privatizată de modul în care a fost întocmit dosarul de prezentare deoarece, în
conformitate cu declarația de declinare a responsabilității,
AVAS
nu și-a asumat răspunderea pentru verificările și
informațiile cuprinse în declarația pe propria răspundere a directorului
general al societății privatizate.
Recursul reclamantei este
nefondat
.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta
AVAS
București a deținut un pachet de 55% din acțiunile SC
AGFD
Țăndărei SA, societate supusă privatizării, în conformitate cu prevederile
O.U.G
. nr.88/1997 și
H.G
.
nr.55/1998 aplicabile la data încheierii contractului de privatizare
din 23 noiembrie 1998.
Pachetul de acțiuni aparținând fostului
FPS
(ulterior
APAPS
iar în prezent
AVAS
)
a fost vândut la SC
S.I.C
.
SRL
București în baza contractului dar ulterior privatizării și societatea
cumpărătoare a chemat în judecată pe vânzătorul acțiunilor pentru daune,
reprezentând datorii către terți și contravaloarea unei suprafețe de
teren ipotecate pentru garantarea unui credit, ambele sume actualizate cu
rata inflației.
Prin sentința Curții de Arbitraj București nr.287 din 26
octombrie 2000, a fost admisă acțiunea SC
S.I.C
.
SRL
București iar pârâta F. P. P. (în prezent
AVAS
București) a fost obligată să achite daune interese și
cheltuieli de arbitrare.
Reclamanta
AVAS
București,
susținând că despăgubirile la care a fost obligată s-au produs din culpa
societății privatizate SC
AGFD
Țăndărei SA, a
formulat acțiunea în regres ce formează obiectul litigiului de față.
Instanțele au reținut că pretențiile reclamantei nu sunt
întemeiate, printr-un prim considerent, curtea de apel a arătat că
reclamanta-recurentă deținea 55% din acțiunile societății privatizate și trebuia
să cunoască situația financiară reală a societății privatizate, iar în calitate
de vânzător răspunde pentru evicțiune conform art.1337 C.
civ
.
Prima critică formulată de reclamantă se referă la faptul că
vânzătoarea nu trebuia să răspundă pentru daune, singura răspundere ce revenea
societății implicate în privatizare fiind garanția pentru liniștita posesie a
bunurilor înstrăinate, în speță, a pachetului de acțiuni, cumpărătorul
nefiind
tulburat în vreun mod sub acest aspect.
În realitate, acțiunea în regres a reclamantei s-a întemeiat pe
clauzele contractului de privatizare, datele și informațiile despre societatea
pârâtă fiind cuprinse în dosarul de prezentare, în baza documentației primite
de fostul
FPS
de la societatea privatizată, pe
propria răspundere a managerului acesteia, ceea ce exclude culpa
societății implicate în privatizare.
Critica recurentei nu poate fi primită deoarece privatizarea s-a
făcut în baza
H.G
. nr.55/1998 pentru aprobarea
Normelor Metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea
de active, iar în conformitate cu art.41 din acest act normativ, vânzătorul
avea obligația de a elabora dosarul de prezentare pus la dispoziția
ofertanților.
Obligația vânzătorului se coroborează cu obligațiile generale ale
vânzătorului, așa cum sunt prevăzute în art.970 și 1312 C.
civ
.
așa încât, vânzătorul
FPS
avea îndatorirea de a oferi
cumpărătorului toate informațiile de care avea nevoie pentru a încheia
contractul în cunoștință de cauză.
Ca atare, garanția de evicțiune nu se referă numai la pachetul de
acțiuni înstrăinat, așa cum susține recurenta, ci și la eventualele daune pe
care le-ar încerca cumpărătorul prin încălcarea clauzelor convenite.
De altfel, prin contractul din1998 s-au stipulat expres două
garanții în favoarea cumpărătorului și anume cea cuprinsă la pct.7.4.1
alineatul ultim, potrivit căreia vânzătorul declară și garantează că nu există
dispute, litigii, obligații de plată, în afara celor prevăzute în anexa 5 și 6,
precum și garanția din clauza 7.7 conform căreia vânzătorul garantează că
patrimoniul societății este liber de sarcini, cu excepția celor de la anexa 6.
Reclamanta recurentă a mai susținut că instanța de apel a reținut
în mod greșit faptul că n-ar putea fi angajată răspunderea societății
privatizate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada relei credințe.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a mai arătat că
societatea privatizată a încălcat
prvederile
art.14(9) din
O.U.G
. nr.88/1997 potrivit căruia
instituția publică și societatea privatizată trebuie să asigure accesul la
datele și informațiile legate de situația patrimonială a societății, dar acest
text nu face decât să confirme soluția instanțelor, consacrând răspunderea
reclamantei alături de cea a societății pârâte.
Din acest punct de vedere, instanța de apel a reținut corect că
datele greșite furnizate de fostul manager al societății,
H.G
.
mandatarul reclamantei și toate operațiunile juridice făcute de mandatar sunt
pe seama și pe socoteala mandantului.
Recurenta
AVAS
București a mai susținut
că, în conformitate cu disp.art.7.7.2 din contractul de privatizare, reclamanta
nu și-a asumat nici o responsabilitate față de informațiile conținute în
declarația dată pe propria răspundere.
Din examinarea copiei contractului de privatizare depus la dosarul
de fond a rezultat că nu există nici un text cu numerotarea 7.7.2, fiind
de presupus că recurenta se referea la pct.7.2 din contract în care s-a
stipulat „conform declarației conducerii societății (anexa 1)”, text care nu
este de natură să susțină motivul invocat de recurentă.
În consecință, recursul reclamantei a fost respins ca
nefondat
.