ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3896/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2001, reclamanta A.P.A.P.S. București (în prezent A.V.A.S.) a chemat în judecată pe pârâta SC A.G.F.D. SRL Țăndărei, pentru a fi obligată la plata sumei de 3.940.501.107 lei cu titlu de daune. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că a deținut un număr de acțiuni la societatea pârâtă care a fost privatizată, procedura fiind realizată de fostul F.P.S., iar pachetul de 55 % din acțiuni a fost vândut SC S.I.C. SRL București. Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe reclamanta A.P.A.P.S., fiind obligată la plata sumei de 3.940.501.107 lei către cumpărătorul acțiunilor, cu motivarea că acesta nu a cunoscut datoriile reale ale societății, acestea nefiind menționate în dosarul de prezentare al societății.

Susținând că daunele au fost achitate din culpa societății privatizate care nu a informat corect F.P.S. - ul asupra datoriilor și ipotecii constituite pe o suprafață de 29.918 mp, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, conform art. 998 – 999 C. civ., precum și în conformitate cu O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 55/1998. După un prim ciclu procesual, prin sentința comercială nr. 462/ F din 30 iunie 2003, Tribunalul Ialomița a admis excepția invocată de pârâtă și a respins cererea reclamantei pentru lipsa calității procesuale pasive a SC A.G.D.F. SRL Țăndărei, cu motivarea că întregul dosar de prezentare s-a întocmit de reclamantă în baza informațiilor date de managerul H.G., asumate de acesta pe propria sa răspundere.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A.P.A.P.S. București, iar prin decizia nr. 1550 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Ialomița, pentru a se analiza eventuala răspundere a persoanei juridice deoarece, conducătorul societății comerciale nu a dat o declarație în calitate de persoană fizică, fiind greșit reținută lipsa calității procesuale pasive a societății comerciale pârâtă. Soluționând cauza în fond, după casare, Tribunalul Ialomița a pronunțat sentința comercială nr. 240/ F din 8 martie 2004, prin care a respins ca nefondată acțiunea A.P.A.P.S.

București, aceasta fiind obligată să achite pârâtei suma de 40.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că nu s-a dovedit culpa pârâtei în săvârșirea faptei care să-i atragă răspunderea, conform art. 998-999 C. civ., iar pe de altă parte, reclamanta, în calitate de vânzător al acțiunilor și-a însușit declarația conducerii societății, fără să verifice situația prezentată de aceasta. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă, în baza deciziei nr. 394 din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care s-a respins ca nefondat apelul A.P.A.P.S. cu motivarea că reclamanta răspunde pentru evicțiune, conform contractului și art. 1337 C. civ., neputând susține că nu a cunoscut activitatea societății pârâte atâta timp cât era acționar majoritar al acesteia.

Cu actul înregistrat la 20 octombrie 2004, reclamanta a formulat motive de recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele: - instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale în materia privatizării și a postprivatizării, deoarece garanția contra evicțiunii se referă în speță doar la dreptul de proprietate asupra acțiunilor, neputând fi extinsă asupra altor date sau informații; - curtea a reținut în mod eronat faptul că nu s-ar fi făcut dovada relei credințe a pârâtei în furnizarea datelor legate de societatea privatizată; - în mod greșit a fost disculpată societatea privatizată de modul în care a fost întocmit dosarul de prezentare deoarece, în conformitate cu declarația de declinare a responsabilității, A.V.A.S.

nu și-a asumat vreo răspundere pentru verificările și informațiile cuprinse în declarația pe propria răspundere a directorului general al societății privatizate. Recursul reclamantei este nefondat. Din actele dosarului rezultă că reclamanta A.V.A.S. București (succesoarea A.P.A.P.S.) a deținut un pachet de 55 % din acțiunile SC A.G.F.D. SA, societate supusă privatizării în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 55/1998 aplicabile la data încheierii contractului de privatizare din 23 noiembrie 1998. Pachetul de acțiuni aparținând fostului F.P.S. (ulterior A.P.A.P.S. iar în prezent A.V.A.S.) a fost vândut SC S.I.C.

SRL București în baza contractului amintit dar ulterior privatizării, societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe vânzătorul acțiunilor pentru daune în sumă de 1.700.016.156 lei, reprezentând datorii către terți, plus 485.868.320 lei reprezentând contravaloarea unei suprafețe de teren ipotecate pentru garantarea unui credit, ambele sume actualizate cu rata inflației. Prin sentința Curții de Arbitraj București nr. 287 din 26 octombrie 2000 a fost admisă acțiunea SC S.I.C. SRL București, iar pârâta F.P.P. (în prezent A.V.A.S. București) a fost obligată să achite-daune interese în sumă de 3.876.535.750 lei și 57.165.357 lei cheltuieli de arbitrare. Susținând că despăgubirile la care a fost obligată s-au produs din culpa societății privatizate SC A.G.F.D.

SA, reclamanta A.V.A.S. București a formulat acțiunea în regres ce formează obiectul litigiului de față. Instanțele au reținut că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate, printr-un prim considerent curtea de apel arătând că reclamanta-recurentă deținea 55 % din acțiunile societății privatizate și în consecință trebuia să cunoască situația financiară reală a societății privatizate, iar în calitate de vânzător răspunde pentru evicțiune conform art. 1337 C. civ. Prima critică formulată de reclamantă se referă la faptul că vânzătoarea nu trebuia să răspundă pentru daune, singura răspundere ce revenea societății implicate în privatizare fiind garanția pentru liniștita posesie a bunurilor înstrăinate, respectiv a pachetului de acțiuni, cumpărătorul nefiind tulburat în vreun mod sub acest aspect.

În realitate acțiunea în regres formulată de reclamantă s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare, aceasta susținând că datele și informațiile despre societatea pârâtă au fost cuprinse în dosarul de prezentare, în baza documentației primite de fostul F.P.S. de la societatea privatizată, pe propria răspundere a managerului acesteia, ceea ce exclude culpa societății implicate în privatizare. Critica recurentei nu poate fi primită deoarece, așa cum s-a arătat, privatizarea s-a făcut în baza H.G. nr. 55/1998, pentru aprobarea Normelor Metodologice, privind privatizarea societăților comerciale și vânzare de active, iar în conformitate cu art. 41 din acest act normativ vânzătorul avea obligația de a elabora dosarul de prezentare pus la dispoziția ofertanților.

Obligația vânzătorului așa cum rezultă din textul citat se coroborează cu obligațiile generale ale vânzătorului așa cum sunt prevăzute în art. 970 și 1312 C. civ., așa încât, vânzătorul F.P.S. avea îndatorirea de a oferi cumpărătorului toate informațiile de care avea nevoie pentru a încheia contractul în cunoștință de cauză. Ca atare, garanția de evicțiune nu se referă numai la pachetul de acțiuni înstrăinat, așa cum susține recurenta, ci și la eventualele daune pe care le-ar încerca cumpărătorul prin încălcarea clauzelor convenite.

De altfel, prin contract s-au stipulat expres două garanții în favoarea cumpărătorului și anume cea cuprinsă la pct. 7.4.1 alineatul ultim, potrivit căreia vânzătorul declară și garantează că nu există dispute, litigii, obligații de plată, în afara celor prevăzute în anexa 5 și 6, precum și garanția din clauza 7.7, conform căreia vânzătorul garantează că patrimoniul societății este liber de sarcini, cu excepția celor de la anexa 6. Reclamanta recurentă a mai susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că n-ar putea fi angajată răspunderea societății privatizate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada relei sale credințe. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a mai arătat că societatea privatizată a încălcat prevederile art. 14 alin. (9) din O.U.G.

nr. 88/1997, potrivit căruia instituția publică și societatea privatizată trebuie să asigure accesul la datele și informațiile legate de situația patrimonială a societății, dar acest text nu face decât să confirme soluția instanțelor, consacrând răspunderea reclamantei alături de cea a societății pârâte. Din acest punct de vedere, instanța de apel a reținut corect că datele greșite furnizate de fostul manager al societății, H.G., era mandatarul reclamantei și toate operațiunile juridice făcute de mandatar sunt pe seama și pe socoteala mandantului. În fine, recurenta A.V.A.S. București a mai susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 7.7.2 din contractul de privatizare, reclamanta nu și-a asumat nici o responsabilitate față de informațiile conținute în declarația dată pe propria răspundere.

Din examinarea copiei contractului de privatizare depus la dosarul de fond, rezultă că nu există nici un text cu numerotarea 7.7.2, fiind de presupus că recurenta se referă la pct. 7.2 din contract în care s-a stipulat „conform declarației conducerii societății (anexa 1)”, text care nu este de natură să susțină motivul invocat de recurentă. Pentru toate aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 394 din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 23 iunie 2005.