ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3896/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12

martie 2001, reclamanta A.P.A.P.S. București (în prezent A.V.A.S.) a chemat în

judecată pe pârâta SC A.G.F.D. SRL Țăndărei, pentru a fi obligată la plata

sumei de 3.940.501.107 lei cu titlu de daune.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că a deținut un număr de acțiuni la societatea pârâtă care a fost

privatizată, procedura fiind realizată de fostul F.P.S., iar pachetul de 55 %

din acțiuni a fost vândut SC S.I.C. SRL București. Ulterior încheierii

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni societatea cumpărătoare a chemat

în judecată pe reclamanta A.P.A.P.S., fiind obligată la plata sumei de

3.940.501.107 lei către cumpărătorul acțiunilor, cu motivarea că acesta nu a

cunoscut datoriile reale ale societății, acestea nefiind menționate în dosarul

de prezentare al societății.

Susținând că daunele au fost

achitate din culpa societății privatizate care nu a informat corect F.P.S. - ul

asupra datoriilor și ipotecii constituite pe o suprafață de 29.918 mp,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, conform art. 998

– 999 C. civ., precum și în conformitate cu O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 55/1998.

După un prim ciclu procesual, prin

sentința comercială nr. 462/ F din 30 iunie 2003, Tribunalul Ialomița a admis

excepția invocată de pârâtă și a respins cererea reclamantei pentru lipsa

calității procesuale pasive a SC A.G.D.F. SRL Țăndărei, cu motivarea că

întregul dosar de prezentare s-a întocmit de reclamantă în baza informațiilor

date de managerul H.G., asumate de acesta pe propria sa răspundere.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamanta A.P.A.P.S. București, iar prin decizia nr. 1550 din

20 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Ialomița, pentru a se analiza eventuala răspundere a persoanei

juridice deoarece, conducătorul societății comerciale nu a dat o declarație în

calitate de persoană fizică, fiind greșit reținută lipsa calității procesuale

pasive a societății comerciale pârâtă.

Soluționând cauza în fond, după

casare, Tribunalul Ialomița a pronunțat sentința comercială nr. 240/ F din 8

martie 2004, prin care a respins ca nefondată acțiunea A.P.A.P.S. București,

aceasta fiind obligată să achite pârâtei suma de 40.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că nu s-a dovedit culpa pârâtei în săvârșirea faptei care

să-i atragă răspunderea, conform art. 998-999 C. civ., iar pe de altă parte,

reclamanta, în calitate de vânzător al acțiunilor și-a însușit declarația

conducerii societății, fără să verifice situația prezentată de aceasta.

Hotărârea tribunalului a rămas

definitivă, în baza deciziei nr. 394 din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin care s-a respins ca nefondat apelul A.P.A.P.S.

cu motivarea că reclamanta răspunde pentru evicțiune, conform contractului și art.

1337 C. civ., neputând susține că nu a cunoscut activitatea societății pârâte

atâta timp cât era acționar majoritar al acesteia.

Cu actul înregistrat la 20 octombrie

2004, reclamanta a formulat motive de recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând în esență următoarele:

- instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a dispozițiilor legale în materia privatizării și a

postprivatizării, deoarece garanția contra evicțiunii se referă în speță doar

la dreptul de proprietate asupra acțiunilor, neputând fi extinsă asupra altor

date sau informații;

- curtea a reținut în mod eronat

faptul că nu s-ar fi făcut dovada relei credințe a pârâtei în furnizarea

datelor legate de societatea privatizată;

- în mod greșit a fost disculpată

societatea privatizată de modul în care a fost întocmit dosarul de prezentare

deoarece, în conformitate cu declarația de declinare a responsabilității, A.V.A.S.

nu și-a asumat vreo răspundere pentru verificările și informațiile cuprinse în

declarația pe propria răspundere a directorului general al societății

privatizate.

Recursul reclamantei este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că

reclamanta A.V.A.S. București (succesoarea A.P.A.P.S.) a deținut un pachet de

55 % din acțiunile SC A.G.F.D. SA, societate supusă privatizării în

conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 88/1997 și H.G. nr. 55/1998 aplicabile

la data încheierii contractului de privatizare din 23 noiembrie 1998.

Pachetul de acțiuni aparținând

fostului F.P.S. (ulterior A.P.A.P.S. iar în prezent A.V.A.S.) a fost vândut SC

S.I.C. SRL București în baza contractului amintit dar ulterior privatizării,

societatea cumpărătoare a chemat în judecată pe vânzătorul acțiunilor pentru

daune în sumă de 1.700.016.156 lei, reprezentând datorii către terți, plus

485.868.320 lei reprezentând contravaloarea unei suprafețe de teren ipotecate

pentru garantarea unui credit, ambele sume actualizate cu rata inflației.

Prin sentința Curții de Arbitraj

București nr. 287 din 26 octombrie 2000 a fost admisă acțiunea SC S.I.C. SRL

București, iar pârâta F.P.P. (în prezent A.V.A.S. București) a fost obligată să

achite-daune interese în sumă de 3.876.535.750 lei și 57.165.357 lei cheltuieli

de arbitrare.

Susținând că despăgubirile la care a

fost obligată s-au produs din culpa societății privatizate SC A.G.F.D. SA,

reclamanta A.V.A.S. București a formulat acțiunea în regres ce formează

obiectul litigiului de față.

Instanțele au reținut că pretențiile

reclamantei nu sunt întemeiate, printr-un prim considerent curtea de apel

arătând că reclamanta-recurentă deținea 55 % din acțiunile societății privatizate

și în consecință trebuia să cunoască situația financiară reală a societății

privatizate, iar în calitate de vânzător răspunde pentru evicțiune conform art.

1337 C. civ.

Prima critică formulată de

reclamantă se referă la faptul că vânzătoarea nu trebuia să răspundă pentru

daune, singura răspundere ce revenea societății implicate în privatizare fiind

garanția pentru liniștita posesie a bunurilor înstrăinate, respectiv a

pachetului de acțiuni, cumpărătorul nefiind tulburat în vreun mod sub acest

aspect.

În realitate acțiunea în regres

formulată de reclamantă s-a întemeiat pe clauzele contractului de privatizare,

aceasta susținând că datele și informațiile despre societatea pârâtă au fost

cuprinse în dosarul de prezentare, în baza documentației primite de fostul F.P.S.

de la societatea privatizată, pe propria răspundere a managerului acesteia,

ceea ce exclude culpa societății implicate în privatizare.

Critica recurentei nu poate fi

primită deoarece, așa cum s-a arătat, privatizarea s-a făcut în baza H.G. nr. 55/1998,

pentru aprobarea Normelor Metodologice, privind privatizarea societăților

comerciale și vânzare de active, iar în conformitate cu art. 41 din acest act

normativ vânzătorul avea obligația de a elabora dosarul de prezentare pus la

dispoziția ofertanților.

Obligația vânzătorului așa cum

rezultă din textul citat se coroborează cu obligațiile generale ale

vânzătorului așa cum sunt prevăzute în art. 970 și 1312 C. civ., așa încât,

vânzătorul F.P.S. avea îndatorirea de a oferi cumpărătorului toate informațiile

de care avea nevoie pentru a încheia contractul în cunoștință de cauză.

Ca atare, garanția de evicțiune nu

se referă numai la pachetul de acțiuni înstrăinat, așa cum susține recurenta,

ci și la eventualele daune pe care le-ar încerca cumpărătorul prin încălcarea

clauzelor convenite.

De altfel, prin contract s-au

stipulat expres două garanții în favoarea cumpărătorului și anume cea cuprinsă

la pct. 7.4.1 alineatul ultim, potrivit căreia vânzătorul declară și garantează

că nu există dispute, litigii, obligații de plată, în afara celor prevăzute în

anexa 5 și 6, precum și garanția din clauza 7.7, conform căreia vânzătorul

garantează că patrimoniul societății este liber de sarcini, cu excepția celor

de la anexa 6.

Reclamanta recurentă a mai susținut

că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că n-ar putea fi angajată

răspunderea societății privatizate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada relei

sale credințe.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, reclamanta a mai arătat că societatea privatizată a încălcat prevederile

art. 14 alin. (9) din O.U.G. nr. 88/1997, potrivit căruia instituția publică și

societatea privatizată trebuie să asigure accesul la datele și informațiile

legate de situația patrimonială a societății, dar acest text nu face decât să confirme

soluția instanțelor, consacrând răspunderea reclamantei alături de cea a

societății pârâte.

Din acest punct de vedere, instanța

de apel a reținut corect că datele greșite furnizate de fostul manager al

societății, H.G., era mandatarul reclamantei și toate operațiunile juridice

făcute de mandatar sunt pe seama și pe socoteala mandantului.

În fine, recurenta A.V.A.S.

București a mai susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 7.7.2 din

contractul de privatizare, reclamanta nu și-a asumat nici o responsabilitate

față de informațiile conținute în declarația dată pe propria răspundere.

Din examinarea copiei contractului

de privatizare depus la dosarul de fond, rezultă că nu există nici un text cu

numerotarea 7.7.2, fiind de presupus că recurenta se referă la pct. 7.2 din

contract în care s-a stipulat „conform declarației conducerii societății (anexa

1)”, text care nu este de natură să susțină motivul invocat de recurentă.

Pentru toate aceste considerente,

recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 394 din 3 septembrie 2004

a Curții de Apel București, secția comercială.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2005.