ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31 mai 1999, și modificată la 14 iunie 1999 (dosar nr.3905/1999) reclamanta cumpărătoare S.C. V. S.R.L. a solicitat în principal reducerea prețului acțiunilor deținute de F.P.S. – în prezent A.P.A.P.S. București, la S.C.

C. S.A, care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.698 din 30 septembrie 1998, pe motiv că situația patrimoniului societății privatizate, nu este cea reală, adică cea prevăzută în dosarul de prezentare, întrucât bunurile din patrimoniul acesteia sunt ipotecate iar terenurile sunt revendicate de persoane fizice, iar în subsidiar, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare menționat, încheiat cu F.P.S., pentru dol, și obligarea acestuia, la restituirea sumelor reactualizate încasate, respectiv 303.610.000 lei achitată cu titlu de garanție de participare, 300.000.000 lei achitată la 29 martie 1999, reprezentând prima tranșă din preț, cu dobânzi de 35 % pe an corespunzătoare taxei scontului practicată de B.N.R., calculate până la restituirea integrală a sumelor, precum și la suportarea tuturor celorlalte cheltuieli efectuate în vederea executării obligațiilor asumate prin contract.

Prin sentința nr.3988 din 6 septembrie 1999 (dosar nr.3905/1999) Tribunalul București, secția comercială, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel București. Prin sentința nr.37 din 29 octombrie 1999 (dosar nr.3217/1999) Curtea de Apel București, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L., împotriva pârâtelor F.P.S. București și S.C. C. S.A., ca nefondată,cu motivarea că, la art. 5.5 din contract, părțile au prevăzut un pact comisoriu expres de desființare a contractului pentru situația, când cumpărătorul nu achita restul de preț, până la termenul stipulat.

Or, cum în cauză reclamanta nu a achitat suma datorată, nici la termenul stabilit prin cel de al doilea act adițional, respectiv, până la 29 martie 1999, s-a apreciat că, bine pârâtul F.P.S., a procedat, conform clauzei arătate la desființarea contractului începând cu 15 aprilie 1999. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr.4555 din 3 octombrie 2000 (dosar nr.300/2000) a admis recursul declarat de reclamanta S.C. V. S.R.L., împotriva sentinței nr.37 din 29 octombrie 1999, a Curții de Apel București, secția comercială, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, instanța supremă reținând în fundamentarea soluției, că față de actele de la dosar, care demonstrează, că situația patrimoniului S.C.

C. S.A., a fost diminuat, față de cel prevăzut în dosarul de prezentare, prin încheierea unor contracte de credit, a căror restituire a fost garantată prin constituirea unor ipoteci asupra unor active, se impune completarea probelor în legătură cu acest capăt de cerere principal vizând situația patrimoniului S.C. C. S.A. cu reducerea corespunzătoare a prețului acțiunilor, cum și în ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, privind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 1352 din C. civ. în cazul în care s-ar proba că, situația reală a patrimoniului S.C. C. S.A., a fost ascunsă prin mijloace viclene care să atragă incidente în cauză a dispozițiilor art. 960 și 961 din C. civ.

Prin sentința nr.11 din 13 februarie 2001 (dosar nr.4324/2000) Curtea de Apel București, secția V comercială a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Prin sentința nr.2355 din 21 februarie 2002, Tribunalul București secția comercială, (dosar nr.3423/2001, Vol.II) a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L., împotriva pârâtelor S.C. C. S.A. și A.P.A.P.S. București (fostă F.P.S.) și în consecință a anulat contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.698/1998, pentru vicierea consimțământului reclamantei prin dol. Prin aceeași sentință, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.

C. S.A., iar pârâta A.P.A.P.S., a fost obligată să plătească reclamantei garanția de participare la licitație, reactualizată la suma de 2.730.509.707 lei, avansul din preț reactualizat în sumă de 1.810.957.852 lei și cheltuieli reactualizate în sumă de 1.532.850.663 lei, la care s-a adăugat onorariul expertului în sumă de 88.913.000 lei, 85.388.184 lei taxă de timbru și 1.500.000 lei onorariu de avocat. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că pârâta A.P.A.P.S., a ascuns situația reală a patrimoniului S.C. C. S.A., care era grevat de ipoteci, iar în ceea ce privește termenul acesta făcea în mare parte obiectul unor acțiuni în revendicare formulate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora, astfel că într-o asemenea situație devin incidente în cauză dispozițiile art. 960 C. civ., mai ales în contextul în care F.P.S., prin reprezentanții săi în A.G.A.

a S.C. C. S.A. a votat hotărârea de ipotecare a patrimoniului societății. Ca urmare, prima instanță, a dispus anularea contractului nr.698/1998, pentru vicierea consimțământului cu consecința repunerii părților în situația anterioară întocmirii acestui act juridic. Curtea de Apel București, secția VI comercială, prin decizia nr.1159 din 19 septembrie 2002 (dosar nr.905/2002) a admis recursul declarat de pârâta A.P.A.P.S. București, a modificat sentința nr.2355 din 21 februarie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L. împotriva pârâtei A.P.A.P.S. București. A menținut dispozițiile sentinței atacate privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C.

C. S.A. A respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. Pentru a adopta această decizie, isntanța de recurs a reținut în esență că, deși înscrisurile exustente la dosar sunt de natură să contureze în mod corespunzător situația de fapt, totuși acestea nu pot constitui și probe concludente sub aspectul dovedirii intenției dolosive a pârâtei A.P.A.P.S., aceasta în afara faptului că actele dosarului, confirmă că în realitate, reclamanta nu a dispus de resurse financiare pentru plata integrală a prețului și în contextul în care pârâta a procedat din acest motiv la rezoluțiunea contractului în baza art.5.5 din contract, reclamanta a promovat acțiunea în cauză cu intenția de a renunța la cumpărarea acțiunilor, și de a-și recupera sumele avansate reactualizate.

Împotriva sentinței nr.2355 din 21 februarie 2002 a Tribunalului București, secția comercială și a deciziei nr.1159 din 19 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția VI comercială, a declarat recurs în anulare Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că hotărârile judecătorești criticate au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o greșită soluționare a cauzei pe fond, și totodată că acestea sunt vădit netemeinice.

În dezvoltarea motivelor din recursul în anulare, se susține, în esență că hotărârea instanței de recurs (decizia nr.1159/2002) prin care a fost respinsă pe fond acțiunea este criticabilă, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea indirectă a dispozițiilor art. 969 C. civ., care consacră principiul libertății actelor juridice civile, precum și cele ale art.5 din acelaș cod, care se interpretează în sensul că, dacă se respectă legea și regulile de conviețuire socială (morală) subiecții de drept civil sunt liberi să încheie convenții.

În contradicție cu acest principiu, se susține că pârâta A.P.A.P.S., a folosit la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni manopere dolosive întrucât la întocmirea acestui act, nu a invederat reclamantei situația economico – financiară a societății ale cărei acțiuni le-a vândut, care era total diferită de cea consemnată în dosarul de prezentare, deoarece între data întocmirii acestui act și cea a încheierii contractului, pârâta S.C. C. S.A., a încheiat mai multe contracte de credit chiar cu aprobarea reprezentanților F.P.S. în A.G.A. garantând restituirea numelor, prin constituirea unor garanții imobiliare, diminuând astfel patrimoniul societății privatizate cu implicații directe asupra valorii inițiale a acțiunilor, astfel cum aceasta a fost prevăzută în contract.

Totodată se mai susține, că o altă cauză, despre care reclamanta nu a fost deasemenea încunoștiințată, dar care a influențat în mod negativ valoarea acțiunilor, a constat în faptul că ulterior întocmirii dosarului de prezentare dar până la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acțiunii, astfel cum confirmă probele de la dosar, foștii proprietari ai terenului din zona respectivă sau moștenitorii acestora au formulat acțiuni în revendicare astfel, că aceste situații erau de natură să conducă în opoziție, cu cele reținute de instanța de recurs, la admiterea acțiunii în parte, cu consecința reducerii corespunzătoare a valorii acțiunilor, așa cum s-a solicitat prin capătul principal de cerere, sau la anularea contractului întrucât, prin modalitatea în care a procedat pârâta A.P.A.P.S., a fost viciată voința reclamantei, prin dol la încheierea contractului nr.698/1998, astfel, că respingerea și a capătului subsidiar din cerere privind anularea contractului se datorează unor aprecieri eronate a probelor de la dosar care atestă totodată și încălcarea principiului libertății actelor juridice.

În ceea ce privește sentința nr.2355 din 21 februarie 2002 a Tribunalului București, secția comercială se susține (deși prin aceasta s-a admis acțiune și pârâta A.P.A.P.S. București a fost obligată la plata sumelor prevăzute în dispozitiv) că și această hotărâre, ar fi greșită, parțial, deoarece probele de la dosar nu confirmă că reclamanta a efectuat în executarea contractului (anulat ulterior) cheltuieli pentru realizarea vreunei investiții în sumă de 41.133 dolari SUA, cum deasemenea se susține că în mod greșit prima instanță a obligat-o pe pârâta A.P.A.P.S.

să restituie reclamantei suma de 300.000.000 lei reactualizată, în loc s-o îndrume pe aceasta să recupereze suma de la R.C., pe care pârâta l-a considerat creditor aparent, și ca urmare i-a virat suma în discuție în contul său personal la 16 iunie 1999. În consecință se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și pe fond admiterea acțiunii în parte, în sensul anulării contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.698/1998, și obligării A.P.A.P.S. la restituirea sumei de 303.610.000 lei, plus dobânda aferentă în cunatum de 1.273.902.890 lei. Recursul în anulare este fondat în sensul celor ce urmează. Din examinarea actelor de la dosar rezultă că în baza contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.698/1998, pârâta F.P.S.

București a vândut reclamantei S.C. V. S.R.L. 325.517 acțiuni, pe care le deținea la S.C. C. S.A., cu prețul de 10.123.578.700 lei, din care a plătit, 303.610.000 lei garanția de participare la licitație, care urma a fi inclusă în preț, plus suma de 300.000.000 lei reprezentând prima rată din preț achitată la 29 martie 1999, conform actului adițional la contract. Potrivit probelor de la dosar, pârâtele S.C. C. S.A. și A.P.A.P.S. cunoșteau din documentele semnate, de acestea că întreg patrimoniul social al Societății privatizate (S.C. C. S.A.) este grevat de garanții – ipoteci bancare care au fost autentificate și înscrise la Judecătoria Pitești. Or, probele dosarului, nu confirmă că pârâtele, (deși erau obligate în temeiul art. 43 alin. 1 din H.G.

nr. 55/1998), ar fi adus la cunoștința reclamantei, faptul că la datele de 23 iulie, 28 iulie și 28 septembrie 1998 adică după prezentarea caietului de sarcini a încheiat aceste contracte, care evident, că erau de natură să conducă la o reducere substanțială a prețului acțiunilor, sau chiar la anularea contractului de vânzare cumpărare. Pe de altă parte, în perioada dintre adjudecarea licitației și încheierea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni, F.P.S. prin reprezentanții săi în A.G.A. a S.C. C. S.A., au aprobat efectuarea unui nou împrumut garantat cu o ipotecă de rangul II, asupra patrimoniului societății, situație, despre care de asemenea nu a fost încunoștiințată reclamanta.

Or, în acest context, bine se susține, în recursul în anulare și instanța fondului a reținut că, vânzătorul a omis (dol prin reticență) să comunice cumpărătorului o împrejurare esențială (dat fiind că aceste contracte aveau o influență directă asupra prețului acțiunilor supuse vânzării) și, deci că în aceste circumstanțe voința reclamantei a fost viciată prin dol, astfel că față de această situație, se impune anularea contractului nr.698/30 septembrie 1998, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, ceea ce presupune restituirea tuturor prestațiilor efectuate în temeiul unor astfel de contract (nul).

Având în vedere cele expuse mai sus, se constată că deși prin recursul în anulare, se recunoșate, că în speță se impune față de cele reținute, repunerea părților în situația anterioară, totuși se susține fără temei că această operațiune ar trebui limitată numai la restituirea de către pârâta A.P.A.P.S., a garanției de participare la licitație în sumă de 303.610.000 lei, la care ar trebui adăugată conform art. 1088 din C. civ., dobânzile rezultând astfel că suma reactualizată care urmează a fi plătită reclamantei s-ar cifra numai la 1.577.512.890 lei.

Or, aceste susțineri, care constituie implicit critici îndreptate împotriva sentinței instanței de fond (prin care s-a admis capătul subsidiar din cerere privind anularea contractului pentru viciu de consimțământ) nu pot fi primite, atâta timp cât probele dosarului, cu referire specială la expertiza contabilă, confirmă că reclamanta a plătit pentru achiziționarea unor utilaje suma de 41.000 dolari SUA plus comisionul de 133 dolari SUA, care nu au mai putut fi folosite în scopul pentru care au fost cumpărate respectiv pentru investiții, datorită rezoluțiunii unilaterale a contractului de către A.P.A.P.S. și ca atare, în mod justificat instanța fondului a considerat că reclamantei i se cuvine și această sumă care reactualizată se cifrează la suma de 1.532.850.663 lei.

De asemenea, nu poate fi reținută nici opinia din recursul în anulare, în sensul că pentru recuperarea sumei de 300.000.000 lei, reprezentând avans din preț reactualizată la 1.810.957.852 lei, reclamanta ar trebui să se îndrepte împotriva lui R.C., în contul căruia a fost virată această sumă de A.P.A.P.S., care l-a considerat creditor aparent, deoarece din actele dosarului, nu rezultă că acesta a fost parte în contractul anulat, și deci că reclamanta s-ar fi aflat în vreun raport juridic cu persoana menționată anterior.

În concluzie generală se reține, că în mod greșit instanța de recurs, a respins pe fond acțiunea, pe considerentul că în cauză convenția ar fi fost desființată de drept, potrivit art. 5.5 din contract, apreciind totodată că reclamanta s-ar afla în culpă întrucât, nu a întreprins anterior încheierii contractului propriile investigații pentru aflarea situației reale a patrimonoiului societății, întrucât o asemenea concluzie este în contradicție cu dispozițiile art. 970 C. civ., potrivit cărora convențiile trebuie executate cu bună credință.

Ca atare, bine instanța fondului, a considerat, spre deosebire de instanța de recurs, că în raport de probele administrate în cauză se impune admiterea acțiunii respectiv a capătului subsidiar de cerere, cu consecința anulării contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.698/1998, pentru vicierea consimțământului reclamantei prin dol, dispunând totodată și repunerea părților în situația anterioară, conform dispozitivului sentinței. Așa fiind, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa decizia nr.1159 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția VI comercială, și a se respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.P.A.P.S. București împotriva sentinței civile nr.2355 din 21 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială care va fi menținută.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și în consecință: Casează decizia nr.1159 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția VI comercială și respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.P.A.P.S. București împotriva sentinței civile nr.2355 din 21 februarie 2003 a Tribunalului București, secția comercială, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 februarie 2004.