ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 31 mai 1999, și modificată la 14 iunie 1999 (dosar

nr.3905/1999) reclamanta cumpărătoare S.C. V. S.R.L. a solicitat în principal

reducerea prețului acțiunilor deținute de F.P.S. – în prezent A.P.A.P.S.

București, la S.C. C. S.A, care au făcut obiectul contractului de vânzare

cumpărare nr.698 din 30 septembrie 1998, pe motiv că situația patrimoniului

societății privatizate, nu este cea reală, adică cea prevăzută în dosarul de

prezentare, întrucât bunurile din patrimoniul acesteia sunt ipotecate iar

terenurile sunt revendicate de persoane fizice, iar în subsidiar, constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare menționat, încheiat cu

F.P.S., pentru dol, și obligarea acestuia, la restituirea sumelor reactualizate

încasate, respectiv 303.610.000 lei achitată cu titlu de garanție de

participare, 300.000.000 lei achitată la 29 martie 1999, reprezentând prima

tranșă din preț, cu dobânzi de 35 % pe an corespunzătoare taxei scontului

practicată de B.N.R., calculate până la restituirea integrală a sumelor, precum

și la suportarea tuturor celorlalte cheltuieli efectuate în vederea executării

obligațiilor asumate prin contract.

Prin

sentința nr.3988 din 6 septembrie 1999 (dosar nr.3905/1999) Tribunalul

București, secția comercială, a declinat competența de soluționare a pricinii

în favoarea Curții de Apel București.

Prin

sentința nr.37 din 29 octombrie 1999 (dosar nr.3217/1999) Curtea de Apel

București, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C.

V. S.R.L., împotriva pârâtelor F.P.S. București și S.C. C. S.A., ca

nefondată,cu motivarea că, la art. 5.5 din contract, părțile au prevăzut un

pact comisoriu expres de desființare a contractului pentru situația, când

cumpărătorul nu achita restul de preț, până la termenul stipulat.

Or, cum

în cauză reclamanta nu a achitat suma datorată, nici la termenul stabilit prin

cel de al doilea act adițional, respectiv, până la 29 martie 1999, s-a apreciat

că, bine pârâtul F.P.S., a procedat, conform clauzei arătate la desființarea

contractului începând cu 15 aprilie 1999.

Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr.4555 din 3 octombrie

2000 (dosar nr.300/2000) a admis recursul declarat de reclamanta S.C. V.

S.R.L., împotriva sentinței nr.37 din 29 octombrie 1999, a Curții de Apel

București, secția  comercială, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, instanța supremă reținând în fundamentarea

soluției, că față de actele de la dosar, care demonstrează, că situația patrimoniului

S.C. C. S.A., a fost diminuat, față de cel prevăzut în dosarul de prezentare,

prin încheierea unor contracte de credit, a căror restituire a fost garantată

prin constituirea unor ipoteci asupra unor active, se impune completarea

probelor în legătură cu acest capăt de cerere principal vizând situația

patrimoniului S.C. C. S.A. cu reducerea corespunzătoare a prețului acțiunilor,

cum și în ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, privind constatarea

nulității contractului de vânzare cumpărare, cu consecința aplicării

dispozițiilor art. 1352 din C. civ. în cazul în care s-ar proba că, situația

reală a patrimoniului S.C. C. S.A., a fost ascunsă prin mijloace viclene care

să atragă incidente în cauză a dispozițiilor art. 960 și 961 din C. civ.

Prin sentința

nr.11 din 13 februarie 2001 (dosar nr.4324/2000) Curtea de Apel București,

secția V comercială a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția  comercială.

Prin

sentința nr.2355 din 21 februarie 2002, Tribunalul București secția comercială,

(dosar nr.3423/2001, Vol.II) a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. V.

S.R.L., împotriva pârâtelor S.C. C. S.A. și A.P.A.P.S. București (fostă F.P.S.)

și în consecință a anulat contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni

nr.698/1998, pentru vicierea consimțământului  reclamantei prin dol.

Prin

aceeași sentință, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei S.C. C. S.A., iar pârâta A.P.A.P.S., a fost obligată să plătească

reclamantei garanția de participare la licitație, reactualizată la suma de

2.730.509.707 lei, avansul din preț reactualizat în sumă de 1.810.957.852 lei

și cheltuieli reactualizate în sumă de 1.532.850.663 lei, la care s-a adăugat

onorariul expertului în sumă de 88.913.000 lei, 85.388.184 lei taxă de timbru

și 1.500.000 lei onorariu de avocat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că pârâta A.P.A.P.S.,  a ascuns

situația reală a patrimoniului S.C. C. S.A., care era grevat de ipoteci, iar în

ceea ce privește termenul acesta făcea în mare parte obiectul unor acțiuni în

revendicare formulate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora, astfel

că într-o asemenea situație devin incidente în cauză dispozițiile art. 960 C.

civ., mai ales în contextul în care F.P.S., prin reprezentanții săi în A.G.A.

a  S.C. C. S.A. a votat hotărârea de ipotecare a patrimoniului societății.

Ca

urmare, prima instanță, a dispus anularea contractului nr.698/1998, pentru

vicierea consimțământului cu consecința repunerii părților în situația anterioară

întocmirii acestui act juridic.

Curtea

de Apel București, secția VI comercială, prin decizia nr.1159 din 19 septembrie

2002 (dosar nr.905/2002) a admis recursul declarat de pârâta A.P.A.P.S.

București, a modificat sentința nr.2355 din 21 februarie 2002, pronunțată de

Tribunalul București, secția comercială și în consecință a respins acțiunea

formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L. împotriva pârâtei A.P.A.P.S. București.

A

menținut dispozițiile sentinței atacate privind admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A.

A

respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A.

Pentru

a adopta această decizie, isntanța de recurs a reținut în esență că, deși

înscrisurile exustente la dosar sunt de natură să contureze în mod

corespunzător situația de fapt, totuși acestea nu pot constitui și probe

concludente sub aspectul dovedirii intenției dolosive a pârâtei A.P.A.P.S.,

aceasta în afara faptului că actele dosarului, confirmă că în realitate,

reclamanta nu a dispus de resurse financiare pentru plata integrală a prețului

și în contextul în care pârâta a procedat din acest motiv la rezoluțiunea

contractului în baza art.5.5 din contract, reclamanta  a promovat acțiunea în

cauză cu intenția de a renunța la cumpărarea acțiunilor, și de a-și recupera

sumele avansate reactualizate.

Împotriva

sentinței nr.2355 din 21 februarie 2002 a Tribunalului București, secția

comercială și a deciziei nr.1159 din 19 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția VI comercială, a declarat recurs în anulare  Procurorul

General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că

hotărârile judecătorești criticate au fost date cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o greșită soluționare a cauzei pe fond, și totodată

că acestea sunt vădit netemeinice.

În

dezvoltarea motivelor din recursul în anulare, se susține, în esență că

hotărârea instanței de recurs (decizia nr.1159/2002) prin care a fost respinsă

pe fond acțiunea este criticabilă, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea

indirectă a dispozițiilor art. 969 C. civ., care consacră principiul libertății

actelor juridice civile, precum și cele ale art.5 din acelaș cod, care se

interpretează în sensul că, dacă se respectă legea și regulile de conviețuire

socială (morală) subiecții de drept civil sunt liberi să încheie convenții.

În

contradicție cu acest principiu, se susține că pârâta A.P.A.P.S., a  folosit la

încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni manopere dolosive

întrucât la întocmirea acestui act, nu a invederat reclamantei situația

economico – financiară a societății ale cărei acțiuni le-a vândut, care era

total diferită de cea consemnată în dosarul de prezentare, deoarece între data

întocmirii acestui act și cea a încheierii contractului, pârâta S.C. C. S.A., a

încheiat mai multe contracte de credit chiar cu aprobarea reprezentanților

F.P.S. în A.G.A. garantând restituirea numelor, prin constituirea unor garanții

imobiliare, diminuând astfel patrimoniul societății privatizate cu implicații

directe asupra valorii inițiale a acțiunilor, astfel cum aceasta a fost

prevăzută în contract.

Totodată se mai susține, că o

altă cauză, despre care reclamanta nu a fost deasemenea încunoștiințată, dar

care a influențat în mod negativ valoarea acțiunilor, a constat în faptul că

ulterior întocmirii dosarului de prezentare dar până la încheierea contractului

de vânzare – cumpărare de acțiunii, astfel cum confirmă probele de la dosar,

foștii proprietari ai terenului din zona respectivă sau moștenitorii acestora

au formulat acțiuni în revendicare astfel, că aceste situații erau de natură să

conducă în opoziție, cu cele reținute de instanța de recurs, la admiterea

acțiunii în parte, cu consecința reducerii corespunzătoare a valorii

acțiunilor, așa cum s-a solicitat prin capătul principal de cerere, sau la

anularea contractului întrucât, prin modalitatea în care a procedat pârâta

A.P.A.P.S., a fost viciată voința reclamantei, prin dol la încheierea

contractului nr.698/1998, astfel, că respingerea și a capătului subsidiar din

cerere privind anularea contractului se datorează unor aprecieri eronate a

probelor de la dosar care atestă totodată și încălcarea principiului libertății

actelor juridice.

În ceea

ce privește sentința nr.2355 din 21 februarie 2002 a Tribunalului București,

secția comercială se susține  (deși prin aceasta  s-a admis acțiune și pârâta

A.P.A.P.S. București a fost obligată la plata sumelor prevăzute în dispozitiv)

că și această hotărâre, ar fi greșită, parțial, deoarece probele de la dosar nu

confirmă că reclamanta a efectuat în executarea contractului (anulat ulterior)

cheltuieli pentru realizarea vreunei investiții în sumă de 41.133 dolari SUA,

cum deasemenea se susține că în mod greșit prima instanță a obligat-o pe pârâta

A.P.A.P.S.  să restituie reclamantei suma de 300.000.000 lei reactualizată, în

loc s-o îndrume pe aceasta să recupereze  suma de la R.C., pe care pârâta l-a

considerat creditor aparent, și ca urmare i-a virat suma în discuție în contul

său personal la 16 iunie 1999.

În

consecință se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor

atacate și pe fond admiterea acțiunii în parte, în sensul anulării contractului

de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.698/1998, și obligării A.P.A.P.S. la

restituirea sumei de 303.610.000 lei, plus dobânda aferentă în cunatum de

1.273.902.890 lei.

Recursul

în anulare este fondat în sensul celor ce urmează.

Din

examinarea actelor de la dosar rezultă că în baza contractului de vânzare –

cumpărare de acțiuni nr.698/1998, pârâta F.P.S. București a vândut reclamantei

S.C. V. S.R.L. 325.517 acțiuni, pe  care le deținea la  S.C. C. S.A., cu prețul

de 10.123.578.700 lei, din care a plătit, 303.610.000 lei garanția de

participare la licitație, care urma a fi inclusă în preț, plus suma de

300.000.000 lei reprezentând prima rată din preț achitată la 29 martie 1999,

conform actului adițional la contract.

Potrivit

probelor de la dosar, pârâtele S.C. C. S.A. și A.P.A.P.S. cunoșteau din

documentele semnate, de acestea că întreg patrimoniul social al Societății

privatizate (S.C. C. S.A.) este grevat de garanții – ipoteci bancare care au

fost autentificate și înscrise la Judecătoria Pitești.

Or,

probele dosarului, nu confirmă că pârâtele, (deși erau obligate în temeiul art.

43 alin. 1 din H.G.  nr. 55/1998), ar fi adus la cunoștința reclamantei, faptul

că la datele de 23 iulie, 28 iulie și 28 septembrie 1998 adică după prezentarea

caietului de sarcini a încheiat aceste contracte, care evident, că erau de

natură să conducă la o reducere substanțială a prețului acțiunilor, sau chiar

la anularea contractului de vânzare cumpărare.

Pe de

altă parte, în perioada dintre adjudecarea licitației și încheierea

contractului de vânzare cumpărare de acțiuni, F.P.S. prin reprezentanții săi în

A.G.A. a S.C. C. S.A., au aprobat efectuarea unui nou împrumut garantat cu o

ipotecă de rangul II, asupra patrimoniului societății, situație, despre care de

asemenea nu a fost încunoștiințată reclamanta.

Or, în

acest context, bine se susține, în recursul în anulare și instanța fondului a

reținut că, vânzătorul a omis (dol prin reticență) să comunice cumpărătorului o

împrejurare esențială (dat fiind că aceste contracte aveau o influență directă

asupra prețului acțiunilor supuse vânzării) și, deci că în aceste circumstanțe

voința reclamantei a fost viciată prin dol, astfel că față de această situație,

se impune anularea contractului nr.698/30 septembrie 1998, cu consecința

repunerii părților în situația anterioară, ceea ce presupune restituirea

tuturor prestațiilor efectuate în temeiul unor astfel de contract (nul).

Având

în vedere cele expuse mai sus, se constată că deși prin recursul în anulare, se

recunoșate, că în speță se impune față de cele reținute, repunerea părților în

situația anterioară, totuși se susține fără temei că această operațiune ar

trebui limitată numai la restituirea de către pârâta A.P.A.P.S., a garanției de

participare la licitație în sumă de 303.610.000 lei, la care ar trebui adăugată

conform art. 1088 din C. civ., dobânzile rezultând astfel că suma reactualizată

care urmează a fi plătită reclamantei s-ar cifra numai la 1.577.512.890 lei.

Or,

aceste susțineri, care constituie implicit critici îndreptate împotriva

sentinței instanței de fond (prin care s-a admis capătul           subsidiar

din cerere privind anularea contractului pentru viciu de consimțământ) nu pot

fi primite, atâta timp cât probele dosarului, cu referire specială la expertiza

contabilă, confirmă că reclamanta a plătit pentru achiziționarea unor utilaje

suma de 41.000 dolari SUA plus comisionul de 133 dolari SUA, care nu au mai

putut fi folosite în scopul pentru care au fost cumpărate respectiv pentru

investiții, datorită rezoluțiunii unilaterale a contractului de către

A.P.A.P.S.  și ca atare, în mod justificat instanța fondului  a considerat că

reclamantei i se cuvine și această  sumă care reactualizată se cifrează la suma

de 1.532.850.663 lei.

De

asemenea, nu poate fi reținută nici opinia din recursul în anulare, în sensul

că pentru recuperarea sumei de 300.000.000 lei, reprezentând avans din preț

reactualizată la 1.810.957.852 lei, reclamanta ar trebui să se îndrepte

împotriva lui R.C., în contul căruia a fost virată această sumă de A.P.A.P.S.,

care l-a considerat creditor aparent, deoarece din actele dosarului, nu rezultă

că acesta a fost parte în contractul anulat, și deci că reclamanta s-ar fi

aflat în vreun raport juridic cu persoana menționată anterior.

În

concluzie generală se reține, că în mod greșit instanța de recurs, a respins pe

fond acțiunea, pe considerentul că în cauză convenția ar fi fost desființată de

drept, potrivit art. 5.5 din contract, apreciind totodată că reclamanta s-ar

afla în culpă întrucât, nu a întreprins anterior încheierii contractului

propriile investigații pentru aflarea situației reale a patrimonoiului

societății, întrucât o asemenea concluzie este în contradicție cu dispozițiile

art. 970 C. civ., potrivit cărora convențiile trebuie executate cu bună

credință.

Ca

atare, bine instanța fondului, a considerat, spre deosebire de instanța de

recurs, că în raport de probele administrate în cauză se impune admiterea

acțiunii respectiv a capătului subsidiar de cerere, cu consecința anulării

contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr.698/1998, pentru vicierea

consimțământului reclamantei prin dol,  dispunând totodată și repunerea

părților în situația anterioară, conform dispozitivului sentinței.

Așa

fiind, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa decizia nr.1159 din

19 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția VI comercială, și a se

respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.P.A.P.S. București împotriva

sentinței civile nr.2355 din 21 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială care  va fi menținută.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, și în consecință:

Casează

decizia nr.1159 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția VI

comercială și respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.P.A.P.S.

București împotriva sentinței civile nr.2355 din 21 februarie 2003 a

Tribunalului București, secția comercială, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  3 februarie 2004.