ÎCCJ, Decizia nr. 29/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 iulie 2000, reclamanta S.C. M.I.G. S.A. București a chemat în judecată Fondul Proprietății de Stat București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 17.512.435.300 lei cu titlu de despăgubiri (daune interese compensatorii), plus dobânda comercială calculată conform O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 1 aprilie 2000 și până la executarea obligației. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare a procentului de 50,95% din pachetul de acțiuni deținut de către acesta la S.C. M.U.

S.A. Bacău, deși această obligație în sarcina sa a fost stabilită irevocabil prin sentința nr. 53 din 10 decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială. Fondul Proprietății de Stat a depus întâmpinare, arătând că nu se află în raporturi contractuale cu reclamanta, așa încât nu se pot pretinde daune compensatorii și că, pe de altă parte, nu mai deține pachetul de acțiuni la S.C. M.U. S.A., acesta fiind vândut firmei W.M.I. și a solicitat, pentru aceste motive, respingerea cererii ca neîntemeiată. După declinarea competenței soluționării în fond a cauzei de către Curtea de Apel București în favoarea Tribunalului București, în fața instanței de fond astfel investite, reclamanta a precizat câtimea dobânzilor legale.

Prin sentința nr. 690 din 31 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis cererea S.C. M.I.G. S.A. București și a obligat Fondul Proprietății de Stat București la plata sumelor pretinse prin acțiune, cu motivarea că în raport de refuzul constant de a executa obligația de a face, singura alternativă dată de lege reclamantei este obligarea pârâtei la plata de daune compensatorii care să reprezinte echivalentul bănesc al pachetului de acțiuni de 50,97% din activul S.C. M.U. S.A. Bacău. Apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (fost F.P.S.) București a fost respins, ca nemotivat, de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 667 din 30 aprilie 2001, decizie menținută ca urmare a respingerii, prin decizia nr. 6273 din 6 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a recursului declarat de aceeași parte împotriva acestei din urmă hotărâri.

Împotriva sentinței instanței de fond, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ. S-a susținut că instanța investită cu cererea reclamantei era obligată să verifice dacă erau îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile a pârâtei. Reclamanta nu a făcut nici o dovadă cu privire la existența și întinderea prejudiciului, iar instanța a admis cererea fără a motiva, conform art. 261 C. proc. civ., acceptarea cuantumului prejudiciului indicat de reclamantă. Ca atare, cum hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, se impune aplicarea dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. coroborate cu cele ale art. 312 din același cod, cu privire la modificarea acesteia. Patrimoniul reclamantei, prin neîncheierea contractului, ar fi fost afectat numai de evoluția prețului acțiunilor sau de rezultatul financiar al S.C. M.U. S.A. Bacău, însă cum în cauză nu s-au administrat probe în acest sens, cererea acesteia, în lipsa probelor doveditoare, trebuia respinsă. Totodată, cum prin sentința invocată, pârâta nu fusese obligată la plata unei sume de bani, în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 43 C. com. S-a mai arătat că acțiunea reclamantei, având ca obiect obligarea Fondului Proprietății de Stat București la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, admisă inițial prin sentința nr. 53/1999 a Curții de Apel București, a fost respinsă ulterior prin sentința nr. 2927/2002 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Ca atare, obligația stabilită judecătorește, invocată de către reclamantă, nu mai există. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din coroborarea dispozițiilor art. 371 3 C. proc. civ. și art. 1718-1719 C. civ., rezultă că executarea silită privește exclusiv constrângerea patrimonială a debitorului, așa încât obligația de a face, implicând fapta personală a acestuia, nu poate fi adusă la îndeplinire pe această cale. În consecință, obligația de a face neexecutată este înlocuită, potrivit art. 1075 C. civ., prin obligația de plată a daunelor interese compensatorii.

Acestea constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditorul obligației de a face, cuprinzând atât pierderea suferită cât și câștigul pe care acesta nu l-a putut realiza. Așadar, în situația în care potrivit art. 1082 cu referire la art. 1169 C. civ., creditorul obligației de a face nu dovedește existența și întinderea prejudiciului, acțiunea acestuia prin care ar pretinde plata unor despăgubiri urmează a fi respinsă ca fiind lipsită de interes. Mai mult, numai în ipoteza dovedirii existenței prejudiciului, cererea creditorului obligației de a face are aptitudinea punerii instanței de judecată în situația de a examina îndeplinirea și a celorlalte condiții cumulative ce legitimează angajarea răspunderii patrimoniale a debitorului obligației de a face.

În cauză, reclamanta în calitate de creditor al obligației de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, nu a dovedit existența prejudiciului produs de pârâtă. Pe de altă parte, pârâta nu a fost obligată la plata unei sume de bani prin sentința invocată ca temei al acțiunii, așa încât în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 43 C. com., cu referire la art. 1088 C. civ. Ca atare, dispunând în sensul obligării pârâtei A.P.A.P.S. București la plata de daune interese compensatorii, cu neobservarea dispozițiilor legale arătate, „prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond". Totodată, nefiind sprijinită de probe administrate procedural în cauză, hotărârea este și vădit netemeinică, așa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., invocat prin recursul în anulare. În consecință, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată și, în fond, va dispune respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantei privind despăgubiri și dobânzi. Totodată, urmare a respingerii acțiunii și, pe cale de consecință, a desființării titlului executoriu, Curtea va admite cererea intimatei-pârâte și, în baza art. 404 1 raportat la art. 311 alin. (2) C. proc. civ., Curtea va dispune restabilirea situației anterioare executării sentinței casate, obligând reclamanta la întoarcerea executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității declarării recursului în anulare, formulată de intimata-reclamantă S.C. M.I.G. S.A. București, ca neîntemeiată. Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează sentința nr. 690 din 31 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, definitivă prin decizia nr. 667 din 30 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, și irevocabilă prin decizia nr. 6273 din 6 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, și, în fond: Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. M.I.G. S.A. București, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, privind despăgubiri și dobânzi legale.

Admite cererea intimatei-pârâte Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București privind restabilirea situației anterioare executării și dispune întoarcerea executării. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2003.