ÎCCJ, Decizia nr. 29/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 10 iulie 2000, reclamanta

S.C. M.I.G. S.A. București a chemat în judecată Fondul Proprietății de Stat

București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâtul să fie

obligat la plata sumei de 17.512.435.300 lei cu titlu de despăgubiri (daune

interese compensatorii), plus dobânda comercială calculată conform O.G. nr.

9/2000, începând cu data de 1 aprilie 2000 și până la executarea obligației.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că pârâtul a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare a procentului

de 50,95% din pachetul de acțiuni deținut de către acesta la S.C. M.U. S.A.

Bacău, deși această obligație în sarcina sa a fost stabilită irevocabil prin

sentința nr. 53 din 10 decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția

comercială.

Fondul Proprietății de Stat a depus

întâmpinare, arătând că nu se află în raporturi contractuale cu reclamanta, așa

încât nu se pot pretinde daune compensatorii și că, pe de altă parte, nu mai

deține pachetul de acțiuni la S.C. M.U. S.A., acesta fiind vândut firmei W.M.I.

și a solicitat, pentru aceste motive, respingerea cererii ca neîntemeiată.

După declinarea competenței

soluționării în fond a cauzei de către Curtea de Apel București în favoarea

Tribunalului București, în fața instanței de fond astfel investite, reclamanta

a precizat câtimea dobânzilor legale.

Prin sentința nr. 690 din 31

ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis cererea S.C.

M.I.G. S.A. București și a obligat Fondul Proprietății de Stat București la

plata sumelor pretinse prin acțiune, cu motivarea că în raport de refuzul

constant de a executa obligația de a face, singura alternativă dată de lege

reclamantei este obligarea pârâtei la plata de daune compensatorii care să

reprezinte echivalentul bănesc al pachetului de acțiuni de 50,97% din activul

S.C. M.U. S.A. Bacău.

Apelul declarat de pârâta

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (fost

F.P.S.) București a fost respins, ca nemotivat, de către Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 667 din 30 aprilie 2001,

decizie menținută ca urmare a respingerii, prin decizia nr. 6273 din 6

noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a recursului

declarat de aceeași parte împotriva acestei din urmă hotărâri.

Împotriva sentinței instanței de

fond, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330

pct. 2 C. proc. civ.

S-a susținut că instanța investită

cu cererea reclamantei era obligată să verifice dacă erau îndeplinite

condițiile angajării răspunderii civile a pârâtei.

Reclamanta nu a făcut nici o dovadă

cu privire la existența și întinderea prejudiciului, iar instanța a admis

cererea fără a motiva, conform art. 261 C. proc. civ., acceptarea cuantumului

prejudiciului indicat de reclamantă.

Ca atare, cum hotărârea criticată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, se impune aplicarea dispozițiilor art.

304 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 312 din același cod, cu privire

la modificarea acesteia.

Patrimoniul reclamantei, prin

neîncheierea contractului, ar fi fost afectat numai de evoluția prețului

acțiunilor sau de rezultatul financiar al S.C. M.U. S.A. Bacău, însă cum în

cauză nu s-au administrat probe în acest sens, cererea acesteia, în lipsa

probelor doveditoare, trebuia respinsă.

Totodată, cum prin sentința

invocată, pârâta nu fusese obligată la plata unei sume de bani, în cauză nu

erau incidente dispozițiile art. 43 C. com.

S-a mai arătat că acțiunea reclamantei,

având ca obiect obligarea Fondului Proprietății de Stat București la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, admisă inițial prin sentința nr.

53/1999 a Curții de Apel București, a fost respinsă ulterior prin sentința nr.

2927/2002 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Ca atare,

obligația stabilită judecătorește, invocată de către reclamantă, nu mai există.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea sentinței atacate și, pe fond,

respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din coroborarea dispozițiilor art.

371

3

C. proc. civ. și art. 1718-1719 C. civ., rezultă că executarea

silită privește exclusiv constrângerea patrimonială a debitorului, așa încât

obligația de a face, implicând fapta personală a acestuia, nu poate fi adusă la

îndeplinire pe această cale.

În consecință, obligația de a face

neexecutată este înlocuită, potrivit art. 1075 C. civ., prin obligația de plată

a daunelor interese compensatorii.

Acestea constau într-o sumă de bani

ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditorul obligației de a

face, cuprinzând atât pierderea suferită cât și câștigul pe care acesta nu l-a

putut realiza.

Așadar, în situația în care potrivit

art. 1082 cu referire la art. 1169 C. civ., creditorul obligației de a face nu

dovedește existența și întinderea prejudiciului, acțiunea acestuia prin care ar

pretinde plata unor despăgubiri urmează a fi respinsă ca fiind lipsită de

interes.

Mai mult, numai în ipoteza dovedirii

existenței prejudiciului, cererea creditorului obligației de a face are

aptitudinea punerii instanței de judecată în situația de a examina îndeplinirea

și a celorlalte condiții cumulative ce legitimează angajarea răspunderii

patrimoniale a debitorului obligației de a face.

În cauză, reclamanta în calitate de

creditor al obligației de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni, nu a dovedit existența prejudiciului produs de pârâtă.

Pe de altă parte, pârâta nu a fost

obligată la plata unei sume de bani prin sentința invocată ca temei al

acțiunii, așa încât în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 43 C. com., cu

referire la art. 1088 C. civ.

Ca atare, dispunând în sensul

obligării pârâtei A.P.A.P.S. București la plata de daune interese

compensatorii, cu neobservarea dispozițiilor legale arătate, „prin hotărârea

atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond". Totodată, nefiind sprijinită de probe

administrate procedural în cauză, hotărârea este și vădit netemeinică, așa

încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., invocat prin recursul în anulare.

În consecință, Curtea va admite

recursul în anulare, va casa hotărârea atacată și, în fond, va dispune

respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantei privind despăgubiri și

dobânzi. Totodată, urmare a respingerii acțiunii și, pe cale de consecință, a

desființării titlului executoriu, Curtea va admite cererea intimatei-pârâte și,

în baza art. 404

1

raportat la art. 311 alin. (2) C. proc. civ.,

Curtea va dispune restabilirea situației anterioare executării sentinței

casate, obligând reclamanta la întoarcerea executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

declarării recursului în anulare, formulată de intimata-reclamantă S.C. M.I.G.

S.A. București, ca neîntemeiată.

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința nr. 690 din 31

ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, definitivă prin

decizia nr. 667 din 30 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția

comercială, și irevocabilă prin decizia nr. 6273 din 6 noiembrie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția comercială, și, în fond:

Respinge acțiunea formulată de

reclamanta S.C. M.I.G. S.A. București, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, privind

despăgubiri și dobânzi legale.

Admite cererea intimatei-pârâte

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

București privind restabilirea situației anterioare executării și dispune

întoarcerea executării.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 17 februarie 2003.