ÎCCJ, Decizia nr. 302/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 30 mai 2000, reclamantul

Fondul Proprietății de Stat București a chemat în judecată S.C. G. S.A.

Pitești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie

obligată să plătească acestuia suma de 265.065.146 lei compusă din 191.581.967

lei dividende aferente exercițiului financiar 1998 și 73.483.179 lei daune

interese moratorii calculate la nivelul taxei de scont a B.N.R.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că pârâta este o societate comercială pe acțiuni la care a fost acționar

în numele statului.

Dreptul său la plata dividendelor

decurge din această calitate, conform Legii nr. 31/1990, republicată, și O.U.G.

nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999.

În acest sens, reclamantul a invocat

dispozițiile art. 67 alin. (2), art. 122 alin. (3) și art. 111 lit. a) din

Legea nr. 31/1990, republicată, și art. 4

3

din O.U.G. nr. 88/1997.

În speță, prin procesul verbal al

adunării generale a acționarilor din 5 aprilie 1999 a fost aprobat bilanțul

contabil pentru exercițiul financiar al anului 1998, din care rezultă suma

cuvenită cu titlu de dividende acționarului Fondul Proprietății de Stat,

respectiv 217.046.000 lei, din care, scăzându-se impozitul aferent și sumele

cuvenite reprezentanților F.P.S. în A.G.A., a rămas de plată suma de

191.581.967 lei.

Deși a solicitat plata dividendelor,

în mai multe rânduri, pârâta nu s-a conformat acestei obligații.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii, arătând că profitul net realizat în anul 1998 este

provenit în totalitate din vânzarea de active. Potrivit art. 26 din O.U.G. nr.

88/1997 aceste sume trebuie repartizate integral la surse proprii de finanțare

și nu ca dividende sau alte destinații.

Totodată, adunarea generală a

acționarilor din 30 martie 2000 a anulat repartizarea profitului aferent anului

1998, pe dividende și la fondul de participare, aprobate în adunarea generală a

acționarilor din data de 5 aprilie 1999 și a hotărât repartizarea acestuia, în

mod corect, la surse proprii de finanțare, conform reglementărilor legale în

vigoare.

În cauză a fost efectuată o

expertiză contabilă având ca obiective stabilirea sursei profitului și dacă

s-au plătit dividende în 1998.

Prin sentința nr. 925/C din 13

noiembrie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin raportul de expertiză contabilă s-a concluzionat că

profitul pe anul 1998 a provenit din vânzarea de active. Sumele încasate din

vânzarea de active trebuie repartizate la fondul de dezvoltare. Repartizarea

acestor sume pentru plata dividendelor nu are bază legală. Adunarea generală

din 5 aprilie 1999 a stabilit dividende pentru anul 1998. Pentru acest an nu au

fost plătite dividende nici unui alt acționar.

Adunarea generală a acționarilor din

30 martie 2000, a constatat că dividendele pe anul 1998 au fost stabilite cu

încălcarea legii. Ca urmare, hotărârea menționată a fost anulată. La adoptarea

acestei hotărâri reclamantul a participat, în calitate de acționar, așa cum rezultă

din cuprinsul procesului verbal.

Împotriva hotărârii adunării

generale a acționarilor din 30 martie 2000 nu s-au formulat acțiuni în anulare.

Împotriva hotărârii primei instanțe

reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor

Statului București (fost F.P.S.) a declarat apel invocând următoarele motive:

- instanța de fond s-a pronunțat

luând în considerare împrejurări de fapt și de drept care nu făceau obiectul

cauzei deduse judecății;

- instanța de fond s-a substituit

voinței sociale a acționarilor care în data de 5 aprilie 1999 au aprobat

bilanțul contabil și contul de profit și pierderi aferent anului 1998;

- instanța de fond s-a pronunțat cu

încălcarea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 31/1990.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 218/A-C din 9

aprilie 2001, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că, în mod corect, prima instanță a dispus

efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii sursei profitului

realizat în 1998.

Repartizarea sumelor rezultate din

vânzarea de active la surse proprii de finanțare este corespunzătoare

dispozițiilor art. 26 din O.U.G. nr. 88/1997.

Pe de altă parte, în raport de dispozițiile

art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată, în mod corect s-a reținut că nu pot

fi distribuite dividende, care nu-și au sursa într-un profit real.

În contra acestei din urmă hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, reiterând motivele apelului și invocând motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 473 din 29 ianuarie 2002 a respins recursul, ca

nefondat, cu motivarea că în recurs nu au fost aduse critici noi, cu privire la

care instanța de apel, în mod judicios, a apreciat că sunt neîntemeiate.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330

pct. 2 C. proc. civ.

S-a susținut că hotărârile

judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Reclamanta a avut calitatea de

acționar al societății comerciale pârâte, astfel că potrivit art. 67 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990, este îndreptățită la încasarea de dividende proporțional

cu cota de participare la capitalul social vărsat.

Distribuirea dividendelor a fost

decisă de adunarea generală a acționarilor, în temeiul art. 111 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Obligativitatea acestei hotărâri

rezultă din dispozițiile art. 131 alin. (1) din același act normativ.

În cauză, nu s-a cerut anularea

acestei hotărâri în condițiile procedurii speciale prevăzute de art. 131 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990.

Susținerile în sensul anulării

hotărârii adunării generale a acționarilor din 5 aprilie 1999 prin hotărârea

din 30 martie 2000, sunt eronate și în contradicție cu prevederile legale menționate.

Pe de altă parte, hotărârea adunării

generale a acționarilor din 30 martie 2000 nu produce efecte, în raport de

dispozițiile art. 130 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a nepublicării acesteia

în Monitorul Oficial al României.

De altfel, instanța nici nu ar fi

putut examina valabilitatea primei hotărâri a adunării generale a acționarilor,

nefiind investită cu o cerere în acest sens, în condițiile art. 131 din Legea

nr. 31/1990, republicată.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și

admiterea cererii, așa cum a fost formulată.

Recursul în anulare este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale”.

Investită cu o cerere privind

obligarea pârâtei la plata de dividende și daune moratorii și în raport de

apărarea acesteia din urmă că profitul aferent anului 1998 provine din vânzarea

de active și, ca atare, nu poate fi repartizat ca dividende cuvenite

acționarilor, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize, ale cărei

concluzii confirmă susținerile pârâtei.

Or, potrivit art. 67 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990, republicată, nu se vor putea distribui dividende decât din

beneficiile reale. Totodată, prin alin. (4) al aceluiași articol s-a stabilit

că dividendele plătite contrar dispoziției menționate se vor restitui.

Pe de altă parte, potrivit art. 26

din O.U.G. nr. 88/1997, sumele rezultate din vânzarea activelor societății la

care statul este acționar majoritar vor fi utilizate numai pentru rambursarea

datoriilor, efectuarea de investiții, finanțarea activităților cuprinse în

obiectul de activitate, și efectuarea cheltuielilor legate de îndeplinirea

obligațiilor legale de conformare la cerințele de protecție a mediului.

Așadar, față de interdicția

stabilită prin art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/990, republicată, și în

raport de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în mod legal prima

instanță a dispus proba cu expertiză.

Cum prin expertiza contabilă

efectuată în cauză s-a stabilit că profitul net realizat în anul 1998 de

societatea pârâtă provine din vânzarea de active, în raport de stabilirea

imperativă a destinației fondurilor realizate din vânzarea de active de către

societățile comerciale la care statul este acționar majoritar, coroborat cu

interdicția reglementată prin art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

republicată, prima instanță, respingând acțiunea reclamantei, a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală.

În consecință, hotărârea primei

instanțe, menținută în apel și recurs, nu este susceptibilă de critică, așa

încât recursul în anulare apare ca fiind nefondat.

Pe de altă parte, prin art. 131

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, a fost reglementat principiul

obligativității, în raport cu acționarii, a hotărârilor adunării generale a

acționarilor „luate în limitele legii”.

Așadar, hotărârea adunării generale

a acționarilor societății pârâte din 30 martie 2000, la care reclamanta, în

calitate de acționar, a participat, „luată în limitele legii”, este obligatorie

și pentru acționarul Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului.

A decide altfel ar însemna că

adunarea generală a acționarilor poate lua hotărâri contrare legii și că

acestea au regimul juridic stabilit pentru hotărârile „luate în limitele

legii”. Totodată, aceasta ar însemna negarea dreptului acționarilor, întruniți

în adunare generală legal constituită, de a da expresie voinței societare în

sensul conformării dispozițiilor legale, adoptând hotărâri legale și retractând

hotărârile nelegale, cât timp acestea nu au produs efecte și, ca atare, nu au

intrat sub incidența normelor legale sancționatoare. Este de reținut, sub acest

aspect, că nu trebuiesc confundate dreptul societății comerciale, așa cum s-a

arătat, cu dreptul acționarilor de a ataca, în condițiile art. 131 din Legea

nr. 31/1990, hotărârile nelegale ale adunării generale a acționarilor, față de

faptul că în discuție sunt drepturi diferite, având ca titulari entități

juridice ce nu se confundă.

Așa fiind, se constată că și sub

acest aspect, criticile formulate prin recursul în anulare sunt neîntemeiate.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței nr. 925/C din 13 noiembrie 2000 a Tribunalului

Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, deciziei nr. 218/A-C din

9 aprilie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, și deciziei nr. 473 din 29 ianuarie 2002 a Curții Supreme de

Justiție, secția comercială, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică azi, 6

octombrie 2003.