ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1533/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 octombrie 2000, reclamantul, Fondul Proprietății de Stat București, în prezent, Autoritatea pentru Privatizarea Participațiilor Statului, a chemat în judecată pârâta SC B. SA Buzău pentru a fi obligată la plata sumei de 217.298.621 lei, din care 53.920.414 lei, reprezentând dividende pentru exercițiul financiar al anului 1994, și 163.378.207 lei, cu titlu daune-interese moratorii pentru plata parțială și cu întârziere a dividendelor sus menționate, calculate la nivelul taxei oficiale a scontului B.N.R. În motivarea acțiunii, se arată că dreptul la dividende decurge din calitatea de acționar al F.P.S.

la SC B. SA și că, potrivit bilanțului contabil aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor, societății i se cuvine 100.229.780 lei cu titlu de dividende. Din suma datorată, pârâta a achitat 10.000.000 lei la data de 24 martie 1998, 27.000.000 lei la data de 27 iulie 1998, 3.000.000 lei la data de 1 februarie 1999 și 6.309.366 lei la data de 28 octombrie 1999, rămânând de plată suma de 53.920.414 lei. Întrucât F.P.S. a lăsat pârâtei un termen de grație pentru plata dividendelor datorate, respectiv, 30 iunie 1995, și aceasta a plătit parțial și cu întârziere, în conformitate cu art. 43 C. com., daunele moratorii au fost calculate începând cu data de 1 iulie 1995 și până la data de 20 septembrie 2000. Tribunalul Buzău, secția comercială, prin sentința nr. 1159 din 22 decembrie 2000, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 53.920.414 lei, reprezentând dividende și 82.271.855 lei, cu titlu de dobânzi.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, prin decizia nr. 732 din 4 iunie 2001, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, succesoare a F.P.S. București, și pârâta SC B. SA, împotriva sentinței instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește apelul reclamantei, cu referire la neacordarea în totalitate a dobânzilor solicitate, în sumă de 163.378.207 lei, s-a reținut, în esență, următoarele: În mod corect, instanța de fond a acordat reclamantei dobânzi în cuantum de 82.271.855 lei, calculate pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, deoarece, pentru restul dobânzilor calculate și pe cei 2 ani până la 5 ani, cât a fost perioada pentru care s-a solicitat, dreptul la acțiune al reclamantei era prescris, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripție.

Dividendele în sumă de 53.920.114 lei se cuveneau reclamantei, întrucât au fost solicitate în cadrului termenului de 3 ani și erau un rest din totalul de 100.229.780 lei, din care pârâta a achitat o parte anterior introducerii acțiunii. Referitor la apelul pârâtei cu privire la obligarea la plata dobânzii. În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, invocate de pârâtă, deoarece nu este vorba de aportul asociaților la capitalul social, ci de dreptul la dividende ce decurge din calitatea de acționar al societății, în temeiul art. 67 alin. (2) din legea menționată. Ca atare, Adunarea Generală a Acționarilor din anul 1995, stabilind dividendele, iar pârâta achitându-le cu întârziere, în mod corect, prima instanță a obligat-o la plata dobânzilor, în cuantum de 82.271.855 lei.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs ambele părți, reiterând motivele invocate în apel, respectiv, critica hotărârii sub aspectul dreptului la daune-interese moratorii. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată, în esență, următoarele: Greșit nu i s-au acordat daunele-interese în cuantumul solicitat, întrucât dreptul la acțiune privind dreptul principal, și anume, plata dividendelor, nu s-a stins, și, conform art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, nici dreptul la plata dobânzii nu s-a stins, fiind un drept accesoriu. Faptul că pârâta a făcut unele plăți succesive în cazul dividendelor nu conduce la concluzia că dreptul la acțiune s-a prescris distinct pentru fiecare prestație.

Prin recurs, pârâta solicită respingerea capătului de cerere privitor la plata daunelor-interese moratorii, pe motiv că aportul asociaților la capitalul social nu este purtător de dobânzi, iar achitarea dividendelor s-a făcut cu întârziere datorită situației economice a societății, care, pe fondul scăderii, productivității muncii a determinat ca, însăși, plata salariilor personalului societății să fie o problemă. Recursul reclamantei este nefondat.

Reclamanta a trimis tribunalului acțiunea prin poștă, la data de 5 octombrie 2000, și a solicitat obligarea pârâtei la plata dividendelor datorate pentru exercițiul financiar al anului 1994, aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor SC B. SA în anul 1995, precum și daunele-interese moratorii calculate începând cu data de 1 iulie 1995 și până la 20 septembrie 2000. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, republicat, dreptul la acțiune, având un obiect patrimoniul, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani. Dreptul la acțiune, privind plata dividendelor, s-a născut de la data când s-a aprobat bilanțul contabil și nu se are în vedere calcularea termenului de prescripție distinct pentru fiecare plată efectuată.

Sub acest aspect, dreptul la acțiune al reclamantei era prescris la data introducerii acțiunii, fiind formulată cu depășirea termenului de 3 ani. Însă, pârâta a întrerupt prescripția, în condițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cu privire la dreptul reclamantei la dividende, ca urmare a recunoașterii dreptului reclamantei prin plățile succesive, începând cu data de 24 martie 1998. În ceea ce privește plata daunelor-interese moratorii, pârâta a contestat dreptul reclamantei și nu a fost de acord să le plătească, astfel că solicitarea reclamantei de a i se acorda dobânzile, începând cu data de 1 iulie 1995, nu are temei legal, întrucât dreptul la acțiune era prescris la data introducerii acțiunii (5 octombrie 2000). În asemenea condiții, corect instanța fond a acordat reclamantei dobânzile pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii.

Față de cele arătate, Curtea reține că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va respinge recursul reclamantei, fiind nefondat. Referitor la recursul declarat de pârâtă, acesta urmează a se anula ca netimbrat, pentru următoarele motive: În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2), raportat la art. 11 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 146/1997, precum și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, cum au fost modificate și completate, pârâta a fost citată pentru termenul din 12 martie 2003, cu mențiunea de a depune taxa de timbru în sumă de 2.790.656 lei și timbru judiciar în valoare de 30.000 lei. Totuși, pârâta nu a timbrat recursul, astfel că devin incidente prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, potrivit cărora neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea recursului. În consecință, Curtea reținând că problema timbrajului este prealabilă analizei motivelor de recurs și cum pârâta nu a timbrat recursul, urmează a se anula.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, împotriva deciziei nr. 732 din 4 iunie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercial, ca nefondat. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC B. SA Buzău, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 12 martie 2003.