ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1533/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 octombrie 2000,

reclamantul, Fondul Proprietății de Stat București, în prezent, Autoritatea pentru

Privatizarea Participațiilor Statului, a chemat în judecată pârâta SC B. SA

Buzău pentru a fi obligată la plata sumei de 217.298.621 lei, din care

53.920.414 lei, reprezentând dividende pentru exercițiul financiar al anului 1994,

și 163.378.207 lei, cu titlu daune-interese moratorii pentru plata parțială și cu

întârziere a dividendelor sus menționate, calculate la nivelul taxei oficiale a

scontului B.N.R.

În motivarea acțiunii, se arată că dreptul

la dividende decurge din calitatea de acționar al F.P.S. la SC B. SA și că, potrivit

bilanțului contabil aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor, societății i

se cuvine 100.229.780 lei cu titlu de dividende.

Din suma datorată, pârâta a achitat

10.000.000 lei la data de 24 martie 1998, 27.000.000 lei la data de 27 iulie 1998,

3.000.000 lei la data de 1 februarie 1999 și 6.309.366 lei la data de 28

octombrie 1999, rămânând de plată suma de 53.920.414 lei.

Întrucât F.P.S. a lăsat pârâtei un termen

de grație pentru plata dividendelor datorate, respectiv, 30 iunie 1995, și

aceasta a plătit parțial și cu întârziere, în conformitate cu art. 43 C. com., daunele

moratorii au fost calculate începând cu data de 1 iulie 1995 și până la data de

20 septembrie 2000.

Tribunalul Buzău, secția comercială,

prin sentința nr. 1159 din 22 decembrie 2000, a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 53.920.414 lei, reprezentând dividende și

82.271.855 lei, cu titlu de dobânzi.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios

administrativ și comercial, prin decizia nr. 732 din 4 iunie 2001, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului, succesoare a F.P.S. București, și

pârâta SC B. SA, împotriva sentinței instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul

reclamantei, cu referire la neacordarea în totalitate a dobânzilor solicitate,

în sumă de 163.378.207 lei, s-a reținut, în esență, următoarele:

În mod corect, instanța de fond a

acordat reclamantei dobânzi în cuantum de 82.271.855 lei, calculate pe ultimii

3 ani anteriori introducerii acțiunii, deoarece, pentru restul dobânzilor

calculate și pe cei 2 ani până la 5 ani, cât a fost perioada pentru care s-a solicitat,

dreptul la acțiune al reclamantei era prescris, potrivit art. 3 din Decretul nr.

167/1958, privitor la prescripție.

Dividendele în sumă de 53.920.114

lei se cuveneau reclamantei, întrucât au fost solicitate în cadrului termenului

de 3 ani și erau un rest din totalul de 100.229.780 lei, din care pârâta a

achitat o parte anterior introducerii acțiunii.

Referitor la apelul pârâtei cu

privire la obligarea la plata dobânzii.

În speță, nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 68 din Legea nr. 31/1990, invocate de pârâtă, deoarece nu

este vorba de aportul asociaților la capitalul social, ci de dreptul la

dividende ce decurge din calitatea de acționar al societății, în temeiul art. 67

alin. (2) din legea menționată. Ca atare, Adunarea Generală a Acționarilor din

anul 1995, stabilind dividendele, iar pârâta achitându-le cu întârziere, în mod

corect, prima instanță a obligat-o la plata dobânzilor, în cuantum de

82.271.855 lei.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs ambele părți, reiterând motivele invocate în apel, respectiv,

critica hotărârii sub aspectul dreptului la daune-interese moratorii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta

arată, în esență, următoarele:

Greșit nu i s-au acordat daunele-interese

în cuantumul solicitat, întrucât dreptul la acțiune privind dreptul principal, și

anume, plata dividendelor, nu s-a stins, și, conform art. 1 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958, nici dreptul la plata dobânzii nu s-a stins, fiind un

drept accesoriu. Faptul că pârâta a făcut unele plăți succesive în cazul

dividendelor nu conduce la concluzia că dreptul la acțiune s-a prescris

distinct pentru fiecare prestație.

Prin recurs, pârâta solicită respingerea

capătului de cerere privitor la plata daunelor-interese moratorii, pe motiv că

aportul asociaților la capitalul social nu este purtător de dobânzi, iar achitarea

dividendelor s-a făcut cu întârziere datorită situației economice a societății,

care, pe fondul scăderii, productivității muncii a determinat ca, însăși, plata

salariilor personalului societății să fie o problemă.

Recursul reclamantei este nefondat.

Reclamanta a trimis tribunalului acțiunea

prin poștă, la data de 5 octombrie 2000, și a solicitat obligarea pârâtei la plata

dividendelor datorate pentru exercițiul financiar al anului 1994, aprobate de

Adunarea Generală a Acționarilor SC B. SA în anul 1995, precum și daunele-interese

moratorii calculate începând cu data de 1 iulie 1995 și până la 20 septembrie 2000.

Or, în conformitate cu dispozițiile

art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, republicat, dreptul la acțiune, având

un obiect patrimoniul, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în

termen de 3 ani.

Dreptul la acțiune, privind plata

dividendelor, s-a născut de la data când s-a aprobat bilanțul contabil și nu se

are în vedere calcularea termenului de prescripție distinct pentru fiecare

plată efectuată.

Sub acest aspect, dreptul la acțiune

al reclamantei era prescris la data introducerii acțiunii, fiind formulată cu

depășirea termenului de 3 ani.

Însă, pârâta a întrerupt prescripția,

în condițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cu privire la dreptul reclamantei

la dividende, ca urmare a recunoașterii dreptului reclamantei prin plățile succesive,

începând cu data de 24 martie 1998.

În ceea ce privește plata daunelor-interese

moratorii, pârâta a contestat dreptul reclamantei și nu a fost de acord să le

plătească, astfel că solicitarea reclamantei de a i se acorda dobânzile, începând

cu data de 1 iulie 1995, nu are temei legal, întrucât dreptul la acțiune era prescris

la data introducerii acțiunii (5 octombrie 2000). În asemenea condiții, corect

instanța fond a acordat reclamantei dobânzile pe 3 ani anteriori introducerii

acțiunii.

Față de cele arătate, Curtea reține că

nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va respinge

recursul reclamantei, fiind nefondat.

Referitor la recursul declarat de

pârâtă, acesta urmează a se anula ca netimbrat, pentru următoarele motive:

În conformitate cu prevederile art. 20

alin. (2), raportat la art. 11 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

146/1997, precum și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, cum au fost modificate

și completate, pârâta a fost citată pentru termenul din 12 martie 2003, cu

mențiunea de a depune taxa de timbru în sumă de 2.790.656 lei și timbru

judiciar în valoare de 30.000 lei. Totuși, pârâta nu a timbrat recursul, astfel

că devin incidente prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art.

9 din O.G. nr. 32/1995, potrivit cărora neîndeplinirea acestei obligații se sancționează

cu anularea recursului.

În consecință, Curtea reținând că problema

timbrajului este prealabilă analizei motivelor de recurs și cum pârâta nu a timbrat

recursul, urmează a se anula.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului, împotriva deciziei nr. 732 din 4 iunie

2001 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercial,

ca nefondat.

Anulează,

ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC B. SA Buzău, împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 12 martie 2003.