ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1773/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul F.P.S. București, a chemat în judecată pe

pârâta SC A.G. SA Bacău, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

556.277.929 lei, reprezentând dividendele pe anul 1995, daune moratorii

calculate la nivelul dobânzilor B.R.D. și cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bacău, prin sentința civilă 483 din 23 iulie 1999,

a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pe pârâtă la plata sumei de

139.399.072 lei, reprezentând dividende pe anul 1995 și la 8.052.981 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că pârâta a plătit o parte

din dividendele datorate, așa încât se impune obligarea numai pentru restul

datoriei, iar în privința daunelor moratorii, acestea reprezintă un mijloc de

constrângere al debitorului pentru executarea obligației, care nu pot fi

confundate cu dobânzile.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă 482 din 7

decembrie 1999, a admis cererea reclamantei și, schimbând în parte sentința

atacată, a admis și capătul de cerere privind plata sumei de 316.878.857 lei,

reprezentând dobânzi.

Curtea de apel a considerat că, potrivit

dispozițiilor art. 1073 C. civ., creditorul are drept la desdăunare, când

obligația nu a fost îndeplinită întocmai, iar daunele moratorii sunt destinate reparării

prejudiciului cauzat.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 5539 din

14 noiembrie 2000, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii

curții de apel, a casat decizia acestei instanțe, cu trimitere spre rejudecare,

pentru a se stabili dobânda cuvenită în raport cu situația că F.P.S., care nu

poate avea depozite bancare, ci sumele deținute trebuie să le verse la bugetul

de stat.

În rejudecare, Curtea de Apel Bacău, prin decizia

civilă nr. 12 din 28 martie 2002, a admis apelul reclamantei, a schimbat în

parte sentința tribunalului, în sensul că a obligat pe pârâtă la 54.215.204 lei

daune moratorii.

În esență, instanța de apel a reținut că nivelul

dobânzilor legale, stabilit de art. 43 C. com., se calculează la nivelul

dobânzii de 6% pe perioada 1 octombrie 1996 - 13 ianuarie 1998, precum și la

nivelul dobânzii la vedere acordate de banca reclamantei pentru perioada 13

ianuarie 1998 - 2 martie 1999.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a

declarat recurs la data de 27 mai 2002, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că intimata-pârâtă nu a

fost obligată și la cheltuieli de judecată, deși s-a făcut dovada avansării

acestora.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

următoarele considerente:

Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 146/1997 și O.G. nr.

32/1995 au stabilit obligativitatea timbrării acțiunilor și cererilor adresate

instanțelor judecătorești, ca regulă generală.

Pe cale de excepție, legea a prevăzut scutirea de

taxă de timbru a acțiunilor și cererilor, inclusiv a căilor de atac formulate

de instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au

ca obiect venituri publice (art. 17 din Legea nr. 146/1997).

Recurenta este una din instituțiile publice exceptate

de actul normativ menționat, de la plata taxelor de timbru.

Pe de altă parte, cheltuielile de judecată sunt

sumele avansate de părți în desfășurarea procesului, cu titlu de taxă de

timbru, transport, cazare, sume avansate pentru administrarea probelor și onorarii

de avocați.

Pentru a fi acordate de către instanțe, aceste cheltuieli

trebuiesc dovedite.

În condițiile scutirii plății taxelor de timbru,

recurenta nu poate pretinde restituirea unor cheltuieli făcute în afara legii.

Cu toate acestea, instanța de apel a menținut

dispozițiile instanței de fond cu privire la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât, în propria cale de atac, recurentului nu i

se poate înrăutăți situația, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr.

12 din 28 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta,

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

București, împotriva deciziei nr. 12 din 28 martie 2002 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 martie

2003.