ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1548/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. (succesoare a Fondului Proprietății de Stat București) împotriva deciziei nr.15 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Bacău- Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit părțile. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recurenta reclamantă este scutită de plata taxei de timbru potrivit art.17 din Legea nr.146/1997, cum a fost modificată și completată, iar în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea pricinii în lipsă. Curtea constatănd că nu mai sunt cereri prealabile și cauza se află în stare de judecată, o reține în vederea soluționării.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea transmisă prin poștă la data de 19 martie 1999, reclamanta F.P.S.București a chemat în judecată pârâta SC”U.” SA , Piatra Neamț, pentru a fi obligată la plata sumei de 89.856.279 lei, din care 38.994.416 lei reprezentând dividende pentru exercițiul financiar al anului 1995 și 50.861.863 lei cu titlu daune interese moratorii aferente dividendelor neachitate, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D.la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la 6.710.651 lei cheltuieli de judecată, respectiv 6.680.051 lei taxă judiciară de timbru și 30.000 lei timbru judiciar.

Tribunalul Neamț- Secția comercială, prin sentința nr.1895 din 17 iunie 1999, a respins acțiunea reclamantei ca fiind fără obiect în ceea ce privește plata dividendelor și ca neîntemeiată cu privire la plata daunelor moratorii provenite din dobânda la vedere. Reclamanta F.P.S. a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, sub aspectul neacordării daunelor interese moratorii, precum și referitor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.839.252 lei reprezentând 4.809.252 lei taxă timbru și 30.000 lei timbru judiciar. Curtea de apel Bacău- Secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.59 din 8 februarie 2000, a respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței nr.1895 /1999 a Tribunalului Bacău.

Curtea Supremă de Justiție- Secția comercială, prin decizia nr.1843 din 23 martie 2001, a admis recursul reclamantei A.P.A.P.S(fost Fondul Proprietății de Stat) împotriva deciziei nr.59/2000 a Curții de Apel Bacău și a casat decizia atacată, trimițând cauza spre soluționare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: Odată cu aprobarea bilanțului contabil, obligația de plată a dividendelor devine exigibilă, iar potrivit art.43 din Codul comercial, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor moratorii datorită întârzierii în executarea obligației de plată este, în principiu, întemeiată. În ceea ce privește modalitatea de calcul a daunelor nu s-au administrat probe care să ateste că A.P.A.P.S.

este titulara unor conturi care îndeplinesc cerințele impuse de B.R.D. în vederea acordării unor asemenea dobânzi. Administrarea unor asemenea dovezi se impunea cu atât mai mult cu cât statutul juridic al reclamantei nu este de natură a facilita constituirea unor conturi bancare de tipul celor menționate. În subsidiar rămâne în discuție și posibilitatea ca solicitarea reclamantei să fie analizată în raport cu alte criterii de calcul a dobânzii, ipoteză care necesită de asemenea administrarea unor probe suplimentare. Curtea de apel Bacău- Secția comercială și de contencios administrativ rejudecând apelul, după casare, prin decizia nr.15 din 18 aprilie 2002 a admis apelul reclamantei împotriva sentinței nr.1895/1999 a tribunalului în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 11.340.784 lei cu titlu daune interese moratorii și a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit art.43 din Codul comercial pârâta datorează dobânda de drept care curge de la data de 29 martie 1996 ,când obligația de plată a dividendelor a devenit exigibilă. Întrucât suma datorată (dividendele) a fost achitată la data de 29 martie 1999, pârâta datorează reclamantei suma de 11.340.784 lei, cu titlu de daune, calculate la suma de 38.994.416 lei, în funcție de dobânda la vedere practicată de B.R.D. în perioada 29 martie 1996- 29 martie 1999. În ceea ce privește solicitarea reclamantei de a se acorda daune moratorii calculate în raport cu dobânda bonificată de B.R.D. la depozitele constituite de persoane juridice pe termen de 1 an s-a reținut că problema a fost rezolvată de instanța de recurs cu caracter obligatoriu în sensul că statutul juridic al reclamantei nu este de natură a facilita constituirea unor conturi bancare care să justifice acordarea dobânzii respective.

Având în vedere art.17 din Legea 146/1997, cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.30/1999, s-a reținut că este neîntemeiată cererea referitoare la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei nr.15/2002 a Curții de apel Bacău,reclamanta a declarat recurs , invocând că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii și a solicitat obligarea pârâtei la 50.861.863 lei cu titlu de daune interese moratorii și 4.839.252 lei cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esență, următoarele: Opțiunea ,privind forma de depunere la bancă a sumelor de bani aparține creditorului, în speță F.P.S. Potrivit art.26 lit.a din Legea nr.58/1991 veniturile F.P:S.

se vor folosi pentru depunerea în conturi purtătoare de dobânzi, iar în conformitate cu art.5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.88/1997, modificată și completată, bugetul se formează integral din veniturile rezultate ca urmare a privatizării societăților comerciale, din dividende și dobânzile aferente disponibilităților sale bănești. Așadar, legea obligă la depunerea sumelor încasate în conturi purtătoare de dobânzi și s-a dovedit cu adresa B.R.D. anexată, că F.P.S. a avut în perioada 1993-1999 un cont colector a dividendelor, deschis la Sucursala Municipiului București a B.R.D. În ceea ce privește respingerea capătului de cerere referitor la cheltuieli de judecată, în mod eronat nu s-a avut în vedere că timbrarea cererii era întemeiată, cu atât mai mult că, instanța de fond i-a pus în vedere să timbreze, iar la data introducerii acțiunii, în martie 1999, încă nu apăruse Legea nr.99/1999 prin care F.P.S.

este definit ca instituție publică. De asemenea, data la care Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției i-a comunicat că dividendele se încadrează în noțiunea de venituri publice este după data introducerii acțiunii. Recursul este nefondat. Referitor la neacordarea daunelor interese moratorii în raport cu nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, curtea reține că recurenta reclamantă nu a administrat probe care să ateste că este titulara unor depozite pe termen de un an la B.R.D. Acordarea unor asemenea dobânzi este admisibilă numai în condițiile existenței unui contract de depozit. Adresa B.R.D.- S.M.B. către A.P.A.P.S., invocată de recurenta reclamantă, nu confirmă că aceasta era titulara unui contract de depozit, ci că a avut deschis la bancă un cont de colectare a dividendelor.

În lipsa unor dovezi care să ateste că recurenta reclamantă era titulara unui contract de dpozit, în conformitate cu prevederile art.43 din Codul comercial, se poate acorda numai dobânzile pentru sumele existente în contul curent și anume dobânda la vedere practicată de banca care o deservește. Referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, efectuate la instanța de fond, curtea constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat. Potrivit art.5 alin.1 și art.9 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.88/1997, nemodificate la data introducerii acțiunii (19 martie 1999) prin Legea nr.99 din 26 mai 1999, F.P.S. era definit ca o instituție de interes public, iar veniturile obținute și încasate din dividende se vărsau la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.

De asemenea, în art.1 din anexa nr.2 privind regulamentul de organizare și funcționare a F.P.S., aprobat prin H.G. nr. 55/1998, în vigoare la data introducerii acțiunii, F.P:S. era definit ca instituție de interes public, cu personalitate juridică. Natura juridică de instituție publică a F.P.S. și obligația de a vărsa dividendele la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute în buget este prevăzută, în continuare și de Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice. Ca atare, acțiunea reclamantei, inclusiv căile de atac erau scutite de taxa judiciară de timbru în condițiile art.17 din Legea nr.146/1997, astfel cum a fost modificată și completată. Cu toate acestea, reclamanta prin acțiune a precizat că timbrează acțiunea cu 6.680.651 lei taxă judiciară de timbru, pe care o va achita până la primul termen de judecată.

Nici la primul termen de judecată din 26 aprilie 1999 de la instanța de fond nu a contestat taxa de timbru, ci a achitat-o cu Ordinul de plată nr.7542 din 16 aprilie 1999, așa cum a fost citată de către instanță. Abia în apelul declarat împotriva sentinței nr.1895/1999 a Tribunalului Neamț invocă că beneficiază de prevederile art.17 din Legea nr.146/1997.

Or, în conformitate cu prevederilor art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997 coroborat cu art.24 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul nr.2214/1997 al ministrului de stat, ministrul justiției, ca și în art.29 alin.4 din Normele metodologice, din Ordinul nr.760/C/1999, emis de aceleași organe, care au încetat normele precedente, reclamanta putea să depună contestație la instanța judecătorească care a dispus încadrarea în tariful taxelor judiciare de timbru, în termen de 15 zile de la data comunicării sumei datorate, respectiv 31 martie 1999 (fila 12 dosar nr.1207/1999 al Tribunalului Neamț. Sub acest aspect, reclamanta deși este în culpă, întrucât nu a formulat contestație împotriva taxei de timbru, invocă greșeala instanței de fond în scopul obligării intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar depuse la instanța de fond.

Față de cele arătate, curtea reține că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală și nefiind îndeplinite condițiile art.304 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S.București împotriva deciziei nr.15 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Bacău- Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.