ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1548/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanta A.P.A.P.S.   (succesoare a Fondului  Proprietății de Stat București)

împotriva deciziei nr.15 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Bacău- Secția

comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că

recurenta reclamantă este scutită de plata taxei de timbru potrivit art.17 din

Legea nr.146/1997, cum a fost  modificată și completată, iar în conformitate

cu  prevederile art.242 alin.2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea

pricinii în lipsă.

Curtea constatănd că nu mai sunt cereri

prealabile și cauza se află în stare de judecată, o reține în vederea

soluționării.

C U

R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea transmisă prin poștă la data de

19 martie 1999, reclamanta F.P.S.București a chemat în judecată pârâta SC”U.”

SA , Piatra Neamț, pentru a fi obligată la plata sumei de 89.856.279 lei, din

care 38.994.416 lei reprezentând dividende  pentru exercițiul  financiar al

anului 1995 și 50.861.863 lei cu titlu daune  interese moratorii aferente

dividendelor neachitate, calculate  la nivelul  dobânzilor bonificate de

B.R.D.la depozitele constituite  de persoanele juridice pe termen de 1 an. De

asemenea,  reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la 6.710.651 lei cheltuieli

de judecată, respectiv 6.680.051 lei taxă judiciară de timbru și 30.000 lei

timbru judiciar.

Tribunalul Neamț- Secția comercială, prin

sentința nr.1895 din 17 iunie 1999, a respins  acțiunea reclamantei ca fiind

fără obiect în ceea ce privește plata dividendelor și ca neîntemeiată cu

privire la  plata daunelor moratorii provenite din dobânda  la vedere.

Reclamanta F.P.S. a declarat apel

împotriva  sentinței instanței de fond, sub aspectul neacordării daunelor

interese moratorii, precum și referitor la plata cheltuielilor de  judecată în

sumă de 4.839.252 lei reprezentând 4.809.252 lei taxă timbru și 30.000 lei

timbru judiciar.

Curtea de apel Bacău- Secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr.59 din 8 februarie 2000, a

respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței nr.1895 /1999 a

Tribunalului Bacău.

Curtea Supremă de Justiție- Secția

comercială, prin decizia nr.1843 din 23  martie 2001, a admis recursul

reclamantei A.P.A.P.S(fost Fondul Proprietății de Stat) împotriva deciziei

nr.59/2000 a Curții de Apel Bacău și a casat decizia atacată, trimițând cauza

spre soluționare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a  reținut următoarele:

Odată cu aprobarea  bilanțului

contabil, obligația de  plată a dividendelor devine exigibilă, iar potrivit

art.43 din Codul comercial, cererea reclamantei de obligare a  pârâtei la plata

daunelor moratorii datorită întârzierii în executarea obligației de plată este,

în principiu, întemeiată.

În ceea ce privește modalitatea de

calcul a daunelor nu s-au administrat probe care să ateste că A.P.A.P.S. este

titulara unor conturi care îndeplinesc cerințele impuse de B.R.D. în vederea

acordării unor asemenea dobânzi. Administrarea unor  asemenea  dovezi se

impunea  cu atât mai mult cu cât statutul juridic al reclamantei nu este de

natură a facilita constituirea unor  conturi bancare de tipul celor menționate.

În subsidiar rămâne în discuție și

posibilitatea ca  solicitarea reclamantei să fie analizată în raport cu alte

criterii de calcul a dobânzii, ipoteză care necesită de asemenea administrarea

unor probe suplimentare.

Curtea de apel Bacău- Secția comercială

și de contencios administrativ rejudecând apelul, după casare, prin decizia

nr.15 din 18 aprilie  2002 a admis apelul reclamantei împotriva  sentinței

nr.1895/1999 a tribunalului în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de

11.340.784 lei cu titlu daune interese moratorii și a respins ca neîntemeiată

cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de  judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Potrivit art.43 din Codul comercial

pârâta datorează  dobânda de drept  care curge de la data de 29 martie 1996

,când obligația de plată a dividendelor a devenit exigibilă.

Întrucât suma datorată (dividendele) a

fost achitată la data de 29 martie 1999, pârâta datorează reclamantei suma  de

11.340.784 lei, cu titlu de daune, calculate la suma de 38.994.416 lei, în

funcție de dobânda la vedere practicată de B.R.D. în perioada 29 martie 1996-

29 martie 1999.

În ceea ce privește solicitarea

reclamantei de a se acorda daune moratorii calculate în raport cu dobânda

bonificată de B.R.D. la depozitele  constituite de persoane juridice pe termen

de 1 an s-a reținut că problema a fost  rezolvată de instanța de recurs cu

caracter obligatoriu în sensul că statutul juridic al reclamantei nu este de

natură a facilita constituirea unor conturi bancare  care să justifice

acordarea dobânzii respective.

Având în vedere art.17 din Legea 146/1997,

cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.30/1999, s-a  reținut că este

neîntemeiată cererea referitoare la plata  cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr.15/2002 a Curții

de apel Bacău,reclamanta a declarat recurs , invocând că hotărârea s-a  dat cu

aplicarea greșită a legii și a solicitat obligarea  pârâtei la 50.861.863 lei

cu titlu de daune interese moratorii și 4.839.252 lei cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se

arată, în esență, următoarele:

Opțiunea ,privind forma de depunere la bancă a

sumelor de bani aparține creditorului, în speță F.P.S.

Potrivit art.26 lit.a din Legea nr.58/1991

veniturile F.P:S. se vor folosi pentru depunerea în conturi purtătoare de

dobânzi, iar în conformitate cu art.5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr.88/1997, modificată și completată, bugetul se formează integral din

veniturile rezultate ca urmare a privatizării  societăților comerciale, din

dividende și dobânzile aferente disponibilităților sale bănești. Așadar, legea

obligă  la depunerea sumelor  încasate în conturi  purtătoare de dobânzi și s-a

dovedit cu adresa B.R.D. anexată, că F.P.S. a avut  în perioada  1993-1999 un

cont colector a dividendelor, deschis la Sucursala Municipiului București a

B.R.D.

În ceea ce privește respingerea capătului de

cerere referitor la cheltuieli de judecată, în mod eronat nu s-a  avut în

vedere că timbrarea  cererii era întemeiată, cu atât mai mult că, instanța de

fond i-a pus în vedere  să timbreze, iar la data introducerii acțiunii, în

martie 1999, încă nu apăruse Legea nr.99/1999 prin care F.P.S. este definit ca

instituție publică. De asemenea, data la care Ministerul Finanțelor și

Ministerul Justiției i-a comunicat că dividendele se încadrează în noțiunea de

venituri publice este  după data  introducerii acțiunii.

Recursul este nefondat.

Referitor la neacordarea daunelor interese

moratorii în raport cu nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele

constituite de persoanele juridice pe termen de  un an, curtea reține că recurenta

reclamantă nu a administrat probe care să ateste că este titulara unor depozite

pe termen de un an la B.R.D.  Acordarea unor  asemenea dobânzi este admisibilă

numai în condițiile  existenței unui contract de depozit.

Adresa B.R.D.- S.M.B. către A.P.A.P.S.,

invocată de recurenta reclamantă, nu confirmă că aceasta  era titulara unui

contract de depozit, ci că a avut deschis la bancă un cont de colectare a

dividendelor.

În lipsa unor dovezi care să ateste că

recurenta  reclamantă era titulara unui contract de dpozit, în conformitate cu

prevederile art.43 din Codul comercial, se poate  acorda numai dobânzile pentru

sumele existente în contul curent și anume dobânda la vedere practicată de

banca care o deservește.

Referitor la neacordarea cheltuielilor de

judecată reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, efectuate  la instanța

de fond, curtea constată că și acest  motiv de recurs este neîntemeiat.

Potrivit art.5 alin.1 și art.9 alin.1 din

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.88/1997, nemodificate la data introducerii

acțiunii (19 martie 1999) prin Legea nr.99 din 26 mai 1999, F.P.S. era definit

ca o instituție de interes public, iar veniturile obținute și încasate din

dividende se vărsau la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute

în bugetul de venituri și  cheltuieli.

De asemenea, în art.1 din anexa nr.2 privind

regulamentul de organizare și funcționare a F.P.S., aprobat prin H.G. nr.

55/1998, în vigoare la data introducerii acțiunii, F.P:S. era definit ca

instituție de interes public, cu personalitate juridică. Natura juridică de

instituție publică a F.P.S. și obligația de a vărsa dividendele la bugetul de

stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute în buget este prevăzută, în

continuare și de Legea nr.99/1999 privind unele  măsuri pentru accelerarea

reformei economice. Ca atare, acțiunea reclamantei, inclusiv căile de atac erau

scutite de taxa judiciară de timbru în condițiile art.17 din Legea

nr.146/1997, astfel cum a fost modificată și completată.

Cu toate acestea, reclamanta prin acțiune a

precizat  că timbrează acțiunea cu 6.680.651 lei taxă judiciară de timbru, pe

care o va achita până la primul termen  de judecată.

Nici la primul termen de judecată din 26

aprilie 1999 de la instanța de fond nu a contestat taxa de timbru, ci a

achitat-o cu Ordinul de plată nr.7542 din 16 aprilie 1999, așa cum a fost

citată de către instanță. Abia în apelul declarat împotriva sentinței

nr.1895/1999 a Tribunalului Neamț invocă că beneficiază de prevederile art.17

din Legea nr.146/1997.

Or, în conformitate cu prevederilor art.18

alin.2 din Legea nr.146/1997 coroborat cu art.24 alin.4 din Normele

metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Ordinul nr.2214/1997 al

ministrului de stat, ministrul justiției, ca și în art.29 alin.4 din Normele

metodologice, din Ordinul nr.760/C/1999, emis de aceleași organe, care au

încetat normele precedente, reclamanta putea să depună contestație  la instanța

judecătorească care a dispus încadrarea în tariful taxelor judiciare  de

timbru, în termen de 15 zile de la data comunicării sumei datorate, respectiv

31 martie 1999 (fila 12  dosar nr.1207/1999 al Tribunalului Neamț.

Sub acest aspect, reclamanta deși este în

culpă, întrucât nu a formulat  contestație împotriva taxei de timbru, invocă

greșeala instanței de fond în scopul obligării intimatei pârâte la plata

cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbru  judiciar

depuse la instanța de fond.

Față de cele arătate, curtea reține că

hotărârea instanței de apel este temeinică și legală și nefiind îndeplinite

condițiile art.304 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

A.P.A.P.S.București împotriva deciziei nr.15 din 18 aprilie 2002 a Curții de

Apel Bacău- Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

martie 2003.