ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta La apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă SC „I.C.” SA Brașov prin consilier juridic S. R., lipsind recurenta reclamantă A.P.A.P.S. București. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este scutit de taxa judiciară de timbru, după care, Curtea a acordat cuvântul, intimatei. Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr.1109 din 3 octombrie 2000 a admis în parte acțiunea introdusă de Fondul Proprietății de Stat, în prezent Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, împotriva pârâtei SC „I.C.”SA, pe care a obligat-o la plata sumei de 67.600.325 lei dividende datorate pentru exercițiul financiar al anului 1996. A fost respins capătul de acțiune privind obligarea pârâtei la daune interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an, în sumă de 52.513.973 lei.

S-a reținut pentru primul capăt de acțiune că prin procesul verbal AGA din 29 mai 1997 s-a stabilit cuantumul dividendelor datorate reclamantei în sumă de 67.600.325 lei, pe care pârâta nejustificat a refuzat să o plătească deși a fost și notificată. Pentru daunele interese moratorii s-a considerat însă ,că față de prevederile art.1086 și 1088 (2) Cod civil, reclamanta nu a făcut dovada că sunt consecința directă și imediată a neexecutării plății dividendelor și nici a legăturii cauzale dintre neplată și prejudiciul suferit. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Brașov, care prin decizia civilă nr.472 din 13 iulie 2001 a considerat că s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art.1086 Cod civil, iar invocarea de către apelantă a art.26 din Legea nr.58/1991, privind depunerea veniturilor reclamantei în conturi bancare nu suplinește dovedirea încheierii unor convenții cadru cu băncile comerciale.

Referitor la prevederile art.43 Cod comercial, invocate de apelantă, s-a reținut că sunt incidente la cazurile de aplicare a evaluării legale, când s-a stabilit de drept o dobândă legală, și nu la daunele interese moratorii unde se aplică principiile consacrate de art.1084 – 1086 Cod civil. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, care invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a solicitat casarea deciziei, admiterea apelului și obligarea intimatei la plata daunelor interese moratorii în suma pretinsă prin acțiune, întrucât fiind vorba de o obligație comercială nerespectată, operează dispozițiile art.43 Cod comercial și art.1088 Cod civil, dobânzile curg de drept, fără nici o altă dovadă din partea creditorului.

Se mai critică în recurs motivarea sentinței instanței de fond în legătură cu dobânda ce putea fi pretinsă și care era numai aceea a pieței raportată la taxa de scont B.N.R., fără să se aibă în vedere că dividendele datorate de intimată privesc anul 1996, dată la care recurenta își derula fondurile prin B.R.D. Recursul este nefondat. Este de subliniat cu prioritate, că recurenta are justificare teoretic să critice hotărârile instanțelor, cu privire la motivarea pe care au dat-o respingerii celui de al doilea capăt de acțiune, fără ca prin aceasta însă să se modifice soluția pe fondul său, care este corectă, și fără să facă admisibil recursul, știut fiind că în sistemul nostru judiciar partea din hotărâre susceptibilă de recurs este numai dispozitivul hotărârii, singurul care se execută.

Cu aceste precizări, și prin înlocuirea motivării considerentelor celor două hotărâri, recursul este nefondat pentru următoarele motive: De esență pentru soluționarea capătului II din acțiune era necesar stabilirea naturii daunelor interese moratorii și modul de calcul al acestora. Așa cum rezultă din motivarea acțiunii cât și a recursului, ceea ce se solicită de reclamantă este beneficiul nerealizat constând în dobânda bancară. Dispozițiile art.43 Cod comercial invocate de recurentă pentru dreptul său la dobândă operează din plin în cauză și greșit au fost înlăturate de instanțe, care s-au referit la prevederile art.1086 Cod civil, fără nici o legătură cu obiectul cauzei. Deci din acest punct de vedere al dreptului de la lege la dobânzi, susținerea recurentei este întemeiată și temeiul cererii este art.43 Cod comercial, în care sens se înlocuiește motivarea hotărârilor.

Mai departe însă, cu privire la temeinicia acestei cereri a daunelor interese moratorii la suma pretinsă, susținerile din recurs sunt neîntemeiate, iar pe fond hotărârile sunt corecte. Dispozițiile art.43 Cod comercial invocate și analizate de recurentă în cadrul recursului, nu se referă la natura dobânzii sau la modul de calcul ci stabilește numai dreptul la dobânda din ziua când creanța devine exigibilă. Pentru ca instanțele să fi admis cererea privind daunele interese moratorii, reclamanta trebuia să dovedească că pe perioada de la data când obligația de plată a devenit scadentă și până la plata efectivă, avea deschis cont curent la B.R.D. pentru constituirea de depozite.

Prezumția existenței prejudiciului, invocată de recurentă pentru lipsa folosinței sumei de bani, nu poate fi absolutizată, pentru că prin acte normative intervenite în perioada de la scadența plății dividendelor, se impunea instituțiilor de genul recurentei să verse dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile rezultate din operațiunile de privatizare prin conturi deschise la trezoreria statului, și nu la bănci comerciale. De aceea invocarea Legii nr.58/1991, este fără relevanță pe de o parte că nu s-a dovedit de reclamantă existența conturilor deschise la B.R.D., iar pe de altă parte intrarea în vigoare a actelor normative care stabilesc cu claritate modul de depozitare a sumelor de natura celei din speță.

Acestea sunt motivele pentru care recurenta nu este îndreptățită la o astfel de dobândă cum a solicitat-o prin acțiune, pentru că nu poate să-și tezaurizeze resursele bănești constituindu-și depozite pe termen, ci eventual la o dobândă la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., așa cum constant practica judiciară a considerat până la intrarea în vigoare a O.G. nr.9/2000, dată de la care problema s-a reglementat prin lege. Cele arătate sunt valabile și pentru dividendele aferente anului 1996, și nu cum se susține în recurs. În consecință, cu completarea de față a motivării, soluția pronunțată în apel este legală și temeinică și recursul urmează să fie respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București împotriva deciziei nr.472 din 13 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov - Secția Comercială și Contencios Administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.