ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de reclamanta
La apelul
nominal s-a prezentat intimata pârâtă SC „I.C.” SA Brașov prin consilier
juridic S. R., lipsind recurenta reclamantă A.P.A.P.S. București.
Procedura legal
îndeplinită.
S-a referit de
către magistratul asistent că recursul este scutit de taxa judiciară de
timbru, după care, Curtea a acordat cuvântul, intimatei.
Intimata a
solicitat respingerea recursului ca nefondat.
C U
R T E A
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul
Brașov prin sentința civilă nr.1109 din 3 octombrie 2000 a admis în parte
acțiunea introdusă de Fondul Proprietății de Stat, în prezent Autoritatea
pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, împotriva pârâtei
SC „I.C.”SA, pe care a obligat-o la plata sumei de 67.600.325 lei dividende
datorate pentru exercițiul financiar al anului 1996. A fost respins capătul de
acțiune privind obligarea pârâtei la daune interese moratorii calculate la
nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele
juridice pe termen de 1 an, în sumă de 52.513.973 lei.
S-a reținut
pentru primul capăt de acțiune că prin procesul verbal AGA din 29 mai 1997 s-a
stabilit cuantumul dividendelor datorate reclamantei în sumă de 67.600.325
lei, pe care pârâta nejustificat a refuzat să o plătească deși a fost și
notificată. Pentru daunele interese moratorii s-a considerat însă ,că față de
prevederile art.1086 și 1088 (2) Cod civil, reclamanta nu a făcut dovada că
sunt consecința directă și imediată a neexecutării plății dividendelor și nici
a legăturii cauzale dintre neplată și prejudiciul suferit.
Apelul declarat
de reclamantă a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Brașov, care prin
decizia civilă nr.472 din 13 iulie 2001 a considerat că s-a făcut corect
aplicarea dispozițiilor art.1086 Cod civil, iar invocarea de către apelantă a
art.26 din Legea nr.58/1991, privind depunerea veniturilor reclamantei în
conturi bancare nu suplinește dovedirea încheierii unor convenții cadru cu
băncile comerciale.
Referitor la
prevederile art.43 Cod comercial, invocate de apelantă, s-a reținut că sunt incidente
la cazurile de aplicare a evaluării legale, când s-a stabilit de drept o
dobândă legală, și nu la daunele interese moratorii unde se aplică principiile
consacrate de art.1084 – 1086 Cod civil.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea pentru Privatizare și
Administrarea Participațiilor Statului, care invocând motivul de casare
prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a solicitat casarea deciziei,
admiterea apelului și obligarea intimatei la plata daunelor interese moratorii
în suma pretinsă prin acțiune, întrucât fiind vorba de o obligație comercială
nerespectată, operează dispozițiile art.43 Cod comercial și art.1088 Cod civil,
dobânzile curg de drept, fără nici o altă dovadă din partea creditorului.
Se mai critică
în recurs motivarea sentinței instanței de fond în legătură cu dobânda ce putea
fi pretinsă și care era numai aceea a pieței raportată la taxa de scont B.N.R.,
fără să se aibă în vedere că dividendele datorate de intimată privesc anul
1996, dată la care recurenta își derula fondurile prin B.R.D.
Recursul este
nefondat.
Este de
subliniat cu prioritate, că recurenta are justificare teoretic să critice
hotărârile instanțelor, cu privire la motivarea pe care au dat-o respingerii
celui de al doilea capăt de acțiune, fără ca prin aceasta însă să se modifice
soluția pe fondul său, care este corectă, și fără să facă admisibil recursul,
știut fiind că în sistemul nostru judiciar partea din hotărâre susceptibilă de
recurs este numai dispozitivul hotărârii, singurul care se execută.
Cu aceste
precizări, și prin înlocuirea motivării considerentelor celor două hotărâri,
recursul este nefondat pentru următoarele motive:
De esență
pentru soluționarea capătului II din acțiune era necesar stabilirea naturii
daunelor interese moratorii și modul de calcul al acestora.
Așa cum rezultă
din motivarea acțiunii cât și a recursului, ceea ce se solicită de reclamantă
este beneficiul nerealizat constând în dobânda bancară.
Dispozițiile
art.43 Cod comercial invocate de recurentă pentru dreptul său la dobândă
operează din plin în cauză și greșit au fost înlăturate de instanțe, care s-au
referit la prevederile art.1086 Cod civil, fără nici o legătură cu obiectul
cauzei.
Deci din acest
punct de vedere al dreptului de la lege la dobânzi, susținerea recurentei este
întemeiată și temeiul cererii este art.43 Cod comercial, în care sens se
înlocuiește motivarea hotărârilor.
Mai departe
însă, cu privire la temeinicia acestei cereri a daunelor interese moratorii la
suma pretinsă, susținerile din recurs sunt neîntemeiate, iar pe fond hotărârile
sunt corecte.
Dispozițiile
art.43 Cod comercial invocate și analizate de recurentă în cadrul recursului,
nu se referă la natura dobânzii sau la modul de calcul ci stabilește numai
dreptul la dobânda din ziua când creanța devine exigibilă.
Pentru ca
instanțele să fi admis cererea privind daunele interese moratorii, reclamanta
trebuia să dovedească că pe perioada de la data când obligația de plată a
devenit scadentă și până la plata efectivă, avea deschis cont curent la B.R.D.
pentru constituirea de depozite.
Prezumția
existenței prejudiciului, invocată de recurentă pentru lipsa folosinței sumei
de bani, nu poate fi absolutizată, pentru că prin acte normative intervenite în
perioada de la scadența plății dividendelor, se impunea instituțiilor de genul
recurentei să verse dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile
rezultate din operațiunile de privatizare prin conturi deschise la trezoreria
statului, și nu la bănci comerciale.
De aceea
invocarea Legii nr.58/1991, este fără relevanță pe de o parte că nu s-a dovedit
de reclamantă existența conturilor deschise la B.R.D., iar pe de altă parte
intrarea în vigoare a actelor normative care stabilesc cu claritate modul de
depozitare a sumelor de natura celei din speță.
Acestea sunt
motivele pentru care recurenta nu este îndreptățită la o astfel de dobândă
cum a solicitat-o prin acțiune, pentru că nu poate să-și tezaurizeze resursele
bănești constituindu-și depozite pe termen, ci eventual la o dobândă la
nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R., așa cum constant
practica judiciară a considerat până la intrarea în vigoare a O.G. nr.9/2000,
dată de la care problema s-a reglementat prin lege.
Cele arătate
sunt valabile și pentru dividendele aferente anului 1996, și nu cum se susține
în recurs.
În consecință,
cu completarea de față a motivării, soluția pronunțată în apel este legală și
temeinică și recursul urmează să fie respins.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta A.P.A.P.S.
București
împotriva deciziei nr.472 din 13 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov - Secția
Comercială și Contencios Administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.