ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2058/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 326/C din 19 martie 2001,

Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul, F.P.S. București (devenit A.P.A.P.S

București) și, în consecință, a obligat-o pe pârâta SC E. SA Brașov să plătească

acesteia suma de 27.663.326 lei, cu titlu de dividende aferente exercițiului

financiar al anului 1997.

Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 20.192.080 lei, reprezentând

daune-interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D.

la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în

esență, că dividendele se datorează în baza art. 67 din Legea nr. 31/1990, precum

și că, în legătură cu daunele-interese moratorii (capăt de cerere respins) nu

s-a făcut dovada legăturii cauzale dintre prejudiciul cauzat prin plata cu

întârziere a dividendelor și fapta culpabilă a pârâtei.

Împotriva sus menționatei sentințe, a declarat apel

reclamanta, A.P.A.P.S. București, susținând că numai printr-o interpretare

eronată a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu referire la prevederile

coroborate ale art. 43 C. com. și art. 1088 C. civ., prima instanță a respins,

în loc să admită și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata

daunelor-interese moratorii în sumă de 20.192.080 lei, din moment ce, în speță,

este vorba de o datorie comercială certă, lichidă și exigibilă, care, nefiind

achitată la scadență, a produs creditorului un prejudiciu a cărei existență și

întindere nici nu mai trebuie dovedite, față de conținutul textelor legale

precitate.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia civilă nr. 475/A din 13 iulie 2001, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. București, împotriva sentinței

instanței de fond.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a

reținut, în esență, că prevederile art. 43 C. com. și art. 1088 C. civ. sunt

incidente numai în situația unei evaluări legale a prejudiciului, adică în

cazul în care legiuitorul ar fi prevăzut, de drept, o dobândă legală, or, în

speță este vorba de o evaluare judiciară a daunelor (dobânzilor) și, ca urmare,

pentru stabilirea temeiniciei și cuantumului acestora, se aplică principiile

statuate de dispozițiile art. 1084 - 1086 C. civ., care au fost ignorate la

formularea pretențiilor privind daunele-interese moratorii.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs

reclamanta, A.P.A.P.S. București, care a reluat, sub forma criticilor,

susținerile făcute la fond și care au constituit ulterior și motive de apel.

Se susține, în esență, că, în mod greșit, instanța de

apel a confirmat sentința tribunalului în partea referitoare la respingerea

capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 20.192.080 lei,

reprezentând daune-interese moratorii solicitate pentru plata cu întârziere a

dividendelor cuvenite pentru exercițiul financiar al anului 1997, deoarece

aceste daune-interese au rolul de a repara prejudiciul suferit de creditor,

prin întârzierea executării obligației.

Printr-o altă critică se mai susține că, în mod

nelegal, a fost respinsă cererea sa pentru dobânzi, care i se cuveneau, în baza

art. 43 C. com., text care particularizează regula cuprinsă în art. 1088 C.

civ.

De asemenea, se mai susține că dreptul său de a

pretinde dobânzi este întemeiat și pe dispozițiile art. 370 C. com., care

stabilește ca toate datoriile comerciale lichide și exigibile sunt purtătoare

de dobânzi din ziua când devin exigibile.

În sfârșit, în ceea ce privește cuantumul dobânzilor,

recurenta susține că acesta ar trebui stabilit la nivelul dobânzilor practicate

de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an

și nu în raport cu cel prevăzut în O.G. nr. 9/2000, care nu poate fi aplicat în

cauză, din moment ce actul normativ precitat a fost adoptat ulterior nașterii

obligațiilor bănești deduse judecății.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că

problema de drept, invocată prin prima critică îndreptată împotriva deciziei

pronunțată în apel, este aceea a dobânzii în materie comercială, reglementată

de art. 43 C. com., prin derogare de la normele dreptului civil.

Această problemă este strâns legată de reglementarea

privind neexecutarea obligațiilor contractuale la scadență.

Când obligația contractuală constă în a „face” sau a

„da” a unui alt bun decât o sumă de bani, regula invocată, privind integrala despăgubire

a creditorului, este că acesta din urmă are dreptul să reclame, potrivit art. 1084

C. civ., atât pierderea efectiv suferită, cât și câștigul nerealizat, cu

condiția să facă dovada existenței și întinderii lor.

Dacă prestația constă într-o sumă de bani, daunele

sunt prezumate, așa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor,

conform art. 1088 alin. (2) C. civ.

Este necontestat că obligația, care nu a fost

îndeplinită în cauză, este comercială, așa încât sunt incidente dispozițiile art.

43 C. com., care stipulează că datoriile comerciale lichide și plătibile în

bani, produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.

Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabilește

prin lege, în afară de cazul când părțile au stipulat în convenția lor o sumă

mai mare, dar în limitele legii speciale.

În cauză se constată că părțile nu au stipulat un

cuantum al dobânzii, care, deși curge de drept, trebuia determinat.

În acest context, stăruința reclamantei de a i se

acorda, cu titlu de daune, dobânda pentru depozitele constituite de persoanele

juridice la B.R.D., pe termen de un an, nu poate fi avută în vedere, întrucât o

astfel de situație ar echivala cu eludarea naturii contractuale a acestor

dobânzi.

Dobânzile în materie comercială reprezintă, așa cum

susține și recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorului, prin

neexecutare și, în consecință, ele corespund folosirii sumei de bani aparținând

altuia de către debitor.

În comercial au fost menținute principiile care

guvernează daunele compensatorii pentru sume de bani, ca o derogare de ordin

general și cu consacrarea unor excepții de la regula daunelor la dobânzi

compensatorii și înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale și

câștigului realizat.

Derogarea privește însă, momentul de la care curg

dobânzile și faptul că acestea curg de drept.

Prin urmare, recurenta a dat o interpretare proprie

dispozițiilor art. 43 C. com., atunci când a susținut că, în cazul neexecutării

obligațiilor bănești de natură comercială, creditorul are dreptul la dobânda pe

care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen.

Or, din probele dosarului rezultă, așa cum, de altfel,

confirmă și reclamanta prin susținerile sale, că sumele încasate cu titlu de

dividende se varsă la bugetul statului și, prin urmare, nu sunt destinate

pentru constituirea unor depozite.

Este adevărat că O.G. nr. 9/2000, care reglementează

dobânda legală, este ulterioară momentului nașterii obligației de plată a

dividendelor, dar și în lipsa acestui act normativ sau a unei stipulații

convenționale între părți, s-a acordat constant dobânda la nivelul taxei de

scont a B.N.R., care s-a considerat cea mai stabilă și echitabilă într-un

moment în care nu se mai putea pune în discuție dobânda legală stabilită prin

Decretul nr. 311/1956.

Cum recurenta nu și-a însușit un punct de vedere

subsidiar, însoțit de un calcul corespunzător bazat pe probe, corect instanțele

au soluționat acest capăt de cerere, plecând de la respectarea principiului

disponibilității.

În consecință, criticile sunt nefondate, astfel că,

potrivit art. 312 și urm. C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S.

București, împotriva deciziei nr. 475/Ap din 13 iulie 2001 a Curții de Apel

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 3 aprilie

2003.