ÎCCJ, Decizia nr. 301/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 1 septembrie 2000,

reclamantul Fondul Proprietății de Stat București a chemat în judecată S.C. R.

S.A. Pitești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de

judecată să oblige pârâta să-i plătească acestuia 1.451.054.023 lei

reprezentând daune interese moratorii pentru plata cu întârziere a dividendelor

datorate acționarului F.P.S. pentru exercițiul financiar 1996, calculate la

nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele

juridice pe termen de un an.

În motivarea cererii, reclamantul a

invocat calitatea acestuia de acționar al societății pârâte din care decurge

dreptul la încasarea dividendelor, proporțional cu cota de participare la

capitalul social, aprobarea bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi

aferentele exercițiului financiar 1996 de către adunarea generală a

acționarilor societății pârâte și achitarea cu întârziere de către aceasta din

urmă, numai la 1 noiembrie 1999, a dividendelor datorate.

Prin sentința nr. 1141/C din 15

decembrie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială, a admis acțiunea așa cum a

fost formulată.

S-a reținut că dreptul reclamantului

la plata dividendelor decurge din calitatea sa de acționar. Întrucât litigiul

dedus judecății are natură comercială, în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 43 C. com.

Apărările pârâtei au fost

înlăturate, reținându-se că lipsa de lichidități invocată nu are caracter

exonerator de răspundere, iar nivelul dobânzii propuse de către aceeași parte

nu este aplicabil, în cauză nefiind în discuție fonduri rezultate din

operațiuni de privatizare.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

pârâta a declarat apel invocând următoarele motive:

- instanța de fond a lipsit de

efecte juridice clauzele contractului de privatizare a S.C. R. S.A.;

- prejudiciul, condiție esențială a

acordării daunelor moratorii, este inexistent;

- instanța de fond a înlăturat

apărările pârâtei privind nivelul dobânzii, fără a justifica temeiul legal al

soluției adoptate.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 251/A-C din 23

aprilie 2001, a admis apelul declarat de către pârâtă și a schimbat în tot

sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că nu s-a contestat calitatea de acționar a reclamantului,

aprobarea bilanțului contabil pe anul 1996 și dreptul acestuia la dividendele

aferente acestui exercițiu financiar.

Reclamantul a pierdut calitatea de

acționar majoritar la societatea pârâtă la data de 15 decembrie 1997 când, prin

contractul nr. 1471, a vândut acțiunile investitorului T.R.A.E.F.

Prin acest contract, cumpărătorul

s-a obligat să plătească, într-un „termen rezonabil” dividendele aferente

anului 1996.

Față de această mențiune,

reclamantul nu mai poate susține că are o creanță exigibilă, atât timp cât

sintagma „termen rezonabil” nu a fost precizată.

În atare situație, chiar dacă

raportul juridic are caracter comercial, potrivit art. 1 C. com. ,unde legea

comercială nu dispune se aplică dispozițiile Codului civil care prevede, la

art. 1024, că termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea

debitorului, iar dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe este

primit și în favoarea creditorului.

Prin urmare, în speță, se impunea ca

reclamantul să uzeze de dispozițiile art. 1079 alin. (3) C. civ. și să notifice

pârâtei termenul până la care trebuie să plătească dividendele.

De altfel, reclamantul a notificat

pe pârâtă, însă numai la data de 21 iunie 2000, ulterior îndeplinirii de către

aceasta a obligației de plată a dividendelor.

În consecință, potrivit principiului

reglementat de art. 108 alin. ultim C. proc. civ., se constată că în mod greșit

instanța de fond a înlăturat apărările pârâtei, astfel încât prima critică se

dovedește a fi întemeiată, făcând inutilă examinarea celorlalte motive de apel,

ce au caracter subsidiar.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor

Statului București (fost F.P.S.) a declarat recurs, susținând că hotărârea este

netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

- instanța de apel a depășit cadrul

procesual stabilit de către reclamant, încălcând astfel principiul

disponibilității, cu referire la împrejurarea că investitorul nu a fost chemat

în judecată;

- instanța de apel a respins

acțiunea, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, fără a observa

că în cauză sunt două raporturi juridice distincte, având cauze diferite;

- în mod greșit s-a apreciat că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 43 C. com.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 417 din 25 ianuarie 2002, a respins recursul, ca

nefondat, cu motivarea că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel

că dintr-un drept pur și simplu, dreptul de creanță al reclamantei s-a

transformat într-un drept afectat de o modalitate, cu referire la

exigibilitatea într-un termen rezonabil.

Împotriva ultimelor două hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare

prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

S-a susținut că, în raport de

dispozițiile art. 111 din Legea nr. 31/1990, republicată, nu este necesară

stabilirea unui termen privitor la plata dividendelor, după momentul în care se

cunoaște cuantumul acestora.

Obligația societății comerciale

pârâte, privatizată potrivit contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 1471

din 15 decembrie 1997, de a plăti dividende acționarilor, a devenit scadentă la

data aprobării bilanțului contabil, dar nu mai târziu de 3 luni de la data

încheierii exercițiului financiar pe anul respectiv.

Prin urmare, este greșită aprecierea

instanțelor de reformare privitoare la imposibilitatea reținerii întârzierii în

executarea obligației contractuale în lipsa precizării înțelesului sintagmei

„termen rezonabil”.

Pe de altă parte, introducerea

acestei clauze nu are semnificația dată de instanța de recurs, aceasta privind

doar protejarea creanței.

În concluzie, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și menținerea hotărârii instanței de

fond.

Recursul în anulare este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este adevărat că în raport de

dispozițiile art. 67 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu

referire la art. 1491 C. civ., fiecare acționar are vocație la profitul

realizat de societatea comercială.

Această repartizare apare ca fiind

indispensabilă existenței unei societăți comerciale al cărei unic scop,

evidențiat și de atributul „comercială” este obținerea de profit.

De la data aprobării de către

adunarea generală a acționarilor a bilanțului contabil și contului de profit și

pierderi aferent anului calendaristic anterior se naște dreptul de creanță al

acționarilor la încasarea dividendelor în cuantumul rezultând din imputarea

asupra profitului net a cotei de participare la formarea capitalului social.

Ca atare, orice acționar, ca titular

al dreptului de creanță menționat, este îndreptățit să pretindă societății

comerciale, în calitate de debitor, îndeplinirea obligației corelative de plată

a dividendelor datorate.

În raport de dispozițiile art. 1088

C. civ. și art. 43 C. com., cu referire la art. 1073 C. civ., neîndeplinirea de

către societatea comercială a obligației de plată a dividendelor, la data

scadenței, dă dreptul acționarului la dezdăunare, sub forma daunelor moratorii,

corespunzătoare perioadei de întârziere a plății.

Așadar, acordarea daunelor moratorii

este supusă îndeplinirii cumulative a două condiții: exigibilitatea creanței și

întârzierea executării obligației de plată.

În cauză, prin contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni s-a stabilit, de comun acord, în raport cu

reclamanta, plata dividendelor cuvenite acesteia „într-un termen rezonabil”,

fără ca părțile contractante să definească această sintagmă.

Așadar, în cauză, obligația pură și

simplă de plată a dividendelor, născută la data aprobării bilanțului contabil

aferent anului 1996 de către adunarea generală a acționarilor societății

comerciale pârâte, cu acordul titularului dreptului corelativ de creanță, a

devenit o obligație afectată de un termen suspensiv.

Or, o astfel de obligație devine

exigibilă numai din momentul împlinirii termenului.

Așa fiind, cum părțile nu au

precizat expres ce înțeleg prin „termenul rezonabil” privitor la plata

dividendelor, iar reclamanta, în calitate de creditoare, nu a uzat de

dispozițiile art. 1079 alin. (3) C. civ., creanța în litigiu nu a devenit

exigibilă. Așadar, neexistând obligație de plată scadentă, nu există nici

întârziere în onorarea obligației de plată, așa încât plata dividendelor,

efectuată la data de 1 noiembrie 1999, apare ca fiind o plată făcută în

termenul convenit de părți.

Ca atare, nefiind îndeplinite

condițiile acordării daunelor moratorii, în mod judicios instanța de apel a

înlăturat obligația pârâtei de plată a acestora, iar instanța de recurs a

menținut decizia pronunțată de instanța de control judiciar, așa încât

criticile formulate prin recursul în anulare, cu referire la aceste din urmă

două hotărâri, apar ca fiind neîntemeiate și, în consecință, deciziile atacate

nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

invocat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 251/A-C din 23 aprilie 2001 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, și deciziei nr. 417

din 25 ianuarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică azi, 6

octombrie 2003.