ÎCCJ, Decizia nr. 32/2003
ÎCCJ, Decizia nr. 32/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului în anulare de
față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 8 aprilie 1999,
reclamantul Fondul Proprietății de Stat București a chemat în judecată S.C. E.
S.A. Botoșani pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să
fie obligată la plata sumei de 1.899.727.281 lei compusă din 812.896.592 lei
dividende și 1.086.830.689 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor
bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen
de un an.
În motivarea cererii reclamantul a
invocat calitatea sa de acționar, în numele statului, la societatea pârâtă, din
care decurge dreptul la dividende, aprobarea de către Adunarea Generală a
Acționarilor a bilanțului contabil aferent exercițiului financiar al anului
1995 la 9 aprilie 1996, dată de la care dreptul de creanță al acestuia a
devenit cert, lichid și exigibil, notificarea S.C. E. S.A. și neîndeplinirea
obligației de plată de către aceasta.
Pârâta, prin întâmpinare, a
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că beneficiile avute în
vedere pentru calculul dividendelor nu sunt reale, așa încât acestea, în raport
de dispozițiile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu pot fi distribuite
acționarilor.
Ulterior, pârâta a solicitat
introducerea în cauză și a S.C. EL. S.A. Botoșani, ca societate rezultată prin
divizarea S.C. E. S.A. Botoșani, la data de 17 iulie 1999.
În cauză a fost efectuată o
expertiză contabilă prin care s-a concluzionat că profitul evidențiat în
bilanțul contabil pe anul 1995, deși determinat conform dispozițiilor legale la
acea vreme, nu reflectă realitatea și că, după efectuarea deducerilor legale
din acesta, nu mai rezultă dividende pentru acționari.
Reclamantul, prin obiecțiunile
formulate la raportul de expertiză, a solicitat în principal, anularea acestuia
urmare efectuării expertizei cu încălcarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ.
și, în subsidiar, refacerea lucrării.
Prin sentința nr. 31 din 20 ianuarie
2000, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a
respins acțiunea reclamantului Fondul Proprietății de Stat București, cu motivarea
că nu sunt îndeplinite condițiile legale referitoare la obligația pârâtei de a
achita dividende, atâta timp cât profitul brut nu a fost cel real.
Împotriva hotărârii primei instanțe
pârâtul Fondul Proprietății de Stat București a declarat apel, invocând
motivarea contradictorie a sentinței.
Curtea de Apel Suceava, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 346 din 13
septembrie 2000, a respins apelul declarat de către pârât, cu motivarea că în
raport de probatoriul administrat în cauză, în mod judicios instanța de fond a
reținut că profitul brut nu a fost real și că, prin scăderea obligațiilor
fiscale prioritare, nu mai rezultă nici o sumă de bani cu titlu de dividende
pentru acționari.
Pârâtul a declarat recurs împotriva
acestei din urmă hotărâri, invocând motivele de modificare prevăzute de art.
304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiție, secția
comercială, prin decizia nr. 7406 din 7 decembrie 2001, a respins recursul
declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea
Participațiilor Statului (fost F.P.S.) București.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
recurs a susținut că există o diferență între categoria fiscală de profit ca
bază de calcul a obligațiilor către bugetul de stat și categoria de beneficiu
real ce constituie izvor și sursă a dividendelor cuvenite acționarilor.
Din concluziile raportului de
expertiză rezultă că profitul brut nu a fost cel real, întrucât prin aplicarea
O.G. nr. 13/1996 și O.G. nr. 2/1997 suma de 6.509.432 lei trebuia înregistrată
în afara bilanțului, situație ce a dus la diminuarea corespunzătoare a
profitului din care, scăzându-se impozitul pe profit, rezervele, fondul pentru
participarea salariaților, care sunt prioritare, a rezultat lipsa unui
beneficiu real. Or, potrivit Legii nr. 31/1990, sursa de constituire a
dividendelor o reprezintă profitul din bilanț și interzice, sub sancțiune
penală, distribuirea de dividende din beneficii nereale.
Procurorul general al Parchetului de
pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, împotriva
tuturor hotărârilor pronunțate în cauză, invocând motivul de casare prevăzut de
art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a arătat că prin încheierea din 1
iulie 1999, la cererea pârâtei, instanța de fond a încuviințat efectuarea unei
expertize contabile cu obiectivele stabilite de părți.
Așa cum rezultă din preambulul
raportului de expertiză, precum și din explicațiile expertului contabil numit,
acesta s-a bazat în exclusivitate pe documentele aflate la sediul pârâtei, unde
s-a deplasat pentru executarea lucrării, fără însă a cita părțile.
Reclamanta a învederat instanței de
fond nelegalitatea decurgând din efectuarea expertizei cu ignorarea
dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., precum și neelucidarea unor aspecte ce
puteau fi clarificate dacă reprezentantul său ar fi fost prezent.
Totodată, ca o altă consecință a
lipsei reprezentantului desemnat de reclamantă datorită necitării, cadrul
expertizei a fost lărgit la acte și evidențe contabile privind anul 1997,
pentru ca expertul contabil să-și poată justifica concluziile.
Pe de altă parte, din conținutul
actelor contabile rezultă că suma cuvenită cu titlu de dividende acționarului
F.P.S. este de 1.177.374.000 lei, din care scăzându-se impozitul și
indemnizațiile reprezentanților F.P.S. în A.G.A., a rămas suma de 1.052.896.592
lei, din care pârâta a achitat ulterior 240.000 lei, așa încât nu se poate
susține cu temei că nu mai rezultă nici o sumă de bani, cu titlu de dividende
pentru acționari.
S-a mai arătat că, de altfel, nu
rezultă de nicăieri că pârâta nu ar fi beneficiat de scutirea acordată în
condițiile art. 3 din O.U.G. nr. 13/1996 și art. 1 din O.U.G. nr. 2/1997,
ipoteză în care profitul real este cel din bilanțul contabil.
În concluzie, procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea
recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei pentru
rejudecare.
Recursul în anulare este fondat,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 67 alin. (3) din Legea
nr. 31/1990, republicată, nu se pot distribui dividende decât din beneficiile
reale.
Este de reținut că prin dividende
aferente unui exercițiu financiar legea privind societățile comerciale vizează
doar o cotă parte din beneficiile realizate, respectiv beneficiile
distribuibile, rezultate din imputarea asupra acestora a obligațiilor rezultate
din lege și din prevederile statutului societății comerciale.
Ca atare, o acțiune în justiție
poate privi atât realitatea profitului brut de bilanț, cât și legalitatea
modului de repartizare a beneficiilor și stabilirea cuantumului profitului
distribuibil acționarilor, sub forma dividendelor stabilite proporționale cu
cota de participare la capitalul social.
În cauză a fost contestată
realitatea beneficiilor, așa încât, în raport de dispozițiile art. 201 C. proc.
civ., instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză contabilă.
Procedural, efectuarea expertizei
contabile presupune examinarea de către expert a materialului documentar aflat
la dosarul cauzei și, când acesta este insuficient pentru rezolvarea
obiectivelor fixate, examinarea altor acte și evidențe, aflate la părți sau la
terți.
Însă, pentru expertiza la fața
locului în cauzele civile, în raport de dispozițiile art. 208 C. proc. civ.,
expertul contabil are obligația de a anunța părțile.
Potrivit acestui text, expertiza la
fața locului nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală
recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele și orele când începe și
continuă lucrarea, dovada de primire trebuind a fi alăturată lucrării.
Reglementarea legală privind citarea
părților la efectuarea expertizei la fața locului este subsumată cadrului mai
larg al principiilor generale ale procesului civil.
Ca atare, lipsa părților procedural
citate nu împiedică efectuarea expertizei contabile, însă neregulata citare a
acestora, reprezentând o încălcare a dreptului la apărare, constituie motiv de
nulitate relativă a expertizei efectuate în aceste condiții.
În cauză, expertiza contabilă a fost
efectuată la sediul pârâtei, prin examinarea actelor și evidențelor aflate la
această parte, fără citarea reclamantei.
Așa cum rezultă din actele
dosarului, reclamanta a învederat instanței de fond, potrivit art. 108 C. proc.
civ., efectuarea expertizei contabile cu încălcarea dispozițiilor art. 208 din
același cod, cu referire la citarea părților.
Cum instanța de fond nu s-a
pronunțat asupra nulității relative invocate în termen de către reclamantă și,
cu neobservarea dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 31/1990, republicată, și
caracterului imperativ al acestora, nu a stabilit beneficiul real, prin
sentința primei instanțe s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a
determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În lipsa unei distincții făcute de
legiuitor, citarea părților este obligatorie ori de câte ori este incidentă
ipoteza privind „o lucrare la fața locului" prevăzută de art. 208 C. proc.
civ., adică examinarea oricărui alt material documentar decât cel aflat la
dosarul cauzei și în orice alt loc decât sediul instanței, așa încât nu pot fi
primite apărările intimatului-pârât privind incidența acestor dispoziții numai
cu privire la expertizele imobiliare sau topografice.
În consecință, pentru considerentele
ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și
va dispune trimiterea dosarului instanței de fond, în vederea refacerii
expertizei contabile și rejudecarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale
de drept substanțial și procesual menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva sentinței nr. 31 din 20 ianuarie 2000 a Tribunalului Botoșani, secția
comercială și de contencios administrativ, deciziei nr. 346 din 13 septembrie
2000 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios
administrativ, și deciziei nr. 7406 din 7 decembrie 2001 a Curții Supreme de
Justiție, secția comercială.
Casează hotărârile atacate și
trimite cauza, în vederea rejudecării, la Tribunalul Botoșani, secția
comercială și de contencios administrativ.