ÎCCJ, Decizia nr. 32/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 8 aprilie 1999,

reclamantul Fondul Proprietății de Stat București a chemat în judecată S.C. E.

S.A. Botoșani pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să

fie obligată la plata sumei de 1.899.727.281 lei compusă din 812.896.592 lei

dividende și 1.086.830.689 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor

bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen

de un an.

În motivarea cererii reclamantul a

invocat calitatea sa de acționar, în numele statului, la societatea pârâtă, din

care decurge dreptul la dividende, aprobarea de către Adunarea Generală a

Acționarilor a bilanțului contabil aferent exercițiului financiar al anului

1995 la 9 aprilie 1996, dată de la care dreptul de creanță al acestuia a

devenit cert, lichid și exigibil, notificarea S.C. E. S.A. și neîndeplinirea

obligației de plată de către aceasta.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că beneficiile avute în

vedere pentru calculul dividendelor nu sunt reale, așa încât acestea, în raport

de dispozițiile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu pot fi distribuite

acționarilor.

Ulterior, pârâta a solicitat

introducerea în cauză și a S.C. EL. S.A. Botoșani, ca societate rezultată prin

divizarea S.C. E. S.A. Botoșani, la data de 17 iulie 1999.

În cauză a fost efectuată o

expertiză contabilă prin care s-a concluzionat că profitul evidențiat în

bilanțul contabil pe anul 1995, deși determinat conform dispozițiilor legale la

acea vreme, nu reflectă realitatea și că, după efectuarea deducerilor legale

din acesta, nu mai rezultă dividende pentru acționari.

Reclamantul, prin obiecțiunile

formulate la raportul de expertiză, a solicitat în principal, anularea acestuia

urmare efectuării expertizei cu încălcarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ.

și, în subsidiar, refacerea lucrării.

Prin sentința nr. 31 din 20 ianuarie

2000, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins acțiunea reclamantului Fondul Proprietății de Stat București, cu motivarea

că nu sunt îndeplinite condițiile legale referitoare la obligația pârâtei de a

achita dividende, atâta timp cât profitul brut nu a fost cel real.

Împotriva hotărârii primei instanțe

pârâtul Fondul Proprietății de Stat București a declarat apel, invocând

motivarea contradictorie a sentinței.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 346 din 13

septembrie 2000, a respins apelul declarat de către pârât, cu motivarea că în

raport de probatoriul administrat în cauză, în mod judicios instanța de fond a

reținut că profitul brut nu a fost real și că, prin scăderea obligațiilor

fiscale prioritare, nu mai rezultă nici o sumă de bani cu titlu de dividende

pentru acționari.

Pârâtul a declarat recurs împotriva

acestei din urmă hotărâri, invocând motivele de modificare prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 7406 din 7 decembrie 2001, a respins recursul

declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului (fost F.P.S.) București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a susținut că există o diferență între categoria fiscală de profit ca

bază de calcul a obligațiilor către bugetul de stat și categoria de beneficiu

real ce constituie izvor și sursă a dividendelor cuvenite acționarilor.

Din concluziile raportului de

expertiză rezultă că profitul brut nu a fost cel real, întrucât prin aplicarea

O.G. nr. 13/1996 și O.G. nr. 2/1997 suma de 6.509.432 lei trebuia înregistrată

în afara bilanțului, situație ce a dus la diminuarea corespunzătoare a

profitului din care, scăzându-se impozitul pe profit, rezervele, fondul pentru

participarea salariaților, care sunt prioritare, a rezultat lipsa unui

beneficiu real. Or, potrivit Legii nr. 31/1990, sursa de constituire a

dividendelor o reprezintă profitul din bilanț și interzice, sub sancțiune

penală, distribuirea de dividende din beneficii nereale.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, împotriva

tuturor hotărârilor pronunțate în cauză, invocând motivul de casare prevăzut de

art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

S-a arătat că prin încheierea din 1

iulie 1999, la cererea pârâtei, instanța de fond a încuviințat efectuarea unei

expertize contabile cu obiectivele stabilite de părți.

Așa cum rezultă din preambulul

raportului de expertiză, precum și din explicațiile expertului contabil numit,

acesta s-a bazat în exclusivitate pe documentele aflate la sediul pârâtei, unde

s-a deplasat pentru executarea lucrării, fără însă a cita părțile.

Reclamanta a învederat instanței de

fond nelegalitatea decurgând din efectuarea expertizei cu ignorarea

dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., precum și neelucidarea unor aspecte ce

puteau fi clarificate dacă reprezentantul său ar fi fost prezent.

Totodată, ca o altă consecință a

lipsei reprezentantului desemnat de reclamantă datorită necitării, cadrul

expertizei a fost lărgit la acte și evidențe contabile privind anul 1997,

pentru ca expertul contabil să-și poată justifica concluziile.

Pe de altă parte, din conținutul

actelor contabile rezultă că suma cuvenită cu titlu de dividende acționarului

F.P.S. este de 1.177.374.000 lei, din care scăzându-se impozitul și

indemnizațiile reprezentanților F.P.S. în A.G.A., a rămas suma de 1.052.896.592

lei, din care pârâta a achitat ulterior 240.000 lei, așa încât nu se poate

susține cu temei că nu mai rezultă nici o sumă de bani, cu titlu de dividende

pentru acționari.

S-a mai arătat că, de altfel, nu

rezultă de nicăieri că pârâta nu ar fi beneficiat de scutirea acordată în

condițiile art. 3 din O.U.G. nr. 13/1996 și art. 1 din O.U.G. nr. 2/1997,

ipoteză în care profitul real este cel din bilanțul contabil.

În concluzie, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei pentru

rejudecare.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 67 alin. (3) din Legea

nr. 31/1990, republicată, nu se pot distribui dividende decât din beneficiile

reale.

Este de reținut că prin dividende

aferente unui exercițiu financiar legea privind societățile comerciale vizează

doar o cotă parte din beneficiile realizate, respectiv beneficiile

distribuibile, rezultate din imputarea asupra acestora a obligațiilor rezultate

din lege și din prevederile statutului societății comerciale.

Ca atare, o acțiune în justiție

poate privi atât realitatea profitului brut de bilanț, cât și legalitatea

modului de repartizare a beneficiilor și stabilirea cuantumului profitului

distribuibil acționarilor, sub forma dividendelor stabilite proporționale cu

cota de participare la capitalul social.

În cauză a fost contestată

realitatea beneficiilor, așa încât, în raport de dispozițiile art. 201 C. proc.

civ., instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză contabilă.

Procedural, efectuarea expertizei

contabile presupune examinarea de către expert a materialului documentar aflat

la dosarul cauzei și, când acesta este insuficient pentru rezolvarea

obiectivelor fixate, examinarea altor acte și evidențe, aflate la părți sau la

terți.

Însă, pentru expertiza la fața

locului în cauzele civile, în raport de dispozițiile art. 208 C. proc. civ.,

expertul contabil are obligația de a anunța părțile.

Potrivit acestui text, expertiza la

fața locului nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală

recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele și orele când începe și

continuă lucrarea, dovada de primire trebuind a fi alăturată lucrării.

Reglementarea legală privind citarea

părților la efectuarea expertizei la fața locului este subsumată cadrului mai

larg al principiilor generale ale procesului civil.

Ca atare, lipsa părților procedural

citate nu împiedică efectuarea expertizei contabile, însă neregulata citare a

acestora, reprezentând o încălcare a dreptului la apărare, constituie motiv de

nulitate relativă a expertizei efectuate în aceste condiții.

În cauză, expertiza contabilă a fost

efectuată la sediul pârâtei, prin examinarea actelor și evidențelor aflate la

această parte, fără citarea reclamantei.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, reclamanta a învederat instanței de fond, potrivit art. 108 C. proc.

civ., efectuarea expertizei contabile cu încălcarea dispozițiilor art. 208 din

același cod, cu referire la citarea părților.

Cum instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra nulității relative invocate în termen de către reclamantă și,

cu neobservarea dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 31/1990, republicată, și

caracterului imperativ al acestora, nu a stabilit beneficiul real, prin

sentința primei instanțe s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În lipsa unei distincții făcute de

legiuitor, citarea părților este obligatorie ori de câte ori este incidentă

ipoteza privind „o lucrare la fața locului" prevăzută de art. 208 C. proc.

civ., adică examinarea oricărui alt material documentar decât cel aflat la

dosarul cauzei și în orice alt loc decât sediul instanței, așa încât nu pot fi

primite apărările intimatului-pârât privind incidența acestor dispoziții numai

cu privire la expertizele imobiliare sau topografice.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și

va dispune trimiterea dosarului instanței de fond, în vederea refacerii

expertizei contabile și rejudecarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale

de drept substanțial și procesual menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței nr. 31 din 20 ianuarie 2000 a Tribunalului Botoșani, secția

comercială și de contencios administrativ, deciziei nr. 346 din 13 septembrie

2000 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, și deciziei nr. 7406 din 7 decembrie 2001 a Curții Supreme de

Justiție, secția comercială.

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza, în vederea rejudecării, la Tribunalul Botoșani, secția

comercială și de contencios administrativ.