ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1235/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.P.A.P.S. (fostă F.P.S.) a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.L. SA Botoșani, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 224.537.690 lei, reprezentând dividende pentru exercițiul financiar 1995, și suma de 325.571.877 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 374 din 14 octombrie 1999, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că situația profitului de repartizat pentru anul 1996 a fost influențată în minus de suma de 1.057.350.754 lei, iar reclamanta nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize de specialitate, care să confirme sau să infirme susținerile pârâtei, astfel încât, față de dispozițiile art. 67 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, care prevăd că dividendele se vor distribui numai din beneficiile reale, acțiunea reclamantei este nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și, prin decizia nr. 139 din 7 aprilie 2000, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, l-a admis și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtei, pe care a obligat-o să-i plătească acesteia suma de 224.537.690 lei cu titlu de dividende pentru anul 1995. Recursurile declarate de ambele părți, împotriva deciziei pronunțate în apel, au fost admise prin decizia nr. 3523, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, la data de 6 iunie 2001, decizia curții de apel a fost casată și s-a trimis dosarul aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului reclamantei, cu indicația de a se dispune efectuarea unei expertize de specialitate în vederea stabilirii profitului real și, în consecință, a dividendelor datorate pentru anul 1995 și, eventual, a daunelor moratorii.

În rejudecare, prin decizia nr. 34 din 12 decembrie 2002, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 374 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Botoșani. În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că, pentru a putea fi repartizate, beneficiile trebuie să fie reale, adică să se fi înregistrat un excedent, o sumă care să fie mai mare decât capitalul social, în caz contrar, dividendele sunt fictive, ele fiind luate din capitalul social cu prejudicierea drepturilor creditorilor, în speță, rezultând, fără echivoc, faptul că profitul net, evidențiat în bilanțul contabil aferent exercițiului financiar 1995, nu este real, condiție sine qua non cerută de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, pentru acordarea dividendelor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, A.P.A.P.S. București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei atacate, admiterea apelului său, ca urmare a rejudecării cauzei, obligarea pârâtei la plata sumei de 224.537.690 lei reprezentând dividendele datorate pentru exercițiul financiar 1995 și 325.571.877 lei reprezentând daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an. Recurenta-reclamantă susține astfel că instanța a interpretat greșit legea și a schimbat înțelesul unui bilanț contabil întocmit și semnat de reprezentanții legali ai SC A.L.

SA și, respectiv, înțelesul unei hotărâri A.G.A. de aprobare a acestui bilanț contabil pe considerentul că „profitul net, evidențiat în bilanțul contabil aferent exercițiului financiar 1995, nu este real” tocmai pentru faptul că a fost respectată o normă legală, respectiv, O.G. nr. 13/1996 și, ca atare, în mod nejustificat nu i s-au acordat dividendele solicitate, în sumă de 224.537.690 lei. În ce privește daunele moratorii, în sumă de 325.571.877 lei, recurenta-reclamantă arată că, de asemenea, i se cuvin, în baza dispozițiilor art. 43 C. com., debitorul aflându-se de drept în întârziere din momentul în care obligația a devenit exigibilă, așa încât dobânzile curg de la scadență, chiar dacă nu au fost stabilite printr-un contract între părți, creditorul având dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă ar fi avut suma de bani depusă într-un depozit la bancă.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului se constată că Adunarea Generală a Acționarilor de la A.L. SA a aprobat, pentru exercițiul financiar al anului 1995, prin acționarul principal, reprezentantul F.P.S., repartizarea unui profit care nu există în realitate, transferând cheltuieli nedeductibile fiscal din exercițiul financiar 1995, în exercițiile fiscale viitoare, ale anilor 1996 și 1997. Acest fapt s-a datorat aplicării eronate a dispozițiilor O.G. nr. 13 din 23 ianuarie 1996 și a Normelor de aplicare a acestuia, prin scoaterea în afara bilanțului contabil a majorărilor de întârziere, în sumă totală de 1.324.227.932 lei, majorându-se în acest mod artificial profitul brut al exercițiului financiar 1995 și, drept consecință, automat și profitul de repartizat din care ar fi rezultat plata dividendelor.

Or, prin O.G. nr. 13/1996, majorările de întârziere nu au fost nicidecum scutite de la plată, ci doar amânate. Prin urmare, se reține că, din interpretarea judicioasă a probelor administrate, inclusiv a concluziilor raportului de expertiză și a suplimentului de expertiză întocmit de expert ca urmare a obiecțiunilor formulate de intimata-pârâtă (dosar apel nr. 778/2002) rezultă, fără putință de tăgadă, că dividendele înregistrate în evidența contabilă a pârâtei nu sunt beneficii reale în sensul prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, și, în consecință, dividendele nu pot fi distribuite, sancțiunea încălcării acestei condiții sine qua non fiind prevăzută în alin. (4) al aceluiași articol, respectiv, restituirea acestora.

Ca atare, în speță nu a existat posibilitatea reală de acordare a dividendelor, iar inexistența dreptului, ca izvor al obligației pârâtei către reclamantă la plata sumei cerute cu titlu de dividende, conduce implicit la inexistența dreptului de a pretinde daune moratorii sub formă de dobânzi, conform art. 43 C. com. În consecință, față de cele mai sus arătate, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a formulat nici un motiv întemeiat de desființare a hotărârilor pronunțate, în condițiile art. 304 C. proc. civ., precum și că hotărârile criticate sunt legale și temeinice, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. București, împotriva deciziei civile nr. 34 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2004.