ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1478/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16

aprilie 1999, F.P.S., devenit ulterior A.P.A.P.S., a chemat-o în judecată pe

pârâta, SC. E.L. SA Curtea de Argeș, pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța, instanța să o oblige la plata sumei de 49.451.783 lei, din care

19.528.476 lei reprezentând dividende datorate pentru exercițiul financiar al

anului 1995, și 26.893.017 lei cu titlu de daune moratorii calculate la nivelul

dobânzii bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice

pe termen de un an, cu cheltuieli de judecată.

În acțiunea sa, reclamanta a arătat

că suma datorată cu titlul de dividende a fost de 62.493.104 lei, din care

pârâta a achitat 42.964.628 lei, rămânând un rest de plată în sumă de

19.528.476 lei.

Sub aspectul datorării daunelor

moratorii nu a făcut nici o motivare, depunând anexă la acțiune cu modul de

calcul al acestora.

Prin sentința nr. 390/C din 16 iunie

1999, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a

anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Pitești prin

decizia nr. 519/A-C din 3 decembrie 1999. Reținând că, întrucât până la

pronunțarea sentinței, s-a îndeplinit condiția timbrării, tribunalul a

desființat sentința și a trimis cauza pentru judecare aceluiași tribunal.

Judecând cauza, Tribunalul Argeș,

constatând că s-a efectuat plata dividendelor, a respins acțiunea așa cum

rezultă din sentința nr. 1109/C din 11 decembrie 2000.

Apelul declarat în contra acestei decizii

a fost admis de către Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, care, prin decizia nr. 431/A/C din 27 iunie 2001, a

reținut că în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind plata daunelor

moratorii, întrucât plata cu întârziere a dividendelor este sancționată de art.

43 C. com., astfel că reclamantei i se cuvine dobânda stabilită potrivit art. 43

C. com., raportată la dobânda pieții, care este scontul B.N.R., așa cum a fost

calculată de reclamantă. Astfel, a fost modificată sentința atacată, în sensul

admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 19.949.090

lei, reprezentând dobândă.

Împotriva acestei decizii ambele

părți au declarat recurs.

Prin decizia nr. 5976 din 16

octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. București, și a admis recursul

pârâtei, casând decizia și trimițând cauza pentru rejudecarea excepției

prescripției.

Rejudecând, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 12/A-C/bis din 2

aprilie 2003, a admis apelul declarat de A.P.A.P.S. București, a schimbat

sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea, și a obligat-o pe pârâtă la

plata sumei de 19.949.090 lei daune interese moratorii și 3.216.499 lei

cheltuieli de judecată la fond, menținând în rest sentința.

Împotriva acestei decizii, atât

reclamanta, cât și pârâta, au declarat recurs.

Reclamanta a criticat decizia,

susținând că în mod greșit instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor

raportate la scontul B.N.R., întrucât despăgubirile trebuie să acopere

prejudiciul creat prin neplata la scadență, evaluarea fiind lăsată la

latitudinea creditorului, și că în mod greșit nu i-au fost acordate

cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul

judiciar.

Pârâta a criticat decizia instanței

de apel, în sensul că aceasta nu s-a pronunțat asupra excepției nesemnării și

neștampilării cererii de chemare în judecată, formulată de către reclamantă.

Recursurile sunt nefondate.

Cu privire la recursul declarat de

reclamantă, Curtea reține că, în mod corect instanța de apel a admis capătul de

cerere privind acordarea daunelor moratorii pentru acoperirea prejudiciului

suferit de reclamantă, la nivelul scontului B.N.R., care reprezintă o medie

oficială a dobânzilor comerciale de pe piață, și care reprezintă rata cea mai

echitabilă în evaluarea prejudiciului.

Latitudinea creditorului de a

stabili cuantumul prejudiciului suferit prin neexecutare, executare

necorespunzătoare sau cu întârziere se menționează în contractul pe care

părțile îl încheie pentru reglementarea raporturilor lor juridice. Or, în speță,

nu există o clauză prin care părțile să fi invocat ca prejudiciul suferit să fie

evaluat prin raportarea la dobânda practicată de o anumită bancă comercială,

așa încât motivarea reclamantei nu are suport legal.

Sub aspectul cheltuielilor de

judecată, Curtea analizând modul de acordare al acestora, a constatat că în mod

corect instanța de apel a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de

judecată la fond, așa încât cererea recurentei reclamante nu se justifică,

aceasta fiind rezolvată corect în apel.

În ceea ce privește recursul

pârâtei, Curtea constată că motivul invocat de recurenta pârâtă nu a constituit

motiv de apel, instanța de recurs neputând soluționa decât motivele analizate

în apel, așa încât recursul urmează a fi respins.

Așa fiind, se constată că hotărârea

atacată este la adăpost de orice critică, recursurile urmând a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta, A.P.A.P.S., și de pârâta, SC. E.L. SA Curtea de Argeș, împotriva

deciziei nr. 12/A-C/bis din 2 aprilie 2003, a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 27 aprilie 2004.