ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1478/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 aprilie 1999, F.P.S., devenit ulterior A.P.A.P.S., a chemat-o în judecată pe pârâta, SC. E.L. SA Curtea de Argeș, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să o oblige la plata sumei de 49.451.783 lei, din care 19.528.476 lei reprezentând dividende datorate pentru exercițiul financiar al anului 1995, și 26.893.017 lei cu titlu de daune moratorii calculate la nivelul dobânzii bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, cu cheltuieli de judecată. În acțiunea sa, reclamanta a arătat că suma datorată cu titlul de dividende a fost de 62.493.104 lei, din care pârâta a achitat 42.964.628 lei, rămânând un rest de plată în sumă de 19.528.476 lei.

Sub aspectul datorării daunelor moratorii nu a făcut nici o motivare, depunând anexă la acțiune cu modul de calcul al acestora. Prin sentința nr. 390/C din 16 iunie 1999, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantei. Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 519/A-C din 3 decembrie 1999. Reținând că, întrucât până la pronunțarea sentinței, s-a îndeplinit condiția timbrării, tribunalul a desființat sentința și a trimis cauza pentru judecare aceluiași tribunal.

Judecând cauza, Tribunalul Argeș, constatând că s-a efectuat plata dividendelor, a respins acțiunea așa cum rezultă din sentința nr. 1109/C din 11 decembrie 2000. Apelul declarat în contra acestei decizii a fost admis de către Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 431/A/C din 27 iunie 2001, a reținut că în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind plata daunelor moratorii, întrucât plata cu întârziere a dividendelor este sancționată de art. 43 C. com., astfel că reclamantei i se cuvine dobânda stabilită potrivit art. 43 C. com., raportată la dobânda pieții, care este scontul B.N.R., așa cum a fost calculată de reclamantă. Astfel, a fost modificată sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 19.949.090 lei, reprezentând dobândă.

Împotriva acestei decizii ambele părți au declarat recurs. Prin decizia nr. 5976 din 16 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. București, și a admis recursul pârâtei, casând decizia și trimițând cauza pentru rejudecarea excepției prescripției. Rejudecând, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 12/A-C/bis din 2 aprilie 2003, a admis apelul declarat de A.P.A.P.S. București, a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea, și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 19.949.090 lei daune interese moratorii și 3.216.499 lei cheltuieli de judecată la fond, menținând în rest sentința.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta, cât și pârâta, au declarat recurs. Reclamanta a criticat decizia, susținând că în mod greșit instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor raportate la scontul B.N.R., întrucât despăgubirile trebuie să acopere prejudiciul creat prin neplata la scadență, evaluarea fiind lăsată la latitudinea creditorului, și că în mod greșit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Pârâta a criticat decizia instanței de apel, în sensul că aceasta nu s-a pronunțat asupra excepției nesemnării și neștampilării cererii de chemare în judecată, formulată de către reclamantă. Recursurile sunt nefondate.

Cu privire la recursul declarat de reclamantă, Curtea reține că, în mod corect instanța de apel a admis capătul de cerere privind acordarea daunelor moratorii pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă, la nivelul scontului B.N.R., care reprezintă o medie oficială a dobânzilor comerciale de pe piață, și care reprezintă rata cea mai echitabilă în evaluarea prejudiciului. Latitudinea creditorului de a stabili cuantumul prejudiciului suferit prin neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere se menționează în contractul pe care părțile îl încheie pentru reglementarea raporturilor lor juridice. Or, în speță, nu există o clauză prin care părțile să fi invocat ca prejudiciul suferit să fie evaluat prin raportarea la dobânda practicată de o anumită bancă comercială, așa încât motivarea reclamantei nu are suport legal.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, Curtea analizând modul de acordare al acestora, a constatat că în mod corect instanța de apel a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată la fond, așa încât cererea recurentei reclamante nu se justifică, aceasta fiind rezolvată corect în apel. În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea constată că motivul invocat de recurenta pârâtă nu a constituit motiv de apel, instanța de recurs neputând soluționa decât motivele analizate în apel, așa încât recursul urmează a fi respins. Așa fiind, se constată că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, recursurile urmând a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta, A.P.A.P.S., și de pârâta, SC. E.L. SA Curtea de Argeș, împotriva deciziei nr. 12/A-C/bis din 2 aprilie 2003, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2004.