ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5767/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 octombrie 2000, reclamanta T.E. a chemat în judecată SC E.E. SA Botoșani, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză: - să se constate calitatea de acționar a reclamantei, ca efect al privatizării societății pârâte prin Asociația E. P.A.S. Botoșani, - pârâta să fie obligată la plata dividendelor cuvenite reclamantei, aferente perioadei 1998 - 2000, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a participat la privatizarea unității pârâte, dobândind calitatea de asociată cu drepturi depline în cadrul Asociației E. P.A.S. Botoșani. Pe baza contribuției sale în numerar, reclamanta a dobândit un număr de 1.648 acțiuni la unitatea pârâtă.

Reclamanta s-a transferat la altă unitate, împrejurare în raport de care pârâta a apreciat că aceasta a pierdut calitatea de asociată P.A.S. și, drept urmare, a vândut la licitație publică acțiunile deținute de aceasta. Prin decizia nr. 95 din 11 martie 1999, Curtea de Apel Suceava a anulat procesul verbal de licitație din 23 ianuarie 1998, întocmit de către comisia de licitație a pârâtei, dreptul de proprietate al reclamantei asupra celor 1648 acțiuni fiind recunoscut astfel. În pofida hotărârii judecătorești menționate, pârâta refuză recunoașterea calității de acționar și plata dividendelor aferente acțiunilor deținute. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că potrivit statutului Asociației P.A.S.

calitatea de asociat se pierde prin plecarea din unitate. În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă. Prin sentința nr. 185 din 14 mai 2001, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, în sensul că a constatat calitatea de acționar a reclamantei și după data de 1 ianuarie 1998 și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 223.110.554 lei reprezentând dividende reactualizate până la data de 31 martie 2001. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că este dovedită în cauză calitatea reclamantei de membru al asociației P.A.S., dobândirea acțiunilor, anularea procesului verbal de licitație privind vânzarea acțiunilor deținute de reclamantă și refuzul pârâtei de a se conforma hotărârii judecătorești irevocabile.

Prin decizia nr. 437 din 6 decembrie3 2001, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe și a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei. În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că reclamanta a plecat din unitate, anterior plății integrale a acțiunilor subscrise, împrejurare în raport de care devin incidente dispozițiile art. 26 alin. (3) din statutul asociației, potrivit cărora calitatea de asociat este pierdută la încetarea contractului individual de muncă. Împotriva celor două hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. S-a susținut că potrivit prevederilor legale în vigoare la data dobândirii acțiunilor de către reclamantă, cu referire la Legea nr. 7/1994, se făcea distincție între acțiunile dobândite și acțiunile deținute. Astfel, acțiuni dobândite erau acele acțiuni achiziționate de asociațiile P.A.S., de la societățile care se privatizează, în numele și pentru persoanele asociate în condițiile legii și care nu au fost achitate încă. Acestea se înregistrează pe numele societății și se transmit asociaților pe măsura achitării ratelor. Acțiunile deținute sunt acele acțiuni care au fost achitate integral și se transmit deîndată asociaților, cu toate drepturile ce decurg din acestea. Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta deținea, la data plecării din unitate, un număr de 1.646 acțiuni achitate în proporție de 94,5 %. Potrivit prevederilor legale menționate, asociația nu mai avea nici un drept asupra acțiunilor deținute de reclamantă.

Ca atare, plecarea acesteia din unitate este lipsită de relevanță juridică sub acest aspect, cu referire la acțiunile deja achitate. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și trimiterea cauzei la instanța competentă, în vederea stabilirii drepturilor cuvenite doar pentru numărul de acțiuni achitate. Prin decizia nr. 848 din 13 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul în anulare, a casat decizia atacată și a trimis dosarul instanței de fond, în vederea rejudecării, respectiv pentru stabilirea dividendelor cuvenite reclamantei în raport de procentul efectiv plătit din acțiuni.

Prin sentința nr. 424 din 14 aprilie 2004, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, în fond după casare, a admis acțiunea reclamantei, în sensul că a constatat calitatea de acționar al societății pârâte și după data plecării din unitate și a obligat pârâta la plata sumei de 428.715.166 lei cu titlu de dividende. În motivarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că reclamanta a precizat obiectul acțiunii, în sensul că dividendele pe care le pretinde sunt aferente unui număr de 1556 acțiuni, reprezentând 94,52 % din cele 1646 acțiuni deținute, la care se referă acțiunea inițială. Pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului și a inadmisibilității acțiunii în anulare, care au fost respinse, ca fiind nefondate, precum și în raport de împrejurarea că acestea au fost irevocabil soluționate prin decizia instanței supreme.

Starea de fapt inițială nu a suferit modificări, așa încât examinarea pretenției reclamantei privește exclusiv cuantumul dividendelor datorate. În acest sens, instanța de fond și-a însușit concluziile noului raport de expertiză contabilă efectuat în această etapă procesuală, astfel cum a fost corectat. Împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta a declarat apel, criticile privind respingerea nemotivată a excepției de inadmisibilitate a acțiunii în constatare și greșita stabilire a raporturilor dintre reclamantă și aceasta, cu referire la pierderea calității de asociat. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 155 din 8 iulie 2004, a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a motivat corespunzător respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și s-a pronunțat legal, în limitele stabilite prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Totodată, recurenta a mai invocat ca temei legal al căii de atac exercitate dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 1 C. civ., art. 102 din Legea nr. 31/1990, art. 299, art. 300 și art. 301 C. proc. civ. În motivarea cazurilor de recurs invocate, pârâta a susținut că ambele instanțe au respins greșit excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare.

Relevă pârâta, în acest sens, că printr-o astfel de acțiune pârâta nu poate pretinde obligarea sa și executarea vreunei pretenții bănești. Or, reclamanta care a pierdut calitatea de acționar, avea la îndemână calea unei acțiuni în realizarea dreptului. S-a mai susținut că ambele hotărâri sunt nelegale ca urmare a greșitei aplicări a principiului neretroactivității legii civile. În acest sens, pârâta a arătat că raporturile juridice între aceasta și reclamantă s-au stabilit anterior apariției Legii nr. 77/1994. În fine, cele două instanțe s-au pronunțat cu încălcarea principiului indivizibilității acțiunilor, stabilit prin art. 102 din Legea nr. 31/1994. Astfel, la data plecării din unitate, reclamanta avea achitate acțiunile în procent de 94,52 % din valoarea acestora.

Urmare plății în procentul arătat, reclamanta nu poate pretinde calitatea de acționar în proporția achitării acțiunilor. Totodată, pârâta a invocat lipsa calității procesuale pasive, excepție asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat. În acest sens, pârâta a invocat hotărârea asociației P.A.S. de vânzare a acțiunilor deținute de reclamantă, ce nu a fost niciodată anulată. În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din actele și lucrările dosarului rezultă parcurgerea ciclului ordinar al judecății și rejudecarea cauzei irevocabil soluționate, ca urmare a declarării unui recurs în anulare.

În ciclul ordinar, s-a stabilit cadrul procesual, atât sub aspectul părților cât și al admisibilității acțiunii. Urmare admiterii recursului în anulare, hotărârile atacate au fost casate parțial, numai cu privire la cuantumul dividendelor cuvenite reclamantei, sens în care s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de fond. Pârâta a reiterat aceleași excepții, în cel de al doilea ciclu procesual, tinzând la respingerea acțiunii pe excepție. Totodată, aceasta reiterează aceleași apărări de fond, cu referire la pierderea de către reclamantă a calității de acționar, tinzând, concomitent, la o devoluție totală a cauzei, peste limita stabilită prin casarea parțială a hotărârilor pronunțate în cauză, așa cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate în soluționarea recursului în anulare.

Potrivit art. 330 3 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data promovării și soluționării recursului în anulare, „la judecarea și soluționarea recursului în anulare se aplică în mod corespunzător dispozițiile privitoare la recurs”. Cu referire la judecata unei cauze după casarea unei hotărâri, prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a stabilit că „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Din dispoziția citată rezultă că, admiterea acestei căi de atac și casarea hotărârii atacate determină o nouă rejudecare a cauzei, între anumite limite.

Or, aceste limite au fost determinate prin decizia instanței supreme, în sensul stabilirii cuantumului dividendelor cuvenite reclamantei în raport de acțiunile deținute, adică de numărul acțiunilor achitate integral. Din expertiza contabilă efectuată în etapa procesuală a rejudecării cauzei, numărul acțiunilor deținute de reclamantă a fost stabilit ca fiind în număr de 1556. Stabilindu-se numărul menționat, nu se poate susține cu temei încălcarea dispozițiilor art. 102 din legea societăților comerciale. Ca atare, critica formulată sub acest aspect de către pârâtă, în cel de al doilea ciclu procesual se constată a fi neîntemeiată. Potrivit art. 67 alin. (2) din legea societăților comerciale, participarea la capitalul social vărsat dă dreptul la dividende, cotă-parte din profit corespunzătoare cotei de participare la formarea capitalului social.

Potrivit art. 91 din același act normativ, în societatea pe acțiuni capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societate. Între pârâtă, ca emitent de acțiuni și reclamantă, ca deținător de acțiuni ale societății comerciale s-a născut un raport juridic. Acest raport are la bază contractul de cumpărare acțiuni, încheiat în condițiile stabilite prin actele normative în vigoare și plata acestora de către reclamantă. În acest raport juridic, pârâta este obligată potrivit legii la plata dividendelor. Drept urmare, în mod legal s-a dezlegat procesul în primul ciclu procesual, stabilindu-se calitatea de parte a pârâtei. Acest aspect, în raport de limitele rejudecării după casare, nu mai poate fi examinat în cel de al doilea ciclu procesual, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.

Tot în primul ciclu procesual, s-a stabilit că între părți există un raport juridic civil litigios, cu referire la încălcarea dreptului reclamantei, în calitate de acționar, la încasarea dividendelor cuvenite potrivit cotei de participare la formarea capitalului social. S-a dovedit, de asemeni, admisibilitatea cu referire la condiția interesului legitim. Ca atare, existența raportului juridic litigios, calitatea procesuală și admisibilitatea acțiunii, judicios stabilite în primul ciclu procesual și care nu sunt supuse rejudecării în raport de limitele casării, nu pot fi invocate, din nou, în cel de al doilea ciclu procesual și reexaminate. Din considerentul arătat și, în raport de împrejurarea că chestiunile menționate, intrate în puterea lucrului judecat, au fost corect stabilite, recursul se constată a fi neîntemeiat și sub aspectul acestor critici.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E.C.E. SA Botoșani împotriva deciziei nr. 155 din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 decembrie 2004.