ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5767/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5767/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
La data de 9 octombrie 2000,
reclamanta T.E. a chemat în judecată SC E.E. SA Botoșani, pentru ca prin
hotărârea ce se va pronunța în cauză:
- să se constate calitatea
de acționar a reclamantei, ca efect al privatizării societății pârâte prin
Asociația E. P.A.S. Botoșani,
- pârâta să fie obligată la
plata dividendelor cuvenite reclamantei, aferente perioadei 1998 - 2000, cu
cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că a participat la privatizarea unității pârâte, dobândind
calitatea de asociată cu drepturi depline în cadrul Asociației E. P.A.S.
Botoșani.
Pe baza contribuției sale în
numerar, reclamanta a dobândit un număr de 1.648 acțiuni la unitatea pârâtă.
Reclamanta s-a transferat la
altă unitate, împrejurare în raport de care pârâta a apreciat că aceasta a
pierdut calitatea de asociată P.A.S. și, drept urmare, a vândut la licitație
publică acțiunile deținute de aceasta.
Prin decizia nr. 95 din 11
martie 1999, Curtea de Apel Suceava a anulat procesul verbal de licitație din
23 ianuarie 1998, întocmit de către comisia de licitație a pârâtei, dreptul de
proprietate al reclamantei asupra celor 1648 acțiuni fiind recunoscut astfel.
În pofida hotărârii
judecătorești menționate, pârâta refuză recunoașterea calității de acționar și
plata dividendelor aferente acțiunilor deținute.
Pârâta a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că potrivit
statutului Asociației P.A.S. calitatea de asociat se pierde prin plecarea din
unitate.
În cauză a fost efectuată o
expertiză contabilă.
Prin sentința nr. 185 din 14
mai 2001, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis acțiunea, în sensul că a constatat calitatea de acționar
a reclamantei și după data de 1 ianuarie 1998 și a obligat pârâta să plătească
acesteia suma de 223.110.554 lei reprezentând dividende reactualizate până la
data de 31 martie 2001.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut că este dovedită în cauză calitatea reclamantei de
membru al asociației P.A.S., dobândirea acțiunilor, anularea procesului verbal
de licitație privind vânzarea acțiunilor deținute de reclamantă și refuzul
pârâtei de a se conforma hotărârii judecătorești irevocabile.
Prin decizia nr. 437 din 6
decembrie3 2001, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei
instanțe și a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea
reclamantei.
În motivarea acestei
decizii, instanța de control judiciar a reținut că reclamanta a plecat din
unitate, anterior plății integrale a acțiunilor subscrise, împrejurare în
raport de care devin incidente dispozițiile art. 26 alin. (3) din statutul
asociației, potrivit cărora calitatea de asociat este pierdută la încetarea
contractului individual de muncă.
Împotriva celor două
hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare întemeiat pe art. 330
pct. 2 C. proc. civ.
S-a susținut că potrivit
prevederilor legale în vigoare la data dobândirii acțiunilor de către
reclamantă, cu referire la Legea nr. 7/1994, se făcea distincție între
acțiunile dobândite și acțiunile deținute.
Astfel, acțiuni dobândite
erau acele acțiuni achiziționate de asociațiile P.A.S., de la societățile care
se privatizează, în numele și pentru persoanele asociate în condițiile legii și
care nu au fost achitate încă. Acestea se înregistrează pe numele societății și
se transmit asociaților pe măsura achitării ratelor.
Acțiunile deținute sunt
acele acțiuni care au fost achitate integral și se transmit deîndată
asociaților, cu toate drepturile ce decurg din acestea.
Din probele administrate în
cauză, rezultă că reclamanta deținea, la data plecării din unitate, un număr de
1.646 acțiuni achitate în proporție de 94,5 %.
Potrivit prevederilor legale
menționate, asociația nu mai avea nici un drept asupra acțiunilor deținute de
reclamantă.
Ca atare, plecarea acesteia
din unitate este lipsită de relevanță juridică sub acest aspect, cu referire la
acțiunile deja achitate.
În concluzie, procurorul
general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor
criticate și trimiterea cauzei la instanța competentă, în vederea stabilirii
drepturilor cuvenite doar pentru numărul de acțiuni achitate.
Prin decizia nr. 848 din 13
februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul
în anulare, a casat decizia atacată și a trimis dosarul instanței de fond, în
vederea rejudecării, respectiv pentru stabilirea dividendelor cuvenite
reclamantei în raport de procentul efectiv plătit din acțiuni.
Prin sentința nr. 424 din 14
aprilie 2004, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios
administrativ, în fond după casare, a admis acțiunea reclamantei, în sensul că
a constatat calitatea de acționar al societății pârâte și după data plecării
din unitate și a obligat pârâta la plata sumei de 428.715.166 lei cu titlu de
dividende.
În motivarea acestei
sentințe, instanța de fond a reținut că reclamanta a precizat obiectul acțiunii,
în sensul că dividendele pe care le pretinde sunt aferente unui număr de 1556
acțiuni, reprezentând 94,52 % din cele 1646 acțiuni deținute, la care se referă
acțiunea inițială.
Pârâta a invocat excepția
necompetenței materiale a tribunalului și a inadmisibilității acțiunii în
anulare, care au fost respinse, ca fiind nefondate, precum și în raport de
împrejurarea că acestea au fost irevocabil soluționate prin decizia instanței
supreme.
Starea de fapt inițială nu a
suferit modificări, așa încât examinarea pretenției reclamantei privește
exclusiv cuantumul dividendelor datorate. În acest sens, instanța de fond și-a
însușit concluziile noului raport de expertiză contabilă efectuat în această
etapă procesuală, astfel cum a fost corectat.
Împotriva hotărârii primei
instanțe, pârâta a declarat apel, criticile privind respingerea nemotivată a
excepției de inadmisibilitate a acțiunii în constatare și greșita stabilire a
raporturilor dintre reclamantă și aceasta, cu referire la pierderea calității
de asociat.
Curtea de Apel Suceava,
secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 155 din 8
iulie 2004, a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a motivat corespunzător
respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și s-a pronunțat legal, în limitele
stabilite prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă
hotărâri, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de modificare
prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
Totodată, recurenta a mai
invocat ca temei legal al căii de atac exercitate dispozițiile art. 15 alin.
(2) din Constituția României, art. 1 C. civ., art. 102 din Legea nr. 31/1990,
art. 299, art. 300 și art. 301 C. proc. civ.
În motivarea cazurilor de
recurs invocate, pârâta a susținut că ambele instanțe au respins greșit
excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare. Relevă pârâta, în acest
sens, că printr-o astfel de acțiune pârâta nu poate pretinde obligarea sa și executarea
vreunei pretenții bănești. Or, reclamanta care a pierdut calitatea de acționar,
avea la îndemână calea unei acțiuni în realizarea dreptului.
S-a mai susținut că ambele
hotărâri sunt nelegale ca urmare a greșitei aplicări a principiului
neretroactivității legii civile. În acest sens, pârâta a arătat că raporturile
juridice între aceasta și reclamantă s-au stabilit anterior apariției Legii nr.
77/1994.
În fine, cele două instanțe
s-au pronunțat cu încălcarea principiului indivizibilității acțiunilor, stabilit
prin art. 102 din Legea nr. 31/1994. Astfel, la data plecării din unitate,
reclamanta avea achitate acțiunile în procent de 94,52 % din valoarea acestora.
Urmare plății în procentul arătat, reclamanta nu poate pretinde calitatea de
acționar în proporția achitării acțiunilor.
Totodată, pârâta a invocat
lipsa calității procesuale pasive, excepție asupra căreia instanța de apel nu
s-a pronunțat. În acest sens, pârâta a invocat hotărârea asociației P.A.S. de
vânzare a acțiunilor deținute de reclamantă, ce nu a fost niciodată anulată.
În concluzie, pârâta a
solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul
respingerii acțiunii reclamantei.
Recursul este nefondat,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele și lucrările
dosarului rezultă parcurgerea ciclului ordinar al judecății și rejudecarea
cauzei irevocabil soluționate, ca urmare a declarării unui recurs în anulare.
În ciclul ordinar, s-a
stabilit cadrul procesual, atât sub aspectul părților cât și al admisibilității
acțiunii.
Urmare admiterii recursului
în anulare, hotărârile atacate au fost casate parțial, numai cu privire la
cuantumul dividendelor cuvenite reclamantei, sens în care s-a dispus
rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de fond.
Pârâta a reiterat aceleași
excepții, în cel de al doilea ciclu procesual, tinzând la respingerea acțiunii
pe excepție. Totodată, aceasta reiterează aceleași apărări de fond, cu referire
la pierderea de către reclamantă a calității de acționar, tinzând, concomitent,
la o devoluție totală a cauzei, peste limita stabilită prin casarea parțială a
hotărârilor pronunțate în cauză, așa cum rezultă din considerentele deciziei
pronunțate în soluționarea recursului în anulare.
Potrivit art. 330
3
alin. (1) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data promovării și
soluționării recursului în anulare, „la judecarea și soluționarea recursului în
anulare se aplică în mod corespunzător dispozițiile privitoare la recurs”.
Cu referire la judecata unei
cauze după casarea unei hotărâri, prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a
stabilit că „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra
problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor
probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Din dispoziția citată
rezultă că, admiterea acestei căi de atac și casarea hotărârii atacate
determină o nouă rejudecare a cauzei, între anumite limite.
Or, aceste limite au fost
determinate prin decizia instanței supreme, în sensul stabilirii cuantumului
dividendelor cuvenite reclamantei în raport de acțiunile deținute, adică de
numărul acțiunilor achitate integral.
Din expertiza contabilă
efectuată în etapa procesuală a rejudecării cauzei, numărul acțiunilor deținute
de reclamantă a fost stabilit ca fiind în număr de 1556. Stabilindu-se numărul
menționat, nu se poate susține cu temei încălcarea dispozițiilor art. 102 din
legea societăților comerciale.
Ca atare, critica formulată
sub acest aspect de către pârâtă, în cel de al doilea ciclu procesual se
constată a fi neîntemeiată.
Potrivit art. 67 alin. (2)
din legea societăților comerciale, participarea la capitalul social vărsat dă
dreptul la dividende, cotă-parte din profit corespunzătoare cotei de
participare la formarea capitalului social.
Potrivit art. 91 din același
act normativ, în societatea pe acțiuni capitalul social este reprezentat prin
acțiuni emise de societate.
Între pârâtă, ca emitent de
acțiuni și reclamantă, ca deținător de acțiuni ale societății comerciale s-a
născut un raport juridic. Acest raport are la bază contractul de cumpărare
acțiuni, încheiat în condițiile stabilite prin actele normative în vigoare și
plata acestora de către reclamantă.
În acest raport juridic,
pârâta este obligată potrivit legii la plata dividendelor.
Drept urmare, în mod legal
s-a dezlegat procesul în primul ciclu procesual, stabilindu-se calitatea de
parte a pârâtei. Acest aspect, în raport de limitele rejudecării după casare,
nu mai poate fi examinat în cel de al doilea ciclu procesual, așa încât
recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.
Tot în primul ciclu
procesual, s-a stabilit că între părți există un raport juridic civil litigios,
cu referire la încălcarea dreptului reclamantei, în calitate de acționar, la
încasarea dividendelor cuvenite potrivit cotei de participare la formarea
capitalului social. S-a dovedit, de asemeni, admisibilitatea cu referire la
condiția interesului legitim. Ca atare, existența raportului juridic litigios,
calitatea procesuală și admisibilitatea acțiunii, judicios stabilite în primul
ciclu procesual și care nu sunt supuse rejudecării în raport de limitele
casării, nu pot fi invocate, din nou, în cel de al doilea ciclu procesual și
reexaminate. Din considerentul arătat și, în raport de împrejurarea că
chestiunile menționate, intrate în puterea lucrului judecat, au fost corect
stabilite, recursul se constată a fi neîntemeiat și sub aspectul acestor
critici.
În consecință, pentru
considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta SC E.C.E. SA Botoșani împotriva deciziei nr. 155
din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 16 decembrie 2004.