ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 969/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

octombrie 2000, reclamanta T.E. a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SA

Botoșani, pentru a se constata calitatea sa de acționară la această societate

și a fi obligată pârâta la plata dividendelor aferente anilor 1998 – 2000.

Prin sentința nr. 185 din 14 mai

2001, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ a

admis acțiunea reclamantei, a constatat că aceasta a avut calitatea de acționar

la pârâtă și după data de 1 ianuarie 1998 și a obligat-o pe pârâtă să-i

plătească reclamantei suma de 223.110.554 lei reprezentând dividende

reactualizate până la 31 martie 2001, precum și suma de 12.569.422 lei

cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 437 din 6 decembrie

2001 a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat sentința mai sus

menționată și, în rejudecare, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei și a

obligat-o pe aceasta la 4.334.711 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva celor două hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare,

ce a fost admis prin decizia nr. 848 din 13 februarie 2003 a Curții Supreme de

Justiție, secția comercială și, admițând recursul în anulare, instanța supremă

a decis casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei Tribunalului Botoșani,

spre rejudecare.

Astfel investit cu soluționarea

fondului cauzei, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința nr. 424 din 14 aprilie 2004, a admis acțiunea

reclamantei, în contradictoriu cu pârâta, a constatat că reclamanta are

calitatea de acționar al societății pârâte și după 1 ianuarie 1998 și a

obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 428.715.166 lei, cu

titlu de dividende și suma de 52.811.453 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentințe,

instanța de fond a reținut că reclamanta a precizat obiectul acțiunii, în

sensul că dividendele pe care le pretinde sunt aferente unui număr de 1556 acțiuni,

reprezentând 94,52 % din cele la care se referă acțiunea principală;

Pârâta a invocat excepția

necompetenței materiale a tribunalului și a inadmisibilității acțiunii în

constatare, care au fost respinse ca fiind nefondate și în raport de împrejurarea

că acestea au fost irevocabil soluționate prin decizia instanței supreme;

Starea de fapt inițială nu a suferit

modificări, așa încât pretenția reclamantei privește exclusiv cuantumul

dividendelor datorate și, în acest sens, instanța de fond și-a însușit

concluziile noului raport de expertiză contabilă efectuat în această etapă

procesuală, astfel cum a fost corectat.

Prin decizia nr. 155 din 8 iulie

2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ

a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus

menționate.

În pronunțarea acestei decizii,

instanța de apel a apreciat că prima instanță a motivat corespunzător

respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și s-a pronunțat legal, în limitele

stabilite prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâta și, prin decizia nr. 5767 din 16 decembrie 2004,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială l-a respins, ca

nefondat.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de recurs a reținut că în primul ciclu procesual s-au stabilit

judicios existența raportului juridic litigios, calitatea procesuală și

admisibilitatea acțiunii și, acestea, nefiind supuse rejudecării în raport de

limitele casării, nu pot fi invocate, din nou, în cel de-al doilea ciclu

procesual și reexaminate;

A mai reținut că, urmare admiterii

recursului în anulare, hotărârile atacate au fost casate parțial, numai cu

privire la cuantumul dividendelor cuvenite reclamantei, sens în care s-a dispus

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de fond și, totodată, că instanța

de casare a stabilit limitele rejudecării cauzei, respectiv stabilirea

cuantumului dividendelor cuvenite reclamantei în raport de acțiunile deținute,

adică de numărul acțiunilor achitate integral.

La data de 13 mai 2005,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., SC E. SA

Botoșani a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr. 5767

din 16 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând

admiterea acesteia și, pe cale de consecință, anularea deciziei pronunțate de

instanța supremă.

Contestatoarea, în motivarea

contestației sale, susține astfel că Înalta curte, în pronunțarea deciziei de

respingere a recursului nu s-a pronunțat aproape asupra nici unuia dintre

motivele de recurs pe care ea le-a invocat, ci nu a făcut decât să prezinte

încă odată succesiunea fazelor procesuale prin care a trecut prezenta cauză și,

în motivarea deciziei de respingere, a abordat teoria casării cu trimitere spre

rejudecare a unei hotărâri, arătând care sunt limitele acesteia.

De asemenea, în susținerea

afirmațiilor sale, contestatoarea face o enumerare a motivelor de recurs,

pentru a demonstra că, în raport de motivarea deciziei atacate, nu au fost

examinate, acestea fiind următoarele:

- greșita respingere a excepției

inadmisibilității acțiunii; greșita aplicare a principiului neretroactivității

legii civile cu privire la raporturile juridice ce au generat relațiile dintre

părți; încălcarea principiului indivizibilității acțiunilor stabilit prin

dispozițiile imperative ale art. 102 din Legea nr. 31/1990 republicată;

nereținerea lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Contestația în anulare astfel

formulată este introdusă în termenul legal în raport de dispozițiile art. 319

alin. (2) C. proc. civ., dar este nefondată și va fi respinsă, în consecință,

potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

În mod corect instanța supremă, în

motivarea deciziei pronunțate, a prezentat pe scurt succesiunea fazelor

procesuale prin care a trecut cauza de față, pentru că, având în vedere soluția

adoptată, era firesc să releve parcurgerea de către această cauză a unui prim

ciclu ordinar, în care s-au stabilit cadrul procesual, sub aspectul părților și

al admisibilității acțiunii și, urmare admiterii recursului, casarea doar

parțială a hotărârilor atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare, într-un

al doilea ciclu procesual, instanței de fond, numai privind aspectul stabilirii

dividendelor cuvenite reclamantei în raport de procentul efectiv plătit din

acțiuni.

În mod firesc și necesar, a

constatat și că pârâta a reiterat aceleași excepții și apărări de fond, tinzând

la o respingere a acțiunii pe cale de excepție sau la o devoluțiune totală a

cauzei, peste limita stabilită prin casarea parțială a hotărârilor pronunțate,

cu ocazia soluționării recursului în anulare, prin luarea în considerare a

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a arătat mai sus.

Drept urmare, instanța supremă a

considerat că s-a dat o dezlegare legală cauzei, în limitele stabilite de

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar chestiunile menționate în

susținerea recursului (existența raportului juridic litigios, calitatea

procesuală pasivă, admisibilitatea acțiunii și altele) odată stabilite

irevocabil în primul ciclu procesual, nu mai pot fi supuse rejudecării, în

raport de limitele casării; deci, nu pot fi invocate din nou, spre a fi reexaminate,

în cel de-al doilea ciclu procesual, fiind intrate în puterea lucrului judecat,

împrejurare în care recursul a fost respins ca neîntemeiat.

În concluzie, analizând hotărârea

astfel motivată, în raport de criticile formulate în contestația în anulare întemeiată

pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., așa cum rezultă din cele mai

sus arătate, se reține că nu există nici un motiv de desființare a hotărârii în

raport de temeiul legal invocat, în sensul că instanța, respingând recursul ar

fi omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, pentru că

toate motivele de recurs au fost luate în considerare, au fost soluționate și

au primit o motivare a soluționării corespunzătoare.

Astfel fiind, se va respinge

excepția tardivității introducerii contestației în anulare, pentru că aceasta a

fost introdusă cu respectarea dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ. și

se va respinge ca nefondată contestația în anulare, menținându-se decizia

pronunțată de Înalta curte, conform celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC E. SA Botoșani, împotriva deciziei nr. 5767 din

16 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 8 martie 2006.