ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 969/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 octombrie 2000, reclamanta T.E. a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SA Botoșani, pentru a se constata calitatea sa de acționară la această societate și a fi obligată pârâta la plata dividendelor aferente anilor 1998 – 2000. Prin sentința nr. 185 din 14 mai 2001, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei, a constatat că aceasta a avut calitatea de acționar la pârâtă și după data de 1 ianuarie 1998 și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 223.110.554 lei reprezentând dividende reactualizate până la 31 martie 2001, precum și suma de 12.569.422 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 437 din 6 decembrie 2001 a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat sentința mai sus menționată și, în rejudecare, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei și a obligat-o pe aceasta la 4.334.711 lei cheltuieli de judecată. Împotriva celor două hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, ce a fost admis prin decizia nr. 848 din 13 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială și, admițând recursul în anulare, instanța supremă a decis casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei Tribunalului Botoșani, spre rejudecare.

Astfel investit cu soluționarea fondului cauzei, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 424 din 14 aprilie 2004, a admis acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta, a constatat că reclamanta are calitatea de acționar al societății pârâte și după 1 ianuarie 1998 și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 428.715.166 lei, cu titlu de dividende și suma de 52.811.453 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că reclamanta a precizat obiectul acțiunii, în sensul că dividendele pe care le pretinde sunt aferente unui număr de 1556 acțiuni, reprezentând 94,52 % din cele la care se referă acțiunea principală; Pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului și a inadmisibilității acțiunii în constatare, care au fost respinse ca fiind nefondate și în raport de împrejurarea că acestea au fost irevocabil soluționate prin decizia instanței supreme; Starea de fapt inițială nu a suferit modificări, așa încât pretenția reclamantei privește exclusiv cuantumul dividendelor datorate și, în acest sens, instanța de fond și-a însușit concluziile noului raport de expertiză contabilă efectuat în această etapă procesuală, astfel cum a fost corectat.

Prin decizia nr. 155 din 8 iulie 2004, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. În pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a apreciat că prima instanță a motivat corespunzător respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și s-a pronunțat legal, în limitele stabilite prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta și, prin decizia nr. 5767 din 16 decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială l-a respins, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că în primul ciclu procesual s-au stabilit judicios existența raportului juridic litigios, calitatea procesuală și admisibilitatea acțiunii și, acestea, nefiind supuse rejudecării în raport de limitele casării, nu pot fi invocate, din nou, în cel de-al doilea ciclu procesual și reexaminate; A mai reținut că, urmare admiterii recursului în anulare, hotărârile atacate au fost casate parțial, numai cu privire la cuantumul dividendelor cuvenite reclamantei, sens în care s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de fond și, totodată, că instanța de casare a stabilit limitele rejudecării cauzei, respectiv stabilirea cuantumului dividendelor cuvenite reclamantei în raport de acțiunile deținute, adică de numărul acțiunilor achitate integral.

La data de 13 mai 2005, întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., SC E. SA Botoșani a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr. 5767 din 16 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând admiterea acesteia și, pe cale de consecință, anularea deciziei pronunțate de instanța supremă. Contestatoarea, în motivarea contestației sale, susține astfel că Înalta curte, în pronunțarea deciziei de respingere a recursului nu s-a pronunțat aproape asupra nici unuia dintre motivele de recurs pe care ea le-a invocat, ci nu a făcut decât să prezinte încă odată succesiunea fazelor procesuale prin care a trecut prezenta cauză și, în motivarea deciziei de respingere, a abordat teoria casării cu trimitere spre rejudecare a unei hotărâri, arătând care sunt limitele acesteia.

De asemenea, în susținerea afirmațiilor sale, contestatoarea face o enumerare a motivelor de recurs, pentru a demonstra că, în raport de motivarea deciziei atacate, nu au fost examinate, acestea fiind următoarele: - greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii; greșita aplicare a principiului neretroactivității legii civile cu privire la raporturile juridice ce au generat relațiile dintre părți; încălcarea principiului indivizibilității acțiunilor stabilit prin dispozițiile imperative ale art. 102 din Legea nr. 31/1990 republicată; nereținerea lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Contestația în anulare astfel formulată este introdusă în termenul legal în raport de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc.

civ., dar este nefondată și va fi respinsă, în consecință, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. În mod corect instanța supremă, în motivarea deciziei pronunțate, a prezentat pe scurt succesiunea fazelor procesuale prin care a trecut cauza de față, pentru că, având în vedere soluția adoptată, era firesc să releve parcurgerea de către această cauză a unui prim ciclu ordinar, în care s-au stabilit cadrul procesual, sub aspectul părților și al admisibilității acțiunii și, urmare admiterii recursului, casarea doar parțială a hotărârilor atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare, într-un al doilea ciclu procesual, instanței de fond, numai privind aspectul stabilirii dividendelor cuvenite reclamantei în raport de procentul efectiv plătit din acțiuni.

În mod firesc și necesar, a constatat și că pârâta a reiterat aceleași excepții și apărări de fond, tinzând la o respingere a acțiunii pe cale de excepție sau la o devoluțiune totală a cauzei, peste limita stabilită prin casarea parțială a hotărârilor pronunțate, cu ocazia soluționării recursului în anulare, prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a arătat mai sus. Drept urmare, instanța supremă a considerat că s-a dat o dezlegare legală cauzei, în limitele stabilite de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., iar chestiunile menționate în susținerea recursului (existența raportului juridic litigios, calitatea procesuală pasivă, admisibilitatea acțiunii și altele) odată stabilite irevocabil în primul ciclu procesual, nu mai pot fi supuse rejudecării, în raport de limitele casării; deci, nu pot fi invocate din nou, spre a fi reexaminate, în cel de-al doilea ciclu procesual, fiind intrate în puterea lucrului judecat, împrejurare în care recursul a fost respins ca neîntemeiat. În concluzie, analizând hotărârea astfel motivată, în raport de criticile formulate în contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., așa cum rezultă din cele mai sus arătate, se reține că nu există nici un motiv de desființare a hotărârii în raport de temeiul legal invocat, în sensul că instanța, respingând recursul ar fi omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, pentru că toate motivele de recurs au fost luate în considerare, au fost soluționate și au primit o motivare a soluționării corespunzătoare. Astfel fiind, se va respinge excepția tardivității introducerii contestației în anulare, pentru că aceasta a fost introdusă cu respectarea dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ. și se va respinge ca nefondată contestația în anulare, menținându-se decizia pronunțată de Înalta curte, conform celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității. Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC E. SA Botoșani, împotriva deciziei nr. 5767 din 16 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 martie 2006.