ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 3 din 15

februarie 2001 Compartimentul de Control Financiar din cadrul Camerei de

Conturi a județului Giurgiu a solicitat Colegiului jurisdicțional Giurgiu

stabilirea răspunderii juridice pentru un prejudiciu de 69.304.589 lei la care

se mai adaugă 15.100.832 lei penalități aferente de întârzieri constatat în

urma verificării contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat în anul

2000 la Centrul bugetar „Tudor Vianu” Giurgiu, în prezent Centru financiar

„Tudor Vianu”.

Între constatări s-a reținut că în

ceea ce privește capitolul angajări personal la Școala generală nr. 3 Giurgiu a

fost angajată secretar I A.P., deși conform statului de funcții aprobat pentru

anul 1999 – 2000 era prevăzută funcția de secretar III, fiindu-i achitate în plus

plăți salariale de 3.461.851 lei.

Prin sentința nr. 34 din 10 iunie

2002, în legătură cu această sesizare și cu micșorarea fără drept a sumei în

plus de 3.461.851 lei de către A.P., Colegiul jurisdicțional Giurgiu a

constatat existența autorității de lucru judecat conform sentinței nr. 4083 din

9 august 2001 pronunțată de Judecătoria Giurgiu și decizia civilă nr. 520 din

23 octombrie 2001 a Tribunalului Giurgiu, pentru diferența de sumă fiind

constatată ca achitată.

Împotriva acestei soluții procurorul

financiar de pe lângă Camera de Conturi Giurgiu a declarat recurs

jurisdicțional, în care a criticat sentința nr. 34/2002 pentru că nu s-a

pronunțat Colegiul jurisdicțional în legătură cu un prejudiciu de 5.302.744 lei

și a dobânzilor aferente de 1.431.439 lei după cum greșit a reținut-o, fiind

autoritate de lucru judecat în ce o privește pe A.P. pentru suma de 3.461.744

lei, drepturi salariale primite necuvenit, solicitând desființarea sentinței ca

netemeinică și nelegală.

Secția jurisdicțională a Camerei de

Conturi a judecat recursul jurisdicțional și prin decizia nr. 578 din 29

octombrie 2002 a admis recursul și a modificat sentința, în sensul că a respins

ca inadmisibilă cererea de obligarea Centrului Financiar „Tudor Vianu” la

6.734.243 lei, ca fiind rămase fără obiect cererile de obligare solidară a

intimaților pârâți V.V. și Ș.P. pentru sumele de 24.987.846 lei și 62.385.411

lei, a înlăturat constatarea ca fiind autoritate de lucru judecat pentru suma

de 3.461.851 lei și în consecință a obligat în solidar la plata acestei sume

către Centrul Financiar „Tudor Vianu” pe intimații pârâți V.V., V.M., Ș.P.,

A.P., A.F. și P.M., la care mai adaugă dobânda de 23,8% pe an calculată în

raport cu paguba efectivă de la data plăților nelegale și până la achitarea integrală

a prejudiciului, ca și suma de 1.431.499 lei foloase nerealizate.

Au fost obligați intimații-pârâți și

la câte 100.000 lei cheltuieli judiciare statului, fiecare.

Pentru a înlătura autoritatea

lucrului judecat, secția jurisdicțională a motivat că prin hotărârile invocate

nu s-a soluționat fondul litigiului, ci au fost avute în vedere vicii de formă

ale actului emis pentru recuperarea prejudiciului, că pe de altă parte în

cadrul procesului din fața Colegiului jurisdicțional, temeiul răspunderii este răspunderea

civilă delictuală.

Împotriva deciziei nr. 578 din 29

octombrie 2002 a declarat recurs A.P. care a criticat soluția ca nelegală și

netemeinică, ca fiind înlăturată autoritatea lucrului judecat solicitând ca în

baza art. 312 C. proc. civ. să fie casată decizia numai în ceea ce privește

pct. c din dispozitiv, care se referă la suma de 3.461.851 lei, dobânda de

23,8% pe an și la foloasele nerealizate de 1.431.499 lei, ce o privește în

solidar cu alți intimați-pârâți.

Analizând recursul sub aspectul criticilor

formulate și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea îl va respinge ca neîntemeiat pentru considerentele ce se expun.

Prin actul de sesizare instanțele

jurisdicționale din cadrul Camerei de conturi și, respectiv Curtea de Conturi

au avut de soluționat acțiuni în stabilirea răspunderii civile delictuale, în

ceea ce privește recursul de față fiind stabilit prin actul de control că

printr-o încadrare nelegală determinată de conducătorul unității recurenta a

primit drepturi salariale necuvenite. Recurenta A.P. a contestat reținerile la

instanță, fiind judecate ca litigii de muncă contestația, și pronunțată

sentința nr. 4083/2001 de Judecătoria Giurgiu menținută prin decizia civilă nr.

520 din 23 octombrie 2001 prin respingerea recursului ca nefondat de către

Tribunalul Giurgiu.

În mod corect Colegiul

jurisdicțional al Camerei de Conturi a reținut că în speță nu poate fi reținută

autoritatea de lucru judecat.

Art. 1201 C. civ. precizează

elementele structurale ale autorității lucrului judecat și astfel și condițiile

cumulative ale acesteia: „este lucru judecat” atunci când a doua cerere în

judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între

aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Ori art. 1201 C. civ. nu lasă nici o

îndoială că toate cele trei elemente trebuie întrunite cumulativ.

Din actele dosarului rezultă cu

evidență că aceste elemente nu sunt întemeiate.

Astfel în litigiul soluționat prin

sentința nr. 4083/2001 obiectul contestație îl forma adresa nr. 2/2001 emisă de

Școala generală nr. 3 Giurgiu, ca parte în calitate de pârâtă fiind deci Școala

generală nr. 3 Giurgiu, iar cauza acțiunii –

causa petendi-

, temeiul

juridic fiind art. 102 C. muncii, spre deosebire de judecată ce s-a desfășurat

în cadrul Curții de Conturi unde nu mai exista identitate de persoane –

eadem

canditio personarum

– și nici aceeași cauză, temeiul fiind răspunderea

civilă delictuală.

În consecință, Curtea constată că în

mod judicios s-a stabilit că nu operează autoritatea de lucru judecat, acest

motiv de recurs fiind neîntemeiat.

Criticile ce vizează fondul

litigiului nu sunt întemeiate, fiind corect stabilite că postul din statul de

funcțiuni ce trebuia salarizat era de senator III, așa cum a fost organizat și

concursul, răspunderea revenind directorului și personalului care a concurat la

producerea acestei pagube și care a și beneficiat nelegal de o sumă necuvenită.

Față de considerentele expuse,

Curtea constată că decizia secției jurisdicționale a Curții de Conturi a

României nr. 578 din 29 octombrie 2002 este temeinică și legală, iar pe cale de

consecință recursul declarat de Andreescu Petra urmează a fi respins ca

neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.P. împotriva

deciziei nr. 578 din 29 octombrie 2002 a secției jurisdicționale a Curții de

Conturi.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2003.