Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3831/2003

HOTĂRÂRE
07.10.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3831/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 12267/1998, reclamanta G.G. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al Municipiului București, solicitând obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din teren în suprafață de circa 250 m.p. și construcția aferentă formată din 2 corpuri, situată în sector 4, trecut în proprietatea statului fără titlu. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că mama sa G.M., cu ocazia căsătoriei sale cu I.R. (tatăl său), a fost înzestrată cu imobilul sus menționat. Reclamanta a arătat că este unica lor moștenitoare; în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 6555 din lista anexă, imobilul a fost naționalizat pe numele tatălui său, deși el nu era proprietarul imobilului.

Pe de altă parte, mama ei era casnică, iar tatăl a fost medic militar până la pensionare în 1961, fiind astfel exceptați de la aplicarea actului de naționalizare. La termenul din 29 septembrie 1999, reclamanta a formulat o precizare de acțiune și o cerere de chemare în judecată a altor persoane și a mai solicitat ca, în contradictoriu cu C.A., N.I., N.N., P.D. și P.A., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia cu Primăria Municipiului București. Prin sentința nr. 1914 din 23 februarie 2000, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 703 din 19 octombrie 2000, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată și cererea de chemare în judecată a altor persoane. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în baza probatoriului administrat, că, în raport cu prevederile art. V din Decretul nr. 92/1950, se consideră că s-a respectat identitatea dintre persoana menționată ca proprietar în listele anexă și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării, că s-au respectat prevederile art. II din același decret, întrucât casnicele nu erau exceptate de la naționalizare; pe de altă parte, s-a considerat că sunt incidente prevederile art. I pct. 2 din decret, în raport cu numărul de apartamente naționalizate, de faptul că imobilul era închiriat.

Tribunalul a concluzionat că, pe cale de consecință, statul deține un titlu valabil asupra imobilului, putându-l vinde în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriașilor în baza art. 9 din același act normativ. S-a reținut și împrejurarea că acțiunea în revendicare a fost promovată abia în decembrie 1998, după ce în 1996 și 1997 chiriașii au cumpărat apartamentele. Împotriva sentinței tribunalului, reclamanta a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 245/A din 10 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost admis; sentința a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte acțiunea, s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu nevalabil. De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, pe capătul de cerere privind obligarea pârâtului Municipiul București să lase în deplină proprietate și posesie imobilul.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a ajunge la această decizie, curtea de apel a apreciat, referitor la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, că hotărârea primei instanțe este corectă, deoarece, pe de o parte, la data perfectării acestor contracte reclamanta nu declanșase acțiunea în revendicare, iar pe de altă parte, probele administrate nu susțin teoria reclamantei privind existența unei conivențe frauduloase a părților contractante pentru fraudarea intereselor adevăratului proprietar. La data cumpărării apartamentelor, în lipsa unei contestări a valabilității titlului statului, chiriașii s-au întemeiat cu bună-credință pe aparența de proprietate.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamantă și de către pârâți. Astfel, prin recursul declarat, reclamanta G.G. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea conține motive contradictorii și art. 304 pct. 9 din același cod, constând în greșita reținere a faptului că, în speță, nu operează nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, cu motivarea că dobânditorii au fost de bună credință. Pârâtul Consiliul General al Municipiului București își întemeiază recursul pe incidența prevederilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. și pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din același cod, considerând că hotărârea este lipsită de temei legal. În esență, se critică faptul că s-a reținut nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului.

Pârâții N.I., N.N., C.G., P.D.și P.A. au invocat în recursul formulat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece statul deține un titlu valabil asupra imobilului, putând vinde acest imobil în temeiul Legii nr. 112/1998 chiriașilor, în baza art. 9 din același act normativ. Recursurile declarate în cauză sunt nefondate. În ceea ce privește recursul reclamantei, nu poate fi primită critica potrivit căreia hotărârea curții de apel ar cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși se reține că imobilul a fost trecut fără titlu în proprietatea statului, nu se ajunge la concluzia firească, în opinia recurentei, că actele juridice de înstrăinare a acestor imobile în temeiul Legii nr. 112/1998 sunt lovite de nulitate absolută (concluzii deloc contradictorii); după cum nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita reținere a bunei credințe cu care cumpărătorii au încheiat contractele de vânzare-cumpărare.

Analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei permite a se constata că, atât la data formulării cererilor de cumpărare de către chiriași (1995, 1996), cât și la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare (30 octombrie 1996, 20 ianuarie 1997 și 11 iunie1997) nu se formulase nici o pretenție de revendicare a imobilului de către fostul proprietar, acțiunea reclamantei promovată pe rolul Judecătoriei sector 1 București fiind înregistrată la 2 decembrie 1998, iar cumpărătorii au fost introduși în cauză abia la 29 septembrie 1999. Din punctul de vedere al foștilor chiriași, titlul în baza căruia statul deținea imobilul, era Decretul nr. 92/1950. La data cumpărării, în lipsa unei contestări a valabilității titlului statului, s-au întemeiat cu bună credință pe aparența de proprietate.

Acest recurs va fi respins ca nefondat. Și recursurile pârâților, care susțin, în esență, faptul că statul deține un titlu valabil asupra imobilului, întrucât preluarea acestuia s-a făcut cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, urmează a fi respinse. Curtea de apel a apreciat corect faptul că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu nevalabil, deoarece prevederile art. V din Decretul nr. 92/1950 au fost greșit interpretate. Acest text de lege se referă la aplicarea actului de naționalizare ținând seama de statutul social al persoanei ce figurează ca proprietar al imobilului și de destinația acestuia, respectiv dacă sunt aplicabile dispozițiile art. I sau art. II din același decret.

Altfel spus, naționalizarea nu poate fi considerată ca valabil făcută dacă privea o altă persoană decât adevăratul proprietar; în speță, naționalizarea a fost greșit făcută pe numele tatălui reclamantei, medic militar, care nu era proprietarul imobilului, acesta fiind dobândit ca bun dotal de mama reclamantei. Față de considerentele mai sus exprimate, recursurile formulate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta G.G. și de pârâții Consiliul General al Municipiului București, reprezentat de Municipiul București, prin Primarul general și de N.I., N.N., C.G., P.D. și P.A. împotriva deciziei nr.245/A din 10 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3066/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 iunie 1998 la Judecătoria sectorului 1 București, reclamanții B.I. și B.N. au chemat în judecată Consiliul General al Mun
ÎCCJ 2004-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5516/2004
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 decembrie 1999 reclamanta R.L.G. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de Consiliul General al Municipiului București ș
ÎCCJ 2004-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1697/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 30 octombrie 1998 reclamantul I.A.I. a chemat în judecată Primăria Municipiului București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se cons
ÎCCJ 2010-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6228/2010
Judecata în primă instanță, Prin acțiunea înregistrată la 27 octombrie 1999, reclamanta S.M.N. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-l oblig
ÎCCJ 2004-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4079/2004
] Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, sub nr. 9950 la data de 24 iunie 1998, reclamantele G.M.I. și B.G.L. au chemat i
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă