ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3831/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 12267/1998, reclamanta G.G.

a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al Municipiului București,

solicitând obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul compus din teren în suprafață de circa 250 m.p. și construcția

aferentă formată din 2 corpuri, situată în sector 4, trecut în proprietatea

statului fără titlu.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că mama sa G.M., cu ocazia căsătoriei sale cu I.R. (tatăl său), a fost

înzestrată cu imobilul sus menționat.

Reclamanta a arătat că este unica

lor moștenitoare; în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 6555 din lista anexă,

imobilul a fost naționalizat pe numele tatălui său, deși el nu era proprietarul

imobilului.

Pe de altă parte, mama ei era

casnică, iar tatăl a fost medic militar până la pensionare în 1961, fiind

astfel exceptați de la aplicarea actului de naționalizare.

La termenul din 29 septembrie 1999,

reclamanta a formulat o precizare de acțiune și o cerere de chemare în judecată

a altor persoane și a mai solicitat ca, în contradictoriu cu C.A., N.I., N.N., P.D.

și P.A., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat de aceștia cu Primăria Municipiului București.

Prin sentința nr. 1914 din 23

februarie 2000, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția de

necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 703 din 19

octombrie 2000, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată și cererea de

chemare în judecată a altor persoane.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în baza probatoriului administrat, că, în raport cu

prevederile art. V din Decretul nr. 92/1950, se consideră că s-a respectat

identitatea dintre persoana menționată ca proprietar în listele anexă și

adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării, că s-au respectat

prevederile art. II din același decret, întrucât casnicele nu erau exceptate de

la naționalizare; pe de altă parte, s-a considerat că sunt incidente

prevederile art. I pct. 2 din decret, în raport cu numărul de apartamente

naționalizate, de faptul că imobilul era închiriat.

Tribunalul a concluzionat că, pe

cale de consecință, statul deține un titlu valabil asupra imobilului, putându-l

vinde în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriașilor în baza art. 9 din același act

normativ.

S-a reținut și împrejurarea că

acțiunea în revendicare a fost promovată abia în decembrie 1998, după ce în

1996 și 1997 chiriașii au cumpărat apartamentele.

Împotriva sentinței tribunalului,

reclamanta a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 245/A din 10 mai 2001

a Curții de Apel  București, secția   a III-a civilă, a fost admis; sentința a

fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte acțiunea, s-a constatat

că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu nevalabil.

De asemenea, a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, pe capătul de

cerere privind obligarea pârâtului Municipiul București să lase în deplină

proprietate și posesie imobilul.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a ajunge la această decizie,

curtea de apel a apreciat, referitor la capătul de cerere privind constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, că hotărârea primei

instanțe este corectă, deoarece, pe de o parte, la data perfectării acestor

contracte reclamanta nu declanșase acțiunea în revendicare, iar pe de altă

parte, probele administrate nu susțin teoria reclamantei privind existența unei

conivențe frauduloase a părților contractante pentru fraudarea intereselor

adevăratului proprietar.

La data cumpărării apartamentelor, în

lipsa unei contestări a valabilității titlului statului, chiriașii s-au

întemeiat cu bună-credință pe aparența de proprietate.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de către reclamantă și de către pârâți.

Astfel, prin recursul declarat,

reclamanta G.G. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 din C. proc.

civ., în sensul că hotărârea conține motive contradictorii și art. 304 pct. 9

din același cod, constând în greșita reținere a faptului că, în speță, nu

operează nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, cu motivarea

că dobânditorii au fost de bună credință.

Pârâtul Consiliul General al

Municipiului București își întemeiază recursul pe incidența prevederilor art. 304

pct. 4 C. proc. civ. și pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din același cod,

considerând că hotărârea este lipsită de temei legal. În esență, se critică

faptul că s-a reținut nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului.

Pârâții N.I., N.N., C.G., P.D.și P.A.

au invocat în recursul formulat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece statul deține un titlu valabil asupra imobilului, putând vinde acest

imobil în temeiul Legii nr. 112/1998 chiriașilor, în baza art. 9 din același

act normativ.

Recursurile declarate în cauză sunt

nefondate.

În ceea ce privește recursul

reclamantei, nu poate fi primită critica potrivit căreia hotărârea curții de

apel ar cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși se reține că

imobilul a fost trecut fără titlu în proprietatea statului, nu se ajunge la

concluzia firească, în opinia recurentei, că actele juridice de înstrăinare a

acestor imobile în temeiul Legii nr. 112/1998 sunt lovite de nulitate absolută

(concluzii deloc contradictorii); după cum nu poate fi reținută nici critica

referitoare la greșita reținere a bunei credințe cu care cumpărătorii au

încheiat contractele de vânzare-cumpărare.

Analiza înscrisurilor depuse la

dosarul cauzei permite a se constata că, atât la data formulării cererilor de

cumpărare de către chiriași (1995, 1996), cât și la data încheierii contractelor

de vânzare-cumpărare (30 octombrie 1996, 20 ianuarie 1997 și 11 iunie1997) nu

se formulase nici o pretenție de revendicare a imobilului de către fostul

proprietar, acțiunea reclamantei promovată pe rolul Judecătoriei sector 1

București fiind înregistrată la 2 decembrie 1998, iar cumpărătorii au fost

introduși în cauză abia la 29 septembrie 1999.

Din punctul de vedere al foștilor

chiriași, titlul în baza căruia statul deținea imobilul, era Decretul nr. 92/1950.

La data cumpărării, în lipsa unei

contestări a valabilității titlului statului, s-au întemeiat cu bună credință

pe aparența de proprietate.

Acest recurs va fi respins ca

nefondat.

Și recursurile pârâților, care

susțin, în esență, faptul că statul deține un titlu valabil asupra imobilului,

întrucât preluarea acestuia s-a făcut cu respectarea prevederilor Decretului

nr. 92/1950, urmează a fi respinse.

Curtea de apel a apreciat corect

faptul că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu

nevalabil, deoarece prevederile art. V din Decretul nr. 92/1950 au fost greșit

interpretate.

Acest text de lege se referă la

aplicarea actului de naționalizare ținând seama de statutul social al persoanei

ce figurează ca proprietar al imobilului și de destinația acestuia, respectiv

dacă sunt aplicabile dispozițiile art. I sau art. II din același decret.

Altfel spus, naționalizarea nu poate

fi considerată ca valabil făcută dacă privea o altă persoană decât adevăratul

proprietar; în speță, naționalizarea a fost greșit făcută pe numele tatălui

reclamantei, medic militar, care nu era proprietarul imobilului, acesta fiind

dobândit ca bun dotal de mama reclamantei.

Față de considerentele mai sus

exprimate, recursurile formulate în cauză vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta G.G. și de pârâții Consiliul General al Municipiului

București, reprezentat de Municipiul București, prin Primarul general și de N.I.,

N.N., C.G., P.D. și P.A. împotriva deciziei nr.245/A din 10 mai 2001 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.