ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4790/2003

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința civilă nr.393/22 mai 2002 Tribunalul Iași a admis excepția prescrierii

dreptului la acțiune invocată de pârâtul Statul Român – Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și în consecință a

respins acțiunea civilă formulată de reclamantul O.A. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român – Ministerul Finanțelor.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a chemat în

judecată Statul Român pentru a fi obligat la plata sumei de 50.000 USD cu titlu

de despăgubiri, în condițiile art. 504 C. proc. pen.

S-a

mai reținut că termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. a

început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv

de la 29 aprilie 1999. Că acțiunea prin care reclamantul a solicitat daune a

fost introdusă la data de 5 martie 2002, deci cu mult peste termenul de 1 an.

Curtea

de Apel Iași prin decizia civilă nr. 45 din 26 noiembrie 2002, a admis apelul

declarat de reclamantul O.A., împotriva sentinței civile nr. 393/22 mai 2002 a

Tribunalului Iași și pe cale de consecință: a respins excepția prescrierii

dreptului la acțiune invocată de către pârâtul Statul Român – Ministerul

Finanțelor; a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul O.A., în

contradictoriu cu Statul Român – Ministerul Finanțelor.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul O.A. suferă de

tulburare organică de personalitate post T.C.C.; „debilitate mintală”, diagnostic

ce semnifică o „deficiență funcțională accentuată”. Achitarea sa prin decizia

penală nr. 573/29 aprilie 1999 a Tribunalului Galați a fost pronunțată în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.,

stabilindu-se că potrivit art. 48 C. proc. pen., făptuitorul, din cauza

alienației mintale, a acționat fără discernământ. În atare situație, în

privința reclamantului nu poate fi admisă excepția prescrierii dreptului la

acțiune, în lipsa unui reprezentant legal care să-i susțină interesele, aspect

reliefat și prin dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora

„prescripția nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exercițiu, cât

timp nu are reprezentant legal”.

S-a

mai reținut că în ce privesc daunele solicitate de reclamant trebuia să se

producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură

drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate prin arestarea nelegală

și condamnarea sa. În cauză nu s-au produs nici un fel de probatorii prin

aprecierea cărora instanța să aibă acel minim de indicii și argumente pentru

stabilirea cuantumului daunelor solicitate.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamantul criticând-o ca

fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art. 9 și art. 10  C.

proc. civ.– pentru următoarele considerente:

-

privarea de libertate pe care a suportat-o în baza sentinței penale nr. 955/31

martie 1998 a Judecătoriei Galați, ulterior desființată, i-a adus atingere

drepturilor și libertăților sale, respectiv dreptul la apărare și accesul liber

la justiție, iar suferințele fizice și psihice provocate de o atare măsură pot

și trebuie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

-

instanța de apel a avut acele minime „argumente și indicii” respectiv actele

medicale aflate la dosarul cauzei, din care rezultă starea psihică și cea

fizică a reclamantului.

Recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 504 alin. (1) C. proc. pen. orice persoană care a fost condamnată

definitiv are dreptul la repararea de către stat a  pagubei suferite, sunt

aplicabile indiferent de temeiul achitării.

În

speță, reclamantul O.A., prin sentința penală nr. 955/31 martie 1998 a

Judecătoriei Galați a fost condamnat la 4 ani închisoare din care a executat 1

an și 6 luni. Prin  decizia penală nr. 573/29 aprilie 1999 a Tribunalului

Galați s-a dispus achitarea reclamantului conform art. 11 pct.2 lit. a), rap.

la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a existat o cauză ce a înlăturat răspunderea

penală a reclamantului, respectiv iresponsabilitatea.

Prin

acțiunea sa, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru daune

materiale și morale ce i-au fost cauzate pe perioada de 1 an și 4 luni cât a

fost în detenție, și ulterior.

Instanța

de apel a considerat că reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri pentru

daune morale și materiale pe considerentul că reclamantul nu a produs probe în

sensul celor solicitate.

Soluția

instanței de apel este greșită parțial respectiv doar cu privire la

despăgubirile pentru daunele morale.

Cât

privește temeinicia susținerii reclamantului vizând prejudiciul moral, trebuie

să avem în vedere că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care

definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a

omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare,

prestigiu profesional și alte valori similare.

Din

această perspectivă, prin privarea de libertate – 1 an și 6 luni închisoare –

din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 955/31

martie 1998 a Judecătoriei Galați, ulterior desființată prin decizia penală nr.

573/29 aprilie 1999 a Tribunalului Galați, reclamantului i s-a adus atingere

drepturilor  și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile psihice și

suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie compensate prin

acordarea unor despăgubiri.

Pe

de altă parte, deși este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor

echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare,

instanța trebuie să aibă în vedere o serie de  criterii cum ar fi consecințele

negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor

morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intesitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării.

Pentru

ca instanța să poată aplica aceste criterii apare necesar ca cel ce pretinde

daunele morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte

în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție,

i-au fost afectate prin condamnarea ilegală, și pe cale de consecință să se

poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze

prejudiciul.

Cu

referire la cazul în  speță, reclamantul a evidențiat împrejurări de genul

celor menționate în cuprinsul acțiunii și pentru care a solicitat daunele

morale, cum ar fi: executarea a 1 an și 4 luni închisoare în detenție i-a

afectat desfășurarea unei vieți sociale normale și de a se  manifesta liber,

fără constrângeri. În acest sens reclamantul a depus la dosarul cauzei și

actele medicale din care rezultă bolile de care suferă care îl fac

iresponsabil, boli care s-au agravat pe perioada de detenție, și care

influențează negativ viața socială normală și în prezent.

Pentru

toate aceste considerente Curtea apreciază că reclamantul este îndreptățit la

despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 70.000.000 lei.

Nu

se justifică acordarea de despăgubiri pentru daune materiale în favoarea

reclamantului, deoarece acesta nu a produs probe din care să rezulte că

anterior condamnării a lucrat la  vreo societate comercială, iar ulterior

condamnării, aceasta a făcut ca nici o societate comercială să-l mai primească

să lucreze.

De

altfel, bolile de care suferă reclamantul – atestate cu acte medicale îl fac

inapt să lucreze la vreo societate comercială.

Așadar

față de cele reținute Curtea constată că motivele de recurs invocate se

circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct.9 și 10 C. proc. civ.

– și în consecință se va admite recursul declarat de reclamant împotriva

deciziei civile nr. 45 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași și pe cale

de consecință, se va modifica decizia atacată în sensul că se va admite în

parte acțiunea reclamantului iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor va fi

obligat la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de daune morale către

reclamant. Se vor menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul O.A. împotriva deciziei nr. 45 din 28

noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași.

Modifică

decizia sus menționată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 70.000.000 lei cu

titlu de daune morale către  reclamant.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  18 noiembrie 2003.