ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4790/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr.393/22 mai 2002 Tribunalul Iași a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtul Statul Român – Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și în consecință a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul O.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – Ministerul Finanțelor. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a chemat în judecată Statul Român pentru a fi obligat la plata sumei de 50.000 USD cu titlu de despăgubiri, în condițiile art. 504 C. proc. pen. S-a mai reținut că termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc.

pen. a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv de la 29 aprilie 1999. Că acțiunea prin care reclamantul a solicitat daune a fost introdusă la data de 5 martie 2002, deci cu mult peste termenul de 1 an. Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 45 din 26 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamantul O.A., împotriva sentinței civile nr. 393/22 mai 2002 a Tribunalului Iași și pe cale de consecință: a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de către pârâtul Statul Român – Ministerul Finanțelor; a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul O.A., în contradictoriu cu Statul Român – Ministerul Finanțelor. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul O.A.

suferă de tulburare organică de personalitate post T.C.C.; „debilitate mintală”, diagnostic ce semnifică o „deficiență funcțională accentuată”. Achitarea sa prin decizia penală nr. 573/29 aprilie 1999 a Tribunalului Galați a fost pronunțată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., stabilindu-se că potrivit art. 48 C. proc. pen., făptuitorul, din cauza alienației mintale, a acționat fără discernământ. În atare situație, în privința reclamantului nu poate fi admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune, în lipsa unui reprezentant legal care să-i susțină interesele, aspect reliefat și prin dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora „prescripția nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exercițiu, cât timp nu are reprezentant legal”.

S-a mai reținut că în ce privesc daunele solicitate de reclamant trebuia să se producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate prin arestarea nelegală și condamnarea sa. În cauză nu s-au produs nici un fel de probatorii prin aprecierea cărora instanța să aibă acel minim de indicii și argumente pentru stabilirea cuantumului daunelor solicitate. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art. 9 și art. 10 C. proc.

civ.– pentru următoarele considerente: - privarea de libertate pe care a suportat-o în baza sentinței penale nr. 955/31 martie 1998 a Judecătoriei Galați, ulterior desființată, i-a adus atingere drepturilor și libertăților sale, respectiv dreptul la apărare și accesul liber la justiție, iar suferințele fizice și psihice provocate de o atare măsură pot și trebuie reparate prin acordarea unor despăgubiri. - instanța de apel a avut acele minime „argumente și indicii” respectiv actele medicale aflate la dosarul cauzei, din care rezultă starea psihică și cea fizică a reclamantului. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 504 alin. (1) C. proc. pen. orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, sunt aplicabile indiferent de temeiul achitării.

În speță, reclamantul O.A., prin sentința penală nr. 955/31 martie 1998 a Judecătoriei Galați a fost condamnat la 4 ani închisoare din care a executat 1 an și 6 luni. Prin decizia penală nr. 573/29 aprilie 1999 a Tribunalului Galați s-a dispus achitarea reclamantului conform art. 11 pct.2 lit. a), rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a existat o cauză ce a înlăturat răspunderea penală a reclamantului, respectiv iresponsabilitatea. Prin acțiunea sa, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru daune materiale și morale ce i-au fost cauzate pe perioada de 1 an și 4 luni cât a fost în detenție, și ulterior. Instanța de apel a considerat că reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri pentru daune morale și materiale pe considerentul că reclamantul nu a produs probe în sensul celor solicitate.

Soluția instanței de apel este greșită parțial respectiv doar cu privire la despăgubirile pentru daunele morale. Cât privește temeinicia susținerii reclamantului vizând prejudiciul moral, trebuie să avem în vedere că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Din această perspectivă, prin privarea de libertate – 1 an și 6 luni închisoare – din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 955/31 martie 1998 a Judecătoriei Galați, ulterior desființată prin decizia penală nr. 573/29 aprilie 1999 a Tribunalului Galați, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie compensate prin acordarea unor despăgubiri.

Pe de altă parte, deși este real că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intesitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate prin condamnarea ilegală, și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.

Cu referire la cazul în speță, reclamantul a evidențiat împrejurări de genul celor menționate în cuprinsul acțiunii și pentru care a solicitat daunele morale, cum ar fi: executarea a 1 an și 4 luni închisoare în detenție i-a afectat desfășurarea unei vieți sociale normale și de a se manifesta liber, fără constrângeri. În acest sens reclamantul a depus la dosarul cauzei și actele medicale din care rezultă bolile de care suferă care îl fac iresponsabil, boli care s-au agravat pe perioada de detenție, și care influențează negativ viața socială normală și în prezent. Pentru toate aceste considerente Curtea apreciază că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 70.000.000 lei.

Nu se justifică acordarea de despăgubiri pentru daune materiale în favoarea reclamantului, deoarece acesta nu a produs probe din care să rezulte că anterior condamnării a lucrat la vreo societate comercială, iar ulterior condamnării, aceasta a făcut ca nici o societate comercială să-l mai primească să lucreze. De altfel, bolile de care suferă reclamantul – atestate cu acte medicale îl fac inapt să lucreze la vreo societate comercială. Așadar față de cele reținute Curtea constată că motivele de recurs invocate se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct.9 și 10 C. proc. civ.

– și în consecință se va admite recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 45 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași și pe cale de consecință, se va modifica decizia atacată în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamantului iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor va fi obligat la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de daune morale către reclamant. Se vor menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul O.A. împotriva deciziei nr. 45 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași. Modifică decizia sus menționată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 70.000.000 lei cu titlu de daune morale către reclamant. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.