ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 587/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta P.E.și continuat de succesorul acesteia P.V.și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași împotriva deciziei civile nr. 52 din 23 noiembrie 2001 a Curții de Apel Iași. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-reclamant P.V.personal, precum și recurentul-pârât prin consilier juridic E.B.. Au lipsit intimații-pârâți Consiliul local al comunei Țibana și C.C.Țibana. Procedura completă. Consilier juridic E.B. depune nota aprobată de ministru privind plata sumei de 96.308.000 lei, a cărei încasare o confirmă recurentul-reclamant. În continuare susține recursul și solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat și respingerea recursului declarat de reclamant.

Recurentul-reclamant precizează că a solicitat retrocedarea suprafeței de 3300 m.p. teren și construcția refăcută. Solicită admiterea recursului declarat de acesta și respingerea recursului Ministerului Finanțelor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri. C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10156 din 27 mai 1998 reclamanta P.E.a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, Consiliul local Țibana și C.C.Țibana solicitând să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în comuna Țibana, județul Iași, compus din 3300 m.p.

teren și construcții, să se dispună evacuarea C.C.Țibana, și să fie obligat Statul Român să-i plătească despăgubiri reprezentate de contravaloarea bunurilor confiscate. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia penală nr. 42 din 12 aprilie 1993 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General, au fost casate sentința nr. 315 din 25 mai 1959 a fostului Tribunal Militar de Mare Unitate Iași, decizia nr. 1612 din 17 iunie 1959 a fostului Tribunal Militar al Regiunii a II – a Militare și decizia nr. 302 din 5 decembrie 1962 a fostului Tribunal Suprem, a fost achitat tatăl său, R.I., decedat la data de 12 aprilie 1970, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. proc.pen.

pentru infracțiunea prevăzută de art.209 pct.2 lit. a C.pen.anterior. A mai precizat reclamanta că prin aceeași hotărâre a fost înlăturată măsura confiscării averii lui R.I. și că se impune retrocedarea imobilului în litigiu, aflat în patrimoniul Statului Român fără titlu legal. Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 16122 din 2 noiembrie 1998, a declinat în favoarea Tribunalului Iași competența soluționării cauzei. Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 200 din 9 mai 2001, a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C.Țibana. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P.E.și a fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat – Iași să-i plătească suma de 70.000.000 lei despăgubiri.

S-a reținut că în anul 1959 în temeiul unor hotărâri penale ulterior casate s-au confiscat bunuri mobile a căror contravaloare este de 70.000.000 lei, proprietatea lui R.I., decedat la data de 12 aprilie 1970, a cărui succesoare este reclamanta. Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 52 din 23 noiembrie 2001, a respins apelurile declarate de reclamanta P.E.și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor și Controlului Financiar de Stat – Iași împotriva sentinței civile nr. 200/9 mai 2001 a Tribunalului Iași. S-a reținut că reclamanta P.E.nu a făcut dovada că tatăl său, R.I. a avut în proprietate teren, casă de locuit și atelier situate în comuna Țibana, județul Iași.

S-a considerat că just a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât față de reclamanta P.E.termenul de prescripții nu începe să curgă de la data la care hotărârea prin care pedeapsa complimentară a averii, aplicată autorului său, a rămas definitivă ci de la data la care aceasta a luat cunoștință. În termen legal împotriva deciziei civile nr. 52 din 23 noiembrie 2001 a Curții de Apel Iași a declarat recurs reclamanta P.E.solicitând casarea și susținând în esență că greșit instanța de apel a reținut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate al lui Ioan Răulescu asupra terenului și construcțiilor în litigiu. Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 314 C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite. Prin sentința nr. 315 din 29 mai 1959 a fostului Tribunal Militar de Mare Unitate Iași, decizia nr. 1612 din 17 iunie 1959 a fostului Tribunal Militar al Regiunii a II – a Militare și a deciziei nr. 302 din 5 decembrie 1962 a fostului Tribunal Suprem – Colegiul Militar (ulterior casate prin decizia nr. 42 din 12 aprilie 1993 a Curții Supreme de Justiție) s-a dispus confiscarea averii lui R.I., decedat la 12 aprilie 1970, pedeapsă complimentară înlăturată prin hotărâre judecătorească definitivă la data de 12 aprilie 1993. Din adeverința nr. 1720 din 20 decembrie 1994 eliberată de Consiliul local al comunei Țibana rezultă că în perioada 1959 – 1963 în registrul agricol al comunei Țibana R.I.

a figurat înscris cu suprafața de 2,38 ha teren agricol (1,30 ha “La velniță”, 0,50 ha “În firmă”, 0,50 ha “În țarnă”, 0,06 ha “Vatra sat”) o casă de locuit construită în anul 1926 și un atelier de fierărie construit în anul 1935. Reclamanta a investit instanța cu un capăt principal – acțiune în revendicarea suprafeței de 0,33 ha teren și construcții situate în comuna Țibana, Județul Iași și un capăt subsidiar reprezentat de obligarea Statului Român la plata contravalorii acestor bunuri în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Reclamanta – prin înscrisul menționat – a făcut dovada că autorul său, R.I., a avut în proprietate imobilele. Terenul intravilan și construcțiile au intrat în patrimoniul Statului Român prin confiscare și au fost date în administrarea fostului Consiliu popular al comunei Țibana, județul Iași.

Deși în cauză s-a efectuat un raport de expertiză de către ing. Aurel Moșitanu pricina nu poate fi soluționată în raport de constatările acestuia întrucât evaluarea bunurilor imobile s-a făcut după descrierea reclamantei iar nu în concordanță cu datele rezultând din registrul agricol. Se impune fie completarea raportului fie efectuarea unei noi expertize tehnice pentru a se individualiza terenul intravilan ce a aparținut lui R.I., a se stabili dacă mai există sau nu în natură construcțiile și a se evalua bunurile. Se impune de asemenea să se identifice construcția magazin universal și bufet Țibana în suprafață de 243 m.p. asupra căreia prin sentința civilă nr. 5564 din 21 aprilie 1999 a Judecătoriei Iași s-a constatat că Federalcoop are un drept de proprietate și să se stabilească dacă aceasta se află situată pe terenul ce a aparținut lui R.I..

În funcție de situația de fapt ce se va stabili, instanța de apel urmează să hotărască dacă este sau nu posibilă restituirea în natură a imobilelor în tot sau în parte și, în caz contrar, să se pronunțe asupra capătului de cerere subsidiar referitor la despăgubiri. Împotriva deciziei civile nr. 52 din 23 noiembrie 2001 a Curții de Apel Iași a declarat recurs și Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat – Iași susținând că: 1. acțiunea este prescrisă întrucât în speță se aplică dispozițiile art. 505 alin. ultim C. proc. pen.: 2. greșit s-a considerat că reclamanta a făcut dovada bunurilor mobile confiscate de la autorul său prin înscrisul de la fila 37 dosar tribunal.

Recursul formulat de Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat – Iași urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 504 alin. 1 C.proc.pen.orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există. Art. 505 alin. 2 din același cod prevede că acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită în teremen de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare. Dispozițiile art. 505 alin. 2 C.proc.civ. nu sunt aplicabile în speță întrucât cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea statului la daune materiale sau morale către persoana condamnată definitiv.

Ca urmare a înlăturării măsurii confiscării averii prin hotărâre judecătorească definitivă reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect principal revendicarea bunurilor imobile și mobile supuse confiscării, acțiune imprescriptibilă. Capătul de cerere reprezentat de plata despăgubirilor reprezentate de plata contravalorii bunurilor are într-adevăr caracterul unei acțiuni personale prescriptibile. Termenul de prescripție – de 3 ani – începe însă să curgă de la data la care se face dovada că restituirea lui în natură nu mai este posibilă. Referitor la înscrisul aflat la fila 37 dosar tribunal din care rezultă că anumite bunuri mobile au fost preluate, ca efect al executării confiscării averii, de la R.I.

corect instanțele de fond și de apel au reținut că are forță probantă. Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat – Iași nu a defăimat înscrisul ca fals pentru ca instanța civilă să poată aplica dispozițiile art. 183 C.proc.civ. să suspende judecata și să înainteze înscrisul procurorului. Față de considerentele menționate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat – Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta P.E.și continuat de succesorul său P.V. Casează decizia civilă nr. 52 din 23 noiembrie 2001 a Curții de Apel Iași în parte și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului reclamantei. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.