ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2019

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, secția I civilă, la data de 11 noiembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Țibana, Primăria comunei Țibana și Primarul comunei Țibana au chemat în judecată pârâții SC A. SRL prin lichidator judiciar și B., solicitând anularea/constatarea nulității relative a contractului de vânzare încheiat la data de 1 noiembrie 2016 și autentificat sub nr. x de Societatea Profesională Notarială C. și Asociații, pentru cauza de nulitate relativă prevăzută la art. 1248 alin. (1) și (2), art. 1251 teza a II-a și art. 1252 C. civ.

De asemenea, reclamanții au solicitat:

- repunerea părților în situația anterioară încheierii actului atacat;

- anularea tuturor actelor subsecvente (intabulare, carte funciară, contracte, etc.);

- obligarea pârâtei SC A. SRL la încheierea contractului de vânzare, așa cum prevede art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, actualizată;

- obligarea pârâților la restituirea sumei de 800.000 RON, a dobânzilor aferente întregii perioade a imobilizării acestei sume și a prestațiilor efectuate, în cazul în care instanța nu va primi cererea formulată în prezenta cauză;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1246 alin. (1), art. 1248 alin. (1) și (2), art. 1249 alin. (2), art. 1251 teza a II-a, art. 1252, art. 1254 și urm. C. civ. și art. 148 - 150 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1017/2017 din 18 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana, care a fost respins prin Decizia nr. 916/2017 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului B. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că, în speță, contractul de vânzare autentificat sub nr. x/1 noiembrie 2016 încheiat la BNP C. a fost perfectat în cadrul procedurilor legale derulate în baza Legii nr. 85/2006, procedură în care Consiliul Local al Comunei Țibana avea calitatea de creditor al debitoarei SC A. SRL, toate aceste demersuri, împotriva cărora acesta nu a uzat de căile de atac puse la dispoziție în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, fiindu-i opozabile.

Instanța de apel a constatat că antecontractul de vânzare dă naștere unei obligații de a face, și nu unui drept real, în cadrul procedurii de insolvență a debitorului SC A. SRL, dându-se eficiență acestui înscris.

Totodată, s-a reținut că, în dosarul de insolvență, creditorul Consiliul Local al Comunei Țibana nu a fost înlăturat de la masa credală, acesta rămânând înscris în tabelul definitiv al creanțelor asupra averii debitorului, astfel cum rezultă din tabelul de creanțe depus la dosarul cauzei, temeiul înscrierii constituindu-l tocmai sumele plătite în baza antecontractul de vânzare autentificat sub nr. x/29 mai 2007 la BNP D..

Prin urmare, în mod greșit s-a susținut că prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra cererii reclamantelor de obligare a pârâților la restituirea sumei de 800.000 RON, cu accesorii, câtă vreme tribunalul a reținut că această sumă este deja înscrisă în tabelul de creanțe întocmit în procedura insolvenței contra debitoarei SC A. SRL, urmând a fi recuperată potrivit procedurii insolvenței, acesta fiind considerentul, în opinia instanței de apel, pentru care pretenția din dosarul pendinte nu poate fi primită.

Instanța de prim control judiciar a subliniat că, deși reclamantul Consiliul Local al Comunei Țibana a uzat de dispozițiile art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006, demersul său fiind respins prin Sentința civilă nr. 126 din 27 ianuarie 2016 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - Faliment, în cauza de față a solicitat anularea contractul de vânzare autentificat sub nr. x/1 noiembrie 2016 încheiat la BNP C. invocând, din nou, pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006.

În acest sens, s-a constatat că, în speță, contractul de vânzare x/1 noiembrie 2016 încheiat la BNP C. a fost încheiat ulterior soluționării cererii reclamantului-creditor Consiliul Local al Comunei Țibana, județul Iași, în cadrul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - Faliment, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii acestuia prin Sentința civilă nr. 126 din 27 ianuarie 2016.

Instanța de apel a reținut că, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 1248 alin. (1) și (2), art. 1251 teza a II-a și art. 1252 C. civ.

La data de 9 februarie 2018, reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 916 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

În cuprinsul cererii, recurenții au susținut că decizia recurată este netemeinică și nelegală având în vedere că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea:

- antecontractului de vânzare nr. x/29 mai 2007, înregistrat sub nr. x/2007 și autentificat prin Încheierea nr. x/2007 din 29 mai 2007 la Biroul Notarului Public D.;

- Încheierii nr. x/17 august 2009, pronunțată în dosarul nr. x/11 august 2009 de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași;

- contractului de vânzare încheiat la data de 5 decembrie 2007, legalizat sub nr. x/10 august 2009 de BNP C.;

- ordinelor de plată nr. x/1.06.2007 = 180.000 RON, 348/18.06.2007 = 58.958 RON, 399/19.07.2007 = 80.000 RON, 565/6 decembrie 2007 = 380.000 RON și 9/10 ianuarie 2008 =101.042 RON.

Recurenții au mai învederat că instanța de apel nu a motivat susținerea potrivit căreia antecontractului de vânzare nr. x/29 mai 2007 (31 mai 2007) nu i-ar fi aplicabile dispozițiile art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006, actualizată.

Totodată, instanța nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâților la restituirea sumei de 800.000 RON, a dobânzilor aferente întregii perioade a imobilizării acestei sume și a prestațiilor efectuate, deși pentru această sumă reclamanții au plătit taxă judiciară de timbru.

O altă critică invocată de recurenți se referă la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei SC A. SRL la încheierea contractului de vânzare, așa cum prevede art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, actualizată și cum s-a cerut prin adresa nr. x/28 decembrie 2016, la care lichidatorul E. SPRL nu a răspuns.

Instanța nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, mai ales că reclamanților li s-a impus, contrar legii, plata unei sume enorme (11.605 RON) cu titlu de taxă judiciară de timbru.

S-a mai susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare a actului atacat.

În accepțiunea recurenților-reclamanți, susținerile instanței de apel potrivit cărora pârâta SC A. SRL prin E. SPRL ar fi procedat corect la revânzarea imobilului ce formează obiectul litigiului sunt contrare tuturor prevederilor legale în vigoare (art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006).

Recurenții au subliniat că instanța de apel nu a acordat ceea ce s-a cerut, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei. Interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța de apel a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, hotărâre care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării pe fond să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

La data de 7 mai 2018, intimatul-pârât B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la faptul că motivele de recurs nu au fost încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Intimatul-pârât B. a solicitat obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, depunând la dosar dovada onorariului avocațial.

La data de 10 mai 2018 intimata-pârâtă SC A. SRL prin E. SPRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția lipsei competenței funcționale a Tribunalului Iași, secția I civilă, conform art. 11 alin. (2), art. 931 din Legea nr. 85/2006, art. 95 C. proc. civ., fiind o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenței, excepția inadmisibilității cererii, conform art. 931 din Legea nr. 85/2006 și excepția puterii lucrului judecat, potrivit art. 430 C. proc. civ., în condițiile în care raportul juridic litigios a fost soluționat irevocabil prin Sentința civilă nr. 9309/2010 a Judecătoriei Iași, după dreptul comun, iar după legea specială prin Sentința civilă nr. 126/2016 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - Faliment.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 11 iunie 2018, recurenții-reclamanți au depus la dosar răspuns la întâmpinări, prin care au solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimații-pârâți.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurenților-reclamanți o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5802,50 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării acesteia aflându-se la dosar.

La data de 20 iulie 2018 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanții Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana împotriva Deciziei nr. 916/2017 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Prin Încheierea de ședință din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 9 noiembrie 2018, respectiv 15 noiembrie 2018, pârâta SC A. SRL prin E. SPRL și reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana au depus la dosar puncte de vedere la raport, cei din urmă invocând în cuprinsul înscrisului și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 12 februarie 2019, precum și pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție de neconstituționalitate.

Prin Încheierea din 12 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanți.

Instanța constată că prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă SC A. SRL prin lichidator judiciar Societatea profesională E. SPRL a invocat excepția netimbrării recursului, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. a) și lit. c), art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 și a Deciziei nr. 277 din 10 mai 2016 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În acest sens, s-a învederat că pretențiile ce formează obiectul litigiului decurg dintr-un act juridic civil, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare, reclamanții fiind prezenți în acest litigiu nu ca autoritate/instituție publică.

Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, având în vedere că taxa de timbru a fost calculată, conform art. 3 alin. (1) lit. f) și art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, la valoarea sumei contestate, respectiv 800.000 RON, rezultând o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.802,50 RON, ce a fost achitată de către recurenții-reclamanți, potrivit dovezii aflate la dosar.

Înalta Curte a luat în examinare, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului asupra căreia a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenții aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 486 și 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cuprinsul recursului, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la mai multe capete de cerere formulate, enumerându-le în acest sens, însă aceste critici nu au fost încadrate de reclamanți în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de recurs, verificând motivele dezvoltate, reține că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenții au mai precizat în finalul recursului că instanța de apel nu a acordat ceea ce s-a cerut, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei. Interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța de apel a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, hotărâre care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Aceste susțineri ale reclamanților vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă nu este suficientă enumerarea acestora, fără a se arăta în concret în ce sens hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit.

În plus, Înalta Curte constată că în cadrul criticilor din recurs se regăsesc reiterate ad literam motivele cuprinse în răspunsul la întâmpinare depus de reclamanți în apel și aflat la dosar, recurenții neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Motivele din răspunsul la întâmpinarea formulată în apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenții-reclamanți critică soluția primei instanțe.

Prin urmare, modul în care a fost concepută cererea de recurs nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să determine aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât B. prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte urmează să o admită, conform art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative. În consecință, Înalta Curte va obliga recurenții-reclamanți Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana să achite intimatului-pârât B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată, conform chitanței aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului invocată de intimata-pârâtă SC A. SRL prin lichidator judiciar Societatea profesională E. SPRL.

Anulează recursul declarat de reclamanții Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana împotriva Deciziei nr. 916/2017 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Obligă recurenții-reclamanți Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana să achite intimatului-pârât B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2019.

GGC - CL