ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 156/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub numărul x/2016, reclamanții UAT comuna Țibana, Primăria comunei Țibana și Primarul comunei Țibana au chemat în judecată pe pârâții S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar și B., solicitând instanței anularea/constatarea nulității relative a contractului de vânzare încheiat la data de 1 noiembrie 2016 și autentificat sub nr. x de Societatea Profesională Notarială C. și Asociații, pentru cauza de nulitate relativă prevăzută la art. 1248 alin. (1) și (2), art. 1251 teza a II-a și art. 1252 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1017/2017 din 18 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă s-a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana au declarat apel, care a fost respins prin decizia nr. 916/2017 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului B. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Prin cererea înregistrată la 28 martie 2018, reclamanții Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana au declarat recurs împotriva deciziei nr. 916 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, cerere care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 12 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Țibana, Consiliul Local al Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana și Primarul Comunei Țibana.

Prin decizia nr. 1837 din 18 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații B. și S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar D.. a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de recurenții-reclamanți PRIMĂRIA COMUNEI ȚIBANA, PRIMARUL COMUNEI ȚIBANA, UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ COMUNA ȚIBANA și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ȚIBANA împotriva încheierii din 12 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire Primarul Comunei Țibana, Primăria Comunei Țibana, Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Țibana și Consiliul Local al Comunei Țibana.

Revizuenții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ.

În susținerea cererii s-a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât instanța nu a pus în discuția părților excepția tardivității, fapt care le-a îngrădit dreptul la apărare în sensul posibilității de a dovedi că recursul a fost formulat în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ.

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată în mod valabil numai sub condiția ca motivele de fapt care o susțin să corespundă unora dintre acelea limitativ și expres prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire prevăd în mod expres faptul că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Admisibilitatea revizuirii se apreciază sub mai multe aspecte, respectiv dacă hotărârea atacată este definitivă, dacă este o hotărâre prin care instanța s-a pronunțat asupra fondului sau evocă fondul, iar criticile formulate se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

În căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios.

Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire. Numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanța a schimbat situația de fapt, păstrând totuși soluția atacată, revizuirea este admisibilă. Or, prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost respins, ca tardiv formulat, recursul promovat împotriva deciziei nr. 1837 din 18 octombrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, fiind mai mult decât evident faptul că nu a fost evocat fondul.

Criticile formulate de revizuenți nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. așadar, nici această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită.

Astfel, un prim motiv de revizuire invocat este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. conform căruia revizuirea se poate cere dacă statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere.

Scopul edictării acestui motiv de revizuire este acela de asigurare în plan procedural a protecției unor persoane aflate în situații speciale or, revizuenții nu au indicat nici un motiv pentru care acest text de lege este incident în cauză, acesta fiind indicat doar formal, prin urmare condiția admisibilității cererii de revizuire nu este îndeplinită.

Revizuenții au invocat, de asemenea, doar formal dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., care stipulează că se poate formula cerere de revizuire a unei hotărâri dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Revizuenții au arătat, în cererea de revizuire, că instanța nu a pus în discuția părților excepția tardivității, fapt care le-a îngrădit dreptul la apărare în sensul posibilității de a dovedi că recursul a fost formulat în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Astfel, aceștia susțin că încheierea din 12.02.2019 atacată cu recurs a fost primită la 12 martie 2019, recursul fiind prezentat la oficiul poștal la 15 martie 2019.

Din aceste considerații rezultă că revizuenții nu au în vedere înscrisuri noi, descoperite după darea hotărârii pe care nu le-au putut înfățișa dintr-o împrejurare mai presus de voința lor, ci, astfel cum motivează cererea, aceștia exercită de fapt un recurs la recurs invocând pretinse greșeli de judecată ale instanței și motive ce țin de fondul cauzei.

În plus, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rezultă că revizuenții sunt în eroare în ceea ce privește modalitatea de calcul a termenului de declarare a recursului, aceștia considerând greșit că acest termen curge de la comunicarea încheierii atacate iar nu de la pronunțarea acesteia, astfel cum prevede textul de lege.

Înalta Curte constată că, în realitate, prin invocarea formală a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., revizuenții invocă nemulțumirea lor referitoare la modul în care a fost analizată cererea de recurs, în încercarea de a provoca o nouă rejudecare a cauzei, ceea ce nu este permis pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții PRIMARUL COMUNEI ȚIBANA, PRIMĂRIA COMUNEI ȚIBANA, UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ COMUNA ȚIBANA și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ȚIBANA împotriva deciziei nr. 1837 din 18 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții PRIMARUL COMUNEI ȚIBANA, PRIMĂRIA COMUNEI ȚIBANA, UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ COMUNA ȚIBANA și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ȚIBANA împotriva deciziei nr. 1837 din 18 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații B. și S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.